ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2264/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 6 octombrie 2008, reclamanta SC L.F.P. SRL, a chemat în judecată D.G.F.P. Dâmbovița, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 465 din 11 septembrie 2008 în ce privește plata sumelor de 351.465 lei, impozit pe profit suplimentar și 176.807 lei, majorări de întârziere aferente. Prin sentința civilă nr. 240 din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ, a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea în fond a contestației formulate de reclamantă.

S-a reținut pentru aceasta că s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004 atât în ceea ce privește cazul bine justificat cât și al pagubei iminente. S-a apreciat astfel că efectuarea controlului fiscal, în condițiile în care nu s-a transmis reclamantei avizul de inspecție fiscală cu conținutul expres prevăzut de O.G. nr. 92/2003 – art. 92 – 102 și art. 1 din Ordonanța A.N.A.F. nr. 713/2004, este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului fiscal contestat. Aceasta cu atât mai mult, cu cât sumele impuse s-au dovedit a fi cu mult mai mari decât cele constatate de expertiza judiciară contabilă efectuată în cauza penală ce l-a privit pe administratorul societății.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, D.G.F.P. Dâmbovița, care a reiterat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești, având în vedere că actul administrativ fiscal dedus judecății a fost emis de un organ descentralizat al administrației publice. Cu privire la soluția instanței de fond, recurenta a susținut că în fapt nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2994 - simpla susținere a reclamantei intimate în sensul că nu datorează suma la care a fost obligată, precum și cuantumul ridicat al acesteia, care prin executare i-ar perturba grav activitatea, neputând fi considerate drept motive justificative pentru suspendarea executării actului administrativ.

Recursul nu este fondat. Prin Decizia de impunere nr. 465 din 11 septembrie 2008, emisă de D.G.F.P. Dâmbovița, s-au stabilit în sarcina reclamantei SC L.F.P. SRL, Vlăsceni obligații fiscale reprezentând TVA, impozit pe profit suplimentar în majorările de întârziere aferente. În conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal – însă nu împiedică dreptul de a se solicita suspendarea în condițiile Legii nr. 554/2004 cu condiția depunerii unei conturi de până la 20% din cuantumul sumei contestate. În aceste condiții după depunerea cauțiunii SC L.F.P. SRL a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ fiscal, cerere legal și temeinică admisă de către Curtea de Apel Ploiești.

Astfel împrejurarea că organul fiscal și-a început controlul fără a transmite în prealabil societății avizul de inspecție fiscală, pe care îl cer în mod obligatoriu dispozițiile O.G. nr. 92/2003 – art. 92 – 102, precum și ale art. 1 din Ordinul A.N.A.F. nr. 713/2004, a fost corect apreciată ca fiind de natură să producă o serioasă îndoială asupra deciziei de impunere, cu atât mai mult cu cât sumele reținute prin aceasta s-au dovedit a fi cu mult mai mari decât cele stabilite de expertul contabil – în cadrul urmăririi penale pornite împotriva administratorului societății. De altfel prin Ordonanța din 3 februarie 2009, s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290, art. 291 C. pen.

și art. 9 alin. (1) lit. a), c) din Legea nr. 241/2005. În fine, sub aspectul îndeplinirii cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, corect s-a apreciat ca fiind dovedită și condiția pagubei iminente, posibilă de produs prin executarea sumelor stabilite prin decizia de impunere, dovedite însă a fi cu mult peste ceea ce prin verificarea contabilă s-a constatat a fi datorat. Existând astfel îndoieli justificate atât cu privire la corectitudinea obligațiilor salariale stabilite în sarcina reclamantei cât și cu privire la consecințele greu de înlăturat în situația executării acestora, soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în sensul admiterii cererii de suspendare urmează a fi apreciată ca fiind legală și temeinică.

În ce privește necompetența materială a Curții de Apel Ploiești, Curtea reține ca fiind neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 – care stabilesc în competența Curții de apel, litigiile ce privesc taxe și impozite mai mari de 500.00 lei. Cum în cauză decizia de impunere a cărei suspendare se solicită se referă la o astfel de suma, în mod corect, Curtea de Apel Ploiești a respins excepția invocată de D.G.F.P. Dâmbovița. Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Dâmbovița împotriva sentinței nr. 240 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009.