ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4550/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual 1.1. Prin acțiunea înregistrată sub nr. 10392/2/2009 pe rolul Curții de Apel București, la data de 9 noiembrie 2009, reclamanta SC R.P.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmbovița. Printr-o altă acțiune, înregistrată sub nr. 262/2/2010 din 12 ianuarie 2010, ce a fost întrunită la Dosarul 10392/2/2009, în urma admiterii excepției de litispendență, reclamanta SC R.P.I.

SRL a solicitat anularea în parte atât a Deciziei nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de D.G.F.P. Dâmbovița cât și a Deciziei nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care s-a soluționat nefavorabil contestația administrativă formulată de reclamantă. În cuprinsul acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit a fost obligată la plata sumei de 269.960 lei majorări de întârziere aferente TVA-ului suplimentar de 326.670 lei din factura din 30 septembrie 2004 ce stornează factura din 30 aprilie 2003, întrucât a primit factura de stornare abia în anul 2007. 1.2.

Cauza a fost soluționată inițial prin Sentința nr. 3903 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ce a fost casată prin Decizia nr. 4087 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a fi citate în cauză autoritățile publice emitente ale deciziei de impunere și deciziei date în soluționarea contestației. 1.3. Prin Sentința nr. 1471 din 29 februarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după casare a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.P.I. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F.

și D.G.F.P. Dâmbovița, având ca obiect anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de D.G.F.P. a Județului Dâmbovița și a Deciziei de soluționare contestației nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în ceea ce privește obligațiile fiscale stabilite suplimentar în cuantum total de 683.066 lei, reprezentând 114.365 lei impozit pe profit stabilit suplimentar, 159.048 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 401.762 lei TVA de plată suplimentară și 281.304 lei majorări de întârziere aferente TVA de plată, ca nefondată. Totodată, a respins acțiunea având ca obiect anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de D.G.F.P.

a Județului Dâmbovița, în ceea ce privește obligațiile fiscale stabilite suplimentar în cuantum de 410.710 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar și 92.811 lei reprezentând majorări de întârziere, ca rămasă fără obiect. 1.4. Prin Decizia nr. 4605 din 26 martie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Sentința nr. 1471 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că prima instanță a înlăturat concluziile expertizei contabile, efectuată în dosarul penal, fără să precizeze și să argumenteze motivele care au determinat-o să ajungă la această concluzie.

Prin decizia de casare s-a dispus efectuarea unei noi expertize contabile în cauză. 2. Hotărârea atacată Prin Sentința nr. 787 din 7 martie 2014, pronunțată în rejudecare în cel de-al treilea ciclu procesual, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC R.P.I. SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în fapt, că în perioada 21 iulie 2007 - 14 septembrie 2007, reclamanta SC R.P.I. SRL a fost supusă unei inspecții fiscale ce a vizat mai multe aspecte, printre care și impozitul pe profit și TVA aferente perioadei 1 octombrie 2004 - 30 iunie 2007, constatările inspectorilor fiscali fiind evidențiate în Raportul de inspecție fiscală nr. X3 din 14 septembrie 2007 emis de pârâta D.G.F.P.

Dâmbovița. În baza acestui raport de inspecție fiscală, aceeași pârâtă D.G.F.P. Dâmbovița a emis Decizia de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 1.460.000 lei: impozit pe profit - 525.075 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit - 251.859 lei, TVA - 401.762 lei și majorări de întârziere aferente TVA - 281.304 lei. În ceea ce privește TVA-ul suplimentar, organul de inspecție fiscală a reținut următoarele: - suma de 326.670 lei TVA suplimentar provine din neînregistrarea facturii fiscale din 30 septembrie 2004 în valoare totală de 2.045.985 lei, emisă de SC T.M.

SA reprezentând stornarea facturii fiscale din 30 aprilie 2003, ca urmare a rezilierii unui contract prin care reclamanta cumpărase un imobil - fabrică de alcool din București, sector 6, reziliere dispusă prin Sentința civilă nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. La această sumă s-au calculat majorări de întârziere de 269.960 lei; - suma de 55.527 lei reprezintă TVA dedusă eronat de reclamantă aferentă lucrărilor de construcții montaj ce i-au fost prestate la imobilul (cămin - hotel) situat în București, și pentru care prestatorii agentului economic aveau obligația de a emite factura fiscală cu mențiunea "taxare inversă" conform prevederilor 160 alin. (2) lit. c) C. fisc.

