ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3904/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub dosar

nr. 12327/2005, la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, reclamanta SC A.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, suspendarea deciziei de impunere nr. 6336 din

21 noiembrie 2005 și a dispoziției de măsuri nr. 6336 din 21 noiembrie 2005,

privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din cadrul pârâtei,

până la soluționarea pe fond a contestațiilor formulate împotriva celor două

acte administrative.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că există îndoieli asupra legalității actelor administrative atacate,

având în vedere cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale, care ar genera

imposibilitatea continuării activității de producție și disponibilizarea forței

de muncă.

Prin sentința nr. 3 din 10 ianuarie

2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis cererea formulată de reclamanta SC A.C. SRL și a suspendat executarea

deciziei de impunere nr. 6336 din 21 noiembrie 2005 și a dispoziției de măsuri nr.

6336 din 21 noiembrie 2005, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin cele două acte administrative a căror suspendare se

solicită, s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligații fiscale în cuantum

ridicat, de natură să perturbe activitatea societății, putând avea drept

consecință disponibilizarea personalului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, care

a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt inaplicabile în

raport cu prevederile art. 185 C. proc. fisc.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu

sesizarea organului administrativ emitent cu plângere prealabilă, potrivit art.

7, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, să dispună

suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de

fond.

Dar, dispozițiile art. 185

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reglementare care în

materia suspendării executării actelor administrative, are caracter special în

raport cu prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, prevăd că, după

introducerea contestației fiscale, organul de soluționare a contestației poate

suspenda executarea actului administrativ-fiscal atacat până la soluționarea

contestației, la cererea temeinic justificată a contestatorului.

Or, în cauză, societatea

comercială reclamantă, după ce a formulat contestația împotriva actului

administrativ fiscal, potrivit dispozițiilor cuprinse în Cap. 1 din Titlul IX

al Codului de procedură fiscală, în loc să se conformeze prevederilor art. 185,

s-a adresat cu cerere de suspendare a executării actului administrativ-fiscal

direct instanței de contencios administrativ, ceea ce face ca cererea să fie

inadmisibilă.

Este adevărat că, prin Legea

nr. 158/2006 (M. Of. nr. 444/23.05.2006), prevederile art. 185 C. proc. fisc. au fost modificate, în sensul că, în cazul introducerii contestației fiscale la

organul fiscal competent, contribuabilul are dreptul să ceară suspendarea

executării actului administrativ-fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, dar această

modificare a reglementării legale demonstrează că, până la data intrării în

vigoare a Legii nr. 158/2006 (conform art. 2, legea a intrat în vigoare în 30

de zile de la publicare), cererea de suspendare adresată direct instanței de

contencios administrativ era inadmisibilă.

În concluzie, pentru

considerentele de mai sus, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată

și, rejudecând cauza, cererea de suspendare va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva sentinței nr. 3 din

10 ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și,

în fond, respinge cererea de suspendare, ca inadmisibilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2006.