ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2574/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 4 noiembrie 2003, U.C.M.R.-A.D.A. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA, rezilierea contractului nr. 11828

din 16 mai 2000 de autorizare a utilizării muzicii în scop ambiental și

implicit a actului adițional aferent și obligarea pârâtei la plata sumelor de

161.361.000 lei reprezentând redevențe datorate pentru anul 2002 conform

contractului, de 120.987.000 lei (13.443.000 lei lunar) reprezentând redevențe

datorate pentru perioada ianuarie-septembrie 2003, de 47.803.644 lei

reprezentând dobânda legală aferentă pentru perioada ianuarie 2002-septembrie

2003 și de 13.433.000 lei, lunar, până la data la care se va dispune rezilierea

contractului.

Prin sentința nr. 77 din 28 ianuarie

2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția

insuficientei timbrări a cererii ca neîntemeiată. A respins cererea formulată

de reclamantă ca neîntemeiată.

S-a reținut că potrivit art. 5 lit. a)

din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, cererile pentru

recunoașterea drepturilor de autor se taxează cu suma de 342.000 lei, fără a se

distinge cu privire la capetele de cerere. Referitor la fondul cauzei, instanța

a constatat că actul adițional la contractul nr. 11828 din 16 mai 2000 este nul

pentru motivul că a fost încheiat cu încălcarea Legii nr. 8/1996, prin care

s-au instituit o serie de reguli imperative privind încheierea contractelor de

cesiune a drepturilor de autor și a fost semnat de o persoană care nu avea

respectiva calitate. S-a conchis că întrucât nu există un contract valabil

încheiat după decembrie 2000, nu se poate dispune rezilierea, pe cale de

consecință, urmând a se respinge și capătul de cerere privind obligarea pârâtei

la suma reprezentând redevențe pentru anul 2002, perioadă în care nu exista

contract între părți. Față de respingerea cererii principale s-a respins și

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă

perioadei ianuarie 2002-septembrie 2003. Instanța a reținut totodată că

obligația legală a pârâtei de a plăti drepturi de autor pentru comunicarea

publică a operelor muzicale subzistă, reclamanta având la îndemână calea unei

acțiuni separate privind obligația de a încheia contract de autorizare

neexclusivă, motiv pentru care s-a respins și capătul de cerere privind plata

lunară a sumei de 13.433.000 lei.

Prin încheierea din data de 23

martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1463/2004 s-a scos cauza

de pe rol și a fost înaintat dosarul pentru soluționare Secției a IX-a a curții

de apel.

Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr.

264/A din 30 iunie 2005 a admis apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis

cererea și a dispus rezilierea contractului de autorizare nr. 11828 din 16 mai

2000 și implicit a actului adițional la contract. A obligat pârâta la plata

următoarelor sume de bani: 161.361.000 lei reprezentând redevențe datorate

pentru anul 2002, 120.987.000 lei reprezentând redevențe datorate pentru

perioada ianuarie-septembrie 2003 și 47.803.644 lei reprezentând dobânda legală

aferentă pentru perioada ianuarie 2002 – septembrie 2003. S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut că atâta

vreme cât prin sentința nr. 873 din 25 octombrie 2002 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă, s-a stabilit că actul adițional și contractul de

autorizare nr. 11828 din 16 mai 2000 reprezintă, din punct de vedere juridic, o

cauză valabilă pentru nașterea unor obligații în sarcina pârâtei, aceste statuări

ale instanței dobândesc putere de lucru judecat, chiar dacă în dispozitivul

hotărârii nu se regăsește o prevedere expresă asupra valabilității raporturilor

contractuale. Nu a fost primită totodată apărarea pârâtei potrivit căreia pe

raza a 8 regionale C.F.R. nu a fost utilizată muzica în scop ambiental întrucât

nu există instalații de sonorizare, motivat de faptul că nu are relevanță

exercitarea dreptului primit prin contract.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs pârâta arătând că nu există autoritate de lucru judecat

întrucât prin sentința civilă nr. 873 din 25 octombrie 2002, Tribunalul

București nu s-a pronunțat asupra validității actului adițional la contractul

nr. 11828 din 16 mai 2000, neexistând deci același obiect între cele două

pricini pentru a fi întrunite toate condițiile impuse de art. 1201 C. civ. A

arătat totodată că actul adițional este lovit de nulitate fiind semnat din

partea reclamantei de o persoană care nu avea calitatea să-l semneze și fiind

încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, însăși reclamanta

susținând această nulitate.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Între U.C.M.R.-A.D.A. și C.N.C.F.

C.F.R. SA s-a încheiat la data de 16 mai 2000 contractul nr.11828 de autorizare

a utilizării muzicii în scop ambiental, valabil pentru anul 2000. Prin actul

adițional la contract s-a prelungit valabilitatea contractului începând cu data

de 1 ianuarie 2001 pe o perioadă nedeterminată.

Actul adițional prin care s-a

prelungit valabilitatea contractului de autorizare pe o perioadă nederminată

este încheiat de o persoană care nu avea calitatea sau mandatul să semneze

respectivul act. Astfel, potrivit celor susținute chiar de reclamantă,

inspectorul din cadrul U.C.M.R.-A.D.A. era abilitat să semneze numai contractele

tipizate ale căror clauze fuseseră în prealabil aprobate de comitetul director.

Totodată, actul adițional la

contractul de utilizare nu respectă nici condițiile impuse de Legea nr. 8/1996

privind încheierea contractelor de cesiune a drepturilor de autor, respectiv

cerința referitoare la precizarea duratei cesiunii.

Față de acestea se reține ca fiind

corectă soluția tribunalului potrivit căreia actul adițional la contractul de

autorizare este nul, recurenta-pârâtă neputând fi obligată la plata unor sume

de bani în baza unui contract inexistent.

Pentru cele ce preced, recursul va

fi admis, va fi modificată decizia atacată în sensul respingerii ca nefondat a

apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii tribunalului, care va fi

menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta C.N.C.F.

C.F.R. SA împotriva deciziei nr. 264/A din 30 iunie 2005 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul

declarat de reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. împotriva sentinței nr. 77 din 28

ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o

menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2006.