La această sumă s-au calculat majorări de întârziere de 3.068 lei; - 18.952 lei reprezintă TVA suplimentar aferent regularizării operate eronat în decontul de TVA în luna martie 2006, la care s-au calculat majorări de întârziere de 7.774 lei; - 613 lei reprezintă TVA suplimentară aferentă diferenței dintre evidența contabilă și cea declarată, la care s-au calculat majorări de întârziere de 502 lei.

Cu privire la impozitul pe profit, organul fiscal a reținut că pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006, societatea reclamantă a avut în vedere un profit impozabil de 298.117 lei, mai puțin cu 3.155.395 lei decât cel stabilit de organul fiscal, această diferență fiind compusă din: - 588.455 lei reprezentând cheltuielile cu modernizarea mijlocului fix clădire, ce a fost înregistrat eronat la cheltuieli curente, și nu în contul 231 - imobilizări corporale în curs de execuție, aceste investiții fiind considerate mijloace fixe amortizabile; - 2.566.940 lei reprezentând cheltuieli înregistrate eronat în luna decembrie 2006 ca fiind excepționale, fiind justificate de pierderea fabricii de alcool din București, sector 6, dar fără a avea la bază un document justificativ care să facă dovada efectuării operațiunii.

Pentru această sumă, organul de control a stabilit un impozit pe profit suplimentar de 410.710 lei, la care a calculat majorări de întârziere de 92.811 lei. Tot cu privire la impozitul pe profit aferent perioadei 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006, organul fiscal a reținut că societatea reclamantă nu a calculat impozit pe profit aferent trimestrului IV 2006 în sumă de 13.796 lei și că a înregistrat cu întârziere venituri din trimestrul I 2006 în trimestrul IV 2006, calculând și majorări de întârziere de 123.850 lei. Organul fiscal a reținut și că pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2007, societatea reclamantă a înregistrat greșit ca pierdere suma de 863.122 lei, deși aceasta trebuia înregistrată în contul 231 - imobilizări corporale în curs de execuție, astfel că a reținut un profit impozabil de 40.009 lei pentru care reclamanta trebuie să achite un impozit pe profit de 6.416 lei.

Pentru această sumă, ca și pentru suma de 94.152 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar aferent anului 2006 (pentru deducerea greșită a cheltuielilor cu modernizarea mijlocului fix în cuantum de 588.455 lei), au fost calculate majorări de întârziere de 35.198 lei. Împotriva Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007, reclamanta a formulat contestație, ce a fost soluționată prin Decizia nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Prin această decizie a fost admisă, în parte, și s-a dispus desființarea Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007, emisă de D.G.F.P. Dâmbovița, pentru suma de 410.710 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar și 92.811 lei, majorări de întârziere aferente, urmând ca organul de inspecție fiscală să reanalizeze cauza în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză și a celor precizate în motivarea deciziei.

Curtea a constatat că, în cel de-al doilea ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4605 din 26 martie 2013, a casat Sentința nr. 1471 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, din cauza înlăturării de către prima instanță a concluziilor expertizei contabile efectuate în dosarul penal fără ca prima instanță să precizeze și să argumenteze motivele care au determinat-o să ajungă la această concluzie. Instanța supremă a impus prin dispozițiile de casare efectuarea unei noi expertize contabile, ceea ce s-a efectuat în cauză.

Cu privire la susținerea reclamantei reiterată în recursul său că înțelege să conteste "majorările de întârziere în cuantum de 269.960 lei la TVA-ul stabilit suplimentar de 326.670 lei în baza facturii din 30 septembrie 2004 ce stornează factura din 30 aprilie 2003", Curtea a constatat că prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. X4 din 15 mai 2001, reclamanta a achiziționat la prețul de 1.000.000 dolari SUA, cu plata în rate, imobilul Fabrică de Alcool situat în București, sector 6, de la SC T.M. SA. Reclamanta a achitat doar suma de 350.000 dolari SUA, iar la 30 aprilie 2003, SC T.M. SA a emis factura în sumă de 2.045.985, reprezentând ratele a II-a parțial, a III-a și a IV-a, din care TVA - 326.670 lei.

