ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 205/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 205/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ introdusă la Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 17 ianuarie 2005, reclamantul F.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, anularea Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II.3632 din 8 noiembrie 2004 și a dispoziției Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. S/109388 din 1 noiembrie 2004, reintegrarea sa în funcția avută anterior dispoziției de eliberare din funcție și plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției ocupate de la data de 1 noiembrie 2004 și până la soluționarea litigiului.
Totodată, reclamantul a solicitat și suspendarea executării celor două acte administrative a căror anulare s-a cerut. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, până la data de 1 noiembrie 2004, a deținut funcția de șef P.P.F. I la Punctul Poliției de Frontieră Siret, dată la care a fost eliberat din funcție în mod abuziv. Reclamantul a mai arătat că i-au fost aplicate două sancțiuni disciplinare pentru aceeași abatere, că în cauză cercetarea prealabilă s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale în materie, fără aducerea la cunoștință a materialului de sesizare, a rezultatului cercetării și fără a i se oferi timpul necesar angajării unui apărător delegat din partea Comisiei juridice și de Disciplină a Corpului Național al Polițiștilor.
Soluționând cererea de suspendare a executării celor două acte administrative deduse judecății, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 23 februarie 2005, a admis cererea și a dispus suspendarea, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ. Prin sentința nr. 176 din 26 aprilie 2005, aceeași instanță a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului F.N. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că: La data de 1 august 2004, deși era în concediu de odihnă, reclamantul s-a prezentat la punctul de frontieră Siret, solicitând subofițerului care efectua controlul la două microbuze înmatriculate în Ucraina și încărcate cu țigări, să le dirijeze de pe artera de control și să le ridice cheile de contact.
Prin mutarea, din inițiativa reclamantului, a celor două autovehicule în afara zonei de control vamal, a fost încălcată procedura legală de control, astfel că datorită acestor vicii de procedură la data de 11 august 2004, întreaga cantitate de țigări a fost restituită cetățenilor ucrainieni. În urma acestui litigiu de trafic petrecut la punctul de frontieră Siret, Corpul de control al ministrului administrației și internelor a întocmit un raport în care au fost menționate lipsa de profesionalism și depășirea atribuțiilor de serviciu de către reclamant, propunându-se aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 58 lit. c) din Legea nr. 360/2002, după consultarea Consiliului de disciplină constituit la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Prin încheierea din 26 octombrie 2004, Consiliul Superior de Disciplină a hotărât sancționarea disciplinară a reclamantului, pe o perioadă de 2 ani, în temeiul art. 58 lit. c) din Legea nr. 360/2002. Pe baza acestei documentații, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a emis dispoziția nr. S/109388 din 1 noiembrie 2004, prin care subcomisarul de poliție F.N. a fost eliberat din funcție, iar Ministerul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. S/II/3632 din 8 noiembrie 2004, prin care i s-a aplicat acestuia, sancțiunea „amânării promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de doi ani”. În raport cu probele administrate și cu prevederile legale incidente, instanța a reținut legalitatea ordinului Ministerului Administrației și Internelor contestat, constatând că pe timpul derulării anchetei prealabile, reclamantul a fost ascultat, asistat și apărat de subcomisarul C.V.
În ceea ce privește dispoziția Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. S-109388 din 1 noiembrie 2004, s-a constatat că măsura dispusă nu constituie o sancțiune disciplinară, ci o măsură administrativă managerială, în vederea îmbunătățirii climatului de muncă, de eficientizare a muncii P.T.F. Siret. S-a considerat a fi neîntemeiată cererea reclamantului, de anulare a celor două acte administrative și în consecință, au fost respinse și celelalte cereri accesorii. S-a mai arătat și că, la dosar, Corpul Național al Polițiștilor a depus înscrisuri, fără, însă, a formula cerere de intervenție în cauză și de aceea nu poate fi reținută excepția invocată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, privind lipsa calității procesuale a acestei asociații profesionale.
