ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8174/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

I.E. a notificat la 12 februarie

2002 Primăria municipiului Fălticeni solicitându-i restituirea în natură a

terenului în suprafață de 1356 mp situat în Fălticeni, județul Suceava,

susținând că este moștenitoarea defuncților săi părinți D.C. și D.A., iar

terenul a fost preluat abuziv de către stat în aplicarea Legii nr. 58/1974.

Pentru eventualitatea refuzului

restituirii în natură, notificatoarea a cerut despăgubiri bănești în cuantum de

13.560 dolari SUA.

Primarul municipiului Fălticeni a emis

dispoziția nr. 718 din 5 martie 2002, prin care a respins cererea, atât în ce privește

restituirea în natură, cât și în privința despăgubirilor bănești cu motivarea

că solicitarea nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

La 6 ianuarie 2003, I.E. a contestat

dispoziția primarului susținând că la 21 noiembrie 1975 a vândut lui B.D. o

casă și anexe, terenul în suprafață de 5800 mp aferent construcțiilor vândute

trecând în proprietatea statului, din care suprafața de 100 mp a fost atribuită

în folosința cumpărătorului, iar pentru suprafața de 5000 mp i-a fost

reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel încât

este îndreptățită la restituirea în natură a diferenței de 800 mp, dat fiind că

în anul 1979 a fost demolată construcția vândută lui B.D.

La 22 ianuarie 2003 contestatoarea a

precizat că înțelege să ceară restituirea în natură a terenului în suprafață de

1356 mp sau despăgubire prin echivalent bănesc.

Tribunalul Suceava, secția civilă, a

definit contestația astfel precizată ca fiind „acțiune modificată având ca

obiect Legea nr. 10/2001” și, prin sentința nr. 378 din 4 iunie 2003, a admis-o

în parte, a anulat dispoziția nr. 718 din 5 februarie 2002 emisă de Primăria

Fălticeni și a constatat că I.E. este îndreptățită să i se restituie în natură

suprafața de 1356 mp situată în Fălticeni, județul Suceava, identificată între

punctele 1-15-22-25-27-28-33-80-90-89-65-1 în planul de situație anexă la

raportul de expertiză întocmit de R.I.

Tribunalul a reținut că terenul a

fost proprietatea contestatoarei și a părinților săi [a căror moștenitoare este

contestatoarea), a fost preluat de stat în mod abuziv în baza Legii nr. 58/1974,

este liber de construcții în cea mai mare parte, fiind afectat parțial de

construcții ridicate ilegal și care pot fi ușor demolate, astfel că sunt

incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001].

Sentința a fost atacată cu apel de

către Municipiul Fălticeni prin primar.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, a pronunțat decizia nr. 93 din 11 noiembrie 2003, prin care a admis

apelul și a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că „restituie

contestatoarei I.E., în natură, suprafața de 650 mp teren situat în municipiul

Fălticeni, identificat în planul de situație anexă la raportul de expertiză

între punctele 92-22-25-27-29-95-92”.

Instanța de apel, examinând probele

administrate în primă instanță, a constatat că din întreg terenul solicitat a

fi restituit în natură cu suprafața pretinsă de 1356 mp, numai suprafața de 650

mp a fost trecută în proprietatea statului în anul 1975 în baza Legii nr. 58/1974,

astfel că numai acest teren este restituibil în natură în temeiul Legii nr. 10/2001.

Contestatoarea I.E. a declarat

recurs solicitând casarea deciziei instanței de apel și păstrarea sentinței

primei instanțe.

Dezvoltând recursul, contestatoarea

a invocat cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând

că instanța de apel a reținut în mod greșit că terenul trecut în proprietatea

statului a avut doar suprafața de 650 mp, întrucât nu a dat eficiență

deciziilor nr. 196 și 197 ale fostului Consiliu popular al orașului Fălticeni,

prin care au fost trecute în proprietatea statului suprafețele de 650 mp teren grădină

și de 163 mp teren curți-construcții, și nici testamentului în baza căruia

părinții săi au dobândit de la R.B. suprafața totală de 1520 mp, constatată și

prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză care a stabilit că

suprafața reală a celui din urmă teren este de 1356 mp.

