ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 579/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 520 din 13 septembrie 2005, a respins acțiunea reclamantei P.V., prin care se solicita, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 11043 din 22 iulie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din probele cu acte și declarații de martori administrate în cauză, rezultă numai faptul că reclamanta s-a refugiat, împreună cu soțul său, în anul 1941, din localitatea de domiciliu, Turda, în comuna Vișag, unde a rămas până în anul 1945. Instanța a mai reținut că din acest material probator nu rezultă existența persecuției etnice, ca motiv al schimbării domiciliului, ci, dimpotrivă, faptul că ambele localități - de domiciliu și de refugiu, se aflau în administrarea Statului român, dovedesc inexistența acestei condiții esențiale pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, susținând că soluția instanței de fond este greșită, deoarece nu a ținut seama de faptul, dovedit cu probele din dosar, că o parte a satului Vișag, cea în care se afla și locuința ei, a rămas la nord de granița trasată prin Dictatul de la Viena, în administrare maghiară.

Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate. Dovada încadrării în situațiile prevăzute de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori. În speță nu a fost posibilă administrarea probei cu înscrisuri, deoarece, așa cum rezultă din adresa nr. C/1594 din 6 iunie 2003, eliberată de Arhivele Naționale, la cererea reclamantei, evidențele din această perioadă nu s-au păstrat în integralitatea lor.

Reclamanta a făcut, însă, dovada susținerilor sale privind motivația etnică a refugiului, cu declarațiile lui M.M. și P.F., martore oculare ale evenimentelor relatate în depozițiile lor și refugiate, împreună cu P.V., din aceeași localitate. Constatând că sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 189/2000, Curtea va admite recursul declarat în cauză și va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii reclamantei, cu consecința anulării hotărârii emise de pârâtă și a obligării acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.V. împotriva sentinței civile nr. 520 din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta P.V. Anulează hotărârea nr. 11043 din 22 iulie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj. Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 iulie 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2006.