ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2269/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2269/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor întocmit la data de 06

aprilie 2000 în Dosarul nr. 525/P/1998 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

S. (fost M.) C. pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la furt calificat

cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 208

alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), i) și alin. (3) C. pen., complicitate la fals

material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., uz de fals

prevăzută de art. 291 C. pen., punerea în circulație a unui autoturism cu număr

fals de înmatriculare prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 și

furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. e), i) și

alin. (3) C. pen. toate comise în stare de recidivă postexecutorie.

Prin sentința penală nr. 127/P/2001, Tribunalul

Bihor a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Oradea, ca urmare a modificării prin O.U.G. nr. 207/2000 a dispozițiilor art. 146

C. pen., privind înțelesul noțiunii de consecințe deosebit de grave.

Prin sentința penală nr. 420 din 07 martie

2005 Judecătoria Oradea a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 5 ani

închisoare pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat reținută la punctul

1 din rechizitoriu și la o pedeapsă de 5 ani 6 luni închisoare pentru infracțiunea

de complicitate la furt calificat reținută la punctul 2 din rechizitoriu, pedepse

care au fost contopite urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de

5 ani 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare. Reținându-se

că aceste două infracțiuni au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie

și în termenul de liberare condiționată din executarea pedepsei de 8 ani 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1278/1994 a Judecătoriei Cluj Napoca,

s-au aplicat dispozițiile art. 61 C. pen. și s-a contopit pedeapsa stabilită în

cauză cu restul de 3 ani 7 luni 4 zile închisoare aplicându-se pedeapsa rezultantă

de 9 ani 7 luni 4 zile închisoare cu executare în regim de detenție.

Pentru infracțiunile de complicitate la

fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la

art. 288 alin. (1) C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și punere în

circulație a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare prevăzută de

art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, după schimbarea încadrării juridice

în ceea ce privește forma recidivei, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare

a intervenției prescripției răspunderii penale.

Totodată din pedeapsa aplicată s-a dedus

durata măsurilor preventive de la data de 15 noiembrie 1999 până la 15

decembrie 1999.

A obligat inculpatul la plata sumei de

2.000 mărci germane convertite în euro și în echivalent în RON la data plății în

favoarea părții civile S.G. A constatat că partea vătămată

A.L.

U.D. Austria, prin W.A. - Societate pe Acțiuni Directoratul Austriei de Sud nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

A dispus în baza art. 118 C. pen. confiscarea

certificatului de înmatriculare eliberat de autoritățile austriece pentru autoturismul

marca M., cu număr de înmatriculare ZZ și a contractului de împrumut redactat în

limba maghiară și datat 03 ianuarie 1997, înscrisuri care în baza art. 348 C. proc.

pen. au fost desființate ca fiind false.

A fost obligat inculpatul la plata sumei

de 20.000.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

în termen legal, inculpatul solicitând reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 198/A/2007 Tribunalul

Bihor, a admis apelul și a desființat sentința penală nr. 420/2005 a Judecătoriei

Oradea în sensul reducerii pedepsei aplicată pentru infracțiunea de la pct. 2 din

rechizitoriu, de la 5 ani 6 luni închisoare, la 4 ani închisoare.

Totodată s-a avut în vedere și faptul că

inculpatul fusese condamnat anterior prin sentința penală nr. 1994/2003 a Judecătoriei

Oradea pentru infracțiuni concurente. În consecință, pedeapsa rezultantă de 4 ani

închisoare a fost descontopită în pedepsele componente, iar după descontopire, pedepsele

individuale au fost contopite cu pedepsele aplicate în cauză rezultând o pedeapsă

de 5 ani 2 luni închisoare. A fost menținută revocarea liberării condiționate privind

restul de pedeapsă de 3 ani 7 luni 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani

6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1278/1994 a Judecătoriei Oradea

aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 5 ani 2 luni închisoare la care s-a adăugat

sporul de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de

5 ani 6 luni închisoare. A fost dedusă din pedeapsa executată atât durata măsurilor

preventive în cauză de la 15 noiembrie 1999 la 15 decembrie 1999, cât și perioadele

de la 15 decembrie 1999 la 28 decembrie 1999, de la 26 aprilie 2005 la 12 iunie

2005 și de la 13 iunie 2005 la zi, perioade în care inculpatul fusese arestat preventiv

în vederea extrădării sau în executarea pedepsei.

