ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2482/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune reclamanta B.M. a

chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și

a solicitat ca în temeiul Legii nr. 554/2004, a H.G. nr. 884/2004 și a O.G. nr.

124/1998 să fie obligată D.M.I.C. să încheie contractul de concesiune pentru

cabinetul Medical Individual dr. B.M. situat în Oradea.

Curtea de Apel Oradea, secția

contencios administrativ, investită cu această acțiune, prin sentința nr. 91

din 28 martie 2005, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bihor

apreciind că acțiunea reclamantei prin care se solicită concesionarea

cabinetului medical se referă la un contract pentru punerea în valoare a

bunurilor proprietate privată care nu este asimilat unui act administrativ. A

mai reținut curtea de apel că soluționarea procesului este în căderea secției

comerciale întrucât contractul de concesiune este un contract comercial.

Primind dosarul Tribunalul Bihor, în

urma dezbaterilor, a extins cadrul procesual fiind citat în cauză ca pârât

Spitalul CF Oradea. Prin sentința nr. 435 din 15 septembrie 2005, după

examinarea susținerilor părților, tribunalul a respins acțiunea reclamantei

îndreptată împotriva Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

ca nefondată iar în ce-l privește pe pârâtul Spitalul CF Oradea acțiunea a fost

respinsă pe motivul că a fost introdusă împotriva unei persoane fără calitate.

Instanța de fond, a reținut în

considerentele sentinței că B.M. deține cabinetul medical în temeiul

contractului de închiriere încheiat cu Spitalul CF Oradea aflat în subordinea

Ministerului Transportului, Comunicațiilor și Turismului, că în timpul

derulării contractului a apărut H.G. nr. 884 din 3 iunie 2004 privind

concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale numai că în cauză

s-a prezentat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului

din care rezultă că dispensarul stației CF Oradea aparține domeniului public al

statului, fiind exceptat de la transmitere, conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr.

884/2004.

A fost înlăturată susținerea

reclamantei privind nelegalitatea includerii spitalului în domeniul public al

statului, instanța stabilind că în măsura în care reclamanta s-ar considera

vătămată într-un drept al său, reclamanta are deschisă procedura prevăzută de

Legea nr. 554/2004.

Asupra excepțiilor privind lipsa

calității procesuale pasive invocate în cauză, prima instanță a stabilit că

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului are calitatea de

concedent și nu Spitalul CF față de care s-a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive.

Sentința a fost apelată de

reclamanta B.M. care a susținut că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din O.G. nr.

124/1998 și art. 1 și 3 din H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații

cu destinație de cabinete medicale individuale astfel că sentința fondului este

rezultatul aplicării greșite a legii.

Analizând criticile aduse sentinței,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, prin decizia nr. 19/2006, a admis

apelul reclamantei și a modificat sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii

și a obligării intimatului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului București să încheie contractul de concesiune în temeiul art. 14 din

O.G. nr. 124/1998 raportat la H.G. nr. 884/2004 pentru Cabinetul Medical

Individual B.M.

Curtea, analizând fondul criticilor,

prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 privind

concesionarea unor spații cu destinație de cabinete medicale, a ajuns la

concluzia că sunt exceptate de la concesionare cabinetele din rețeaua M.A.P.N.

și M.A.I. care rămân în domeniul public potrivit art. 8 din Legea nr. 10/1998.

Nu în ultimul rând instanța de apel a reținut că și bunurile care fac parte din

domeniul public pot fi concesionate sau închiriate în condițiile legii, sens în

care a fost citat art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel au declarat recurs, pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului și Spitalul CF Oradea pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (3),

(7) și (9) C. proc. civ.

În argumentarea motivului prevăzut

de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., recurentul Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului a susținut că instanța a fost investită cu o

acțiune întemeiată pe Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ art. 2 alin.

(1) lit. g), art. 14 din O.G. nr. 124/1998 pentru organizarea și funcționarea

cabinetelor medicale și H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu

destinație de cabinete medicale. Litigiul, potrivit recurentului, se poartă cu

o autoritate publică iar contractele încheiate cu astfel de autorități, care au

ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, precum și refuzul

nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere referitoare la un

drept sau la un interes legitim, în conformitate cu art. 10 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 554/2004 se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ ale curții de apel de la domiciliul pârâtului. În continuare

același recurent a invocat și motivele prevăzute de art. 304 alin. (7) și (9) C.

proc. civ., prin care a reluat problema pusă în fața celorlalte instanțe în

legătură cu faptul că imobilul nu a fost trecut în proprietatea privată a

statului pentru a putea fi concesionat. În sprijinul acestor critici a fost

citată H.G. nr. 1225/2005 prin care a fost modificată H.G. nr. 884/2004 privind

concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale, în sensul că

acest din urmă act normativ nu se aplică spațiilor destinate funcționării

cabinetelor din rețeaua proprie a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului.

În temeiul ultimelor motive,

recurentul a solicitat modificarea deciziei pronunțată de instanța de apel în

sensul respingerii acțiunii.

