ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3539/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

B.N.R., sucursala Suceava a

solicitat B.A.R. SA, agenția Fălticeni, în temeiul Legii nr. 10/2001 și prin

notificare formulată potrivit acesteia la 13 noiembrie 2001, restituirea în

natură a unui imobil situat în municipiul Fălticeni, județul Suceava, compus

din teren în suprafață de 2700 mp și mai multe clădiri, susținând că a fost

proprietatea sa și, ca efect al etatizării sale, a fost dat antecesoarei pârâtei

în administrare în anul 1973.

B.A.R. SA, sucursala Suceava a emis

decizia nr. 232 din 11 ianuarie 2002, prin care a respins cererea obiect al

notificării de mai sus cu motivarea că este proprietara imobilului.

La 14 februarie 2002 B.N.R. sucursala

Suceava a chemat în justiție pe pârâții B.A.R. SA, sucursala Suceava, A.P.A.P.S.

și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice solicitând să se constate

că imobilul a trecut abuziv în proprietatea statului și în administrarea primei

pârâte, să fie anulată decizia emisă de prima pârâtă, să i se recunoască

dreptul de proprietate asupra imobilului și să fie obligați pârâții fie să-i

restituie imobilul, fie să o despăgubească în echivalentul acestuia.

Tribunalul Suceava, secția civilă, a

pronunțat sentința nr. 50 din 21 ianuarie 2003, prin care a admis cererea

dedusă judecății sale, a anulat decizia contestată și a dispus restituirea

imobilului în natură.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, a pronunțat decizia nr. 116 din 2 decembrie 2003, prin care a admis

apelurile declarate de R.B. SA București și de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor și a schimbat în totalitate sentința primei instanțe în sensul că a

respins ca inadmisibilă acțiunea introdusă de B.N.R.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat că B.N.R. este bancă centrală a Statului Român potrivit art. 1

din Legea nr. 101/1998 și are capital care aparține în întregime statului

conform art. 39 din același act normativ, astfel că nu este persoană

îndreptățită în înțelesul art. 1 pct. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 184/2002.

B.N.R., sucursala Suceava, a

declarat recurs solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

apelurilor declarate în contra hotărârii primei instanțe.

Invocând motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut, contrar celor statuate

în apel, că O.U.G. nr. 184/2002 nu este aplicabilă Băncii Naționale a României,

care, în calitatea sa de bancă centrală a statului, are un statut propriu de

funcționare reglementat prin Legea nr. 58/1998 și Legea nr. 101/1998, nefăcând

parte din organele administrației centrale sau din instituțiile publice ale

statului avute în vedere prin ordonanța de mai sus.

În continuare, recurenta a dezvoltat

susțineri privind numai fondul litigiului.

Recursul nu este întemeiat.

În primul rând susținerile privind

fondul litigiului sunt neavenite și, deci, nu vor fi cercetate, excedând

limitelor deciziei atacate prin care pricina a fost rezolvată pe cale de

excepție.

Cu privire la statutul B.N.R. prin

raportare la Legea nr. 10/2001 sunt de observat cele ce succed.

Este adevărat ceea ce reclamanta

susține în sensul că, potrivit legislației care-i reglementează activitatea, B.N.R.

este bancă centrală a Statului Român, având personalitate juridică și

cheltuieli proprii prevăzute în statutul său.

Având în vedere acest statut, pe

deplin legal instanța de apel a hotărât că B.N.R. nu face parte din categoria

persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii prin restituire în natură sau

echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu amendamentul că noțiunea de

instituții publice ale statului excluse de la beneficiul Legii nr. 10/2001 în

forma inițială a O.U.G. nr. 184/2002 includea și cazul particular al Băncii

Naționale a României, aspect confirmat apoi prin Legea nr.48/2004 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 184/2002, care a cuprins în categoria persoanelor

exceptate, printre altele, toate instituțiile aparținând statului, inclusiv

cele autonome sau independente.

Ca urmare, recursul va fi respins ca

nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar în temeiul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată

făcute în recurs și dovedite de către intimata R.B. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta B.N.R., sucursala Suceava, împotriva deciziei nr. 116

din 2 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Obligă pe recurenta B.N.R., sucursala

Suceava, să plătească intimatei R.B. SA suma de 64.611.645 lei vechi (6461 RON)

cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 3 mai 2007.