ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2067/2006

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la nr. 2649 din 18 mai 2005 pe rolul Tribunalului Sibiu, secția comercială

și de contencios administrativ, reclamantul V.A.M. a chemat în

judecată pe pârâții SC C. SRL, L.C.S. și Oficiul Registrului

Comerțului, solicitând instanței să dispună: obligarea

numitului L.C.S. să se prezinte la O.R.C. Sibiu în vederea efectuării

operațiunilor legale necesare în vederea înscrierii mențiunilor în

urma modificării actului constitutiv al SC C. SRL potrivit actului

adițional la actul constitutiv al SC C. SRL, autentificat sub nr. 2358 din

29 octombrie 2004 de Biroul Notarului Public B.S., prin care asociatul V.A. a

cesionat cele 20 de părți sociale deținute în cadrul SC C. SRL

către dl. L.C.S., renunțând la calitatea de asociat. Dl. L.C.S. a

preluat cele 20 de părți sociale dobândind calitatea de asociat unic,

reprezentant legal și administrator al SC C. SRL. S-a stabilit schimbarea

sediului societății din Sibiu, str. Hipodromului în Mediaș, str.

Metanului jud. Sibiu iar în caz de refuz de a se prezenta să se dispună

obligarea Oficiului Registrului Comerțului Sibiu să efectueze

modificările mai sus menționate în baza hotărârii

pronunțate.

Tribunalul Sibiu, secția

comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea

reclamantului, prin sentința civilă nr. 1272/ C din 14 octombrie

2005.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2/

A din 6 ianuarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială

și de contencios administrativ.

Pentru a pronunța

această decizie, curtea de apel a constatat că reclamantul nu a

făcut dovada că a solicitat înregistrarea actului adițional în

Registrul Comerțului și că cele stabilite în acest act nu se

încadrează în sfera mențiunilor prevăzute de art. 22 alin. (3)

din Legea nr. 26/1990.

Reclamantul a formulat

recurs împotriva deciziei nr. 1272/C/2005, considerând-o netemeinică

și nelegală deoarece nu a fost luată în considerare forța

probantă a unui înscris autentic, notarial, prin care el a cesionat cota

de 100 % din capitalul social al SC C. SRL Sibiu. De asemenea, reclamantul mai

arată că la O.R.C. Sibiu nu se poate înregistra nici un act de

cesiune a unor părți sociale fără să fie prezent

și cesionarul, deși acesta a semnat actul autentificat de notar.

În raport de aceste motive

reclamantul solicită admiterea recursului și schimbarea hotărârilor

atacate, în totalitate.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului constată că reclamantul

declară recurs împotriva deciziei nr. 2/A/2006 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, în

temeiul art. 299 C. proc. civ., care stipulează ce hotărâri pot fi

atacate cu recurs, fără să indice motivele de nelegalitate ale

deciziei atacate, în temeiul cărora solicită modificarea ei, conform

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. De asemenea, deși

formulează recurs doar împotriva deciziei, în motivele recursului face

vorbire și de hotărârea tribunalului, solicitând schimbarea

hotărârilor fără a preciza în ce sens.

Osebit de aceste aspecte

procedurale, Înalta Curte, examinând cauza pe fond, constată că

potrivit actului adițional la actele de constituire a SC C. SRL Sibiu,

autentificat la nr. 2358 din 29 octombrie 2004 la B.N.P. B.S., reclamantul a

cesionat pârâtului L.C.S. toate cele 20 părți sociale și s-a

retras din societate și de asemenea s-a schimbat și sediul societății

din Sibiu, în Mediaș.

După redactarea și

autentificarea acestui înscris reclamantul nu a formulat o cerere la O.R.C.

Sibiu pentru înscrierea mențiunilor, conform dispozițiilor art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, coroborate cu

dispozițiile art. 204 alin. (4), raportat la art. 47 din Legea nr. 31/1990,

republicată, privind societățile comerciale, după care, în

cazul pronunțării unei încheieri a judecătorului delegat, în

sensul respingerii cererii, el avea posibilitatea să exercite căile

de atac împotriva acestei încheieri.

Refuzul funcționarilor

O.R.C. de a înregistra actul adițional este o simplă afirmație

deoarece reclamantul nu a probat cu nici un înscris că a depus o cerere de

înregistrare a actului adițional.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate

și în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul V.A.M. împotriva deciziei civile nr. 2/ A din 6 ianuarie 2006 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 iunie 2006.