ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 722/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 722/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față,
Din analiza actelor și lucrărilor din dosar
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.
1091 din 26 noiembrie 2004 Tribunalul Suceava a admis acțiunea
formulată de reclamanta D.R. în contradictoriu cu Prefectul județului
Suceava, a desființat actul emis de pârât sub nr. 889 din 5 februarie 2005,
denumit de instanță “dispoziție” și a constatat că
reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru o
locomobilă.
În considerentele sentinței s-a
reținut că reclamanta a cumpărat în anul 1946 un gater, care la
acea dată era pus în funcțiune de o locomobilă și că
acest din urmă bun, devenit imobil prin încorporare, conform art. 468 C.
civ. a fost rechiziționat la 28 decembrie 1950 în baza Decretului nr.
184/1949 fără ca proprietara să fie despăgubită
după cum impunea legea, context în care reclamanta poate beneficia de
măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.
Împotriva sentinței a declarat
apel pârâtul Prefectul județului Suceava, criticând sentința pentru
două aspecte. Pe de o parte, actul contestat de reclamantă este o
simplă adresă, deci un act administrativ ce putea fi cenzurat în
contencios administrativ, iar pe de altă parte locomobila ce face obiectul
litigiului nu este un bun imobil în accepțiunea art. 6 alin. (1) din Legea
10/2001.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia
civilă nr. 459 din 6 mai 2005 a admis apelul, a schimbat în tot
sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
Pentru a se pronunța astfel
instanța de apel a reținut că adresa nr. 889 din 5 februarie 2005
depusă la fila 5 a dosarului de fond nu poate fi privită ca un act
administrativ întrucât a fost emisă în procedura specială
prevăzută de Legea 10/2001 și exprimă un refuz de acceptare
a notificării formulate de reclamantă prin executorul
judecătoresc și, ca atare, nu poate fi cenzurată de
instanța de contencios administrativ.
Cât privește cel de-al doilea
motiv de apel s-a reținut că locomobila despre care se susține
că ar fi deservit gaterul nu se poate încadra în categoria mobilelor
devenite imobile prin încorporare, iar rechiziționarea din anul 1950 apare
a fi fost făcută asupra unui bun mobil.
Împotriva deciziei instanței de
apel a declarat recurs reclamanta D.R., în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C.
proc. civ., pentru următoarele motive:
- instanța de apel a schimbat
soluția pe o motivare străină neținând seama că
locomobila prin destinația sa, aceea de a pune în mișcare și în
stare de funcționare gaterul intră în categoria bunurilor pentru care
se pot acorda măsuri reparatorii
- instanța de apel a
concluzionat că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 10/2001
fără a administra probe pentru a stabili natura juridică a
bunului
- instanța, deși nu a
precizat expres, s-a plasat în situația în care nu a putut soluționa
cauza dedusă judecății pe motivul inexistenței unor
dispoziții legale încălcând dreptul reclamantei de acces la
justiție consacrat de art. 6 alin. (1) din Convenția CEDO.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile
formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată
că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce
se vor arăta în continuare.
Domeniul de aplicare al Legii
10/2001 include în primul rând bunurile imobile, astfel cum sunt definite prin
art. 6 alin. (1), respectiv terenuri, cu și fără
construcții, cu oricare din destinațiile avute la data preluării
în mod abuziv.
Cu privire la bunurile mobile,
măsurile reparatorii instituite de Legea 10/2001 vizează doar
două situații limitativ prevăzute de art. 6 alin. (1), respectiv
bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcții și
de art. 6 alin. (2), adică utilajele și instalațiile preluate
abuziv odată cu imobilul, cu condiția ca acestea să nu fi fost
înlocuite, casate sau distruse.
Recurenta nu se regăsește
în nici una dintre aceste situații.
Locomobila, prin natura sa este un
bun mobil, adică o mașină de forță montată pe
roți și acționată cu aburi sau cu motor de benzină
care servește la punerea în mișcare a altor mașini, ce nu poate
fi încorporată într-un imobil.
Nici privită ca utilaj necesar
la punerea în funcțiune a gaterului, locomobila nu poate face obiectul de
reglementare al Legii 10/2001 întrucât condiția cuprinsă în art. 6 alin.
(2) al acesteia impune ca utilajul să fi fost preluat abuziv odată cu
imobilul. Or, în speță, din înscrisul depus la fila 8 a dosarului de
fond nu rezultă a se fi rechiziționat vreun imobil deservit de
această locomobilă, ci doar locomobila privită ca bun mobil.
Referitor la cel de-al doilea motiv
de recurs, în speță nu era necesar a se administra alte probe
deoarece instanța de apel a stabilit corect că locomobila este un bun
mobil ce nu intră în sfera de reglementare a Legii 10/2001.
Nu se poate reține nici ultimul
motiv de recurs potrivit căruia recurentei i-ar fi fost încălcat
dreptul accesului liber la justiție.
In cazul de față, instanța de apel nu a refuzat judecarea
pricinii pe motivul că legea nu prevede sau că este întunecată
ori neîndestulătoare, ci a soluționat cauza în raport de
dispozițiile legale în vigoare, respectiv prevederile Legii 10/2001,
întrucât a fost investită cu soluționarea unei contestații
formulată în temeiul acestei legi, iar Legea 10/2001, astfel cum s-a
arătat mai sus, nu prevede acordarea de măsuri reparatorii pentru
alte categorii de bunuri mobile, în afară de cele limitativ prevăzute
de art. 6 alin. (1) și alin. (2).
Față de considerentele expuse, Curtea constată că în
cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.
proc. civ. invocate de recurentă, urmând a se respinge recursul declarat
în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.R.
împotriva deciziei nr. 459 din 6 mai 2005 pronunțată de Curtea de
Apel Suceava, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi 26
ianuarie 2007, în ședința publică.