S-a dispus anularea mandatului de executare

emis în baza sentinței penale nr. 1994/2003 a Judecătoriei Oradea. Restul dispozițiilor

sentinței atacate au fost menținute.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpatul, criticând hotărârea atacată

sub

aspectul nerespectării dispozițiilor privind competența după materie care se circumscriu

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 84/R din 14

februarie 2008 Curtea de Apel Oradea a casat în totalitate decizia penală nr. 198/A/2007

a Tribunalului Bihor și sentința penală nr. 420/2005 a Judecătoriei Oradea și a

dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Bihor.

A reținut că, potrivit art. 27 alin. (1)

C. proc. pen. în forma în vigoare la data sesizării instanței, tribunalul era competent

să judece în primă instanță infracțiunea prevăzută de art. 209 alin. (3) și (4)

C. pen. iar după sesizarea instanței, prin art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000

au fost modificate dispozițiile art. 146 C. pen. și ca urmare a modificării noțiunii

de consecințe deosebit de grave, competența ar fi revenit judecătoriei, însă în

raport de dispozițiile art. 3 din același act normativ, tribunalul ar fi continuat

să fie competent deoarece acest text de lege reglementează o situație tranzitorie

potrivit căreia cauzele penale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare

a ordonanței vor continua să fie judecate de instanțele legal învestite.

Tribunalul Bihor, în ședința publică din

data de 03 mai 2011, a procedat la ascultarea inculpatului, care a solicitat aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., arătând, pe de o parte, că este

vinovat și că dorește să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi

penale, iar, pe de altă parte, că nu recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina

sa, menținându-și declarația dată în cursul urmăririi penale.

Apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile

cerute de art. 320

1

C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a recunoscut

starea de fapt reținută în rechizitoriu instanța de fond a respins prin încheierea

din 03 mai 2011 solicitarea inculpatului.

Ulterior, prin sentința penală nr. 165

din 1 iulie 2011, Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea

juridică a faptei din art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (pct. 1R).

În

baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 124 C. pen. a dispus încetarea

procesul penal pornit împotriva inculpatului S. (fost M.) C. pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a)

C.

pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În

baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică

a faptei din art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în art. 291 C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (pct. 1 R).

În

baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 124 C. pen. a dispus încetarea

procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat, pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ca urmare a

intervenirii prescripției răspunderii penale.

În

baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică

a faptei din art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. în art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen. (pct. 1R).

În

baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 124 C. pen. a dispus încetarea

procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat, pentru comiterea infracțiunii

prevăzute art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen. și art. 13 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii

penale.

În

baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică

a faptei din art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1)

lit. a), i) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în art. 26

C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen. texte în baza cărora a dispus condamnarea

inculpatului la o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare (pct. 1R).

În

baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică

a faptei din art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. e) și i) și alin. (3) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 208

alin. (1) - 209 alin. (1) lit. e) și i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. și art. 13 C. pen., text în baza căruia a dispus condamnarea aceluiași inculpat

la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare (pct. 2R).

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4

ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 634/2009 a Judecătoriei

Oradea în pedeapsa rezultantă de 3 ani 8 luni

închisoare

și restul de 3 ani 7 luni și 4 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de

9 ani 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 719/1996 a Judecătoriei

Dej și a înlăturat sporul de 4 luni închisoare.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3

ani 8 luni închisoare în pedepsele componente de 3 ani 6 luni închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 634/2009 a Judecătoriei Oradea, 3 ani 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 1994/2003 a Judecătoriei Oradea și 2 pedepsele

de câte 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1994/2003 a Judecătoriei

Oradea și a înlăturat sporul de 2 luni închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și

art. 36 alin. (1) C. pen. a contopit cele două pedepse de câte 3 ani 6 luni închisoare

aplicate în cauză cu pedepsele de 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 634/2009 a Judecătoriei Oradea, 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 1994/2003 a Judecătoriei Oradea și 2 pedepse de câte 2 ani închisoare

aplicate prin sentința penală nr. 1994/2003 a Judecătoriei Oradea și a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea de 3 ani 6 luni închisoare la care a adăugat sporul de 2 luni

închisoare.

