ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 722/2007

Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1091 din 26 noiembrie 2004 Tribunalul Suceava a admis acțiunea formulată de reclamanta D.R. în contradictoriu cu Prefectul județului Suceava, a desființat actul emis de pârât sub nr. 889 din 5 februarie 2005, denumit de instanță “dispoziție” și a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru o locomobilă. În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a cumpărat în anul 1946 un gater, care la acea dată era pus în funcțiune de o locomobilă și că acest din urmă bun, devenit imobil prin încorporare, conform art. 468 C. civ. a fost rechiziționat la 28 decembrie 1950 în baza Decretului nr. 184/1949 fără ca proprietara să fie despăgubită după cum impunea legea, context în care reclamanta poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Prefectul județului Suceava, criticând sentința pentru două aspecte. Pe de o parte, actul contestat de reclamantă este o simplă adresă, deci un act administrativ ce putea fi cenzurat în contencios administrativ, iar pe de altă parte locomobila ce face obiectul litigiului nu este un bun imobil în accepțiunea art. 6 alin. (1) din Legea 10/2001. Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 459 din 6 mai 2005 a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că adresa nr. 889 din 5 februarie 2005 depusă la fila 5 a dosarului de fond nu poate fi privită ca un act administrativ întrucât a fost emisă în procedura specială prevăzută de Legea 10/2001 și exprimă un refuz de acceptare a notificării formulate de reclamantă prin executorul judecătoresc și, ca atare, nu poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ.

Cât privește cel de-al doilea motiv de apel s-a reținut că locomobila despre care se susține că ar fi deservit gaterul nu se poate încadra în categoria mobilelor devenite imobile prin încorporare, iar rechiziționarea din anul 1950 apare a fi fost făcută asupra unui bun mobil. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta D.R., în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., pentru următoarele motive: - instanța de apel a schimbat soluția pe o motivare străină neținând seama că locomobila prin destinația sa, aceea de a pune în mișcare și în stare de funcționare gaterul intră în categoria bunurilor pentru care se pot acorda măsuri reparatorii - instanța de apel a concluzionat că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 10/2001 fără a administra probe pentru a stabili natura juridică a bunului - instanța, deși nu a precizat expres, s-a plasat în situația în care nu a putut soluționa cauza dedusă judecății pe motivul inexistenței unor dispoziții legale încălcând dreptul reclamantei de acces la justiție consacrat de art. 6 alin. (1) din Convenția CEDO. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Domeniul de aplicare al Legii 10/2001 include în primul rând bunurile imobile, astfel cum sunt definite prin art. 6 alin. (1), respectiv terenuri, cu și fără construcții, cu oricare din destinațiile avute la data preluării în mod abuziv. Cu privire la bunurile mobile, măsurile reparatorii instituite de Legea 10/2001 vizează doar două situații limitativ prevăzute de art. 6 alin. (1), respectiv bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcții și de art. 6 alin. (2), adică utilajele și instalațiile preluate abuziv odată cu imobilul, cu condiția ca acestea să nu fi fost înlocuite, casate sau distruse. Recurenta nu se regăsește în nici una dintre aceste situații. Locomobila, prin natura sa este un bun mobil, adică o mașină de forță montată pe roți și acționată cu aburi sau cu motor de benzină care servește la punerea în mișcare a altor mașini, ce nu poate fi încorporată într-un imobil.

Nici privită ca utilaj necesar la punerea în funcțiune a gaterului, locomobila nu poate face obiectul de reglementare al Legii 10/2001 întrucât condiția cuprinsă în art. 6 alin. (2) al acesteia impune ca utilajul să fi fost preluat abuziv odată cu imobilul. Or, în speță, din înscrisul depus la fila 8 a dosarului de fond nu rezultă a se fi rechiziționat vreun imobil deservit de această locomobilă, ci doar locomobila privită ca bun mobil. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, în speță nu era necesar a se administra alte probe deoarece instanța de apel a stabilit corect că locomobila este un bun mobil ce nu intră în sfera de reglementare a Legii 10/2001. Nu se poate reține nici ultimul motiv de recurs potrivit căruia recurentei i-ar fi fost încălcat dreptul accesului liber la justiție.

In cazul de față, instanța de apel nu a refuzat judecarea pricinii pe motivul că legea nu prevede sau că este întunecată ori neîndestulătoare, ci a soluționat cauza în raport de dispozițiile legale în vigoare, respectiv prevederile Legii 10/2001, întrucât a fost investită cu soluționarea unei contestații formulată în temeiul acestei legi, iar Legea 10/2001, astfel cum s-a arătat mai sus, nu prevede acordarea de măsuri reparatorii pentru alte categorii de bunuri mobile, în afară de cele limitativ prevăzute de art. 6 alin. (1) și alin. (2). Față de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. invocate de recurentă, urmând a se respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.R. împotriva deciziei nr. 459 din 6 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată astăzi 26 ianuarie 2007, în ședința publică.