Reclamanta nu a achitat această factură, astfel că a fost acționată în judecată de vânzătoare, care a obținut rezilierea contractului prin Sentința nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Ulterior, SC T.M. SA a emis factura de stornare din 30 septembrie 2004, ce a fost înaintată către reclamantă prin poștă, cu mandat de confirmare de primire, ce a fost însă, returnat, iar ulterior SC T.M. SA a invitat reclamanta printr-un anunț în ziarul R.L. să se prezinte la sediul său pentru a ridica factura. Organele fiscale au constatat neînregistrarea de către reclamantă a acestei facturi de stornare în urma unui control încrucișat din 7 septembrie 2007. Curtea a apreciat cu privire la majorările de întârziere că acestea se calculează potrivit art. 119 C. proc.

fisc. începând cu data scadenței obligației. Or, scadența achitării de către reclamantă a TVA-ului aferent facturii de stornare o reprezintă, potrivit art. 134 alin. (1), (2) și (3) C. fisc., data la care obligația precizată în factura respectivă a devenit exigibilă și când autoritatea fiscală putea solicita achitarea taxei pe valoarea adăugată. În ceea ce privește aprecierea reclamantei că "a contestat stabilirea unui impozit suplimentar de 410.710 lei și a majorărilor de întârziere în cuantum de 251.859 lei pentru pretinsa înregistrare eronată în luna decembrie a cheltuielii excepționale de 2.566.940 lei", Curtea a constatat că reclamanta și instanța de fond au apreciat reciproc că această înregistrare este corectă și justificată legal și contabil, iar acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat.

În principiu, Curtea a apreciat că orice aspect pentru care nu s-a declarat recurs a intrat în puterea lucrului judecat, iar instanța de casare judecă doar aspectele contestate prin recurs, pentru care s-a dispus casarea, în limitele soluției de casare, conform art. 315 C. proc. civ. Ultimul aspect criticat de petentă și pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus casarea cu rejudecare este problema taxării inverse a TVA-ului din lucrările de construcții montaj, în sensul că "stornarea taxei deductibile și înregistrate se putea realiza în decontul de TVA întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat", Curtea a constatat că ultima expertiză contabilă dispusă în urma casării (a arătat că "în urma reconsiderării tranzacției artificiale încheiate între cele două societăți (R.P.I.

SRL și T.M. SA), tranzacție care a condus la diminuarea obligației acestora către bugetul de stat, chiar societatea contestatoare recunoaște că datorează TVA, apoi că prestatorii aveau obligația de a emite factura fiscală cu mențiunea "taxarea inversă" conform prevederilor art. 160 alin. (2) din Legea nr. 571/2003; expertiza anterioară este considerată exactă, cu "lux de amănunte", rămânând de plată suma de 269.088 pentru impozitul pe profit și suma de 118.668 lei majorări de întârziere". În ceea ce privește partea de taxă pe valoarea adăugată, Raportul de expertiză nr. X5 din 16 aprilie 2008 prezintă în amănunt evidențele contabile ale reclamantei. Curtea a apreciat ca extrajudiciare concluziile expertizei contabile din Dosarul penal nr. 1746/2007/IPJ Dâmbovița de către expertul contabil I.G.D., dar totuși valoroase ca material probator concludent, acestea coroborându-se cu concluziile expertului contabil C.E.

Expertul contabil a arătat că reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 55.527 lei aferentă lucrărilor de construcții montaj ce i-au fost prestate la imobilul situat în București. Aceste precizări ale expertului au fost realizate cu privire la facturile emise fără mențiunea "taxare inversă". Expertul contabil a confirmat că din prezentarea operațiunii în Raportul de Inspecție Fiscală și a anexei întocmite cu privire la acest aspect, organele de inspecție au sesizat faptul că furnizorii nu și-au respectat obligația legală de a întocmi facturi fiscale fără TVA, ci doar cu mențiunea "Taxare inversă", astfel că beneficiarul a înregistrat TVA din documentele primite de la furnizor. Prin această înregistrare, beneficiarul R.P.I.

SRL a dedus TVA înscris în aceste documente influențând rezultatul corect al TVA datorat sau de rambursat. Curtea a mai constatat că factura de stornare din 30 septembrie 2004 nu cuprinde o altă obligație în sarcina reclamantei, decât cea stabilită prin Sentința comercială nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sentință ce era cunoscută reclamantei și avea caracter executoriu, potrivit art. 720 8 C. proc. civ., devenită irevocabilă, or o modificare a obligațiilor sale fiscale corelative cu factura de stornare trebuie să aibă în vedere neafectarea caracterului irevocabil al acestei sentințe comerciale. Prin cunoașterea sentinței comunicate, reclamanta a cunoscut și valoarea facturii de stornare.