A menținut dispoziția de revocare a restului

de 3 ani 7 luni și 4 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani 8 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 719/1996 a Judecătoriei Dej dispusă

prin sentința penală nr. 1994/2003 a Judecătoriei Oradea, a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea de 3 ani 8 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de

4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în regim privativ de libertate pedeapsa

rezultantă de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen., iar în temeiul art. 88 C. pen. și art. 36

alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată, respectiv

15 noiembrie 1999-15 decembrie 1999, 15 decembrie 1999 la 28 decembrie 1999, 13

iunie 2005- 25 septembrie 2007, 21 iunie 2010-21 septembrie 2010.

A dispus anularea mandatului de executare

emis în baza sentinței penale nr. 634/2009 a Judecătoriei Oradea și emiterea unui

nou mandat conform sentinței pronunțate.

În

baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen.

cu referire la art. 998, 999 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000

mărci germane, convertite în euro, în echivalent în RON la data plății, în favoarea

părții civile S.G.

A constatat că partea vătămată A.L. U.D.

Austria, prin W.A. - Societate pe Acțiuni Directoratul Austriei de Sud nu s-a constituit

parte civilă.

În

baza art. 118 lit. a) C. pen. a confiscat certificatul de

înmatriculare eliberat de autoritățile austriece pentru autoturismul marca M.,

cu număr de înmatriculare ZZ și contractul de împrumut redactat în limba maghiară,

datat 03 ianuarie 1997, iar în baza art. 348 C. proc. pen. a desființat aceste înscrisuri

ca fiind false.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul

la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul

Bihor a reținut, în esență, în fapt, următoarele:

la data de 15 ianuarie 1997 o plângere penală prin care a reclamat că în perioada

11-13 ianuarie 1997 din parcarea situată în incinta societății a fost sustras un

autoturism marca M., neînmatriculat, al cărei an de fabricație era 1995.

În

data de 13 ianuarie 1997, la ora 04:00, în punctul de trecere

a frontierei ungaro-română B.A. a fost depistat inculpatul S.C. conducând un autoturism

marca M., care avea aplicate numerele de înmatriculare ZZ.

Pe baza cercetărilor efectuate în cauză

s-a stabilit că autoturismul condus de inculpat este autoturismul sustras de la

societatea austriacă.

Astfel, s-a stabilit că numărul de înmatriculare

ZZ nu a fost atribuit în urma înmatriculării în Austria a unui autoturism de tipul

celui condus de către inculpat care să și aibă aceeași serie de șasiu, acesta corespunzând

autoturismului sustras de la societatea S.A. În urma efectuării unui raport de constatare

tehnico-științifică cu privire la certificatul de înmatriculare pe care inculpatul

l-a prezentat poliției de frontieră s-a ajuns la concluzia că acesta este fals,

documentul fiind realizat cu ajutorul unui copiator (xerox color) după un imprimat

original.

Inculpatul a încercat să facă dovada detenției

legale a autoturismului folosind un contract de împrumut potrivit căruia proprietara

S.R. i-ar fi împrumutat autoturismul până la data de 03 februarie 1997, act redactat

în forma unui înscris autentic. Cu privire la acest înscris notarul public K.B.

a comunicat că ștampila și parafa aflate pe acest înscris nu le folosește și prin

urmare, înscrisul este fals.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică

întocmit în cauză, pe contractul de împrumut la poziția „împrumutat" semnătura

a fost realizată de inculpat.

S-a reținut, în drept, că faptele inculpatului

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la furt calificat

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1)

lit. i) C. pen.; complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută

de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.; uz de fals prevăzută

de art. 291 C. pen. și punere în circulație a unui autoturism cu numere false de

înmatriculare prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966.

