ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5809/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 9924 din 4 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții B.V.C. și F.V.M. împotriva deciziei nr. 172 din 23 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, care, la rândul său, a respins apelul declarat de aceeași reclamanți împotriva sentinței nr. 505/P.I. din 6 martie 2006 a Tribunalului Cluj, secția civilă, fiind respinsă astfel irevocabil contestația formulată împotriva dispoziției nr. 271 din 6 decembrie 2005, emisă în baza Legii nr. 10/2001, de primarul comunei Teremia Mare.

Prin această dispoziție, a fost respinsă notificarea vizând restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 744 Nerău, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 5755 mp. S-a reținut, prin decizia dată în recurs, că în ceea ce privește fondul litigiului, instanțele au stabilit temeinic o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, în sensul că reclamanții nu au calitatea de „persoane îndreptățite” conform dispozițiilor acestei legi. Împotriva susmenționatei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, B.V.C. și F.V.M., contestatori în cauză, în calitate de moștenitori legali ai notificatoarei B.V., au formulat contestație în anulare. Întemeindu-și calea extraordinară de atac, pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., contestatorii susțin în esență că instanța supremă a respins recursul fără a cerceta unul din motivele de casare și anume critica ce viza depășirea de către instanța de apel a atribuțiilor puterii judecătorești prin „nerecunoașterea valorii juridice” a unor dispoziții legale, prezentate detaliat, critică ce se întemeia pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Contestația în anulare, urmează a fi respinsă în considerarea argumentelor ce succed. Este adevărat că prin recursul declarat la 17 iulie 2006, contestatorii au formulat mai multe critici la adresa hotărârii dată în apel, decizia nr. 172 din 23 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, una din acestea referindu-se în mod expres la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin nerecunoașterea valorii juridice a unor dispoziții legale, în speță art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Analizând toate aceste critici, prin prisma unui considerent comun, împrejurarea că imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea nu a fost preluat abuziv, ci a fost înstrăinat de autoarea contestatorilor, sens în care se face trimitere la hotărâri judecătorești irevocabile, instanța supremă, grupându-și argumentele, a reținut în mod expres, că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 4 C. proc. civ., neputându-se susține că instanțele au depășit atribuțiile puterii judecătorești. Or, este îndeobște recunoscut, atât în practica judiciară cât și în literatura de specialitate că neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs, nu constituie prin ea însăși o omisiune în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., dacă instanța a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun. Așa fiind, se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 318 C. proc. civ., text ce reglementează contestația în anulare specială, în contextul celor mai sus prezentate, neputând fi primită critica referitoare la omisiunea instanței de recurs de a cerceta unul din motivele de casare. În consecință, contestația în anulare, urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de B.V.C. și F.V.M. împotriva deciziei nr. 9924 din 4 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2007.