ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 205/2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 205/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ introdusă la Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ, la data de 17 ianuarie 2005, reclamantul F.N. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor

și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, anularea Ordinului

Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II.3632 din 8 noiembrie 2004 și

a dispoziției Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. S/109388 din

1 noiembrie 2004, reintegrarea sa în funcția avută anterior dispoziției de

eliberare din funcție și plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției

ocupate de la data de 1 noiembrie 2004 și până la soluționarea litigiului.

Totodată, reclamantul a solicitat și

suspendarea executării celor două acte administrative a căror anulare s-a

cerut.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, până la data de 1 noiembrie 2004, a deținut funcția de șef P.P.F. I la Punctul Poliției de Frontieră Siret, dată la care a fost eliberat din funcție

în mod abuziv.

Reclamantul a mai arătat că i-au

fost aplicate două sancțiuni disciplinare pentru aceeași abatere, că în cauză

cercetarea prealabilă s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale în materie,

fără aducerea la cunoștință a materialului de sesizare, a rezultatului

cercetării și fără a i se oferi timpul necesar angajării unui apărător delegat

din partea Comisiei juridice și de Disciplină a Corpului Național al

Polițiștilor.

Soluționând cererea de suspendare a

executării celor două acte administrative deduse judecății, Curtea de Apel

Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin

încheierea din 23 februarie 2005, a admis cererea și a dispus suspendarea, până

la soluționarea acțiunii în contencios administrativ.

Prin sentința nr. 176 din 26 aprilie

2005, aceeași instanță a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului F.N.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

reținut că:

La data de 1 august 2004, deși era

în concediu de odihnă, reclamantul s-a prezentat la punctul de frontieră Siret,

solicitând subofițerului care efectua controlul la două microbuze înmatriculate

în Ucraina și încărcate cu țigări, să le dirijeze de pe artera de control și să

le ridice cheile de contact. Prin mutarea, din inițiativa reclamantului, a

celor două autovehicule în afara zonei de control vamal, a fost încălcată

procedura legală de control, astfel că datorită acestor vicii de procedură la

data de 11 august 2004, întreaga cantitate de țigări a fost restituită

cetățenilor ucrainieni.

În urma acestui litigiu de trafic

petrecut la punctul de frontieră Siret, Corpul de control al ministrului

administrației și internelor a întocmit un raport în care au fost menționate

lipsa de profesionalism și depășirea atribuțiilor de serviciu de către

reclamant, propunându-se aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 58 lit. c) din

Legea nr. 360/2002, după consultarea Consiliului de disciplină constituit la

nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Prin încheierea din 26 octombrie

2004, Consiliul Superior de Disciplină a hotărât sancționarea disciplinară a

reclamantului, pe o perioadă de 2 ani, în temeiul art. 58 lit. c) din Legea nr.

360/2002.

Pe baza acestei documentații,

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a emis dispoziția nr. S/109388

din 1 noiembrie 2004, prin care subcomisarul de poliție F.N. a fost eliberat

din funcție, iar Ministerul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr.

S/II/3632 din 8 noiembrie 2004, prin care i s-a aplicat acestuia, sancțiunea „amânării

promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de doi ani”.

În raport cu probele administrate și

cu prevederile legale incidente, instanța a reținut legalitatea ordinului

Ministerului Administrației și Internelor contestat, constatând că pe timpul

derulării anchetei prealabile, reclamantul a fost ascultat, asistat și apărat

de subcomisarul C.V.

În ceea ce privește dispoziția

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. S-109388 din 1 noiembrie

2004, s-a constatat că măsura dispusă nu constituie o sancțiune disciplinară,

ci o măsură administrativă managerială, în vederea îmbunătățirii climatului de

muncă, de eficientizare a muncii P.T.F. Siret.

S-a considerat a fi neîntemeiată

cererea reclamantului, de anulare a celor două acte administrative și în

consecință, au fost respinse și celelalte cereri accesorii.

S-a mai arătat și că, la dosar,

Corpul Național al Polițiștilor a depus înscrisuri, fără, însă, a formula

cerere de intervenție în cauză și de aceea nu poate fi reținută excepția invocată

de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, privind lipsa calității

procesuale a acestei asociații profesionale.

În termen legal, împotriva sus

menționatei sentințe a declarat recurs, reclamantul F.N., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Calea extraordinară de atac a

recursului a fost exercitată și de pârâți, însă numai împotriva încheierii din

23 februarie 2005, prin care instanța de fond a dispus suspendarea executării

dispoziției Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. S/109388 din 1

noiembrie 2004 și a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr.

