ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3874/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15 august 2006, reclamantul F.M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.F., anularea Dispoziției din 20 martie 2006 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de șef al P.P.F. Siret.

Pârâtul, prin întâmpinare a invocat excepția puterii de lucru judecat relativă și excepția tardivității acțiunii.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 45 din 12 martie 2007, a respins excepțiile invocate de pârât ca nefondate; a admis acțiunea formulată de reclamant și cererea de intervenție accesorie formulată de S.N.P.P.C. din cadrul M.A.I., în sensul că a dispus anularea Dispoziției din 20 martie 2006 emisă de pârât.

Verificând excepția autorității lucrului judecat, invocată de pârât, Instanța a constatat că este nefondată, întrucât între cauza de față și cea care a format obiectul Dosarului nr. 3662/2/2006 al Curții de Apel București nu există triplă identitate de obiect, părți și cauză.

Referitor la excepția tardivității, s-a arătat că, în speță, nu s-a procedat la comunicarea actului a cărui anulare s-a solicitat, astfel încât nu se poate reține că acțiunea a fost tardiv introdusă.

Pe fondul cauzei, Instanța a reținut, în esență, că Dispoziția din 20 martie 2006, ce formează obiectul litigiului de față și care a avut drept motivație Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a fost emisă în timp ce se afla în vigoare Dispoziția din 22 februarie 2006 prin care reclamantul a fost repus în funcția de șef al P.P.F. Siret, emisă tot după pronunțarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție sus - menționată, dispoziție care nu a fost anulată.

În consecință, a reținut Instanța că dispoziția în litigiu, fiind emisă pentru motive anterioare emiterii dispoziției de repunere în funcție și cu încălcarea prevederilor Ordinului M.A.I, nr. 1191 din 10 februarie 2006, precum și ale art. 66 din Legea nr. 360/2002, apare ca vădit nelegală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul I.G.P.F., fără a-l motiva în drept.

Recurentul critică hotărârea primei Instanțe atât în privința modului în care a soluționat excepțiile de tardivitate a formulării cererii de chemare în judecată și de autoritate de lucru judecat, cât și pe fondul cauzei.

Astfel, recurentul arată că intimatul a luat cunoștință de măsura administrativă dispusă împotriva sa la data de 25 martie 2006, moment de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999. Cum cererea de chemare în judecată s-a înregistrat abia la data de 1 august 2006 recurentul invoca tardivitatea formulării acesteia.

Cât privește excepția de autoritate de lucru judecat, recurentul susține că Instanța de Fond a ignorat temeiul de drept al cererii de abținere formulată în cauză de judecătorul U.E.: art. 27 pct. 7 C. proc. civ., care conducea la concluzia că judecătorul respectiv rezolvase anterior aceeași pricină. Așa fiind, pretinde recurentul, Instanța trebuia să se pronunțe asupra unei „eventuale autorități de lucru judecat” generată de sentința nr. 176 din 26 aprilie 2005, definitivă și irevocabilă, a Curții de Apel Suceava.

Pe fondul pricinii recurentul arată că a fost ignorat principiul „tempus regit actum” precum și faptul că dispoziția contestată reprezintă tocmai modalitatea prin care s-a executat o sentință civilă definitivă și irevocabilă, context în care Ordinul M.A.I. nr. 1191 din 10 februarie 2006 nu are legătură cu cauza, fiind invocat și preluat de Instanță în mod eronat.

În recurs intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare și nu s-au administrat înscrisuri noi.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează anularea Dispoziției din 20 martie 2006 emisă de I.G.P.F. prin care intimatul - reclamant F.M.N. a fost eliberat din funcția de șef al P.P.F. Siret din cadrul I.J.P.F. Suceava al D.P.F. Rădăuți.

Necontestat, intimatul - reclamant a semnat de luare la cunoștință la data de 25 martie 2006, dată la care nu i-a fost remis un exemplar al dispoziției întrucât aceasta constituia „secret de serviciu”.

