ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5858 din 8

septembrie 2003, Judecătoria sectorului 3 București a respins cererea formulată

de reclamanta M.C. în contradictoriu cu pârâta Primăria sectorului 3 București,

ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și

ca inadmisibilă acțiunea îndreptată împotriva pârâtului Municipiul București,

prin Primar.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria

a reținut că reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București,

prin Primarul General și Primăria sector 3 solicitând să se constate că terenul

situat în București, s a fost preluat de stat fără nici un titlu și, ca o

consecință a acestei constatări, să fie obligați pârâții să-i lase în deplină

proprietate și folosință terenul.

Pârâta Primăria sector 3 a invocat

lipsa calității sale procesuale pasive, arătând că deținătorul legal al

terenului este Consiliul General al Municipiului București, ca reprezentant al

statului în teritoriu.

La rândul său, pârâtul Municipiul

București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, față de împrejurarea

că nu s-a parcurs procedura obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Instanța de fond a constatat că

Primăria sector 3 nu are calitate procesuală pasivă, deoarece terenul în

litigiu este în posesia Municipiului București, făcând parte din domeniul

privat al localității.

Cu privire la cererea introdusă în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, s-a reținut că după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor preluate de

stat fără titlu nu mai poate fi primită, persoanele interesate trebuind să

recurgă la procedura instituită prin legea specială.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins prin decizia nr. 315 A din 20 februarie 2004 a Curții de Apel

București, secția a III a civilă.

Instanța de apel a reținut că Legea

nr. 10/2001 constituie dreptul comun în ceea ce privește restituirea imobilelor

preluate de stat, iar procedura instituită de lege trebuie imperativ urmată.

Împotriva acestei decizii, în

termenul prevăzut de lege, reclamanta a declarat recurs.

Invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., reclamanta arată că instanțele nu au ținut seama de

dispozițiile art. 480 C. civ. și au interpretat greșit sensul Legii nr.

10/2001, încălcând astfel și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Recursul nu este fondat.

Acțiunea în revendicare, întemeiată

pe dispozițiile art. 480-481 C. civ., este instrumentul juridic pe care

legiuitorul îl oferă proprietarului neposesor pentru a putea cere restituirea

bunului său, aflat în posesia unei alte persoane, ce nu are calitatea de

proprietar.

Acesta este motivul pentru care în

cadrul unei acțiuni în revendicare imobiliară, reclamantul trebuie să facă

dovada dreptului de proprietate, arătând titlul în baza căruia a căpătat

calitatea de proprietar.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

restitutio în integrum, ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost

guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe dispozițiile art. 480-481

C. civ.

Prin Legea nr. 10/2001 se instituie

măsuri reparatorii pentru imobilele preluate de stat, cu titlu sau fără titlu

valabil.

Prin consacrarea principiului

restituirii în natură a imobilului, legea oferă posibilitatea redobândirii

dreptului de proprietate asupra bunului preluat de stat, decizia sau, după caz,

dispoziția de aprobare a restituirii în natură, făcând dovada dreptului de

proprietate al persoanei îndreptățite.

Prin urmare, reclamanta nu se afla

în situația în care dreptul său de proprietate, actual și necontestat, se

bucură de protecția oferită de dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. Ea a

declanșat un demers judiciar ce are ca scop redobândirea unui drept de

proprietate ce a aparținut antecesoarei sale.

Or, un asemenea demers judiciar nu

poate fi parcurs decât în condițiile și cu respectarea procedurii instituite de

Legea nr. 10/2001, care constituie dreptul comun în materie.

Pentru aceste considerente, prin

hotărârile pronunțate, instanțele au făcut o corectă aplicare a legii atunci

când au respins acțiunea reclamantei cu motivarea că nu a parcurs procedura

instituită de Legea nr. 10/2001.

Prin soluțiile date, instanțele nu

au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Conform jurisprudenței constante a

organelor jurisdicționale ale Convenției, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

ocrotește bunurile actuale, iar nu speranța de a vedea renăscută supraviețuirea

unui vechi drept de proprietate, imposibil de exercitat de o perioadă

îndelungată de timp. Or, așa cum s-a arătat, reclamanta a inițiat un demers

judiciar prin care urmărea redobândirea dreptului de proprietate ce a aparținut

autorului său, caz în care, protecția oferită de textul invocat din Convenție

nu-și găsește aplicare.

Pentru toate cele arătate, recursul

reclamantei se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta M.C.

împotriva deciziei nr. 315/A din 20 februarie 2004 a Curții de Apel București,

secția a III a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie

2005.