Cu privire la infracțiunea de furt reținută

în sarcina inculpatului, s-a reținut că acesta a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin.

(1) - 209 alin. (1) lit. a), i) și alin. (3) C. pen. S-a reținut că agravanta prevăzută

de art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. nu este aplicabilă în speță deoarece potrivit

acestui text de lege este necesar ca furtul să fie săvârșit de două sau mai multe

persoane împreună. Totodată, s-a reținut că din probele administrate în cauză nu

rezultă că inculpatul ar fi fost prezent în Austria în momentul și la locul comiterii

faptei, ci dimpotrivă s-a dovedit că acesta nu a intrat pe teritoriul austriac în

perioada ce interesează cauza. De asemenea s-a reținut că, nu s-a dovedit că furtul

ar fi fost comis de mai multe persoane, altele decât inculpatul. Agravanta prevăzută

de acest text de lege presupune conlucrarea concomitentă sau simultană a celor care

săvârșesc fapta, situație care nu există în cauză deoarece activitatea inculpatului

este anterioară și ulterioară comiterii furtului. Pe cale de consecință, această

agravantă a fost înlăturată prin schimbarea încadrării juridice. S-a reținut că

agravanta prevăzută de lit. i) a acestui art. este aplicabilă în cauză deoarece

autoturismul a fost sustras prin folosirea de chei potrivite. S-a arătat că de la

momentul comiterii faptei și până la pronunțarea sentinței au intervenit mai multe

modificări ale dispozițiilor art. 146 C. pen. text care definește noțiunea de consecințe

deosebit de grave. S-a reținut că, în raport de aceste modificări, reglementarea

actuală este cea mai favorabilă inculpatului deoarece în prezent presupune producerea

unei pagube mai mari de 200.000 RON. Față de această situație, dispozițiile alin.

(3) al art. 209 C. pen. nu sunt aplicabile speței deoarece în cazul intervenției

mai

multor legi penale de la momentul comiterii

faptei și până la judecată, trebuie aplicată cea mai favorabilă inculpatului în

conformitate cu dispozițiile art. 13 C. pen.

În

ceea ce privește infracțiunea de punere în circulație a unui

autoturism cu numere false de înmatriculare, aceasta era prevăzută la momentul comiterii

faptei de dispozițiile art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966. În prezent,

infracțiunea este reglementată de dispozițiile art. 77 alin. (2) din O.U.G. nr.

195/2002. Întrucât există o succesiune de legi penale care reglementează aceeași

infracțiune și în acest caz se pune problema stabilirii legii penale mai favorabile.

Deoarece condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală sunt identice,

diferă doar regimul sancționator, anterior infracțiunea era pedepsită cu închisoarea

de la 6 luni la 3 ani, iar în prezent este sancționată cu închisoare de la 1 an

la 5 ani, legea penală mai favorabilă este cea veche.

Cu privire la toate cele patru infracțiuni

reținute în sarcina inculpatului, acesta a fost trimis în judecată în stare de recidivă

postexecutorie. Analizând însă fișa de cazier judiciar a acestuia s-a reținut că

infracțiunile au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie deoarece primul

termen al acesteia îl constituie pedeapsa de 8 ani 6 luni închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 1278/1994 a Judecătoriei Cluj Napoca, iar infracțiunile au fost

comise în perioada liberării condiționate. Prin urmare s-a apreciat că se impune

schimbarea încadrării juridice cu privire la acest aspect.

trimis în judecată și pentru comiterea infracțiunii de furt calificat cu consecințe

deosebit de grave prevăzut de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. e), i) și

alin. (3) C. pen. comis în dauna părții civile S.G.

S-a mai reținut că, din probele administrate

în cauză rezultă că în data de 03 septembrie 1998 inculpatul l-a ajutat pe L.I.

să sustragă autoturismul marca M., cu numărul de înmatriculare XX proprietatea părții

civile S.G., autoturism ce se afla parcat în fața blocului de pe strada C. din Oradea.