Cel de-al doilea recurent, Spitalul

CF Oradea prin recursul său a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

alin. (9) C. proc. civ., în susținerea căruia s-a referit la H.G. nr. 1225/2005 care a modificat H.G. nr. 884/2004 și a susținut în plus față de primul

recurent că în imobilul în care se găsesc aceste spații închiriate funcționează

Laboratorul de analize psihologice ca activitate integrantă a Ambulatorului CF

Oradea și că prin specific acest imobil nu poate fi separat, partajat ca și

activitate. A mai susținut recurentul că potrivit Legii nr. 270/2003 imobilele

din domeniul public aflate în administrarea spitalelor pot fi concesionate

numai după reorganizarea spitalelor, or, Ministerul Transporturilor nu a considerat

necesară o reorganizare a acestora cu atât mai mult cu cât spațiile sunt

insuficiente pentru activitatea proprie.

Intimata prin întâmpinare a

solicitat respingerea recursurilor, apreciind în ce privește motivul ce vizează

necompetența că acțiunea a fost introdusă la Curtea de Apel Oradea care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bihor, iar recurenții nu au atacat

hotărârea de declinare.

În ce privește celelalte motive,

intimata a apreciat că instanța de apel a dat o soluție justă întrucât H.G. nr.

1225/2005 care a modificat H.G. nr. 884/2004 are aplicabilitate numai pentru

viitor. Cu referire la activitatea ambulatorie s-a susținut de către intimată

că recurenții, în realitate, au făcut susțineri cu privire la cabinetele din

str. Republicii A și nu la imobilul din str. Republicii B.

Înalta Curte va lua în examinare cu

precădere motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ.,

potrivit căruia modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere atunci

„când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”.

Examinarea acestei critici este

impusă de caracterul imperativ al normelor care au fost încălcate. Din acest

punct de vedere, al competenței materiale, trebuie observat atât aspectul

funcțional care ține de felul atribuțiilor jurisdicționale a instanțelor care

au soluționat cauza cât și sub aspectul naturii cererii. Se constată astfel că,

în cauză, pretențiile intimatei reclamante au fost întemeiate pe Legea nr. 554/2004,

în vigoare la data introducerii acțiunii precum și pe alte dispoziții normative

aplicabile în cazul concesionării de spații cu destinația de cabinete medicale,

iar problema refuzului concesionării a fost pusă în raport de o autoritate

publică.

Nesocotind aceste elemente care

defineau cauza, instanța sesizată, Curtea de Apel, secția comercială și de

contencios, a atribuit contractului a cărei încheiere era pusă în discuție

caracter comercial și, ca urmare, a fost declinată competența în favoarea tribunalului,

secția comercială. În realitate, natura contractului de concesiune nu este

comercială întrucât nu are ca obiect acte și fapte de comerț, cu alte cuvinte

raporturile juridice care se stabilesc în acest domeniu al concesiunii sunt

străine comerțului astfel că nu poate opera nici prezumția de comercialitate

instituită de art. 4 C. com.

În sensul argumentelor de mai sus

sunt de altfel și prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin care

se definesc „subiectele de sezină” care se completează cu prevederile art. 2 lit.

(b), (c) și (e). Se poate observa că intră în competența instanței de

contencios și contractele care se încheie de autoritățile publice care au ca

obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

Prin urmare, contenciosul

administrativ [(lit. e)] soluționează litigiile în care „..cel puțin una din

părți este o autoritate publică iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau

încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie

din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva

o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim..” [(act

administrativ în sensul pct. c)]. Rezultă că prin lege specială a fost

stabilită instanța competentă, iar accesul la justiție se face cu respectarea

dispozițiilor constituționale care asigură dreptul oricărei persoane de a se

adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime, în fața

instanței competente.

S-a susținut în legătură cu acest

motiv că în cauză instanța, Curtea de apel și-a declinat competența și că soluția

nu a fost atacată. Este adevărat, așa cum a susținut intimata că declinarea de

competență nu a fost atacată cu recurs, dar pentru că normele care

reglementează competența materială sunt imperative, această excepție poate fi

invocată și în recurs.

În sensul argumentelor de mai sus

sunt dispozițiile art. 159 alin. (2) C. proc. civ., prin care se stipulează că

necompetența este de ordine publică: „când pricina este de competența unei

instanțe de alt grad”. Nu este mai puțin adevărat că hotărârea de declinare a

competenței se bucură de puterea lucrului judecat, însă, în această materie,

efectele puterii de lucru judecat se produc numai în ce privește instanța care

se dezinvestește nu și în privința instanței arătate ca fiind competentă.

Prin urmare, exista posibilitatea

verificării competenței de către instanța căreia i s-a trimis dosarul, după cum

există posibilitatea de a invoca această excepție absolută în calea de atac a

recursului.

Revenind la dispozițiile Legii nr. 554/2004

pe care și-a întemeiat pretențiile reclamanta intimată, se constată că potrivit

art. 10 alin. (1), competența revine în primă instanță Curții de Apel, secția

de contencios administrativ, în considerarea faptului că în litigiu este parte

o autoritate publică centrală.

În consecință, față de cele de

preced, potrivit art. 312 raportat la art. 304 alin. (3) C. proc. civ.,

recursurile se vor admite, vor fi casate hotărârile pronunțate, iar cauza va fi

trimisă Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ, pentru

judecarea în fond. Celelalte motive invocate de recurente ca și apărările

intimatei vor fi examinate cu ocazia rejudecării fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâtele Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Spitalul

CF Oradea, împotriva deciziei nr. 19/ C din 31 ianuarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, casează decizia

atacată și sentința nr. 435 /COM din 15 septembrie 2005 a Tribunalului Bihor, secția comercială și trimite cauza Curții de Apel Oradea, secția contencios

administrativ pentru judecarea în fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 iulie 2006.