Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.05.2007
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3540/2007

HOTĂRÂRE
03.05.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3540/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1164 din 6 martie 2003 pronunțată de Judecătoria Slatina a fost admisă în parte cererea reclamanților V.I., V.Ș., V.N., V.C., R.E., B.M., B.F. și C.F. așa cum a fost completată la data de 27 ianuarie 2003 în contradictoriu cu pârâta Comisia Județeană pentru aplicarea Legii Fondului Funciar Olt, anulându-se hotărârea nr. 10771/2002 emisă de pârâtă, schimbând amplasamentul suprafeței de 40 ha teren agricol retrocedat reclamanților de la SC A. SA Curtișoara la V. SA Sâmburești. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 1/2000 criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât reconstituirea dreptului de proprietate asupra vechiului amplasament nu este posibilă.

Tribunalul Olt, secția civilă, prin decizia nr. 874 din 11 septembrie 2003, a admis recursul declarat de Comisia Județeană Olt pentru aplicarea Legii nr. 1/2000, a modificat sentința, în sensul că a respins acțiunea reclamanților. La data de 13 octombrie 2004, reclamanții au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 874 din 11 noiembrie 2003, motivat de faptul că au intrat în posesia unui înscris pe care nu l-au putut înfățișa în timpul judecării cauzei. Prin decizia nr.23 din 18 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire. Împotriva menționatei decizii, reclamanții au formulat contestație în anulare respinsă prin decizia nr. 340 din 12 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă.

Această din urmă decizie a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. Prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, instanța a calificat calea de atac îndreptată împotriva deciziei civile nr. 340 din 12 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Olt, ca fiind recurs. Având în vedere că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11 octombrie 2005, de când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și că de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina exclusivă a părților, prin decizia nr. 3237 din 21 noiembrie 2006 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a constat perimat recursul declarat de reclamanți.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții susținând că în mod greșit instanța a constata perimat recursul, întrucât termenul de un an se împlinea în februarie 2007 și nu la 21 noiembrie 2006. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 253 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termenul de 5 zile de la pronunțare. Acest text care prevede dreptul de recurs împotriva perimării nu este aplicabil în cazul recursului, întrucât în acest mod s-ar deschide calea recursului la recurs ceea ce însă nu a fost în intenția legiuitorului. În consecință, recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de V.I., V.Ș., V.N., V.C., R.E., B.M., B.F. și C.F. împotriva deciziei nr. 3237 din 21 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5204/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 2987 din 24 noiembrie 2005 a Curții de apel Craiova, secția civilă, s-a respins apelul reclamantelor Ș.E., M.C. și T.E. împotriva s
ÎCCJ 2008-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3411/2008
esență, următoarele: În baza art. 109 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul și-a fixat cadrul procesual prin petitul acțiunii investind instanța cu o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea n
ÎCCJ 2005-07-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6153/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 8 octombrie 2003, T.F. a solicitat în contradictoriu cu intimații G.Ș., G.F., L.M., L.G., R.I., Comisia județeană Olt și Comisia
ÎCCJ 2012-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5753/2012
C., a anulat hotărârea din 24 noiembrie 2006 și în parte dispoziția din 23 august 2004 și a obligată pârâta să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilul-teren în suprafață de 500 m.p. situat în Slatina, str. V., potrivit vari
ÎCCJ 2005-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9548/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2960 din 9 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Slatina s-a admis în parte acțiunea formulată de reclaman
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă