ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2067/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 2649 din 18 mai 2005 pe rolul Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul V.A.M. a chemat în judecată pe pârâții SC C. SRL, L.C.S. și Oficiul Registrului Comerțului, solicitând instanței să dispună: obligarea numitului L.C.S. să se prezinte la O.R.C. Sibiu în vederea efectuării operațiunilor legale necesare în vederea înscrierii mențiunilor în urma modificării actului constitutiv al SC C. SRL potrivit actului adițional la actul constitutiv al SC C. SRL, autentificat sub nr. 2358 din 29 octombrie 2004 de Biroul Notarului Public B.S., prin care asociatul V.A.

a cesionat cele 20 de părți sociale deținute în cadrul SC C. SRL către dl. L.C.S., renunțând la calitatea de asociat. Dl. L.C.S. a preluat cele 20 de părți sociale dobândind calitatea de asociat unic, reprezentant legal și administrator al SC C. SRL. S-a stabilit schimbarea sediului societății din Sibiu, str. Hipodromului în Mediaș, str. Metanului jud. Sibiu iar în caz de refuz de a se prezenta să se dispună obligarea Oficiului Registrului Comerțului Sibiu să efectueze modificările mai sus menționate în baza hotărârii pronunțate. Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului, prin sentința civilă nr. 1272/ C din 14 octombrie 2005. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2/ A din 6 ianuarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat înregistrarea actului adițional în Registrul Comerțului și că cele stabilite în acest act nu se încadrează în sfera mențiunilor prevăzute de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 26/1990. Reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei nr. 1272/C/2005, considerând-o netemeinică și nelegală deoarece nu a fost luată în considerare forța probantă a unui înscris autentic, notarial, prin care el a cesionat cota de 100 % din capitalul social al SC C. SRL Sibiu. De asemenea, reclamantul mai arată că la O.R.C. Sibiu nu se poate înregistra nici un act de cesiune a unor părți sociale fără să fie prezent și cesionarul, deși acesta a semnat actul autentificat de notar.

În raport de aceste motive reclamantul solicită admiterea recursului și schimbarea hotărârilor atacate, în totalitate. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului constată că reclamantul declară recurs împotriva deciziei nr. 2/A/2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, în temeiul art. 299 C. proc. civ., care stipulează ce hotărâri pot fi atacate cu recurs, fără să indice motivele de nelegalitate ale deciziei atacate, în temeiul cărora solicită modificarea ei, conform dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. De asemenea, deși formulează recurs doar împotriva deciziei, în motivele recursului face vorbire și de hotărârea tribunalului, solicitând schimbarea hotărârilor fără a preciza în ce sens.

Osebit de aceste aspecte procedurale, Înalta Curte, examinând cauza pe fond, constată că potrivit actului adițional la actele de constituire a SC C. SRL Sibiu, autentificat la nr. 2358 din 29 octombrie 2004 la B.N.P. B.S., reclamantul a cesionat pârâtului L.C.S. toate cele 20 părți sociale și s-a retras din societate și de asemenea s-a schimbat și sediul societății din Sibiu, în Mediaș. După redactarea și autentificarea acestui înscris reclamantul nu a formulat o cerere la O.R.C. Sibiu pentru înscrierea mențiunilor, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, coroborate cu dispozițiile art. 204 alin. (4), raportat la art. 47 din Legea nr. 31/1990, republicată, privind societățile comerciale, după care, în cazul pronunțării unei încheieri a judecătorului delegat, în sensul respingerii cererii, el avea posibilitatea să exercite căile de atac împotriva acestei încheieri.

Refuzul funcționarilor O.R.C. de a înregistra actul adițional este o simplă afirmație deoarece reclamantul nu a probat cu nici un înscris că a depus o cerere de înregistrare a actului adițional. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul V.A.M. împotriva deciziei civile nr. 2/ A din 6 ianuarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2006.