ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4919/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4919/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 80 din 8 martie 2006 a Tribunalului Bihor, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen. și art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., inculpatul B.O.. Prin decizia penală nr. 114/A/2006 a Curții de Apel Oradea din 20 iunie 2006, privind pe inculpatul B.O., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei, din tentativă la tâlhărie, în infracțiunea de tâlhărie și l-a condamnat pe inculpat, la o pedeapsă rezultantă, de 5 ani închisoare. Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul B.O.
În recursul său, parchetul invocă motivele de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și 18, criticând decizia ca fiind contrară legii deoarece prin ea s-a aplicat greșit legea și s-a comis o gravă eroare de fapt. Hotărârea atacată, nu întrunește elementele temeiniciei și legalității, pentru următoarele considerente: Starea de fapt certifică aceea că, pe perioada 2002 – februarie 2003, inculpatul B.O. a efectuat stagiul militar la U.M. 01343, iar după finalizarea stagiului militar inculpatul a luat hotărârea de a bracona și în realizarea acestui scop, în noaptea de 22 mai 2005, a pătruns în perimetrul U.M. 01343, pentru a sustrage o armă militară. Ajuns în apropierea foișorului unde se afla santinela, respectiv partea vătămată O.C., ce executa serviciul de pază, inculpatul s-a apropiat de un stâlp pe care se afla agățată o armă și înainte de a reuși să intre în posesia ei, s-a produs o altercație.
În cursul acestei altercații, atât inculpatul cât și partea vătămată, s-au agresat și și-au cauzat reciproc leziuni, inculpatul folosind un băț de circa 50 cm lungime, iar partea vătămată, baioneta. Partea vătămată a reușit să ceară ajutor, iar la intervenția martorului S.S.V. ce efectua serviciu de patrulare într-un alt perimetru, inculpatul a scos încărcătorul din arma ce se afla la partea vătămată și a părăsit în fugă locul faptei. S-a deplasat spre Scutul Cetății din Oradea unde a aruncat încărcătorul, iar apoi, plecând cu trenul în localitatea Valea lui Mihai, pe câmp, în apropierea stației C.F.R. a acelei localități, a aruncat cele 30 de cartușe militare cu glonț. În urma loviturilor aplicate, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Așa fiind, instanța de apel, în mod judicios, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tentativă la tâlhărie, în infracțiunea de tâlhărie și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului, dar a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a individualizat pedeapsa, în sensul că, i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea blândă. Nu s-a ținut seama că tâlhăria este un furt săvârșit în împrejurări diferite de ale furtului și anume un furt comis prin violență. Obiectul juridic al tâlhăriei este complex, deoarece prin săvârșirea tâlhăriei se încalcă două valori fundamentale, o primă valoare, privește patrimoniul care a fost încălcat prin fapta comisă, iar o altă valoare vizează relațiile sociale prin care se proteguiește persoana cu atributele ei esențiale.
Pentru aceste considerente, tâlhăria prezintă un pericol social ridicat care este exprimat în limitele maxime ale pedepsei, în cazul acestei infracțiuni. În raport de pericolul social abstract, există și un pericol social concret, care rezultă din mai multe elemente circumstanțiale ale stării de fapt. El rezultă cu predilecție, din latura obiectivă, din modalitatea practică, în care s-a comis tâlhăria. Or, din această perspectivă, este de observat că inculpatul a pătruns în perimetrul unei unități militare, pe timp de noapte, și a sustras o parte din componentele unei arme militare, el intenționând, să sustragă arma în întregime, dar activitatea materială a avut o altă desfășurare, tocmai, datorită intervenției martorului.
Prin urmare, s-a realizat conținutul constitutiv al tâlhăriei sub aspectul laturii obiective și laturii subiective, respectiv furtul săvârșit prin folosirea de violențe, motiv pentru care instanța de apel, în mod judicios, a schimbat încadrarea juridică, în tâlhărie. În raport de împrejurările concrete ale stării de fapt ca și în raport de persoana infractorului, parchetul socotește că instanța trebuia să se oprească asupra unei pedepse mai mari, care să corespundă pericolului social exprimat, prin norma de încriminare. Parchetul a solicitat admiterea recursului ca fondat, casarea hotărârilor atacate și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului, potrivit celor expuse. Inculpatul, prin recursul său, a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor în art. 180 C. pen.
și art. 20 raportat la art. 208, 209 C. pen. iar, în subsidiar, în art. 20 raportat la art. 211 C. pen., cu consecințele firești, în ce privește pedeapsa. Recursurile sunt nefondate. Analiza probelor dosarului, relevă, așa cum corect, s-a reținut în apel, că inculpatul a pătruns în fosta sa unitate militară cu intenția de a sustrage armament și că pentru a-și realiza această intenție, a folosit violența asupra părții vătămate aflată în posesia armei, reușind, chiar, să sustragă încărcătorul armei și 30 de cartușe. Fapta așa cum s-a comis, a fost, corect, încadrată în infracțiunea consumată de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen., neexistând temeiuri de a se schimba încadrarea juridică, așa cum solicită inculpatul, fie în art. 180 C. pen., și art. 20 raportat la art. 208, 209 C. pen., fie în art. 20 raportat la art. 211 C. pen.
În raport de caracterul consumat al faptei și de împrejurările concrete de comitere a faptei, Curtea urmează a constata caracterul echilibrat al soluției, justețea pedepsei aplicate inculpatului și netemeinicia criticilor formulate, la adresa pedepsei aplicate. Față cu cele arătate, instanța, de ultim control judiciar, va trebui să privească recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de inculpatul B.O. împotriva deciziei penale nr. 114/ A din 20 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, ca nefondate, și să le respingă, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, decizia atacată. Se va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive a inculpatului.
Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de inculpatul B.O. împotriva deciziei penale nr. 114/ A din 20 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 26 mai 2005 la 30 august 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 august 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.