ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2482/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune reclamanta B.M. a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a solicitat ca în temeiul Legii nr. 554/2004, a H.G. nr. 884/2004 și a O.G. nr. 124/1998 să fie obligată D.M.I.C. să încheie contractul de concesiune pentru cabinetul Medical Individual dr. B.M. situat în Oradea. Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ, investită cu această acțiune, prin sentința nr. 91 din 28 martie 2005, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bihor apreciind că acțiunea reclamantei prin care se solicită concesionarea cabinetului medical se referă la un contract pentru punerea în valoare a bunurilor proprietate privată care nu este asimilat unui act administrativ.

A mai reținut curtea de apel că soluționarea procesului este în căderea secției comerciale întrucât contractul de concesiune este un contract comercial. Primind dosarul Tribunalul Bihor, în urma dezbaterilor, a extins cadrul procesual fiind citat în cauză ca pârât Spitalul CF Oradea. Prin sentința nr. 435 din 15 septembrie 2005, după examinarea susținerilor părților, tribunalul a respins acțiunea reclamantei îndreptată împotriva Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului ca nefondată iar în ce-l privește pe pârâtul Spitalul CF Oradea acțiunea a fost respinsă pe motivul că a fost introdusă împotriva unei persoane fără calitate. Instanța de fond, a reținut în considerentele sentinței că B.M.

deține cabinetul medical în temeiul contractului de închiriere încheiat cu Spitalul CF Oradea aflat în subordinea Ministerului Transportului, Comunicațiilor și Turismului, că în timpul derulării contractului a apărut H.G. nr. 884 din 3 iunie 2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale numai că în cauză s-a prezentat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului din care rezultă că dispensarul stației CF Oradea aparține domeniului public al statului, fiind exceptat de la transmitere, conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 884/2004. A fost înlăturată susținerea reclamantei privind nelegalitatea includerii spitalului în domeniul public al statului, instanța stabilind că în măsura în care reclamanta s-ar considera vătămată într-un drept al său, reclamanta are deschisă procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.

Asupra excepțiilor privind lipsa calității procesuale pasive invocate în cauză, prima instanță a stabilit că Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului are calitatea de concedent și nu Spitalul CF față de care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive. Sentința a fost apelată de reclamanta B.M. care a susținut că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din O.G. nr. 124/1998 și art. 1 și 3 din H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu destinație de cabinete medicale individuale astfel că sentința fondului este rezultatul aplicării greșite a legii. Analizând criticile aduse sentinței, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, prin decizia nr. 19/2006, a admis apelul reclamantei și a modificat sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării intimatului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului București să încheie contractul de concesiune în temeiul art. 14 din O.G.

nr. 124/1998 raportat la H.G. nr. 884/2004 pentru Cabinetul Medical Individual B.M. Curtea, analizând fondul criticilor, prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu destinație de cabinete medicale, a ajuns la concluzia că sunt exceptate de la concesionare cabinetele din rețeaua M.A.P.N. și M.A.I. care rămân în domeniul public potrivit art. 8 din Legea nr. 10/1998. Nu în ultimul rând instanța de apel a reținut că și bunurile care fac parte din domeniul public pot fi concesionate sau închiriate în condițiile legii, sens în care a fost citat art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998. Împotriva deciziei pronunțată în apel au declarat recurs, pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Spitalul CF Oradea pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (3), (7) și (9) C. proc.

civ. În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., recurentul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a susținut că instanța a fost investită cu o acțiune întemeiată pe Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ art. 2 alin. (1) lit. g), art. 14 din O.G. nr. 124/1998 pentru organizarea și funcționarea cabinetelor medicale și H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu destinație de cabinete medicale. Litigiul, potrivit recurentului, se poartă cu o autoritate publică iar contractele încheiate cu astfel de autorități, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, precum și refuzul nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, în conformitate cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ ale curții de apel de la domiciliul pârâtului.

În continuare același recurent a invocat și motivele prevăzute de art. 304 alin. (7) și (9) C. proc. civ., prin care a reluat problema pusă în fața celorlalte instanțe în legătură cu faptul că imobilul nu a fost trecut în proprietatea privată a statului pentru a putea fi concesionat. În sprijinul acestor critici a fost citată H.G. nr. 1225/2005 prin care a fost modificată H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale, în sensul că acest din urmă act normativ nu se aplică spațiilor destinate funcționării cabinetelor din rețeaua proprie a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. În temeiul ultimelor motive, recurentul a solicitat modificarea deciziei pronunțată de instanța de apel în sensul respingerii acțiunii.