Față de L.I. procesul penal s-a desfășurat

separat, acesta fiind condamnat definitiv prin sentința penală nr. 229/1998 a Tribunalului

Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 1744/2000 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție prin care s-a aplicat acestuia o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare cu

executare în regim de detenție.

Inculpatul S.C. deși inițial nu a recunoscut

comiterea faptei, ulterior a revenit asupra acestei declarații și a arătat că în

data comiterii faptei și la orele indicate de partea vătămată, l-a condus pe inculpatul

L.I. în apropierea Pieței R. (situată în vecinătatea locului în care partea vătămată

își parcase autoturismul) și unde l-a și așteptat. Inculpatul L.I. a revenit conducând

un autoturism marca M., iar la solicitarea acestuia, inculpatul S. l-ar fi ajutat

să iasă pe drumul spre Satu Mare. A negat însă că ar fi știut că inculpatul L. ar

fi sustras autoturismul și susține că despre proveniența acestuia a aflat abia ulterior

la organele de poliție. S-a reținut că această ultimă parte a declarației sale este

însă contrazisă de depoziția părții vătămate care îl indică fără dubiu pe inculpatul

S. ca fiind cel care l-a urmărit.

Coroborând probele arătate mai sus, tribunalul

a reținut că inculpatul S.C. i-a solicitat inculpatului L.I. să sustragă autoturismul

părții vătămate, iar apoi a încercat să-l ajute pe acesta să păstreze bunul, conducându-l

spre Ș. (localitate situată într-o zonă mai puțin circulată, mai retrasă) dar constatând

că sunt urmăriți de către poliție, inculpatul S. s-a întors, iar inculpatul L. a

abandonat mașina. Inculpatul S. este cel care a observat mașina părții vătămate

în trafic și a urmărit-o până la locul de parcare indicând celuilalt unde se află

aceasta.

Față de aceste considerente tribunalul

a reținut că în sarcina inculpatului S. nu poate fi reținut autoratul la infracțiunea

de furt calificat, participația acestuia constituind doar complicitate sens în care

s-a procedat la schimbarea încadrării juridice. De asemenea, pentru aceleași considerente

arătate la punctul 1 și care vizează aplicarea legii penale mai favorabile, ca urmare

a modificărilor survenite cu privire la noțiunea de consecințe deosebit de grave,

s-a reținut că, la data pronunțării hotărârii fapta sa nu constituie complicitate

la furt calificat cu consecințe deosebit de grave, valoarea autoturismului - 2.000.000

șilingi austrieci - situându-se sub valoarea înscrisă în dispozițiile art. 146 C.

pen.

De asemenea și această faptă este comisă

în stare de recidivă postcondamnatorie și nu postexecutorie așa cum se reține în

rechizitoriu. Și în acest caz primul termen al acesteia îl constituie pedeapsa de

8 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1278/1994 a Judecătoriei

Cluj Napoca, iar infracțiunile au fost comise în perioada liberării condiționate.

Cu privire la infracțiunile de complicitate

la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și punerea în circulație a unui

autoturism cu numere false de înmatriculare, s-a reținut că s-a împlinit termenul

de prescripție specială a răspunderii penale. Astfel, aceste infracțiuni fiind comise

în data de 11-13 ianuarie 1997, și având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute

de lege, termenul de prescripție al răspunderii penale este, conform art. 122

alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani. întrucât au existat întreruperi ale acestuia,

se aplică dispozițiile art. 124 C. pen. privind prescripția specială. Termenul de

7 ani 6 luni curge de la momentul comiterii faptei, potrivit art. 122 alin. (2)

C. pen., iar, în speță, acesta s-a împlinit la 12 iulie 2004. Prin urmare, pentru

aceste infracțiuni s-a dispus încetarea procesului penal.

