ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3904/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub dosar nr. 12327/2005, la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC A.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea deciziei de impunere nr. 6336 din 21 noiembrie 2005 și a dispoziției de măsuri nr. 6336 din 21 noiembrie 2005, privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din cadrul pârâtei, până la soluționarea pe fond a contestațiilor formulate împotriva celor două acte administrative.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că există îndoieli asupra legalității actelor administrative atacate, având în vedere cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale, care ar genera imposibilitatea continuării activității de producție și disponibilizarea forței de muncă. Prin sentința nr. 3 din 10 ianuarie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamanta SC A.C. SRL și a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 6336 din 21 noiembrie 2005 și a dispoziției de măsuri nr. 6336 din 21 noiembrie 2005, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cele două acte administrative a căror suspendare se solicită, s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligații fiscale în cuantum ridicat, de natură să perturbe activitatea societății, putând avea drept consecință disponibilizarea personalului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt inaplicabile în raport cu prevederile art. 185 C. proc. fisc. Recursul este întemeiat. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea organului administrativ emitent cu plângere prealabilă, potrivit art. 7, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond.

Dar, dispozițiile art. 185 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reglementare care în materia suspendării executării actelor administrative, are caracter special în raport cu prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, prevăd că, după introducerea contestației fiscale, organul de soluționare a contestației poate suspenda executarea actului administrativ-fiscal atacat până la soluționarea contestației, la cererea temeinic justificată a contestatorului. Or, în cauză, societatea comercială reclamantă, după ce a formulat contestația împotriva actului administrativ fiscal, potrivit dispozițiilor cuprinse în Cap. 1 din Titlul IX al Codului de procedură fiscală, în loc să se conformeze prevederilor art. 185, s-a adresat cu cerere de suspendare a executării actului administrativ-fiscal direct instanței de contencios administrativ, ceea ce face ca cererea să fie inadmisibilă.

Este adevărat că, prin Legea nr. 158/2006 (M. Of. nr. 444/23.05.2006), prevederile art. 185 C. proc. fisc. au fost modificate, în sensul că, în cazul introducerii contestației fiscale la organul fiscal competent, contribuabilul are dreptul să ceară suspendarea executării actului administrativ-fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, dar această modificare a reglementării legale demonstrează că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 158/2006 (conform art. 2, legea a intrat în vigoare în 30 de zile de la publicare), cererea de suspendare adresată direct instanței de contencios administrativ era inadmisibilă. În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, rejudecând cauza, cererea de suspendare va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva sentinței nr. 3 din 10 ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și, în fond, respinge cererea de suspendare, ca inadmisibilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.