S/II/3632 din 8 noiembrie 2004, principala critică adusă acestei încheieri

fiind aceea a ignorării de către instanța de fond, a condițiilor cerute de art.

14 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, pentru suspendarea

unui act administrativ.

Cu privire la cele două recursuri

declarate de autoritățile-pârâte:

Fiind învestită și cu verificarea

soluției date și cu privire la fondul pricinii (prin recursul declarat de

reclamant), Înalta Curte de Casație și Justiție urmează, deci, a soluționa

definitiv și irevocabil cauza.

Potrivit art. 15 din Legea nr.

554/2004, suspendarea actului administrativ operează numai „până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei”, așa încât, cum corect au

observat cu ocazia dezbaterilor și recurenții-pârâți, prin reprezentant,

recursurile declarate împotriva actelor administrative rămân fără obiect. Ca

urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., aceste două recursuri vor fi

respinse.

Cererea de recurs formulată de

reclamantul F.N. a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și

10, precum și pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., motivându-se că sunt greșite concluziile instanței de fond, întrucât:

- au fost greșit aplicate

dispozițiile art. 59 alin. (4), (5), (6), (7), (8) și (10) din Legea nr.

360/2002, privind Statutul polițistului și cele ale Ordinului Ministerului de

Interne nr. 350/2002. Sub acest aspect, recurentul a subliniat că nu i-au fost

comunicate toate actele efectuate pe parcursul cercetării prealabile, că i-a

fost încălcat dreptul la apărare și că pentru aceeași faptă au fost aplicată

două sancțiuni;

- au fost încălcate dispozițiile

art. 35 pct. 5 din Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002, coroborate cu

art. 76 din Legea nr. 360/2002, neobservându-se că nu erau îndeplinite

cerințele care să atragă competența materială a Consiliului Superior de

Disciplină;

- au fost avute în vedere doar materialele propuse ca probă

de către intimații-pârâți, așa cum au procedat și organele de control ale

Ministerului Administrației și Internelor, neputându-se afla adevărul în acest

mod. În acest sens, a fost amintită rezoluția din 27 aprilie 2005, prin care

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus

neînceperea urmăririi penale față de recurent, pentru infracțiunea prevăzută de

art. 248 alin. (1) C. pen. (abuz în serviciu contra intereselor publice), în

legătură cu evenimentele din 1 august 2004.

Apărări suplimentare, în sprijinul

recurentului, au fost formulate și de Sindicatul Național al Polițiștilor și

Personalului Contractual din Ministerul Administrației și Internelor, care a

sesizat despre încălcarea art. 6 pct. 2 lit. b) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale (ratificată de România prin

Legea nr. 30/1994), în sensul că judecata în Consiliul Superior de Disciplină

s-a făcut fără ca recurentul „să dispună de timpul și înlesnirile necesare

pregătirii sale” și aceasta, deoarece acest Consiliu nu era competent să

judece.

În cadrul acelorași apărări a fost

amintit și Codul European de Etică al Polițistului - Recomandarea Rec (2001)

10, adoptată de Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei, la 19 septembrie

2001 care, în cap. II art. 5, prevede că „personalul poliției este supus

aceleiași legislații, ca și cetățenii obișnuiți, singurele excepții de la acest

principiu nu pot fi justificate decât în vederea asigurării unei bune

desfășurări a sarcinilor poliției, într-o societate democratică”.

Examinând cauza, prin prisma

criticilor aduse de recurentul-reclamant, dar și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru

modificarea sau casarea sentinței recurate.

Situația de fapt conturată din

probatoriul administrat și reținută în considerentele sentinței nu a fost

combătută cu dovezi de către recurentul-reclamant. În primă instanță, acesta a

depus la dosar, note în care este expus punctul său de vedere cu privire la

legalitatea documentației depuse de autorități și care a stat la baza emiterii

celor două acte administrative: dispoziția Inspectoratului General al Poliției

de Frontieră nr. S/109388 din 1 noiembrie 2004 și Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor nr. S/II/3632 din 8 noiembrie 2004.

Principala critică adusă acestor

acte, reiterată și în motivele de recurs, privește încălcarea dispozițiilor

art. 59 alin. (10) din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora „pentru aceeași

abatere nu se poate aplica decât o singură sancțiune disciplinară”.

