ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5594/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC T. SA București,

sucursala E. Doicești, a chemat în judecată pârâtele Agenția Națională de

Administrare Fiscală București și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dâmbovița, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu acestea, să dispună

anularea pct. 2 din decizia nr. 70 din 27 octombrie 2004, emisă de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, referitor la înregistrarea în evidența

contabilă a penalităților contractuale în sumă de 9.768.166.854 lei și

deducerea T.V.A., în sumă de 22.930.866 lei, pe baza unei facturi

reconstituite.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că decizia nr. 70 din 20 octombrie 2004, emisă de către Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, nu a fost emisă în termenul legal

stabilit de Legea nr. 29/1990, privind reglementarea activității de soluționare

a petițiilor. A mai susținut că pe fond, decizia organului cu activitate

jurisdicțională este neîntemeiată, întrucât suma de 9.768.166.854 lei,

reprezentând penalități contractuale, trebuia înregistrată la venituri

impozabile în momentul încasării. Cât privește suma de 22.930.866 lei,

reprezentând T.V.A. dedus, s-a arătat că aceasta este legală, întrucât s-a

efectuat în baza facturii reconstituită legal.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 55 din 7 aprilie 2005,

a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă și a declinat

competența de soluționare a cauzei pentru cel de-al doilea capăt de cerere din

acțiune, privind suma de 22.930.866 lei reprezentând T.V.A., în favoarea

Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că deducerea sumei de 22.930.866 lei, reprezentând T.V.A.,

este legală, având în vedere prevederile Legii nr. 345/2002 și a art. 62 din

H.G. nr. 598/2002.

Cât privește suma de 9.768.166.854,

calculată cu titlu de penalități contractuale pentru neachitarea în termen a

facturilor de energie electrică și termică, s-a reținut că aceasta reprezintă

venituri și trebuie înregistrată în contabilitate în Contul de venituri, și nu

în Contul 8035, în afara bilanțului, cum greșit a procedat reclamanta.

În fine, referitor la suma de

22.930.866 lei, reprezentând T.V.A. dedus de către reclamantă, instanța de fond

a constatat că, competența de soluționare a cauzei, referitoare la această

sumă, aparține Tribunalului Dâmbovița, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C.

proc. civ.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, SC T. SA București,

sucursala E. Doicești.

Recurenta a susținut că hotărârea

s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât, potrivit art. 3

pct. 1 C. proc. civ., competența ar fi trebuit să aparțină Curții de Apel

București, deoarece contestația cu privire la valori mai mari de 5 miliarde de

lei se soluționează de Ministerul Finanțelor Publice.

Pe fondul cauzei a susținut că

instanța nu a analizat toate actele normative invocate, pentru a vedea dacă

penalitățile contractuale au fost corect înregistrate în contabilitate.

Recursul este nefondat.

În fapt, prin procesul-verbal de

control nr. 818 din 2 februarie 2004, Direcția de Control Financiar Dâmbovița a

stabilit în sarcina SC T. SA București, printre alte obligații, și pe aceea de

a înregistra în evidența contabilă, penalități contractuale în sumă de

9.768.166.854 lei. Împotriva acestei măsuri, societatea a formulat contestație

soluționată de organul de specialitate din cadrul Direcției Generale a

Finanțelor Publice Dâmbovița, prin decizia nr. 70 din 27 octombrie 2004, dispunându-se

respingerea acesteia.

Astfel, la pct. 2 din decizie s-a

reținut că suma de 9.768.166.854 lei, reprezentând penalități contractuale,

trebuie înregistrată în evidența contabilă a societății, în contul venituri, și

nu în contul 8035, în afara bilanțului, cum greșit a procedat reclamanta.

Într-adevăr, potrivit art. 4 alin.

(1) din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, „profitul impozabil se

calculează ca diferență între veniturile realizate și cheltuielile efectuate

pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, la care se adaugă cheltuielile

nedeductibile”.

În acest sens sunt și dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, privind impozitul pe profit,

dispoziții conforme cu Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 94/2001, pentru

aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Direcția a IV-a a Comunității

Economice Europene și Standardele internaționale de contabilitate.

Referitor la suma de 22.930.866 lei,

în mod corect instanța de fond a stabilit că soluționarea acestui capăt de

cerere revine Tribunalului Dâmbovița, întrucât, potrivit art. 2 alin. (1) lit.

c) C. proc. civ., „tribunalele judecă procesele și cererile în materie de

contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de

apel”.

Față de aceste considerente, se

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel

că recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC T.

SA București, sucursala E. Doicești, împotriva sentinței civile nr. 55 din 7

aprilie 2005, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 noiembrie 2005.