Pentru aceste motive, având în vedere concluziile coroborate ale expertizelor contabile din dosarele de natură civilă, actele dosarului și Sentința comercială nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, Curtea a apreciat că cererea reclamantei este nefondată. 3. Recursul declarat de reclamanta SC R.P.I. SRL Împotriva Sentinței nr. 787 din 7 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta SC R.P.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că expertiza contabilă dispusă prin decizia de casare și efectuată în cauză a confirmat în totalitate concluziile expertizei efectuate în cadrul dosarului penal.

Deși, aparent, instanța de fond a respectat dispozițiile deciziei de casare și a efectuat o expertiză contabilă în cauză, toată motivarea este însă contrară concluziilor acestei expertize ce a confirmat integral concluziile raportului de expertiză din penal cu suplimentele sale. Arată recurenta că nu a contestat TVA-ul în cuantum de 326.670 lei stabilit suplimentar pe baza facturii din 30 septembrie 2004, ci doar majorările de întârziere în cuantum de 269.960 lei aferente TVA datorată pentru această factură, ce stornează factura din 30 aprilie 2003. În mod eronat organele de control fiscal au considerat că datorează TVA de la data emiterii facturii storno (necomunicată), în mod real data de la care este datorată TVA fiind data primirii acestei facturi, în acest sens fiind și concluziile expertizei contabile efectuate în cadrul dosarului fiscal și al celui penal.

De asemenea, temeiurile juridice invocate de organele fiscale sunt greșite, respectiv art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 care se referă la situația reducerii bazei de impozitare și nu la majorarea cotei datorate TVA. În ceea ce privește impozitul pe profit stabilit suplimentar, recurenta arată că a contestat stabilirea cu acest titlu a sumei aferente înregistrării eronate în luna decembrie a cheltuielii excepționale de 2.566.940 lei, atât în contestația administrativă, cât și în recurs, și nicidecum nu a fost de acord cu acest impozit suplimentar. În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței de fond, anularea parțială a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 și exonerarea de la plata sumei de 798.831 lei.

4. Apărările intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Prin întâmpinarea formulată la data de 13 noiembrie 2014, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea dispozițiilor Sentinței nr. 787 din 7 martie 2014 ca temeinice și legale. În mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantei motivat de faptul că majorările de întârziere contestate se calculează potrivit dispozițiilor art. 119 C. proc. fisc. începând cu data scadenței obligației. În fapt, reclamanta avea obligația înregistrării facturii de stornare din 30 septembrie 2004, emisă de SC T.M. SA, instanța de fond apreciind că majorările de întârziere aferente TVA din factura de stornare din 30 septembrie 2004 se calculează conform art. 119 C. proc.

fisc., începând cu data scadenței obligației. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., cu o acțiune prin care a solicitat anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmbovița și a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca neîntemeiată este împărtășită și de instanța de control judiciar. În esență, criticile reclamantei au vizat următoarele sume: 269.960 lei reprezentând majorări de întârziere calculate la TVA suplimentar în sumă de 326.670 lei. Totodată, critică stabilirea unui impozit suplimentar de 410.710 lei și majorări de întârziere de 251.859 lei stabilite ca urmare a înregistrării eronate în luna decembrie a unor cheltuieli excepționale de 2.566.940 lei, critică ce este reluată și în motivarea recursului, unde arată că instanța de fond a reținut în mod eronat că a fost de acord cu stabilirea acestor sume suplimentare de către organul fiscal. Întrucât în motivarea căii de atac recurenta-reclamantă a formulat critici pentru fiecare categorie de debite stabilite prin actele administrative contestate, Înalta Curte va analiza fiecare dintre sumele în dispută.

Prin Decizia nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost admisă în parte contestația administrativă și s-a dispus desființarea Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007, emisă de D.G.F.P. Dâmbovița, pentru suma de 410.710 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar și 92.811 lei majorări de întârziere aferente, urmând ca organul fiscal să reanalizeze cauza în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză și a celor precizate în motivarea deciziei. Ca urmare a acestei soluții, în mod corect instanța de fond nu a mai analizat criticile reclamantei ce vizează sumele respective, respingând acțiunea ca rămasă fără obiect sub acest aspect.

