ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2172/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 3 iunie 2003, T.I. și T.G. au chemat în judecată

pe N.R. și N.L. pentru a fi obligați să desființeze două ferestre cu vederea

directă asupra fondului vecin, proprietatea lor (a reclamanților), incorporate

în peretele casei pârâților și aflate la o distanță de 0,50 ml, contrar

prevederilor art. 612 C. civ.

Judecătoria Pogoanele, prin sentința civilă nr. 360 din 8

octombrie 2003, a admis acțiunea așa cum a fost formulată.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr.

1456 din 5 mai 2004, a admis apelul pârâților și, schimbând în parte sentința,

a dispus înlocuirea ferestrelor de vedere (din litigiu) cu ferestre de lumină

și aerisire.

Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs,

bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea căruia au arătat, în esență, că soluția instanței din apel încalcă

dispozițiile art. 612 C. civ și, corelativ, principiul disponibilității,

întrucât a hotărât transformarea celor două ferestre de vedere în ferestre de lumină

și aerisire, lucru care nu a fost cerut prin acțiunea introdusă de instanță.

Recursul este nefondat.

Exercițiul dreptului de proprietate este subsumat, potrivit

normelor constituționale, conceptului de bună credință, obligației de

neatingere a drepturilor și libertăților altor persoane (art. 57), precum și de

asigurare a bunei vecinătăți [art. 44 alin. (8)]. Văzute ca limite interne de

exercitare a dreptului de proprietate, aceste obligații ființează numai „în

scopul pentru care ele au fost prevăzute” art. 18 din Convenția ratificată prin

Legea nr. 30/1994, text prevalent conform art. 11 alin. (3) din Constituție),

adică, conform art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, în deplină

concordanță cu finalitatea economică și socială a dreptului de proprietate.

Ipoteza negativă a nesocotirii acestor limite, desemnează abuzul de drept și

atrage răspunderea juridică pentru prejudiciilor majore cauzate terților.

În sensul acestor reguli de drept, textul art. 611-613 C.

civ. limitează exercițiul dreptului de proprietate prin obligarea

proprietarilor fondurilor limitrofe de a nu deschide ferestre, balcoane, etc.

la o distanță mai mică de 1,90 ml, dacă vederea este directă asupra fondului

vecin sau de 0,60 ml, când vederea este oblică asupra acestuia. Limitele

arătate sunt însă fără aplicare în cazul deschiderilor destinate exclusiv

luminării și aerisirii apartamentelor, dacă ele nu procură vederea fondului

vecin.

Textele menționate limitează, ca atare, exercițiul dreptului

de proprietate în cazul vederii directe asupra fondului vecin, dar,

concomitent, ele recunosc, neîngrădit, existența servituții de lumină.

Numai că, limitarea, în sensul arătat, a exercițiului

dreptului de proprietate și, corelativ, recunoașterea existenței unei

servituții de lumină, au un caracter reciproc, în sarcina și, respectiv

beneficiul, tuturor proprietarilor unor fonduri limitrofe. Acest lucru înseamnă

că acțiunea confesorie de servitute pornită de unul dintre proprietarii

învecinați împotriva celorlalți nu poate avea ca obiect decât consacrarea

judiciară a obligației și, în același timp a dreptului de servitute, ambele

prevăzute de art. 611-613 C. civ. Altfel, finalitatea acestor dispoziții

legale, în accepțiunea normelor constituționale, a dreptului comunitar și

dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 31/1954, ar fi deturnată prin acreditarea

judiciară a abuzului de drept, ceea ce este inacceptabil.

Or, în speță, motivul de recurs, fondat aparent pe

disponibilitate, tinde să valideze, judiciar, doar obligația (îngrădirea)

impusă de art. 611-613 C. civ. și să înlăture beneficiul servituții de lumină,

ceea ce este contrar finalității drepturilor prevăzute de aceste texte de lege

și, ca atare, inadmisibil. Stabilind corect că obiectul acțiunii consacrate de

art. 611-613 C. civ., fiind ambivalent, cuprinde atât impunerea obligației de

respectare a anumitor distanțe în cazul servituții de vedere, dar și

recunoașterea servituții de lumină și aerisire a apartamentului, cu temei

instanța de apel, admițând acțiunea, a dispus, ținând seama că distanțele

menționate nu au fost respectate, înlocuirea ferestrelor de vedere cu ferestre

de lumină și aerisire.

Cum soluția din apel se verifică, pentru motivele arătate,

legală și temeinică, urmează a fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T.I.

și T.G. împotriva deciziei civile nr. 1456 din 5 mai 2004 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.