ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 738/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la 1 august

2005, reclamantul D.T. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 17117 din 26 iulie 2005, emisă de pârâtă,

cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantului, a calității de refugiat,

cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul

arată că, împreună cu familia, a fost obligat să se refugieze din localitatea

Rediu, județul Cluj, în urma persecuțiilor etnice, în localitatea Alba Iulia.

Prin sentința civilă nr. 625/2005

din 10 octombrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.T., ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că din conținutul declarației reclamantului, precum

și din declarațiile martorilor U.V. și I.A., reiese că în perioada iulie 1944 -

martie 1945, reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat din satul Rediu,

județul Cluj, în municipiul Turda, iar mai apoi în Alba Iulia, din cauza

persecuțiilor etnice.

Din actele depuse în probațiune de

pârâtă rezultă că localitatea Rediu a rămas sub administrarea Statului Român în

urma Dictatului de la Viena. De asemenea, din conținutul adresei emise de către

Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj rezultă că părinții reclamantului

nu figurează ca fiind refugiați în acea perioadă. Așadar, nu motivul

persecuției etnice a fost cel care a determinat schimbarea domiciliului,

întrucât această localitate a rămas sub administrarea Statului Român, iar

reclamantul de etnie română nu poate pretinde că a fost persecutat etnic de

către autoritățile române, și pe cale de consecință apreciază că hotărârea

adoptată de comisie este legală și temeinică.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, reclamantul D.T., susținând că este netemeinică și nelegală, că dovada

persecuției a fost făcută cu declarații de martori și pe cale de consecință,

îndeplinește condițiile menționate în art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. (1) lit. c) din Legea nr.

189/2000, cu completările și modificările ulterioare, este beneficiar al

prevederilor O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată

în altă localitate.

Totodată, în conformitate cu art. 2

din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în

altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost

obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

În cauză, reclamantul nu a dovedit

că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localității de domiciliu, satul

Rediu, județul Cluj, în municipiul Turda și, apoi, în Alba Iulia, s-ar datora

persecuțiilor etnice la care ar fi fost supus, persecuția invocată trebuia,

însă, probată.

Se reține că schimbarea de domiciliu

s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea Statului Român, într-un

teritoriu aflat, de asemenea, sub autoritatea Statului Român, în condițiile în

care Statul Român nu și-a persecutat etnic cetățenii, indiferent de etnia

acestora.

Așadar, mutarea dintr-o localitate,

în alta, din cauza apropierii frontului și, deci, pericolul războiului nu poate

fi asimilat persecuțiilor etnice, în sensul dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

În dosarul de fond s-a depus în

extras „Lucrarea Recensământului din 1941 - Transilvania - Presa Universitatea

Clujana 2002”, iar la pagina 137 din Dicționar - „Planșa Turda”, fiind înscrisă

la poziția VI 12 Poiana - Poiana - (Turda) dovadă a apartenenței la Statul Român, a localității de domiciliu a reclamantului, neexercitându-se, deci, asupra

reclamantului (și familiei sale), persecuții din motive etnice.

Mai mult decât atât, din adresa

emisă de către Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, se constată că

părinții reclamantului nu figurează ca fiind refugiați în acea perioadă.

Așa fiind, reclamantul nu se

încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000 și nu poate beneficia de drepturile compensatorii acordate în temeiul

acestei legi.

Pentru aceste motive, Curtea,

constatând că motivele de recurs formulate sunt netemeinice, sentința instanței

de fond fiind legală și temeinică, va respinge, ca nefondat, recursul formulat

de reclamantă, făcând aplicarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.T.

împotriva sentinței civile nr. 625/2005 din 10 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 martie 2006.