ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2172/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 iunie 2003, T.I. și T.G. au chemat în judecată pe N.R. și N.L. pentru a fi obligați să desființeze două ferestre cu vederea directă asupra fondului vecin, proprietatea lor (a reclamanților), incorporate în peretele casei pârâților și aflate la o distanță de 0,50 ml, contrar prevederilor art. 612 C. civ. Judecătoria Pogoanele, prin sentința civilă nr. 360 din 8 octombrie 2003, a admis acțiunea așa cum a fost formulată. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 1456 din 5 mai 2004, a admis apelul pârâților și, schimbând în parte sentința, a dispus înlocuirea ferestrelor de vedere (din litigiu) cu ferestre de lumină și aerisire.

Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au arătat, în esență, că soluția instanței din apel încalcă dispozițiile art. 612 C. civ și, corelativ, principiul disponibilității, întrucât a hotărât transformarea celor două ferestre de vedere în ferestre de lumină și aerisire, lucru care nu a fost cerut prin acțiunea introdusă de instanță. Recursul este nefondat.

Exercițiul dreptului de proprietate este subsumat, potrivit normelor constituționale, conceptului de bună credință, obligației de neatingere a drepturilor și libertăților altor persoane (art. 57), precum și de asigurare a bunei vecinătăți [art. 44 alin. (8)]. Văzute ca limite interne de exercitare a dreptului de proprietate, aceste obligații ființează numai „în scopul pentru care ele au fost prevăzute” art. 18 din Convenția ratificată prin Legea nr. 30/1994, text prevalent conform art. 11 alin. (3) din Constituție), adică, conform art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, în deplină concordanță cu finalitatea economică și socială a dreptului de proprietate. Ipoteza negativă a nesocotirii acestor limite, desemnează abuzul de drept și atrage răspunderea juridică pentru prejudiciilor majore cauzate terților.

În sensul acestor reguli de drept, textul art. 611-613 C. civ. limitează exercițiul dreptului de proprietate prin obligarea proprietarilor fondurilor limitrofe de a nu deschide ferestre, balcoane, etc. la o distanță mai mică de 1,90 ml, dacă vederea este directă asupra fondului vecin sau de 0,60 ml, când vederea este oblică asupra acestuia. Limitele arătate sunt însă fără aplicare în cazul deschiderilor destinate exclusiv luminării și aerisirii apartamentelor, dacă ele nu procură vederea fondului vecin. Textele menționate limitează, ca atare, exercițiul dreptului de proprietate în cazul vederii directe asupra fondului vecin, dar, concomitent, ele recunosc, neîngrădit, existența servituții de lumină.

Numai că, limitarea, în sensul arătat, a exercițiului dreptului de proprietate și, corelativ, recunoașterea existenței unei servituții de lumină, au un caracter reciproc, în sarcina și, respectiv beneficiul, tuturor proprietarilor unor fonduri limitrofe. Acest lucru înseamnă că acțiunea confesorie de servitute pornită de unul dintre proprietarii învecinați împotriva celorlalți nu poate avea ca obiect decât consacrarea judiciară a obligației și, în același timp a dreptului de servitute, ambele prevăzute de art. 611-613 C. civ. Altfel, finalitatea acestor dispoziții legale, în accepțiunea normelor constituționale, a dreptului comunitar și dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 31/1954, ar fi deturnată prin acreditarea judiciară a abuzului de drept, ceea ce este inacceptabil.

Or, în speță, motivul de recurs, fondat aparent pe disponibilitate, tinde să valideze, judiciar, doar obligația (îngrădirea) impusă de art. 611-613 C. civ. și să înlăture beneficiul servituții de lumină, ceea ce este contrar finalității drepturilor prevăzute de aceste texte de lege și, ca atare, inadmisibil. Stabilind corect că obiectul acțiunii consacrate de art. 611-613 C. civ., fiind ambivalent, cuprinde atât impunerea obligației de respectare a anumitor distanțe în cazul servituții de vedere, dar și recunoașterea servituții de lumină și aerisire a apartamentului, cu temei instanța de apel, admițând acțiunea, a dispus, ținând seama că distanțele menționate nu au fost respectate, înlocuirea ferestrelor de vedere cu ferestre de lumină și aerisire.

Cum soluția din apel se verifică, pentru motivele arătate, legală și temeinică, urmează a fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T.I. și T.G. împotriva deciziei civile nr. 1456 din 5 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.