În termen legal, împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, reclamantul F.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Calea extraordinară de atac a recursului a fost exercitată și de pârâți, însă numai împotriva încheierii din 23 februarie 2005, prin care instanța de fond a dispus suspendarea executării dispoziției Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. S/109388 din 1 noiembrie 2004 și a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II/3632 din 8 noiembrie 2004, principala critică adusă acestei încheieri fiind aceea a ignorării de către instanța de fond, a condițiilor cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, pentru suspendarea unui act administrativ.
Cu privire la cele două recursuri declarate de autoritățile-pârâte: Fiind învestită și cu verificarea soluției date și cu privire la fondul pricinii (prin recursul declarat de reclamant), Înalta Curte de Casație și Justiție urmează, deci, a soluționa definitiv și irevocabil cauza. Potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea actului administrativ operează numai „până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei”, așa încât, cum corect au observat cu ocazia dezbaterilor și recurenții-pârâți, prin reprezentant, recursurile declarate împotriva actelor administrative rămân fără obiect. Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., aceste două recursuri vor fi respinse. Cererea de recurs formulată de reclamantul F.N.
a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10, precum și pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., motivându-se că sunt greșite concluziile instanței de fond, întrucât: - au fost greșit aplicate dispozițiile art. 59 alin. (4), (5), (6), (7), (8) și (10) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului și cele ale Ordinului Ministerului de Interne nr. 350/2002.
Sub acest aspect, recurentul a subliniat că nu i-au fost comunicate toate actele efectuate pe parcursul cercetării prealabile, că i-a fost încălcat dreptul la apărare și că pentru aceeași faptă au fost aplicată două sancțiuni; - au fost încălcate dispozițiile art. 35 pct. 5 din Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, coroborate cu art. 76 din Legea nr. 360/2002, neobservându-se că nu erau îndeplinite cerințele care să atragă competența materială a Consiliului Superior de Disciplină; - au fost avute în vedere doar materialele propuse ca probă de către intimații-pârâți, așa cum au procedat și organele de control ale Ministerului Administrației și Internelor, neputându-se afla adevărul în acest mod.
În acest sens, a fost amintită rezoluția din 27 aprilie 2005, prin care Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus neînceperea urmăririi penale față de recurent, pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (abuz în serviciu contra intereselor publice), în legătură cu evenimentele din 1 august 2004. Apărări suplimentare, în sprijinul recurentului, au fost formulate și de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Administrației și Internelor, care a sesizat despre încălcarea art. 6 pct. 2 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994), în sensul că judecata în Consiliul Superior de Disciplină s-a făcut fără ca recurentul „să dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii sale” și aceasta, deoarece acest Consiliu nu era competent să judece.
În cadrul acelorași apărări a fost amintit și Codul European de Etică al Polițistului - Recomandarea Rec (2001) 10, adoptată de Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei, la 19 septembrie 2001 care, în cap. II art. 5, prevede că „personalul poliției este supus aceleiași legislații, ca și cetățenii obișnuiți, singurele excepții de la acest principiu nu pot fi justificate decât în vederea asigurării unei bune desfășurări a sarcinilor poliției, într-o societate democratică”. Examinând cauza, prin prisma criticilor aduse de recurentul-reclamant, dar și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru modificarea sau casarea sentinței recurate.
Situația de fapt conturată din probatoriul administrat și reținută în considerentele sentinței nu a fost combătută cu dovezi de către recurentul-reclamant. În primă instanță, acesta a depus la dosar, note în care este expus punctul său de vedere cu privire la legalitatea documentației depuse de autorități și care a stat la baza emiterii celor două acte administrative: dispoziția Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. S/109388 din 1 noiembrie 2004 și Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II/3632 din 8 noiembrie 2004. Principala critică adusă acestor acte, reiterată și în motivele de recurs, privește încălcarea dispozițiilor art. 59 alin. (10) din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora „pentru aceeași abatere nu se poate aplica decât o singură sancțiune disciplinară”.
