ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2264/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 6 octombrie 2008,

reclamanta SC L.F.P. SRL, a chemat în judecată D.G.F.P. Dâmbovița, solicitând

în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării

Deciziei de impunere nr. 465 din 11 septembrie 2008 în ce privește plata

sumelor de 351.465 lei, impozit pe profit suplimentar și 176.807 lei, majorări

de întârziere aferente.

Prin sentința civilă nr. 240

din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ, a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei de

impunere până la soluționarea în fond a contestației formulate de reclamantă.

S-a reținut pentru aceasta

că s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004 atât

în ceea ce privește cazul bine justificat cât și al pagubei iminente.

S-a apreciat astfel că

efectuarea controlului fiscal, în condițiile în care nu s-a transmis

reclamantei avizul de inspecție fiscală cu conținutul expres prevăzut de O.G. nr.

92/2003 – art. 92 – 102 și art. 1 din Ordonanța A.N.A.F. nr. 713/2004, este de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului fiscal contestat.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât sumele impuse s-au dovedit a fi cu mult mai

mari decât cele constatate de expertiza judiciară contabilă efectuată în cauza

penală ce l-a privit pe administratorul societății.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, D.G.F.P. Dâmbovița, care a reiterat excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Ploiești, având în vedere că actul administrativ

fiscal dedus judecății a fost emis de un organ descentralizat al administrației

publice. Cu privire la soluția instanței de fond, recurenta a susținut că în

fapt nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2994

- simpla susținere a reclamantei intimate în sensul că nu datorează suma la

care a fost obligată, precum și cuantumul ridicat al acesteia, care prin

executare i-ar perturba grav activitatea, neputând fi considerate drept motive

justificative pentru suspendarea executării actului administrativ.

Recursul nu este fondat.

Prin Decizia de impunere nr.

465 din 11 septembrie 2008, emisă de D.G.F.P. Dâmbovița, s-au stabilit în

sarcina reclamantei SC L.F.P. SRL, Vlăsceni obligații fiscale reprezentând TVA,

impozit pe profit suplimentar în majorările de întârziere aferente.

În conformitate cu

dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., introducerea contestației pe

calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ

fiscal – însă nu împiedică dreptul de a se solicita suspendarea în condițiile

Legii nr. 554/2004 cu condiția depunerii unei conturi de până la 20% din

cuantumul sumei contestate.

În aceste condiții după

depunerea cauțiunii SC L.F.P. SRL a solicitat în conformitate cu dispozițiile art.

14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ fiscal,

cerere legal și temeinică admisă de către Curtea de Apel Ploiești.

Astfel împrejurarea că

organul fiscal și-a început controlul fără a transmite în prealabil societății

avizul de inspecție fiscală, pe care îl cer în mod obligatoriu dispozițiile

O.G. nr. 92/2003 – art. 92 – 102, precum și ale art. 1 din Ordinul A.N.A.F. nr.

713/2004, a fost corect apreciată ca fiind de natură să producă o serioasă îndoială

asupra deciziei de impunere, cu atât mai mult cu cât sumele reținute prin

aceasta s-au dovedit a fi cu mult mai mari decât cele stabilite de expertul

contabil – în cadrul urmăririi penale pornite împotriva administratorului

societății.

De altfel prin Ordonanța din

3 februarie 2009, s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290, art. 291 C. pen. și art. 9 alin.

(1) lit. a), c) din Legea nr. 241/2005.

În fine, sub aspectul

îndeplinirii cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, corect s-a apreciat ca

fiind dovedită și condiția pagubei iminente, posibilă de produs prin executarea

sumelor stabilite prin decizia de impunere, dovedite însă a fi cu mult peste

ceea ce prin verificarea contabilă s-a constatat a fi datorat.

Existând astfel îndoieli

justificate atât cu privire la corectitudinea obligațiilor salariale stabilite în

sarcina reclamantei cât și cu privire la consecințele greu de înlăturat în

situația executării acestora, soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în

sensul admiterii cererii de suspendare urmează a fi apreciată ca fiind legală

și temeinică.

În ce privește necompetența

materială a Curții de Apel Ploiești, Curtea reține ca fiind neîntemeiată, în

raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 – care stabilesc în

competența Curții de apel, litigiile ce privesc taxe și impozite mai mari de

500.00 lei. Cum în cauză decizia de impunere a cărei suspendare se solicită se

referă la o astfel de suma, în mod corect, Curtea de Apel Ploiești a respins

excepția invocată de D.G.F.P. Dâmbovița.

Văzând și dispozițiile art. 312

C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta D.G.F.P. Dâmbovița împotriva sentinței nr. 240 din 17 noiembrie 2008

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 aprilie 2009.