ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1064/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 mai

2005, la Curtea de Apel Pitești, Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dâmbovița a declarat recurs împotriva sentinței nr. 2879/2005, pronunțată în

dosarul nr. 5766/2005, al Curții de Apel Ploiești, solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și în fond, respingerea recursului

declarat de SC G.T. SA, cu menținerea procesului-verbal nr. 117/2001, încheiat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, prin care intimata a fost

obligată la 434.204.650 lei (ROL), impozit pe profit, 358.973.712 lei (ROL),

majorări, 67.959,738 lei (ROL), cu titlu de T.V.A. și 128.238.109 lei (ROL),

majorări de întârziere.

În motivarea recursului s-a susținut

că în mod greșit pe perioada ianuarie - septembrie 1999, societatea a reținut

ca deductibile, anumite cheltuieli, după cum în perioada decembrie 1999 - iunie

2001, organele de control au constatat T.V.A. de plată, de 220.240.542 lei,

sumă ce a fost compensată cu T.V.A. de rambursat, în sumă de 197.725.029 lei.

La suma rezultată de 22.515.513 lei,

recurenta a susținut că trebuie să se adauge 148.038.133 lei.

Recurenta a precizat că la data

efectuării controlului nu au fost prezentate cele 3 chitanțe a căror sumă este

de 50.000.000 lei, sumă ce a fost avută în vedere doar la efectuarea raportului

de expertiză.

SC G.T. SA a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea recursului declarat, întrucât sentința

atacată în cauză este legală și temeinică.

Cu privire la suma de 178.845.144

lei, sumă ce nu ar fi fost avută în vedere de societate, ca cheltuială

nedeductibilă (la determinarea impozitului pe profit, la 31 decembrie 1999),

intimata a precizat că această sumă a fost preluată prin procesul-verbal de

control atacat în cauză dintr-un alt proces-verbal (nr. 386/2000, înregistrat la SC G.T. SA, cu nr. 56/2000), ceea ce încalcă dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 76/1997

privind controlul fiscal (în vigoare la momentul emiterii actelor atacate).

Acest text de lege prevede

imperativ: „controlul fiscal la sediul contribuabilului se efectuează o singură

dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării”.

Se invocă sub acest aspect, și dispozițiile art. 25 alin.

(3) din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, din care

rezultă că procesul-verbal emis constituie el însuși titlu executoriu, în caz

de neplată nefiind legală preluarea într-un nou proces-verbal.

Cât privește neprezentarea celor

trei chitanțe care atestă plata T.V.A., în cuantum de 50.000 lei ROL (nr. 0309636

din 2 iulie 2001; nr. 0309877 din 11 iulie 2001 și nr. 0309801 din 10 iulie

2001), intimata a precizat că aceste chitanțe au fost puse la dispoziția

organului de control.

Prin suplimentul de expertiză dispus

în cauză, ca urmare a casării cu trimitere de Înalta Curte de Casație și

Justiție, într-un prim curs procesual, s-a lămurit situația privind plata

sumelor înscrise în aceste chitanțe.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 2879 din 7 octombrie 2005,

Curtea de Apel Ploiești a admis în fond după casare, acțiunea formulată de

reclamanta SC G.T. SA, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice și Direcția de Control Fiscal Dâmbovița. S-a

modificat în parte decizia nr. 2035 din 17 decembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal de control nr. 117 din 28 august 2001,

încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița - Direcția

Controlului Fiscal Dâmbovița, în sensul că s-a menținut obligația de plată a

reclamantei, pentru suma de 91.591.077 lei, impozit pe profit, 66.509.313 lei,

majorări de întârziere. S-a menționat că societatea are de primit suma de

129.983.395 lei și de plătit majorări de întârziere de 25.578.171 lei (ROL).

Totodată, s-au menținut restul

dispozițiilor deciziei Ministerului Finanțelor și procesului-verbal de control.

Instanța de fond, a reținut, prin

rejudecare, după casare cu trimitere de Înalta Curte de Casație și Justiție,

necesitatea efectuării unui supliment de expertiză care să calculeze impozitul

pe profit și penalitățile, scăzându-se sumele preluate din procesul-verbal nr. 386/2000

al Direcției de Control Fiscal și cuantumul T.V.A., scăzându-se sumele preluate

din același proces-verbal și avându-se în vedere plățile făcute de reclamantă,

cu chitanțele depuse la dosar.

Suplimentul de expertiză dispus a

concluzionat în sensul sumelor reținute de instanță, prin dispozitivul

hotărârii atacate în cauză.

Verificându-se cauza, sub aspectul

cererii de chemare în judecată, probele administrate în cauză și motivele de

recurs formulate de recurente, se constată că hotărârea atacată este legală și

temeinică.

Așa cum se poate observa din dosar,

recurenții nu au formulat motive de recurs, în sensul dispozițiilor art. 304

2

C. proc. civ.

Pe de altă parte, este ilegală

reținerea unor datorii fiscale prin două acte de control, așa cum prevede art. 19

din O.G. nr. 76/1997 privind controlul fiscal efectuat de reclamanta-intimată.

Cât privește situația celor trei chitanțe ce atestă plata de datorii fiscale

către recurenta-intimată, este certă situația că aceste plăți s-au făcut,

sumele de bani ieșind din contul intimatei-reclamante și intrând în contul

recurentei-intimate, pentru plata de datorii fiscale, astfel încât nu se poate

considera că plățile nu au fost făcute, chiar dacă ar fi întemeiată susținerea

recurenților-intimați, că aceste chitanțe nu ar fi fost prezentate, cât timp au

certificat plata de datorii fiscale, anterioară controlului, ele în mod corect

au fost avute în vedere de expertul în cauză.

Constatându-se că în cauză nu s-au

mai administrat probe noi în recurs, față de actele cauzei, se constată că

recursul este neîntemeiat și va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dâmbovița împotriva

sentinței nr. 2879 din 7 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2006.