Deși ulterior dispoziția a fost declasificată prin adresa I.G.P.F. din 26 mai 2006, nu s-a făcut dovada de către recurent că a fost comunicată persoanei vizate, intimatul - reclamant F.M.N.

Chiar textul de lege invocat de recurent, art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data emiterii dispoziției stabilește că termenul de 30 de zile pentru introducerea acțiunii curge de la data comunicării actului prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, iar nu de la data luării la cunoștință, sub orice formă. În același sens, al necesității comunicării unei copii de pe dispoziție este și art. 131 din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004.

Așa fiind, este legală soluția Instanței de Fond de respingere a excepției de tardivitate a formulării cererii de chemare în judecată.

Câr privește excepția puterii lucrului judecat se constată că în recurs se invocă drept prim termen al acesteia o altă hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 176 din 26 aprilie 2005, definitivă și irevocabilă, a Curții de Apel Suceava) decât cea indicată la Instanța de Fond (sentința civilă nr. 1783 din 7 septembrie 2006 a Curții de Apel București).

Tripla identitate la care se referă art. 1201 C. civ. nu este însă îndeplinită nici de această dată, diferind obiectul pricinilor. Litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 176 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a avut ca obiect anularea Ordinului M.A.I. din 8 noiembrie 2004 și a Dispoziției I.G.P.F. nr. din 1 noiembrie 2004.

Soluția primei Instanțe este legală și în ceea ce privește fondul pricinii.

După cum s-a expus anterior, între părți a mai existat un litigiu finalizat prin sentința civilă nr. 176 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin această sentință s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului F.M.N. de anulare a celor două acte de sancționare: Dispoziția din 1 noiembrie 2004 a I.G.P.F. prin care fusese eliberat din funcția de șef al P.P.F. Siret și Ordinul din 8 noiembrie 2004 al M.A.I. prin care i se aplicase sancțiunea amânării promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de doi ani.

Drept urmare, după pronunțarea deciziei din recurs, a fost emisă Dispoziția din 6 februarie 2006 a I.G.P.F. prin care intimatul - reclamant a fost eliberat din funcția de șef al P.P.F. Siret și pus la dispoziția I.J.P.F. Suceava, urmând a fi numit în funcție, potrivit competenței.

Ulterior, după 16 zile, același I.G.P.F. emite o nouă dispoziție, din 22 februarie 2006 prin care o anulează pe precedenta, repunându-l practic în drepturi pe intimatul - reclamant.

La mai puțin de o lună este emisă dispoziția în litigiu din 20 martie 2006, prin care F.M.N. este din nou eliberat din funcție și pus la dispoziția inspectoratului.

Instanța de Fond a sesizat corect că referirea la sentința civilă nr. 176 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Suceava care constituie unica motivare a dispoziției atrage nelegalitatea acesteia întrucât sentința menționată constituise deja temeiul emiterii primei dispoziții de eliberare din funcție din 6 februarie 2006.

Nu există argumente legale pentru a considera, cum susține recurentul, că prin dispoziția atacată s-a realizat tocmai executarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în condițiile în care acest lucru se realizase printr-o dispoziție anterioară.

De fapt recurentul nu a prezentat nici o justificare pertinentă pentru emiterea dispoziției contestate, nici în cuprinsul acesteia și nici ulterior, împrejurare corect relevată de judecătorul fondului.

Referirea la principiul „tempus regit actum” și la Ordinul M.A.I. din 10 februarie 2006, din cuprinsul motivelor de recurs este confuză.

Instanța de Fond a reținut bine că la data emiterii dispoziției: 20 martie 2006 era în vigoare Ordinul M.A.I. din 10 februarie 2006, care a modificat Ordinul M.A.I. din 8 noiembrie 2004, stabilindu-se expres și limitativ prin art. 1 cazurile în care polițistul poate fi pus la dispoziția unității, cazuri care nu se regăsesc în speță.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul I.G.P.F. împotriva sentinței nr. 45 din 12 martie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2007.