ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1872/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul G.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, anularea hotărârii nr. 13683/393 din 15 octombrie 2004 și în

consecință, obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 26 ianuarie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1

septembrie 2004, fiind născută în perioada de refugiu a părinților săi.

În susținerea acțiunii, reclamantul a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,

declarațiile autentificate ale unor martori, care atestă că familia acestuia a

fost strămutată forțat de către Statul român, din localitatea Vetrina, județul

Durostor, în comuna Beidaud, județul Tulcea, fiind persecutat material și

moral.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1687 din 18

octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 13683/393

din 15 octombrie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantului,

drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 26 ianuarie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie

2004.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a dovedit prin probele

administrate, că s-a născut la 26 ianuarie 1943, în localitatea în care

părinții săi au fost strămutați forțat.

Împotriva hotărârii instanței de

fond a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, considerând-o

nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit s-a stabilit calitatea de

refugiat, reclamantului, deoarece Legea nr. 189/2000 nu îi prevede, ca

beneficiari, pe moștenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia de

prevederile acestei legi și, totodată, a mai susținut că acesta este născut

după 3 ani de la semnarea Tratatului de la Craiova din septembrie 1940.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să

trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit

ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au

avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în

această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada

refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați,

al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și

este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului

părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta, începând cu

data nașterii sale, 26 ianuarie 1943, a împărtășit situația părinților

refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care,

implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1687 din 18

octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2006.