Cum corect a stabilit și instanța de

fond, în speță nu s-au aplicat două sancțiuni pentru aceeași abatere, aspect

care se poate observa din conținutul actelor în discuție, mai exact din

temeiurile legale în baza cărora au fost emise.

Prin dispoziția Inspectoratului

General al Poliției de Frontieră, recurentul a fost eliberat din funcția de șef

P.P.F.I. la Punctul Poliției de Frontieră Siret-rutier, urmând a fi numit în

funcție potrivit competențelor. Dispozițiile Legii nr. 360/2002 se completează

(în condițiile art. 78) cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 și au fost indicate

ca temeiuri ale acestei măsuri, prevederile art. 84 alin. (4) lit. e) și art.

50 lit. g) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare,

fiind vorba de eliberare din funcție din motive neimputabile, deci de o măsură

administrativă.

Prin ordinul Ministerului

Administrației și Internelor, pentru abaterea prevăzută de art. 57 lit. d) din

Legea nr. 360/2002, respectiv depășirea atribuțiilor de serviciu, s-a aplicat

sancțiunea menționată în art. 58 lit. c) din același act normativ, mai exact

„amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de doi ani”.

Susținerile recurentului cu privire

la încălcarea dispozițiilor alin. (4), (5), (6), (7) și (8) ale art. 59 (Legea

nr. 360/2002), sunt infirmate de actele existente la dosar.

Pe parcursul cercetării prealabile,

recurentul a fost ascultat și a fost asistat de subcomisarul C.V., urmare a

solicitării sale. Acest lucru este consemnat în procesul-verbal întocmit la 26

octombrie 2004, în ședința Consiliului Superior de Disciplină. În acest context

nu se justifică afirmația că au fost încălcate prevederile art. 6 pct. 3 lit.

b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale. De altfel, afirmația în cauză este motivată pe „necompetența

Consiliului Superior de Disciplină”, motivație fără legătură cu dreptul

consfințit prin art. 6 pct. 3 lit. b) din Convenție.

Este neîntemeiat și motivul de

recurs privitor la necompetența Consiliului Superior de Disciplină; recurentul

se află în competența de numire a șefului Inspectoratului General al Poliției

de Frontieră, ceea ce atrage incidența alin. (2) din art. 35 din Ordinul

ministrului de interne nr. 350/2002 (privind disciplina și deontologia

profesională a polițiștilor).

În privința excepțiilor invocate cu

ocazia dezbaterilor și consemnate în „concluziile scrise” depuse de avocatul

recurentului.

Excepția nulității celor două acte

contestate a fost corect soluționată de instanța de fond; actele au fost depuse

în copii certificate, cu asumarea responsabilității autorităților emitente și

nu va fi primită susținerea că actele nu pot produce efecte juridice pentru

lipsa semnăturii și ștampilei.

Excepția tardivității aplicării

sancțiunii disciplinare va fi respinsă, întrucât au fost respectate

dispozițiile art. 49 din Ordinul ministrului de interne nr. 350/2002, potrivit

cărora „sancțiunea disciplinară se aplică în maxim 30 de zile de la luarea la

cunoștință despre abaterea săvârșită, dar nu mai târziu de 1 an de la data

comiterii faptei”.

Or, în raport cu cele reținute, nu

se poate vorbi de prescripția aplicării sancțiunii disciplinare.

Față de dispozițiile art. 22 alin.

(1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție consideră ca nerelevantă,

sub aspectul răspunderii disciplinare, rezoluția din 27 aprilie 2005, prin care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de recurent, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. Prin această rezoluție a procurorului

s-a stabilit că fapta penală nu a fost comisă de recurent, or, în cauză este în

discuție abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. d) din Legea nr.

360/2002, care conform probelor din dosar a fost săvârșită de

recurentul-reclamant.

În fine, normele specifice care reglementează

activitatea polițiștilor - funcționari publici cu statut special, nu constituie

încălcări ale art. 5 din cap. II al Codului European de Etică al Polițistului,

reprezentând o excepție, chiar în sensul în care textul în discuție face

referire, excepție justificată de „buna desfășurare a sarcinilor poliției,

într-o societate democratică”.

Pentru toate cele expuse, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de F.N. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și de Ministerul Administrației

și Internelor împotriva încheierii pronunțate la 23 februarie 2005, de Curtea

de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul

nr. 122/2005.

Respinge recursul declarat de F.N.

împotriva sentinței nr. 176 din 26 aprilie 2005, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 ianuarie 2006.