Conchide contestatoarea că din

proprietatea totală de 1356 mp astfel dovedită, suprafețele de 650 mp și de 163

mp au fost preluate de stat, prin deciziile menționate, în temeiul Legii nr. 58/1974,

iar diferența de 536 mp a fost preluată de stat fără titlu, cuvenindu-i-se

restituirea în natură a întregului teren, așa cum legal și temeinic a hotărât

prima instanță.

Asupra recursului astfel dezvoltat

Înalta Curte constată cele ce succed.

Motivarea recursului nu se

încadrează în cazul de recurs invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit

căruia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, întrucât contestatoarea nu a pretins nici una din ipotezele arătate.

Prin modul de motivare a recursului,

neobservarea unor probe administrate, susținerile contestatoarei sunt

încadrabile în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. în vigoare

la data declarării și motivării recursului, potrivit căruia este caz de recurs

când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei

dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele

prevăzute de art. 304.

Prin prisma motivului prevăzut de

art. 304 pct. 10 se constată că susținerile contestatoarei sunt întemeiate sub

aspectul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate,

adică acelea indicate prin dezvoltarea recursului: testamentul aflat la dosarul

de fond, certificatele de moștenitor de la filele 7 și 8, decizia nr. 197/1975

de la fila 12 și raportul de expertiză tehnică, având în vedere numai decizia

nr. 196/1975.

Cu toate acestea, recursul nu este

fondat, întrucât probele asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat nu

îndeplinesc cerința art. 304 pct. 10 C. proc. civ. de a fi hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, astfel:

- testamentul invocat atestă că la 1

aprilie 1937 R.D.B. a testat în favoarea legatarilor D.C., D.A. și D.E.

(contestatoarea) o casă de locuit și două terenuri situate în Fălticeni,

identificate numai prin vecinătăți;

- raportul de expertiză tehnică a

stabilit că suprafața reală a terenului este de 1520 mp;

- certificatele de moștenitor de la

filele 7 și 8 arată că, de pe urma decesului părinților săi D.C. la 26 august

1968 și D.A. la 2 iunie 1969, contestatoarea a dobândit prin transmisiune

succesorală un teren în suprafață de 650 mp și un teren în suprafață de 163 mp

împreună cu o casă și anexe, toate situate în Fălticeni;

- prin Decizia nr. 196 din 19

decembrie 1975 Biroul executiv al Consiliului Popular al orașului Fălticeni a

trecut în proprietatea statului suprafața de 650 mp din proprietatea

contestatoarei I.E., aferentă construcțiilor vândute de aceasta lui B.D., iar

prin decizia nr. 197 din aceeași dată și având același emitent s-a atribuit

cumpărătorului B.D. pe durata existenței construcțiilor cumpărate suprafața de

100 mp din terenul de 650 mp trecut în proprietatea statului.

Așadar, din analiza acestor probe,

rezultă fără putință de tăgadă că din proprietatea contestatoarei I.E.,

indiferent de întinderea acesteia, a trecut în proprietatea statului numai

suprafața de 650 mp, nefiind reală susținerea contestatoarei referitoare la

trecerea în proprietatea statului prin decizia nr. 197/1975 a terenului cu

suprafața de 163 mp

De asemenea, nu este susținută prin

nici o probă afirmația că un teren cu suprafața de 536 mp a fost preluat de

stat fără titlu.

În aceste condiții, în mod corect

instanța de apel a hotărât că numai suprafața de 650 mp face obiectul Legii nr.

10/2001, act normativ în procedura și temeiul căreia contestatoarea a legat

procesul de față, dat fiind că această lege reglementează numai regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie

1989.

Pentru toate considerentele expuse,

recursul va fi respins ca nefondat potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de contestatoarea I.E. împotriva deciziei nr. 93 din 11 noiembrie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 octombrie 2005.