ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3659/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 27 februarie 2006, reclamantul I.G. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea

hotărârii nr. 15661/897 din 13 ianuarie 2006, emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă, ale sale și ale părinților săi, inclusiv certificatul de deces al

tatălui său I.T., declarația bunicului patern referitoare la averea imobiliară

rurală lăsată în Bulgaria, la data strămutării, precum și declarațiile

notariale ale unor martori, arătând că s-a născut la data de 20 februarie 1943,

în localitatea Sinoe, raionul Istria (județul Constanța), după ce, în anul

1940, familia sa fusese strămutată din localitatea Cainargeau Mare, județul

Durostor, Bulgaria, în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a cerut

respingerea acțiunii, întrucât reclamantul s-a născut pe teritoriul României,

nefiind, deci, supus vreunei persecuții.

Prin sentința civilă nr. 1018

din 10 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantului, a admis acțiunea și,

anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască

reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999,

pentru perioada 20 februarie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile

corespunzătoare, începând cu data de 1 decembrie 2005.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București,

reiterând motivele invocate în fața instanței de fond.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Este probat, rezultând din

declarația bunicului patern al reclamantului, E.M., cu privire la averea imobiliară

rurală lăsată în Bulgaria la data strămutării, coroborată cu adresa emisă de

Oficiul Național al Colonizării, care atestă calitatea de colonist a tatălui

reclamantului, I.T., că acesta, împreună cu familia sa, a făcut obiectul

schimbului de populație prevăzut de Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, fiind strămutat din localitatea Cainargeau Mare, județul

Durostor, Bulgaria, în România, unde a și încetat din viață la data de 5

noiembrie 1994, potrivit certificatului de deces aflat la dosarul cauzei.

Este dovedit, de asemenea,

cu actele de stare civilă ale reclamantului, că acesta s-a născut la data de 20

februarie 1943, în localitatea Sinoe, raionul Istria (județul Constanța), unde familia

sa fusese strămutată în anul 1940.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de

lege mai sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor

celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată,

fără a se face nici o distincție între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să

trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie

intrând în mod implicit și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia

împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut

l-au dobândit.

De asemenea, conform art. 2

din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, p

rin persoană care a fost strămutată în

altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată

sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din

motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost

expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

Cum intimatul-reclamant a

făcut dovada, potrivit legii, că familia sa a fost strămutată din Bulgaria, în

România, ca urmare a schimbului de populație dintre aceste state, că data

strămutării se încadrează în perioada prevăzută de O.G. nr. 105/1999 și că s-a

născut în perioada refugiului părinților săi, acesta, începând cu data nașterii

sale, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale

și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Așa fiind, în mod corect a

procedat instanța de fond, constatând că reclamantul beneficiază de prevederile

actului normativ sus menționat și obligând-o pe pârâtă să-i acorde drepturile

legale corespunzătoare.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Casa de Pensii a municipiului

București împotriva sentinței civile nr. 1018 din 10 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2006.