ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9926/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea nr. 2015 din 11 aprilie 2001 întocmită în

baza Legii nr. 10/2001 și adresată Primăriei municipiului Focșani, numita C.E. a

solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafață de 500 mp, loc de

casă, situat în Focșani, județul Vrancea.

Prin dispoziția nr. 442 din 12

decembrie 2002 Primăria municipiului Focșani a respins cererea formulată de C.E.

cu motivarea că petenta nu face dovada calității de persoană îndreptățită.

La data de 12 februarie 2003

reclamanta C.E. a contestat în justiție dispoziția primăriei, cerând anularea

acesteia și restituirea în natură a terenului loc de casă.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că terenul a aparținut în proprietate fostului său soț, C.G., decedat la

12 aprilie 1953, așa cum rezultă din „Tabelul de cheltuieli de măsurătoare,

calcul și aplicarea parcelării la Vatra Nouă de Stat Focșani, lăsată din Moșia

Bahnele, Nemernita” și din „Tabelul de debit” a Direcției Agricole Vrancea, de

unde rezultă că autorul C.G. a fost împroprietărit cu teren în suprafață de 500

mp, loc de casă. Că, după împroprietărire, soțul reclamantei a împrejmuit

terenul în vederea construirii unei case, dar C.G. decedând în anul 1957, la

numai 37 de ani, iar reclamanta fiind casnică și fără posibilități materiale,

rămânând cu doi minori în întreținere, nu a mai putut edifica construcția pe

acest teren. Ulterior, terenul a fost preluat abuziv de către stat, în prezent

pe el fiind amenajată o grădină de legume, despre care vecinii spun că nu

cunosc cine este proprietarul.

Prin întâmpinarea din 10 martie 2003

pârâta Primăria municipiului Focșani a solicitat respingerea acțiunii în

temeiul următoarelor argumente: reclamanta nu a depus titlul de proprietate al

defunctului său soț, iar înscrisurile invocate în acțiune referitoare la

împroprietărire nu reprezintă acte doveditoare ale dreptului de proprietate în

accepțiunea Legii nr. 10/2001; pârâta a identificat terenul, pe amplasamentul

său actual și s-a constatat că bunul a fost dobândit în proprietate de către D.M.

și D.P. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1020/1955,

vânzătoare fiind Dumbravă Maria; Ulterior, moștenitorii cumpărătorilor, numiții

M.D., P.D., D.G. și B.C. au înstrăinat terenul către M.M.R. potrivit

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1073/1996; în prezent,

terenul revendicat de reclamantă aparține domeniului privat al municipiului

Focșani, în urma unui schimb de terenuri intervenit între Primăria municipiului

Focșani și numita M.M.R.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul

Focșani, secția civilă, prin sentința nr. 141 din 6 iulie 2003, a admis

acțiunea formulată de reclamanta C.E., a anulat dispoziția emisă de primărie și

a dispus restituirea către reclamantă a terenului în suprafață de 500 mp situat

în intravilanul municipiului Focșani, soluție menținută de Curtea de Apel

Galați, secția civilă, care, prin decizia nr. 125/A din 14 septembrie 2003, a

respins ca nefondat apelul pârâtei.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a motivat că „din tabelul de cheltuieli de măsurătoare emis de Arhivele

Naționale, Direcția județeană Vrancea rezultă că C.G. a fost împroprietărit în

anul 1948 din moșia Bahnele cu suprafața de 500 mp teren loc de casă. S-a mai

arătat în actul respectiv că din cei 90 de locuitori împroprietăriți s-au

păstrat doar 31 cotoare de titluri de proprietate, restul de 54 fiind distruse

sau pierdute” și că „din conținutul actului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 1020/1955 rezultă că vânzătoarea D.M. a dobândit terenul pe care l-a

înstrăinat soților D. prin moștenire de la autorul său T.C. iar poziția acestui

teren este diferită de cea a terenului revendicat de petentă”.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs

pârâta Primăria municipiului Focșani care a susținut următoarele motive de

casare: reclamanta nu a depus titlul de proprietate prin care să ateste că

defunctul ei soț, C.G., a deținut în proprietate suprafața de teren solicitată;

în urma identificării terenului de către pârâtă se constată că el a fost

dobândit în proprietate de alte persoane și urmare a unor vânzări succesive ale

bunului și a unui schimb de terenuri, el aparține în prezent domeniului privat

al municipiului Focșani; soluția și motivarea instanțelor potrivit cărora

„poziția terenului provenit din schimbul de terenuri este diferită de cea a

terenului revendicat de petenta” au fost reținute fără dovezi în sensul că în

cauză trebuia să se efectueze o expertiză tehnică topometrică și o cercetare

locală care să ateste aceste susțineri.

Recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele care succed:

Potrivit copiei extras de pe

„Tabelul de cheltuieli de măsurătoare, calcul și aplicarea parcelării la Vatra

Nouă de Stat Focșani lăsată din Moșia Bahnele, Nemernița”, act eliberat de

Direcția Județeană Vrancea a Arhivelor Statului (fila 6 dosar de fond) rezultă

că C.G., autorul reclamantei, a fost împroprietărit în anul 1948, în urma

reformei agrare din anul 1945, cu un teren, loc de casă, pentru care a plătit o

taxă de 200 lei, potrivit Deciziunei nr. 1251 din 23 septembrie 1947 publicată

în M.Of., partea I B nr. 219/1947 (fila 28 dosar de fond).

În sensul art. 23 și art. 24 din

Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate și renumerotate prin Legea nr.

247/2005, înscrisul exhibat de reclamantă reprezintă act doveditor al dreptului

de proprietate căruia trebuie să i se confere o forță probantă completă,

specifică titlurilor de împroprietărire care au la origine legea.

Dacă instanțele au reținut corect că

reclamanta face dovada dreptului de proprietate al autorului său, se constată

totuși că ele nu au manifestat rol activ pentru a stabili, în concret, atât

întinderea acestui drept, cât și locul (amplasamentul) pe care C.G. a fost

împroprietărit.

Astfel, deși tuturor locuitorilor

din fosta comună Focșani, îndrituiți la împroprietărire cu locuri de casă, li

s-a stabilit, în principiu, dreptul de a primi în proprietate o suprafață de

câte 500 mp, totuși, din „Tabelul Model 3 I.C. debit pentru locuitorii

împroprietăriți cu loturi de casă, în urma reformei agrare din 1945” (filele

30-31 dosar de fond) se constată că respectivii cetățeni au primit suprafețe

diferite ca întindere, autorul reclamantei C.G. primind doar suprafața de 448

mp în lotul parcelat nr. 85 și nu 500 mp, cum greșit au reținut instanțele.

În lipsa unor dovezi certe ce

trebuiau administrate de instanțe este doar de prezumat că această reducere a

suprafețelor acordate cu titlu de împroprietărire a fost determinată de

întinderea moșiei expropriate și de numărul cetățenilor îndrituiți la

împroprietărire, pentru ca toți să beneficieze, în anumite limite, de dreptul

conferit de lege.

Pe de altă parte, având în vedere

apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, precum și de actele depuse de

aceasta, instanțele erau datoare să identifice, în concret, terenul pe care a

fost împroprietărit autorul reclamantei și, având în vedere perioada relativ

îndelungată de timp ce a trecut de la împroprietărire, era necesară efectuarea

unei expertize de specialitate pentru stabilirea corectă a amplasamentului

nemișcătorului revendicat.

Față de cele ce preced, se impune

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate cu consecința reluării

judecății la instanța de fond pentru administrarea de dovezi în scopul de a se

stabili întinderea terenului cu care a fost împroprietărit autorul reclamantei,

ca și amplasamentul terenului loc de casă, prin corecta lui identificare

fizică.

Dacă în urma probelor administrate

se va constata că pe terenul cu care a fost împroprietărit C.G. se găsesc

construcțiile unor terți care, fie au intrat în posesia terenului în mod legal,

fie li s-a constituit un drept de proprietate în temeiul unor legi anterioare

de reparațiune, și, deci, nemișcătorul nu mai poate fi retrocedat reclamantei,

instanța de trimitere va face aplicațiunea art. 26 din Legea nr. 10/2001, în

sensul că va obliga pe pârâtă să facă reclamantei propuneri pentru acordarea de

alte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Primăria Municipiului Focșani

împotriva deciziei nr. 125/A din 24 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Casează decizia recurată precum și

sentința nr. 141 din 6 iunie 2003 a Tribunalului Vrancea, secția civilă, și

trimite cauza la același tribunal spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.