ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3243/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 254 din 14 decembrie 2006, a admis cererea formulată de reclamanta SC K.E.W. SRL Târgoviște, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 299 din 8 august 2006, emisă de pârâta D.G.F.P. Dâmbovița, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 5920/2006. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a solicitat pe calea contenciosului administrativ și Codului de procedură fiscală anularea deciziei de impunere a cărei suspendare s-a solicitat, acțiunea formând obiectul dosarului nr. 5920/42/2006.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, o dată cu acțiunea în anulare, sau separat, pe parcursul soluționării cauzei, reclamantul poate solicita și suspendarea executării actului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. În cauză este necesară luarea acestei măsuri raportat la suma contestată de peste 500.000 RON, întrucât punerea în executare a actului atacat ar bloca activitatea societății. S-a mai avut în vedere și faptul că reclamanta contestă calculul sumei, iar o eventuală întoarcere a executării ar avea consecințe negative pentru oricare dintre părți. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta D.G.F.P. Dâmbovița, solicitând desființarea ei, iar pe fond, respingerea cererii reclamantei ca fiind nefondată.

A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 185 C. proc. fisc., care condiționează suspendarea executării de depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, în speță nefiind îndeplinite nici cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube. Recursul este fondat. Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei, Înalta Curte constată că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident în speță motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 185 C. proc. fisc., cu modificările sale ulterioare, introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, dar dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării lui, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Instanța competentă poate dispune suspendarea numai dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2000 lei. În raport cu aceste dispoziții legale, măsura luată de prima instanță de a reveni asupra dispoziției privind plata cauțiunii de 5% din valoarea dedusă judecății, stabilită prin încheierea de ședință din 23 noiembrie 2006, nu este justificată.

Întrucât neîndeplinirea obligației referitoare la depunerea cauțiunii nu este datorată culpei reclamantei, Înalta Curte a stabilit cuantumul cauțiunii datorată pentru judecarea cauzei în primă instanță la suma de 60.034 RON, reprezentând 5% din suma contestată, obligația de plată a acesteia până la termenul din 26 iunie 2007 fiindu-i comunicată reclamantei. Pentru termenul de judecată astfel stabilit, reclamanta a precizat, în scris, că menținerea măsurii suspendării nu mai prezintă interes, întrucât a început executarea creanței fiscale, astfel că plata cauțiunii nu se mai justifică. În aceste condiții, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, modificând hotărârea atacată în sensul respingerii cererii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dâmbovița împotriva sentinței nr. 254 din 14 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei SC K.E.W. SRL Târgoviște. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 iunie 2007.