ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3998/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 130 din 23

mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 2462/2006, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea reclamantei C.N. R. SA, filiala SC U.M. SA I.L. Caragiale, în

contradictoriu cu pârâta A.J.O.F.M. Dâmbovița.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că potrivit art. 12

8

din O.U.G.

nr. 22/2004, se prevede că sumele acordate în condițiile ordonanței de urgență

din bugetul asigurărilor pentru șomaj, cu titlu de plăți compensatorii, vor fi

recuperate de la agenții economici din industria de apărare, în limita unei

rate de 20% din sumele încasate din închirieri, vânzări de active și vânzări de

participații la capitalul social al societăților comerciale.

Din procesul-verbal nr. 449

din 31 ianuarie 2006, încheiat de către organul de control din cadrul

A.J.O.F.M. Dâmbovița, rezultă că reclamanta figurează în evidențele acestei

agenții cu un debit de 18.145.825.648 lei, iar la data de 31 decembrie 2005,

reclamanta figura în evidențele agenției cu suma de 2.169.875, 87 RON,

reprezentând suma plătită cu titlu de plăți compensatorii în baza O.U.G. nr.

22/2004.

Pentru că organul de

control, în perioada 1 iunie 2005 - 31 decembrie 2005, a constatat că

reclamanta a obținut venituri din vânzarea mijloacelor fixe în cuantum de

81.500 RON și din închirierea mijloacelor fixe de 140 RON, iar potrivit art. 12

8

din O.U.G. nr. 22/2004, reclamanta datorează suma de 16.328 RON, reprezentând

20% din veniturile realizate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta C.N. R. SA, filiala SC U.M. SA I.L. Caragiale,

criticând soluția instanței de fond, ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs se

arată că instanța de fond a reținut, în mod corect, că societatea recurentă a

realizat venituri din vânzări de mijloace fixe, dar nu a realizat venituri din

vânzarea activelor.

Se contestă obligarea la

plata sumelor stabilite de organele de control prin procesul-verbal nr. 449 din

31 ianuarie 2006, deoarece vânzările au fost de mijloace fixe și nu de „active

și vânzări de participații la capitalul social”, așa cum cer dispozițiile

legale.

A.J.O.F.M. Dâmbovița a

formulat întâmpinare și-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de fond a

fost apreciată ca legală și temeinică, pentru că recurenta-reclamantă a

realizat venituri din vânzare de active și din închirieri, din care trebuia să

vireze 20%, conform art. 12

8

din O.U.G. nr. 22/2004.

Din oficiu, fiind vorba de o

excepție de ordine publică, Înalta Curte a pus în discuția părților competența

de soluționare a cererii de către Curtea de Apel Ploiești, în primă instanță.

Așa cum am arătat,

procesul-verbal încheiat de pârâta A.J.O.F.M. Dâmbovița și care este contestat

în prezenta cauză, se referă la suma de 16.328 RON, reprezentând 20% din

veniturile realizate pentru perioada 1 iunie 2005 - 31 decembrie 2005, sumă

stabilită cu titlu de contribuție.

Potrivit art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale

acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise de

autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde

lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și

fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede astfel.

În speță, este atacat un act

administrativ, în care valoarea contribuțiilor este de 16.328 RON, iar

competența de soluționare a cererii, pentru că legea specială nu prevede

altfel, aparține secției de contencios administrativ a tribunalului.

În baza art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentința și trimisă cauza, spre

competentă soluționare, la Tribunalul Dâmbovița, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru că recursul a fost

admis, în baza excepției, nu mai pot fi analizate celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta C.N. R. SA, filiala SC U.M. SA I.L. Caragiale împotriva sentinței

nr. 130 din 23 mai 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Dâmbovița, secția de

contencios administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2006.