ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 829/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 84/F din 30 iunie 2005, a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, invocate în cauză de această pârâtă și a fost admisă în

parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.V., în contradictoriu cu

pârâta A.V.A.S., cu consecința obligării pârâtei la plata în favoarea

reclamantului, a sumei de 2.458.538.080 lei, cu titlu de daune de întârziere

pentru neexecutarea sentinței judecătorești definitive și irevocabile nr.

94/F/1999, a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ,

calculate pentru perioada 20 martie 2000 - 10 mai 2005 și la plata sumei de 1.402.106.541

lei, cu titlu de prejudiciu material, pentru neîncheierea contractului de

management conform Hotărârii nr. 94/1999, definitivă și irevocabilă.

Prin aceeași sentință s-a respins

cererea reclamantului privind obligarea A.V.A.S., la plata daunelor morale în

cuantum de 5.000.000.000 lei, ca nelegală, s-a respins acțiunea precizată și

formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtele SC A. SA Prejmer, prin

lichidator judiciar SC C. SRL Brașov, A.D.S. București și Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, s-a luat act de renunțarea

reclamantului, la judecarea petitului 4 din acțiunea inițială privind aplicarea

președintelui F.P.S., a sancțiunii prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr.

29/1990, pentru fiecare zi de întârziere nejustificată a punerii în executare a

sentinței civile nr. 94/F/1999, definitivă și irevocabilă și a fost obligată

A.V.A.S., la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 17. 281.074 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii s-a învederat

că, deși sentința nr. 94/F/1999, a Curții de Apel Brașov, a rămas definitivă și

irevocabilă la 26 ianuarie 2000 și trebuia executată în termen de 30 de zile,

din oficiu, de F.P.S., acest lucru nu s-a realizat, astfel că potrivit art. 16

din Legea nr. 29/1990, s-a impus obligarea A.V.A.S., la plata în favoarea

reclamantului, a sumei de 1.458.538.080 lei, cu titlu de daune de întârziere,

calculate pentru perioada 20 martie 2000 - 10 mai 2005, prin luarea în

considerare a unui nivel al daunelor de 500.000 lei pe zi de întârziere.

Cât privește capătul de cerere din acțiunea reclamantului

prin care s-a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S., la plata diferenței dintre

drepturile salariale încasate și cele care i se cuveneau conform contractului

de management, s-a arătat că reclamantul este îndreptățit la plata diferenței

dintre câștigurile brute realizate și câștigurile la care avea dreptul,

potrivit calității de manager al SC A. SA Prejmer, care potrivit expertizei

contabile extrajudiciare, au un cuantum actualizat de 1.402.106.541 lei.

Capătul de cerere din acțiune

referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor morale a fost respins, pe

motiv că în cauză nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) teza a

II-a din Legea nr. 29/1990, ci se aplică prevederile art. 16 alin. (1) și (2)

din același act normativ, astfel că legiuitorul, prevăzând sancțiunea daunelor

de întârziere pentru neexecutarea hotărârii și sancțiunea amendării

conducătorului, în mod evident nu mai pot fi aplicate alte sancțiuni.

Referitor la celelalte pârâte, respectiv

SC A. SA Prejmer, A.D.S. București și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, s-a constatat că acestea nu sunt în culpă, A.D.S., pe motiv

că nu era înființată la data pronunțării sentinței civile nr. 94/F/1999, a

Curții de Apel Brașov, iar Ministerul Agriculturii și Pădurilor, pe motiv că la

aceeași dată nu avea atribuții în legătură cu organizarea și anularea

concursului la care a participat reclamantul. Transferul de acțiuni privind

terenurile pârâtei SC A. SA Prejmer, către A.D.S. și către Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, s-a realizat ulterior și nu

poate conduce la transferul culpei F.P.S., către acestea.

Împotriva sentinței civile nr. 84/F

din 30 iunie 2005, a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, au declarat recurs în termen legal, atât reclamantul M.V., cât și

pârâta A.V.A.S., prin care s-a solicitat de către primul recurent, admiterea

căii de atac și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii,

așa cum a fost formulată, inclusiv în ceea ce privește acordarea daunelor

morale solicitate, și de către cel de-al doilea, admiterea căii de atac și

modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului

M.V.

S-a învederat de către recurentul M.V.,

prin motivele de recurs, că, deși instanța de fond a reținut că în mod evident

a suferit un anumit prejudiciu moral, în mod eronat, cu încălcarea flagrantă a

dispozițiilor Legii nr. 29/1990, s-a respins capătul de cerere privitor la

acordarea daunelor morale. Pârâta A.V.A.S., prin atitudine de rea credință

avută în cursul celor trei cicluri procesuale, a provocat reclamantului, o

stare continuă de stres, incertitudine, neliniște și nesiguranță, care a

afectat viața sa proprie, a celei de familie, precum și sănătatea fizică și

psihică, iar față de aceste împrejurări se impunea acordarea daunelor morale

solicitate.

