ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6922/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 968 din 24 august 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 28257/3/2006, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul M.N.V. și s-a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, pe calea contestației la executare nu se poate face o reindividualizare a pedepsei aplicate, aceasta fiind o problemă avută în vedere de instanțe la judecarea cauzei în fond și în căile de atac. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, contestatorul care a invocat și pe această cale motivul redozării pedepsei aplicate, pe care a considerat-o ca fiind prea aspră.

Prin decizia penală nr. 662/ A din 18 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul M.N.V. A fost obligat apelantul-contestator la plata sumei de 800.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul-contestator M.N.V. care a reiterat motivul invocat în cererea inițială, vizând redozarea sancțiunii aplicate, în sensul reducerii acesteia.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: La data de 21 august 2006 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat M.N.V. deținut în Penitenciarul Jilava, cu privire la punerea în executare a pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 242/2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza căreia a fost emis M.E.P.I. nr. 283/2006.

În motivarea contestației la executare, contestatorul condamnat a arătat că, pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare în raport de infracțiunea săvârșită, respectiv infracțiunea de tâlhărie, de împrejurările concrete ale comiterii faptei, care nu au fost analizate în mod corect, de circumstanțele sale personale, relevate de împrejurarea că este neșcolarizat și de atitudinea sa procesuală deosebit de sinceră. În vederea soluționării contestației la executare, au fost depuse la dosar copie de pe sentința penală nr. 242/2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și un referat întocmit de Biroul Executări Penale cu privire la situația executării pedepsei aplicate contestatorului condamnat prin această hotărâre.

Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor procesual-penale, contestația la executare este un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare. Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Prin limitarea acestor cazuri, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual de rezolvare a unor incidente la executare, într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor penale definitive. Din examinarea conținutului cererii formulate de condamnat, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege. Nici în apel contestatorul nu a invocat incidența vreunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia și legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.

Vinovăția ori nevinovăția făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancțiunii aplicate la judecata în fond a unei cauze, înlăturarea unui spor de pedeapsă ori a stării de recidivă nu pot forma obiectul contestației la executare, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispozițiile art. 461 C. proc. pen. și pentru că s-ar creea astfel un paralelism între căile ordinare de atac și aspecte vizând executarea hotărârilor penale. Pe calea contestației la executare se pot invoca doar nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, impedimente la executare sau orice alte incidente ivite în cursul executării, prin urmare numai aspecte ce privesc executarea propriu-zisă a dispozițiilor dintr-o hotărâre penală definitivă.

Pe această cale nu pot fi invocate împrejurări ce țin de judecarea fondului cauzei, în privința cărora hotărârea definitivă supusă executării are autoritate de lucru judecat. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul M.N.V. împotriva deciziei penale nr. 662/ A din 18 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.N.V. împotriva deciziei penale nr. 662/ A din 18 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2006.