ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4919/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80 din 8

martie  2006 a Tribunalului Bihor, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) C. pen. și art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., a fost

condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și

64 C. pen., inculpatul B.O..

Prin decizia penală nr. 114/A/2006 a

Curții de Apel Oradea din 20 iunie 2006, privind pe inculpatul B.O., s-a

schimbat încadrarea juridică dată faptei, din tentativă la tâlhărie, în

infracțiunea de tâlhărie și  l-a condamnat pe inculpat, la o pedeapsă

rezultantă, de 5 ani închisoare.

Împotriva acestei din urmă decizii,

au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul

B.O.

În recursul său, parchetul invocă

motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 18,

criticând decizia ca fiind contrară legii deoarece prin ea s-a aplicat greșit

legea și s-a comis o gravă eroare de fapt.

Hotărârea atacată, nu întrunește

elementele temeiniciei și legalității, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt certifică aceea că,

pe perioada 2002 – februarie 2003, inculpatul B.O. a efectuat stagiul militar la U.M. 01343, iar după finalizarea stagiului militar inculpatul a luat hotărârea de a bracona

și în realizarea acestui scop, în noaptea de 22 mai 2005, a pătruns în perimetrul U.M. 01343, pentru a sustrage o armă militară.

Ajuns în apropierea foișorului unde

se afla santinela, respectiv partea vătămată O.C., ce executa serviciul de

pază, inculpatul s-a apropiat de un stâlp pe care se afla agățată o armă și

înainte de a reuși să intre în posesia ei, s-a produs o altercație. În cursul

acestei altercații, atât inculpatul cât și partea vătămată, s-au agresat și

și-au cauzat reciproc leziuni, inculpatul folosind un băț de circa 50 cm lungime, iar partea vătămată, baioneta. Partea vătămată a reușit să ceară ajutor, iar la

intervenția martorului S.S.V. ce efectua serviciu de patrulare într-un alt

perimetru, inculpatul a scos încărcătorul din arma ce se afla la partea

vătămată și a părăsit în fugă locul faptei. S-a deplasat spre Scutul Cetății

din Oradea unde a aruncat încărcătorul, iar apoi, plecând cu trenul în

localitatea Valea lui Mihai, pe câmp, în apropierea stației C.F.R. a acelei

localități, a aruncat cele 30 de cartușe militare cu glonț.

În urma loviturilor aplicate, partea

vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de

îngrijiri medicale.

Așa fiind, instanța de apel, în mod

judicios, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tentativă

la tâlhărie, în infracțiunea de tâlhărie și a majorat pedeapsa aplicată

inculpatului, dar a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a

individualizat pedeapsa, în sensul că, i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea

blândă.

Nu s-a ținut seama că tâlhăria este

un furt săvârșit în împrejurări diferite de ale furtului și anume un furt comis

prin violență. Obiectul juridic al tâlhăriei este complex, deoarece prin

săvârșirea tâlhăriei se încalcă două valori fundamentale, o primă valoare,

privește patrimoniul care a fost încălcat prin fapta comisă, iar o altă valoare

vizează relațiile sociale prin care se proteguiește persoana cu atributele ei

esențiale.

Pentru aceste considerente, tâlhăria

prezintă un pericol social ridicat care este exprimat în limitele maxime ale

pedepsei, în cazul acestei infracțiuni.

În raport de pericolul social abstract,

există și un pericol social concret, care rezultă din mai multe elemente

circumstanțiale ale stării de fapt. El rezultă cu predilecție, din latura

obiectivă, din modalitatea practică, în care s-a comis tâlhăria. Or, din

această perspectivă, este de observat că inculpatul a pătruns în perimetrul

unei unități militare, pe timp de noapte, și a sustras o parte din componentele

unei arme militare, el intenționând, să sustragă arma în întregime, dar

activitatea materială a avut o altă desfășurare, tocmai, datorită intervenției

martorului.

Prin urmare, s-a realizat conținutul

constitutiv al tâlhăriei sub aspectul laturii obiective și laturii subiective,

respectiv furtul săvârșit prin folosirea de violențe, motiv pentru care

instanța de apel, în mod judicios, a schimbat încadrarea juridică, în tâlhărie.

În raport de împrejurările concrete

ale stării de fapt ca și în raport de persoana infractorului, parchetul

socotește că instanța trebuia să se oprească asupra unei pedepse mai mari, care

să corespundă pericolului social exprimat, prin norma de încriminare.

Parchetul a solicitat admiterea

recursului ca fondat, casarea hotărârilor atacate și pronunțarea unei hotărâri

de condamnare a inculpatului, potrivit celor expuse.

Inculpatul, prin recursul său, a

solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor în art. 180 C. pen. și art. 20 raportat la art. 208, 209 C. pen. iar, în subsidiar, în art. 20 raportat la art.

211 C. pen., cu consecințele firești, în ce privește pedeapsa.

Recursurile sunt nefondate.

Analiza probelor dosarului, relevă,

așa cum corect, s-a reținut în apel, că inculpatul a pătruns în fosta sa

unitate militară cu intenția de a sustrage armament și că pentru a-și realiza

această intenție, a folosit violența asupra părții vătămate aflată în posesia

armei, reușind, chiar, să sustragă încărcătorul armei și 30 de cartușe.

Fapta așa cum s-a comis, a fost,

corect, încadrată în infracțiunea consumată de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) C. pen., neexistând temeiuri de a se schimba încadrarea

juridică, așa cum solicită inculpatul, fie în art. 180 C. pen., și art. 20 raportat la art. 208, 209 C. pen., fie în art. 20 raportat la art. 211 C. pen.

În raport de caracterul consumat al

faptei și de împrejurările concrete de comitere a faptei, Curtea urmează a

constata caracterul echilibrat al soluției, justețea pedepsei aplicate

inculpatului și netemeinicia criticilor formulate, la adresa pedepsei aplicate.

Față cu cele arătate, instanța, de ultim control judiciar,

va trebui să privească recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Oradea și de inculpatul B.O. împotriva deciziei penale nr. 114/ A din 20

iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, ca

nefondate, și să le respingă, ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., menținând, astfel, decizia atacată.

Se va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și

arestării preventive a inculpatului.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de inculpatul B.O. împotriva deciziei

penale nr. 114/ A din 20 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii

și arestării preventive de la 26 mai 2005 la 30 august 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 120 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 august 2006.