Recurenta A.V.A.S. a arătat, prin

motivele sale de recurs, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a

fost dată cu greșita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), respectiv a dispozițiilor art. 5 din O.G. nr. 49/1999 și a art. 16 din Legea nr.

29/1990 și art. 1 din O.G. nr. 198/1999. Astfel, s-a precizat că în mod greșit

s-a reținut ca fiind justificată și legală, cererea reclamantului M.V., de

obligare a pârâtei la plata daunelor de întârziere în temeiul art. 16 din Legea

nr. 29/1990, pe perioada 20 martie 2000 - 10 mai 2005, întrucât la data

solicitării reclamantului, pârâta nu mai deținea în portofoliu societatea la

care s-a solicitat încheierea contractului de management și, deci, nici

controlul asupra acesteia, statul fiind reprezentat în consiliul de

administrație, de reprezentanții Ministerului Agriculturii și Alimentației.

Instanța de fond trebuia să constate că daunele de întârziere nu puteau fi

acordate, întrucât obligația de a face, prevăzută prin sentința nr. 94/F/1999,

a Curții de Apel Brașov, nu mai putea fi pusă în executare, cu atât mai mult,

cu cât la data când s-a solicitat de reclamant, punerea în executare a hotărârii,

Legea nr. 66/1993, privind contractul de management, era abrogată în

conformitate cu dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 94/1999.

În ceea ce privește petitul 2 din

cererea de chemare în judecată, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la

plata sumei de 1.402.106.541 lei, cu titlu de prejudiciu material reprezentând

diferența dintre câștigurile brute realizate de reclamant și câștigurile

managerului, calculate de la data de 1 martie 1997 și până în anul 2000 și

reactualizat la zi, s-a susținut de către recurentă, că au fost acordate în mod

nelegal, nefiind permisă dubla sancționare, în condițiile în care este prezumat

că în cuantumul stabilit pentru daunele pe zi de întârziere este cuprins și

prejudiciul material. Mai mult, s-a arătat de către recurentă că nu datorează

suma solicitată ca prejudiciu material, pe motiv că nu erau îndeplinite

condițiile cerute de art. 998 C. civ., pentru a fi acordate, în special cea a

lipsei de vinovăție.

Analizând sentința atacată, prin

prisma motivelor de recurs invocate de părți, se rețin următoarele:

Potrivit prevederilor art. 12 din

Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, aplicabilă în cauză, în

cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ, fără a cere

în același timp și despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data

judecării acțiunii de anulare, termenul de prescripție pentru cererea de

despăgubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască

întinderile pagubei.

De asemenea, conform prescripțiilor

art. 16 din același act normativ, dacă, în urma admiterii acțiunii în

contencios administrativ, autoritatea administrativă este obligată să

înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o

adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii irevocabile se va face

la termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în

cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În cazul în

care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității

administrative, sancțiunea prevăzută la art. 10 alin. (3) (500 lei pentru

fiecare zi de întârziere nejustificată), iar reclamantului i se vor acorda

daune pentru întârziere.

Este necontestat, în cauză, că

sentința civilă nr. 94/F din 13 mai 1999, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ (prin care s-a anulat măsura dispusă de

F.P.S., prin actele nr. 105/678 din 11 iunie 1997 și prin adresa nr. 202/2641

din 18 martie 1998, privind anularea concursului organizat și desfășurat la 25

februarie 1997 și a interviului final de la 6 martie 1997 și a fost obligată

pârâta să procedeze la validarea concursului organizat și desfășurat la 25

februarie 1997, precum și la încheierea contractului de management la SC A. SA Prejmer, județul Brașov, potrivit rezultatului primului concurs), a rămas

irevocabilă la 26 ianuarie 2000, urmare a respingerii recursului declarat de

F.P.S., prin decizia nr. 246 din 26 ianuarie 2000, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, și că aceasta trebuia pusă în

executare, în termen de 30 de zile de la momentul rămânerii sale irevocabile.

