ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3888/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 840/C/2004

la Tribunalul Neamț, O.T., D.A., O.E. și P.A., au solicitat în contradictoriu

cu Primarul Municipiului Roman, anularea dispoziției 962 din 30 iunie 2004,

emisă de acesta, prin care li s-a respins notificarea, cu motivarea potrivit

căreia nu și-au probat dreptul de proprietate asupra imobilului precum și

calitatea de moștenitori.

În susținerea contestației, se

precizează că respingerea notificării s-a făcut greșit, deoarece prin aceasta

au solicitat măsuri reparatorii bănești, aferente diferenței dintre valoarea

încasată pentru imobilul preluat de stat, actualizată cu indicele de inflație

și valoarea corespunzătoare acestuia conform art. 19 din Legea nr. 10/2001. Cât

privește dovada dreptului de proprietate asupra imobilului precum și calitatea

de moștenitori a contestatorilor, acest aspect nu se mai poate pune în discuție

de vreme ce au încasat despăgubirile în temeiul Legii nr. 112/1995 pe baza

certificatului 1327/1996 eliberat de Direcția Județeană Neamț a Arhivelor

Naționale care atestă că imobilul fosta proprietatea lui O.G. (antecesorul

contestatorilor ) a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Prin sentința nr. 34/C din 31

ianuarie 2005 Tribunalul Neamț a respins contestația formulată de O.T., D.A., O.E.

și P.A., cu motivarea potrivit căreia petenții solicitând despăgubiri în

temeiul Legii nr. 10/2001, nu sunt îndeplinite cerințele art. 19 din lege,

pentru a putea beneficia de diferența de valoare, aferentă imobilului.

Și Curtea de Apel Bacău, prin

decizia 417 din 23 mai 2005 a respins ca nefondat apelul contestatorilor cu

motivarea că imobilul nu se încadrează în situațiile vizate de art. 19 din

Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a acestuia fiind posibilă.

Împotriva deciziei au declarat

recurs în termenul legal contestatorii, arătând în esență că au solicitat

despăgubiri bănești deoarece sunt în vârstă și nu se mai pot preocupa de valorificarea

imobilului, iar în subsidiar, recurenții au solicitat restituirea în natură a

imobilului.

Recursul este nefondat.

Potrivit hotărârii din 14 februarie

1997, petenții au beneficiat în temeiul Legii 112/1995 de despăgubiri bănești

pentru imobilul casă de locuit și terenul aferent, situat în Municipiul Roman, care

a fost naționalizat.

Prin notificarea adresată Primarului,

petenții au solicitat doar diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu

indicele de inflație și valoarea corespunzătoare imobilului, invocând ca temei

dispozițiunile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Așa cum corect s-a susținut prin

hotărârile pronunțate în cauză, acordarea măsurilor reparatorii, aferente

diferenței dintre valoarea corespunzătoare imobilului și sumele încasate,

actualizate cu indicele de inflație, au un caracter subsidiar restituirii în

natură, atunci când imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001[art. 19 alin. (1) din lege].

Aceeași idee este reluată de art. 20

din Legea nr. 10/2001 modificată prin art. 247/2005, atunci când statuează că

persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995, pot

solicita numai restituirea în natură, cu obligația returnării sumei

reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație, dacă

imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Cea de a doua ipoteză în care

persoanele îndreptățite au dreptul la măsurile reparatorii prin echivalent,

pentru valoarea de piață a întregului imobil, teren și construcții, ori pentru

diferența dintre valoarea încasată potrivit Legii 112/1995, actualizată cu

indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului, este în cazul în

care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de

locuință, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare [art. 20

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată].

În speță, imobilul proprietatea

antecesorului contestatorilor, trecut în proprietatea statului, nu a fost

vândut, acesta fiind afectat funcționării unei grădinițe, astfel că succesorii

contestatori erau îndreptățiți să solicite în temeiul Legii nr. 10/2001 numai

restituirea acestuia în natură și nu diferența de valoare, așa cum corect s-a

reținut prin hotărârile pronunțate.

Faptul că, abia în faza recursului

contestatorii au solicitat în subsidiar acordarea măsurilor reparatorii sub

forma restituirii în natură a imobilului, nu prezintă relevanță, de vreme ce,

prin notificare au solicitat acordarea de despăgubiri, procedura administrativă

prealabilă a fost îndeplinită în sensul solicitărilor din notificare, iar

instanța a fost investită prin contestație numai în sensul acordării măsurilor

reparatorii sub forma despăgubirilor.

În acest context, instanța sesizată

prin contestație, era ținută a soluționa cauza în limitele investirii sale și a

procedurii administrative care a fost îndeplinită.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul de față va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de O.T., D.A., O.E., P.A. împotriva deciziei civile nr. 417 din 23 mai

2005 a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14

aprilie 2006.