ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5594/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC T. SA București, sucursala E. Doicești, a chemat în judecată pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu acestea, să dispună anularea pct. 2 din decizia nr. 70 din 27 octombrie 2004, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, referitor la înregistrarea în evidența contabilă a penalităților contractuale în sumă de 9.768.166.854 lei și deducerea T.V.A., în sumă de 22.930.866 lei, pe baza unei facturi reconstituite. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că decizia nr. 70 din 20 octombrie 2004, emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, nu a fost emisă în termenul legal stabilit de Legea nr. 29/1990, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

A mai susținut că pe fond, decizia organului cu activitate jurisdicțională este neîntemeiată, întrucât suma de 9.768.166.854 lei, reprezentând penalități contractuale, trebuia înregistrată la venituri impozabile în momentul încasării. Cât privește suma de 22.930.866 lei, reprezentând T.V.A. dedus, s-a arătat că aceasta este legală, întrucât s-a efectuat în baza facturii reconstituită legal. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 55 din 7 aprilie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei pentru cel de-al doilea capăt de cerere din acțiune, privind suma de 22.930.866 lei reprezentând T.V.A., în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că deducerea sumei de 22.930.866 lei, reprezentând T.V.A., este legală, având în vedere prevederile Legii nr. 345/2002 și a art. 62 din H.G. nr. 598/2002. Cât privește suma de 9.768.166.854, calculată cu titlu de penalități contractuale pentru neachitarea în termen a facturilor de energie electrică și termică, s-a reținut că aceasta reprezintă venituri și trebuie înregistrată în contabilitate în Contul de venituri, și nu în Contul 8035, în afara bilanțului, cum greșit a procedat reclamanta. În fine, referitor la suma de 22.930.866 lei, reprezentând T.V.A. dedus de către reclamantă, instanța de fond a constatat că, competența de soluționare a cauzei, referitoare la această sumă, aparține Tribunalului Dâmbovița, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, SC T. SA București, sucursala E. Doicești. Recurenta a susținut că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența ar fi trebuit să aparțină Curții de Apel București, deoarece contestația cu privire la valori mai mari de 5 miliarde de lei se soluționează de Ministerul Finanțelor Publice. Pe fondul cauzei a susținut că instanța nu a analizat toate actele normative invocate, pentru a vedea dacă penalitățile contractuale au fost corect înregistrate în contabilitate. Recursul este nefondat. În fapt, prin procesul-verbal de control nr. 818 din 2 februarie 2004, Direcția de Control Financiar Dâmbovița a stabilit în sarcina SC T. SA București, printre alte obligații, și pe aceea de a înregistra în evidența contabilă, penalități contractuale în sumă de 9.768.166.854 lei.

Împotriva acestei măsuri, societatea a formulat contestație soluționată de organul de specialitate din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița, prin decizia nr. 70 din 27 octombrie 2004, dispunându-se respingerea acesteia. Astfel, la pct. 2 din decizie s-a reținut că suma de 9.768.166.854 lei, reprezentând penalități contractuale, trebuie înregistrată în evidența contabilă a societății, în contul venituri, și nu în contul 8035, în afara bilanțului, cum greșit a procedat reclamanta. Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, „profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, la care se adaugă cheltuielile nedeductibile”.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, privind impozitul pe profit, dispoziții conforme cu Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 94/2001, pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Direcția a IV-a a Comunității Economice Europene și Standardele internaționale de contabilitate. Referitor la suma de 22.930.866 lei, în mod corect instanța de fond a stabilit că soluționarea acestui capăt de cerere revine Tribunalului Dâmbovița, întrucât, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „tribunalele judecă procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel”. Față de aceste considerente, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T. SA București, sucursala E. Doicești, împotriva sentinței civile nr. 55 din 7 aprilie 2005, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2005.