Refuzul punerii în executare a

sentinței civile nr. 94/F din 13 mai 1999, a Curții de Apel Brașov, comunicat reclamantului, cu adresa nr. 3/MG/188 din 20 martie 2000, a F.P.S. și justificat de împrejurarea că Legea nr. 44/1993, privind contractul de management,

a fost abrogată prin art. 5 al O.U.G. nr. 49/1999, nu este întemeiat pentru

perioada 26 februarie 2000 - 6 martie 2001, întrucât, chiar dacă prin art. 5 al

O.U.G. nr. 49/1999, privind administrarea companiilor/societăților naționale, a

societăților comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației

publice locale este acționar majoritar, precum și a regiilor autonome, s-a

abrogat Legea nr. 66/1993, a contractului de management, cu modificările și

completările ulterioare, prin art. 4 din același act normativ s-a prevăzut că,

contractele de management încheiate înaintea datei intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 49/1999, își păstrau valabilitatea și se executau până la împlinirea

termenelor contractuale.

În aceste condiții, față de

dispozitivul sentinței civile nr. 94/F/1999 a Curții de Apel Brașov,

reclamantul M.V. avea dreptul la încheierea contractului de manager la SC A. SA Prejmer, județul Brașov, pe perioada 6 martie 1997 - 6 martie 2001, conform art. 11

din Legea nr. 66/1993, iar pârâta F.P.S. (autorul A.V.A.S.) avea obligația de a

încheia acest contract de manager, cu reclamantul, în temeiul art. 4 din O.U.G.

nr. 49/1999, pe perioada 26 februarie 2000 - 6 martie 2001.

Așa fiind, față de refuzul

nejustificat al pârâtei de a pune în executare sentința nr. 94/F/1999, a Curții

de Apel Brașov, se impune, în temeiul art. 16 din Legea nr. 29/1990, obligarea

acesteia la plata în favoarea reclamantului M.V., a sumei de 100 RON pe zi, cu

titlu de daune de întârziere pentru neexecutarea hotărârii sus menționate,

pentru perioada 26 februarie 2000 - 6 martie 2001.

Obligarea pârâtei la plata daunelor

de întârziere, și pentru perioada 7 martie 2001 - 10 mai 2005, dispusă prin

hotărârea atacată, nu are temei legal, efectele contractului de management la

care avea dreptul reclamantul, conform sentinței nr. 94/F/1999, a Curții de

Apel Brașov și art. 4 din O.U.G. nr. 49/1999, întinzându-se, cum s-a mai

arătat, numai pentru intervalul 6 martie 1997 - 6 martie 2001.

Motivul de recurs al recurentei

A.V.A.S., referitor la nelegala obligare la plata sumei de 1.402.106.541 lei,

reprezentând prejudiciu material suferit de reclamant, urmare a încheierii

contractului de management, este neîntemeiat, în mod corect instanța de fond

reținând că reclamantul este îndreptățit la plata diferenței de venit, la nivel

actualizat, dintre câștigul brut realizat și cel obținut de managerul C.G.,

care a candidat împreună cu reclamantul și a ocupat postul la SC A. SA Prejmer, județul Brașov.

Cât privește recursul reclamantului

M.V., acesta se privește ca nefondat, întrucât cererea de acordare a daunelor

morale nu se justifică, atâta vreme, cât reclamantului i s-au acordat daune

materiale corespunzătoare perioadei în care avea dreptul la încheierea

contractului de management, la nivel actualizat, precum și daune de întârziere

pentru neexecutarea sentinței nr. 94/F/1999, pentru perioada 26 februarie 2000

- 6 martie 2001, într-un cuantum rezonabil.

Mai mult, se apreciază, în acord și

cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, că simpla constatare a

încălcării dreptului reclamantului la încheierea contractului de management,

stabilit prin sentința nr. 94/F/1999, a Curții de Apel Brașov, reprezintă, în

sine, o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu

moral ce ar fi fost suferit de reclamant.

În raport cu cele mai sus arătate,

urmează a fi respins recursul declarat de recurentul M.V. împotriva sentinței

nr. 84/F din 30 iunie 2005, a Curții de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal și a fi admis recursul declarat de recurenta A.V.A.S.

împotriva aceleiași sentințe, care va fi modificată în parte, în sensul

obligării pârâtei A.V.A.S., la plata către reclamant, a sumei de 100 RON pe zi,

cu titlu de daune de întârziere pentru neexecutarea sentinței civile nr.

94/F/1999, a Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 246 din

26 ianuarie 2000, a Curții Supreme de Justiție, pentru perioada 26 februarie

2000 - 6 martie 2001, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul

M.V. împotriva sentinței nr. 84/F din 30 iunie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de

recurenta A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 84/F din 30 iunie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în

parte, în sensul că obligă pârâta A.V.A.S., la plata către reclamant, a sumei

de 100 RON/ zi, cu titlu de daune de întârziere pentru neexecutarea sentinței

civile nr. 94/F/1999, a Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia

nr. 246 din 26 ianuarie 2000, a Curții Supreme de Justiție, pentru perioada 26

februarie 2000 - 6 martie 2001.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2006.