ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 388/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 mai 2006 la Tribunalul Dâmbovița, reclamanta SC M.R. SA a solicitat pe calea ordonanței președințiale suspendarea măsurilor dispuse de D.G.F.P. Dâmbovița prin decizia de impunere nr. 164/2006 și a raportului de inspecție fiscală. În motivarea cererii reclamanta arată că, în urma controlului efectuat de organele fiscale s-a dispus că suma de 15.145.100.000 lei să fie înregistrată în evidența contabilă a societății, prin imputarea acesteia bugetului societății. Reclamanta susține că blocarea conturilor societății dată fiind mărimea sumei imputate, ar face practic ca societatea să-și înceteze activitatea.

Prin sentința civilă nr. 1244 din 8 iunie 2006, Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, care prin sentința civilă nr. 157 din 20 iulie 2006, a admis cererea de ordonanță președințială și a dispus suspendarea actelor administrative atacate. Instanța de fond a considerat că dispozițiile Legii nr. 158/2006 nu sunt aplicabile, că reclamanta nu avea obligația de a constitui o garanție la nivelul sumei contestate. Pe fondul cererii de suspendare instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei soluții a declarat recurs D.G.F.P. Dâmbovița, susținând în esență că, instanța de fond a considerat în mod greșit că dispozițiile Legii nr. 158/2006 nu sunt aplicabile, ca urmare a faptului că cererea reclamantei a fost înregistrată la instanță înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.

De asemenea, că instanța de fond a apreciat eronat că reclamanta nu are obligația de a constitui o garanție la nivelul sumei contestate. Recursul este fondat pentru următoarele considerente. Cu privire la aplicarea în cauză a dispozițiilor Codului de procedură fiscală, art. 2 al Legii nr. 158/2006 precizează că dispozițiile prezentei legi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în M. Of., respectiv 23 iunie 2006. Întrucât prima zi de înfățișare (potrivit dispozițiilor art. 134 C. proc. civ.) a fost la 20 iulie 2006 dată la care intrase în vigoare Legea nr. 158/2006, instanța de fond trebuia să facă aplicarea dispozițiilor invocate și să dispună suspendarea executării actului administrativ numai dacă reclamanta depunea o garanție la nivelul sumei contestate.

Dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că, „dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Instanța de fond nu a observat faptul că, dispozițiile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., modificate prin Legea nr. 158/2006 aduc o modificare și Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru suspendarea actului administrativ fiscal. Art. 185 privind suspendarea executării actului administrativ în alineatul (2) prevede că, dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, cu condiția depunerii unei garanții la nivelul sumei contestate.

De altfel, nici pe fondul ei cererea de suspendare a actului administrativ fiscal nu era admisibilă, în cauză nefiind întrunite cele două cerințe prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv „caz bine justificat” și „iminența producerii unei pagube”. Intimata reclamantă nu a prezentat dovezi concrete din care să rezulte existența unui caz bine justificat și producerea unei pagube iminente, rezumându-se la a face doar afirmația potrivit căreia, prin reținerea sumei imputate și blocarea conturilor societății, activitatea firmei ar înceta, afirmație care nu este de natură să justifice suspendarea executării actelor administrative.

Simpla susținere a intimatei reclamante că nu datorează suma la care a fost obligată, precum și împrejurarea că prin cuantumul ridicat al sumei, executarea silită ar perturba grav activitatea economică a societății, nu sunt de natură a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ. Având în vedere cele mai sus expuse, se va admite recursul pârâtei, se va modifica sentința atacată și se va respinge cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dâmbovița împotriva sentinței nr. 157 din 20 iulie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și respinge cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 164/2006 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1819/2006, formulată de reclamanta SC M.R. SA Târgoviște. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2007.