ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4054/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 9 din

16 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 4010/2005, s-a

dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a

faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul U.M., din

infracțiunile prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit.

b) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen. și art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991,

ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin.

(2

1

) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 20 C. pen.,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul U.M. la pedeapsa

de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) C.

pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6

luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 629/2004 a Judecătoriei

Caracal, pe care o cumulează cu pedeapsa din prezenta cauză și se dispune ca

inculpatul să execute 5 ani închisoare, în regim de detenție.

Conform art. 71 C. pen.,

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen.

S-a constatat că inculpatul

este arestat în altă cauză.

A fost respinsă acțiunea

civilă formulată de partea civilă N.J.

În baza art. 118 lit. d) C.

pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit cu lama de 13 cm.

Inculpatul a fost obligat la

380 lei RON, cheltuieli judiciare statului.

În fapt, prima instanță a

reținut următoarele:

În data de 21 februarie

2005, partea vătămată N.J., la volanul autocamionului său, însoțit de martorii

N.I. și P.M. au plecat spre Olănești, pentru a cumpăra lemne.

Pe drum tranzitând

localitatea Caracal, datorită denivelărilor din carosabil, autocamionul s-a

deplasat cu viteză redusă. Când au ajuns la destinație, cei trei au constatat

că din bena camionului lipseau un cric hidraulic și o pereche de cizme din

cauciuc.

La întoarcere, partea

vătămată și martorii au luat hotărârea să parcurgă același traseu, cu deosebirea

că P.M. și N.I., urmau să urce în benă pentru a-l surprinde pe eventualul

făptuitor.

În aceeași zi, în jurul

orelor 21,00, partea vătămată a revenit cu camionul încărcat cu material lemnos

și în aceeași zonă, inculpatul a deschis din mers ușile benei și a urcat în

camion cu intenția de a sustrage bunuri, numai că P.M. și N.I. au încercat să-l

imobilizeze, ocazie cu care inculpatul pentru a-și asigura scăparea a folosit

un cuțit, amenințându-i pe cei doi și chiar rănindu-l pe P.M. în zona bărbiei.

Starea de fapt menționată a

fost stabilită pe baza probelor administrate, respectiv proces verbal de

constatare, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor și declarațiile

inculpatului.

Acesta din urmă a recunoscut

că a urcat în acel camion, dar a negat că ar fi fost în posesia cuțitului,

apărarea sa fiind înlăturată pe baza declarațiilor celor doi martori.

Constatând că inculpatul a

fost trimis în judecată pentru două infracțiuni, respectiv tentativă la

tâlhărie și portul fără drept al cuțitului, prima instanță a stabilit că

această din urmă infracțiune este absorbită ca variantă agravantă în conținutul

infracțiunii complexe de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit.

b) C. pen. și ca atare, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, s-a arătat că se va ține cont de poziția

relativ sinceră a inculpatului, de urmărire a faptei, dar și de împrejurarea că

se află în stare de recidivă.

Pe latură civilă, s-a

constatat că partea vătămată N.I. invocă un prejudiciu determinat de

sustragerea cricului hidraulic, însă nu există legătură de cauzalitate între

dispariția acestui obiect și fapta cu care este sesizată instanța.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea apelului, s-a

arătat că în mod greșit s-a procedat la schimbarea încadrării juridice și s-a

reținut în sarcina inculpatului numai infracțiunea de tentativă la tâlhărie,

deoarece din probele administrate rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a

avut un cuțit asupra sa, iar conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de

art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, este mai larg decât cel al infracțiunii

prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. b) C. pen.

S-a susținut că inculpatul

s-a înarmat, a purtat acest cuțit până în momentul urcării în autocamion și că

sunt întrunite astfel elementele constitutive și ale infracțiunii prevăzută de art.

1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

În al doilea rând, sentința

a fost criticată pentru netemeinicie, arătându-se că gradul de pericol social

al faptelor este unul ridicat și se impunea aplicarea unor pedepse mai aspre.

Prin decizia penală nr. 112

din 29 martie 2006, pronunțată în dosarul nr. 392/2006, Curtea de Apel Craiova,

secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Olt, reținând că, în mod corect, prima instanță a condamnat pe

inculpat pentru o singură infracțiune, deoarece în art. 211 alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., este incriminată, ca și variantă agravantă a infracțiunii de

tâlhărie, comiterea faptei de o persoană având asupra sa o armă.

Și cel de-al doilea motiv de

apel s-a reținut ca nefondat, apreciindu-se că prima instanță a stabilit în

cuantum corect al pedepsei aplicate.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitându-se

condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 întrucât înainte de comiterea infracțiunii de

tâlhărie inculpatul a purtat cuțitul fără drept în locuri și împrejurări în

care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori

s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.

De asemenea, se critică

hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei solicitându-se majorarea

acesteia.

Sunt invocate cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 14 C. proc.

pen.

Recursul este neîntemeiat.

Curtea, analizând soluția

pronunțată în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din

perspectiva art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta

este legală și temeinică.

Referitor la primul motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu este fondat.

Este de observat că

instanțele au procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în

sarcina inculpatului apreciind că infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct.

1 din Legea nr. 61/1990” se absoarbe” în conținutul infracțiunii prevăzute de art.

20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit.

b) C. pen., care devine astfel o infracțiune complexă.

Parchetul nu critică această

apreciere, respectiv admite că în momentul comiterii tâlhăriei în formă

agravantă se poate vorbi de „absorbirea” infracțiunii prevăzută în Legea nr. 61/1990

în infracțiunea mai gravă, dar susține că cele două infracțiuni pot fi în

concurs întrucât, înainte de comiterea tâlhăriei, inculpatul a purtat cuțitul

fără drept, în locuri și împrejurări specifice, prevăzute în textul incriminator.

Înalta Curte apreciază că

susținerea parchetului poate fi primită, în sensul că, dacă se dovedește că

inculpatul, anterior comiterii faptei mai grave, în mod distinct, în cadrul

unei intenții infracționale anterioare, a hotărât să poarte asupra sa în mod

obișnuit, un cuțit în locuri publice, atunci acesta comite infracțiunea prevăzută

de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1990.

Curtea constată, însă, că

din probele dosarului nu rezultă o astfel de situație.

Faptele descrise în

rechizitoriu și reținute de instanța de fond în baza probelor administrate s-au

petrecut pe șoseaua de centură din localitatea Caracal și nu în condițiile speciale,

reglementate de art. 1

1

din Legea nr. 61/1990, respectiv „în

locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea

corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică”.

Nu s-a făcut dovada că

inculpatul a avut o rezoluție infracțională alta decât aceea a comiterii unei

tâlhării, astfel că, în mod corect, nu s-a reținut în sarcina acestuia și

comiterea infracțiunii prevăzute în art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1990.

Nici ce-a de-a doua critică

formulată de parchet în temeiul cazului de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., nu este fondată.

Inculpatul are de executat o

pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, cuantum suficient, stabilit de

instanța de fond având în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii faptei

și urmărire produse, care sunt minime.

Pentru aceste considerente,

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de parchet.

Se constată că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi plătit din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva

deciziei penale nr. 112 din 29 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, privind pe

inculpatul U.M.

Constată că inculpatul este

arestat în altă cauză.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 iunie 2006.