Cel de-al doilea recurent, Spitalul CF Oradea prin recursul său a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în susținerea căruia s-a referit la H.G. nr. 1225/2005 care a modificat H.G. nr. 884/2004 și a susținut în plus față de primul recurent că în imobilul în care se găsesc aceste spații închiriate funcționează Laboratorul de analize psihologice ca activitate integrantă a Ambulatorului CF Oradea și că prin specific acest imobil nu poate fi separat, partajat ca și activitate. A mai susținut recurentul că potrivit Legii nr. 270/2003 imobilele din domeniul public aflate în administrarea spitalelor pot fi concesionate numai după reorganizarea spitalelor, or, Ministerul Transporturilor nu a considerat necesară o reorganizare a acestora cu atât mai mult cu cât spațiile sunt insuficiente pentru activitatea proprie.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursurilor, apreciind în ce privește motivul ce vizează necompetența că acțiunea a fost introdusă la Curtea de Apel Oradea care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bihor, iar recurenții nu au atacat hotărârea de declinare. În ce privește celelalte motive, intimata a apreciat că instanța de apel a dat o soluție justă întrucât H.G. nr. 1225/2005 care a modificat H.G. nr. 884/2004 are aplicabilitate numai pentru viitor. Cu referire la activitatea ambulatorie s-a susținut de către intimată că recurenții, în realitate, au făcut susțineri cu privire la cabinetele din str. Republicii A și nu la imobilul din str. Republicii B. Înalta Curte va lua în examinare cu precădere motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc.

civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere atunci „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”. Examinarea acestei critici este impusă de caracterul imperativ al normelor care au fost încălcate. Din acest punct de vedere, al competenței materiale, trebuie observat atât aspectul funcțional care ține de felul atribuțiilor jurisdicționale a instanțelor care au soluționat cauza cât și sub aspectul naturii cererii. Se constată astfel că, în cauză, pretențiile intimatei reclamante au fost întemeiate pe Legea nr. 554/2004, în vigoare la data introducerii acțiunii precum și pe alte dispoziții normative aplicabile în cazul concesionării de spații cu destinația de cabinete medicale, iar problema refuzului concesionării a fost pusă în raport de o autoritate publică.

Nesocotind aceste elemente care defineau cauza, instanța sesizată, Curtea de Apel, secția comercială și de contencios, a atribuit contractului a cărei încheiere era pusă în discuție caracter comercial și, ca urmare, a fost declinată competența în favoarea tribunalului, secția comercială. În realitate, natura contractului de concesiune nu este comercială întrucât nu are ca obiect acte și fapte de comerț, cu alte cuvinte raporturile juridice care se stabilesc în acest domeniu al concesiunii sunt străine comerțului astfel că nu poate opera nici prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. com.

În sensul argumentelor de mai sus sunt de altfel și prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin care se definesc „subiectele de sezină” care se completează cu prevederile art. 2 lit. (b), (c) și (e). Se poate observa că intră în competența instanței de contencios și contractele care se încheie de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

Prin urmare, contenciosul administrativ [(lit. e)] soluționează litigiile în care „..cel puțin una din părți este o autoritate publică iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim..” [(act administrativ în sensul pct. c)]. Rezultă că prin lege specială a fost stabilită instanța competentă, iar accesul la justiție se face cu respectarea dispozițiilor constituționale care asigură dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime, în fața instanței competente.

S-a susținut în legătură cu acest motiv că în cauză instanța, Curtea de apel și-a declinat competența și că soluția nu a fost atacată. Este adevărat, așa cum a susținut intimata că declinarea de competență nu a fost atacată cu recurs, dar pentru că normele care reglementează competența materială sunt imperative, această excepție poate fi invocată și în recurs. În sensul argumentelor de mai sus sunt dispozițiile art. 159 alin. (2) C. proc. civ., prin care se stipulează că necompetența este de ordine publică: „când pricina este de competența unei instanțe de alt grad”. Nu este mai puțin adevărat că hotărârea de declinare a competenței se bucură de puterea lucrului judecat, însă, în această materie, efectele puterii de lucru judecat se produc numai în ce privește instanța care se dezinvestește nu și în privința instanței arătate ca fiind competentă.

Prin urmare, exista posibilitatea verificării competenței de către instanța căreia i s-a trimis dosarul, după cum există posibilitatea de a invoca această excepție absolută în calea de atac a recursului. Revenind la dispozițiile Legii nr. 554/2004 pe care și-a întemeiat pretențiile reclamanta intimată, se constată că potrivit art. 10 alin. (1), competența revine în primă instanță Curții de Apel, secția de contencios administrativ, în considerarea faptului că în litigiu este parte o autoritate publică centrală. În consecință, față de cele de preced, potrivit art. 312 raportat la art. 304 alin. (3) C. proc. civ., recursurile se vor admite, vor fi casate hotărârile pronunțate, iar cauza va fi trimisă Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ, pentru judecarea în fond.

Celelalte motive invocate de recurente ca și apărările intimatei vor fi examinate cu ocazia rejudecării fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Spitalul CF Oradea, împotriva deciziei nr. 19/ C din 31 ianuarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, casează decizia atacată și sentința nr. 435 /COM din 15 septembrie 2005 a Tribunalului Bihor, secția comercială și trimite cauza Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ pentru judecarea în fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2006.