La individualizarea pedepselor ce au fost

aplicate inculpatului pentru infracțiunile de furt, s-au avut în vedere criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., circumstanțele reale ale comiterii faptelor,

contribuția inculpatului la comiterea celor două furturi, valorile prejudiciilor

cauzate și recuperate, circumstanțele personale ale inculpatului, antecedența penală,

poziția relativ nesinceră adoptată, dar și aspectul că de la momentul comiterii

faptelor și până în prezent a trecut un interval mare de timp, iar în ultima perioadă

conduita adoptată de acesta în societate este una corectă după cum rezultă și din

referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Bihor.

Tribunalul a reținut că infracțiunile din

prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat

prin sentința penală nr. 634/2009 a Judecătoriei Oradea, motiv pentru care a descontopit

pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin aceeași sentința

iar în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 36 alin. (1)

C. pen. a contopit cele două pedepse de câte 3 ani 6 luni închisoare aplicate în

cauză cu pedepsele de 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.

634/2009 a Judecătoriei Oradea, 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 1994/2003 a Judecătoriei Oradea și 2 pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate

prin sentința penală nr. 1994/2003 a Judecătoriei Oradea și a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea de 3 ani 6 luni închisoare la care a adăugat sporul de 2 luni

închisoare.

A menținut dispoziția de revocare a restului

de 3 ani 7 luni și 4 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani 8 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 719/1996 a

Judecătoriei

Dej dispusă prin sentința penală nr. 1994/2003 a Judecătoriei Oradea, iar în baza

art. 61 C. pen. l-a contopit cu pedeapsa de 3 ani 8 luni închisoare mai sus stabilită

și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani 8 luni închisoare la care

a adăugat un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în regim privativ

de libertate pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

a declarat apel inculpatul M. (S.) C., solicitând desființarea acesteia în sensul

reducerii pedepselor și înlăturării sporului de pedeapsă aplicat în urma contopirii.

Prin decizia penală nr. 8/A din 24 noiembrie

2011 Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul

(M.) S.C. împotriva sentinței penale nr. 165 din 1 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul

Bihor, pe care a menținut-o în întregime.

A obligat apelantul să plătească în favoarea

statului suma de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Instanța de apel a reținut, în esență că,

în mod corect prima instanță a reținut starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului

pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise

de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Cât privește pedepsele ce i-au fost aplicate

inculpatului pentru comiterea celor două infracțiuni de complicitate la furt calificat,

instanța de apel a reținut că au fost corect individualizate, fiind orientate spre

minimul special prevăzut de lege, în raport de gravitatea faptelor comise și perseverența

infracțională a inculpatului apelant, neimpunându-se reducerea acestora la pedepse

egale cu minimul special.

Referitor la sporul de pedeapsă ce i-a

fost aplicat inculpatului apelant, Curtea de Apel Oradea a reținut că, în mod corect

prima instanță a constatat că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele

pentru care inculpatul apelant a fost condamnat prin sentința penală nr. 634/2009

a Judecătoriei Oradea, hotărâre prin care, în urma contopirii pedepselor instanța

a aplicat un spor de 2 luni închisoare, cu privire la care există autoritate de

lucru judecat.

Chiar dacă nu ar fi existat autoritate

de lucru judecat cu privire la acest spor, Curtea de Apel a apreciat că, în raport

de perseverența infracțională a inculpatului apelant, se impunea aplicarea unui

spor în urma contopirii.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța

de apel a declarat recurs în termen legal, inculpatul M. (fost S.) C. care a solicitat

casarea acesteia în temeiul art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. cu consecința

reindividualizării pedepsei în sensul reducerii acesteia.

La termenul din 25 iunie 2012, cu ocazia

cuvântului la dezbateri, reprezentantul Ministerului Public a apreciat recursul

întemeiat, solicitând casarea parțială a hotărârii atacate, încetarea procesului

penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1),

209 alin. (1) lit. i) C. pen. comisă la data de 11-13 ianuarie 1997 apreciind împlinit

termenul de prescripție specială a răspunderii penale.

