ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 388/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 12 mai 2006 la Tribunalul Dâmbovița, reclamanta SC M.R. SA a solicitat pe

calea ordonanței președințiale suspendarea măsurilor dispuse de D.G.F.P. Dâmbovița

prin decizia de impunere nr. 164/2006 și a raportului de inspecție fiscală.

În motivarea cererii

reclamanta arată că, în urma controlului efectuat de organele fiscale s-a

dispus că suma de 15.145.100.000 lei să fie înregistrată în evidența contabilă

a societății, prin imputarea acesteia bugetului societății. Reclamanta susține

că blocarea conturilor societății dată fiind mărimea sumei imputate, ar face

practic ca societatea să-și înceteze activitatea.

Prin sentința civilă nr. 1244

din 8 iunie 2006, Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, care prin sentința civilă nr. 157

din 20 iulie 2006, a admis cererea de ordonanță președințială și a dispus

suspendarea actelor administrative atacate. Instanța de fond a considerat că

dispozițiile Legii nr. 158/2006 nu sunt aplicabile, că reclamanta nu avea

obligația de a constitui o garanție la nivelul sumei contestate. Pe fondul

cererii de suspendare instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs D.G.F.P. Dâmbovița, susținând în esență că, instanța de fond a

considerat în mod greșit că dispozițiile Legii nr. 158/2006 nu sunt aplicabile,

ca urmare a faptului că cererea reclamantei a fost înregistrată la instanță înainte

de intrarea în vigoare a acestei legi. De asemenea, că instanța de fond a

apreciat eronat că reclamanta nu are obligația de a constitui o garanție la

nivelul sumei contestate.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente.

Cu privire la aplicarea în

cauză a dispozițiilor Codului de procedură fiscală, art. 2 al Legii nr. 158/2006

precizează că dispozițiile prezentei legi intră în vigoare la 30 de zile de la

data publicării în M. Of., respectiv 23 iunie 2006. Întrucât prima zi de

înfățișare (potrivit dispozițiilor art. 134 C. proc. civ.) a fost la 20 iulie

2006 dată la care intrase în vigoare Legea nr. 158/2006, instanța de fond

trebuia să facă aplicarea dispozițiilor invocate și să dispună suspendarea

executării actului administrativ numai dacă reclamanta depunea o garanție la

nivelul sumei contestate.

Dispozițiile art. 725 alin. (1)

C. proc. civ., prevăd că, „dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din

momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub

legea veche.

Instanța de fond nu a

observat faptul că, dispozițiile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., modificate

prin Legea nr. 158/2006 aduc o modificare și Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004, pentru suspendarea actului administrativ fiscal.

Art. 185 privind suspendarea

executării actului administrativ în alineatul (2) prevede că, dispozițiile

prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere

suspendarea actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, cu condiția depunerii unei garanții

la nivelul sumei contestate.

De altfel, nici pe fondul ei

cererea de suspendare a actului administrativ fiscal nu era admisibilă, în

cauză nefiind întrunite cele două cerințe prevăzute de dispozițiile art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, respectiv „caz bine justificat” și „iminența

producerii unei pagube”.

Intimata reclamantă nu a

prezentat dovezi concrete din care să rezulte existența unui caz bine

justificat și producerea unei pagube iminente, rezumându-se la a face doar

afirmația potrivit căreia, prin reținerea sumei imputate și blocarea conturilor

societății, activitatea firmei ar înceta, afirmație care nu este de natură să

justifice suspendarea executării actelor administrative.

Simpla susținere a intimatei

reclamante că nu datorează suma la care a fost obligată, precum și împrejurarea

că prin cuantumul ridicat al sumei, executarea silită ar perturba grav

activitatea  economică a societății, nu sunt de natură a satisface cerințele

legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării

actului administrativ.

Având în vedere cele mai sus

expuse, se va admite recursul pârâtei, se va modifica sentința atacată și se va

respinge cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.G.F.P. Dâmbovița împotriva sentinței nr. 157 din 20 iulie 2006 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și

respinge cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 164/2006

și a raportului de inspecție fiscală nr. 1819/2006, formulată de reclamanta SC M.R.

SA Târgoviște.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2007.