Cu privire la majorările de întârziere în cuantum de 269.960 lei Aceste penalități au fost calculate la TVA-ul stabilit suplimentar, în cuantum de 326.670 lei aferent facturii din 30 septembrie 2004 ce stornează factura din 30 aprilie 2003. Prin Contractul de vânzare-cumpărare din 15 mai 2001, reclamanta SC R.P.I. SRL a achiziționat de la societatea SC T.M. SA un imobil - fabrica de alcool pentru prețul de 1.000.000 dolari SUA, plata prețului urmând a fi făcută în rate. Întrucât nu a achitat decât două rate în sumă totală de 350 dolari SUA, pentru restul ratelor reprezentând 650.000 dolari SUA echivalent a 2.045.985 lei, vânzătorul SC T.M. SA a emis factura fiscală din 30 aprilie 2003, TVA-ul aferent acestei facturi fiind de 326.670 lei.

La data de 21 septembrie 2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin Sentința nr. 10904 a admis acțiunea formulată de SC T.M. SA și a reziliat Contractul de vânzare-cumpărare nr. X4 din 15 mai 2001 dispunând restituirea fabricii de alcool către reclamantă. În aceste condiții, SC T.M. SA a întocmit factura fiscală din 30 septembrie 2004 în valoare de 2.045.985 lei prin care a stornat factura fiscală din 30 aprilie 2003 din care TVA 326.670 lei, factură ce a fost înregistrată în jurnalul de TVA și decontul aferent lunii septembrie 2004. Reclamanta nu contestă împrejurarea că datorează suma de 326.670 lei reprezentând TVA (calculată suplimentar urmare a rezilierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. X4/2001) însă apreciază că în mod greșit au fost calculate penalități de întârziere de 269.690 lei, motivând că nu a luat cunoștință de această factură decât în luna septembrie 2007, cu ocazia efectuării controlului încrucișat.

Potrivit dispozițiilor art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003: "pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere", iar potrivit art. 120: "majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv". Cum faptul generator al taxei reprezintă acțiunea prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei, respectiv exigibilitatea taxei intervine la data livrării de bunuri sau prestări de servicii și întocmirea facturii, potrivit dispozițiilor art. 134 din O.G.

nr. 92/2003, rezultă că TVA a devenit exigibilă la momentul emiterii facturii de stornare. Instanța are în vedere împrejurarea că respectiva factură a fost emisă având la bază Sentința comercială nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București, executorie în temeiul dispozițiilor art. 720 8 C. proc. civ., sentință despre care recurenta-reclamantă avea cunoștință, fiind parte în litigiul respectiv, astfel că apare ca lipsită de relevanță apărarea formulată de aceasta, în sensul că nu a primit factura de stornare și astfel nu a putut să o înregistreze. Mai mult, reclamanta avea obligația, potrivit art. 138 lit. a) C. fisc., să își ajusteze baza de impozitare ca efect al sentinței de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare.

În consecință, în mod corect organul fiscal a calculat majorări de întârziere pentru neplata TVA stabilit suplimentar de 326.670 lei, punct de vedere împărtășit și de judecătorul fondului. Cu privire la impozitul suplimentar în cuantum de 410.710 lei și a majorărilor de întârziere în cuantum de 251.859 lei Aceste obligații de plată suplimentare au fost stabilite ca urmare a înregistrării eronate în luna decembrie 2006 a sumei de 2.566.940 lei reprezentând cheltuieli excepționale, fără a avea la bază un document justificativ care să facă dovada efectuării operațiunii respective, ceea ce a condus la majorarea cu această sumă a profitului impozabil. Recurenta-reclamantă critică faptul că instanța de fond nu a ținut cont de concluziile raportului de expertiză efectuat în cadrul dosarului penal, lucrare necontestată în cauză și a respins contestația sa cu privire la aceste sume.

Înalta Curte reține că lucrarea efectuată de expertul contabil desemnat în cadrul dosarului penal a avut ca obiective și a vizat aspecte ce se circumscriu laturii penale, astfel că nu se poate reproșa instanței de fond că nu a împărtășit opinia respectivului expert. De altfel, aprecierea probelor se face în baza raționamentului judecătorului care prin corelarea cu celelalte probe administrate și analizarea expertizei prin prisma normelor juridice aplicabile în materie poate înlătura motivat concluziile expertizei atunci când nu sunt concludente în ceea ce privește situația de fapt și de drept. Având în vedere toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R.P.I. SRL prin lichidator judiciar C.I.I. P.M., împotriva Sentinței nr. 787 din 7 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AZ