Verificând cauza atât sub aspectul motivului

de recurs invocat, cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat numai în ceea ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 15 C. proc. pen. referitor

la existența unei cauze de înlăturare a răspunderii penale

Potrivit dispozițiilor art. 124 rap. la

art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripție specială a răspunderii

penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. i)

C. pen. săvârșită de inculpat, este de 15 ani, iar în raport de data săvârșirii

faptei (11-13 ianuarie 1997) se consideră împlinit în ianuarie 2012.

Față de această împrejurare, Înalta Curte

urmează să dispună încetarea procesului penal cu privire la inculpatul M. (fost

S.) C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii art. 26 C. pen. raportat la art. 208

alin. (1), 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și

art. 13 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

Critica formulată de inculpat referitoare

la individualizarea pedepsei nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că în speță

s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor

specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea

atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72

C. pen., pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului M. (fost S.)

C. a fost stabilită într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor

reale ale săvârșirii infracțiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei

și consecințele acesteia.

De altfel, prin hotărârea atacată, în mod

corect, s-a reținut că raportat la natura și modalitatea concretă de săvârșire a

faptei s-a procedat la o judicioasă individualizare.

În

consecință, față de toate aceste considerente Înalta Curte

apreciază că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată a fost just individualizată,

atât în privința cuantumului cât și a modalității de executare.

În

temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului, iar suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

M. (fost S.) C. împotriva deciziei penale nr. 81/A din 24 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală recurată și, în

parte, sentința penală nr. 165/P din 1 iulie 2011 a Tribunalului Bihor, secția penală

și, rejudecând în fond:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 4

ani închisoare aplicată inculpatului M. (fost S.) C. în pedepsele componente pe

care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la

art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen. și art. 13 C. pen.;

- pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 26 C. pen. raportat la

art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. e), i) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.;

- pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 634 din 20 mai 2009 a Judecătoriei Oradea, secția

penală, definitivă prin decizia penală nr. 358/R din 15 iunie 2010 a Curții de Apel

Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen.;

- pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 1994 din 12 noiembrie 2003 a Judecătoriei Oradea,

secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 83/A din 25 februarie 2004 a Tribunalului

Bihor, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen.;

- două pedepse de câte 2 ani închisoare

aplicate prin sentința penală nr. 1994 din 12 noiembrie 2003 a Judecătoriei Oradea,

secția penală, pentru infracțiunile prev.de art. 291 C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen. și art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.;

- sporul de 2 luni închisoare;

- restul de 3 ani 7 luni și 4 zile închisoare

rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 719 din 22 aprilie 1996 a Judecătoriei Dej, definitivă prin neapelare,

cu privire la care s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționale prin

sentința penală nr. 1994 din 12 noiembrie 2003 a Judecătoriei Oradea;

- sporul de 4 luni închisoare.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 și art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen.

încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului M. (fost S.) C. pentru săvârșirea

infracțiunii prev.de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1)

lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen. (fapta

din 11 din 13 ianuarie 1997), ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii

penale.

În

baza art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 33 lit. a),

art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată

în cauză inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat

la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. e), i) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen. (fapta din 3 septembrie 1998) cu pedeapsa de

3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 634 din 20 mai 2009

a Judecătoriei Oradea, secția penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pedeapsa de 3

ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1994 din 12 noiembrie

2003 a Judecătoriei Oradea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 221

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și cu cele două pedepse

de câte 2 ani închisoare aplicate prin sentința

penală

nr. 1994 din 12 noiembrie 2003 a Judecătoriei Oradea pentru infracțiunile prev.

de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și de art. 35 alin. (2)

din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.

și aplică inculpatului M. (fost S.) C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni

închisoare la care adaugă sporul de 2 luni închisoare.

Menține dispoziția din sentința penală

nr. 1994 din 12 noiembrie 2003 a Judecătoriei Oradea de revocare a beneficiului

liberării condiționate cu privire la restul de 3 ani 7 luni și 4 zile închisoare

rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 719 din 22 aprilie 1996 a Judecătoriei Dej, iar în baza art. 61 C. pen.

îl contopește cu pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare stabilită în cauză, urmând

ca inculpatul M. (fost S.) C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni

închisoare la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, în final 4 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului, iar suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie

2012.