Cum corect a stabilit și instanța de fond, în speță nu s-au aplicat două sancțiuni pentru aceeași abatere, aspect care se poate observa din conținutul actelor în discuție, mai exact din temeiurile legale în baza cărora au fost emise. Prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, recurentul a fost eliberat din funcția de șef P.P.F.I. la Punctul Poliției de Frontieră Siret-rutier, urmând a fi numit în funcție potrivit competențelor. Dispozițiile Legii nr. 360/2002 se completează (în condițiile art. 78) cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 și au fost indicate ca temeiuri ale acestei măsuri, prevederile art. 84 alin. (4) lit. e) și art. 50 lit. g) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, fiind vorba de eliberare din funcție din motive neimputabile, deci de o măsură administrativă.
Prin ordinul Ministerului Administrației și Internelor, pentru abaterea prevăzută de art. 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002, respectiv depășirea atribuțiilor de serviciu, s-a aplicat sancțiunea menționată în art. 58 lit. c) din același act normativ, mai exact „amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de doi ani”. Susținerile recurentului cu privire la încălcarea dispozițiilor alin. (4), (5), (6), (7) și (8) ale art. 59 (Legea nr. 360/2002), sunt infirmate de actele existente la dosar. Pe parcursul cercetării prealabile, recurentul a fost ascultat și a fost asistat de subcomisarul C.V., urmare a solicitării sale. Acest lucru este consemnat în procesul-verbal întocmit la 26 octombrie 2004, în ședința Consiliului Superior de Disciplină.
În acest context nu se justifică afirmația că au fost încălcate prevederile art. 6 pct. 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. De altfel, afirmația în cauză este motivată pe „necompetența Consiliului Superior de Disciplină”, motivație fără legătură cu dreptul consfințit prin art. 6 pct. 3 lit. b) din Convenție. Este neîntemeiat și motivul de recurs privitor la necompetența Consiliului Superior de Disciplină; recurentul se află în competența de numire a șefului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, ceea ce atrage incidența alin. (2) din art. 35 din Ordinul ministrului de interne nr. 350/2002 (privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor).
În privința excepțiilor invocate cu ocazia dezbaterilor și consemnate în „concluziile scrise” depuse de avocatul recurentului. Excepția nulității celor două acte contestate a fost corect soluționată de instanța de fond; actele au fost depuse în copii certificate, cu asumarea responsabilității autorităților emitente și nu va fi primită susținerea că actele nu pot produce efecte juridice pentru lipsa semnăturii și ștampilei. Excepția tardivității aplicării sancțiunii disciplinare va fi respinsă, întrucât au fost respectate dispozițiile art. 49 din Ordinul ministrului de interne nr. 350/2002, potrivit cărora „sancțiunea disciplinară se aplică în maxim 30 de zile de la luarea la cunoștință despre abaterea săvârșită, dar nu mai târziu de 1 an de la data comiterii faptei”.
Or, în raport cu cele reținute, nu se poate vorbi de prescripția aplicării sancțiunii disciplinare. Față de dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție consideră ca nerelevantă, sub aspectul răspunderii disciplinare, rezoluția din 27 aprilie 2005, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de recurent, pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. Prin această rezoluție a procurorului s-a stabilit că fapta penală nu a fost comisă de recurent, or, în cauză este în discuție abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002, care conform probelor din dosar a fost săvârșită de recurentul-reclamant.
În fine, normele specifice care reglementează activitatea polițiștilor - funcționari publici cu statut special, nu constituie încălcări ale art. 5 din cap. II al Codului European de Etică al Polițistului, reprezentând o excepție, chiar în sensul în care textul în discuție face referire, excepție justificată de „buna desfășurare a sarcinilor poliției, într-o societate democratică”. Pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de F.N. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și de Ministerul Administrației și Internelor împotriva încheierii pronunțate la 23 februarie 2005, de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 122/2005. Respinge recursul declarat de F.N. împotriva sentinței nr. 176 din 26 aprilie 2005, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.