ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4550/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4550/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin acțiunea înregistrată sub nr.

10392/2/2009 pe rolul Curții de Apel București, la data de 9 noiembrie 2009,

reclamanta SC R.P.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor

Publice, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007

privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală emisă

de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmbovița.

Printr-o altă

acțiune, înregistrată sub nr. 262/2/2010 din 12 ianuarie 2010, ce a fost

întrunită la Dosarul 10392/2/2009, în urma admiterii excepției de

litispendență, reclamanta SC R.P.I. SRL a solicitat anularea în parte atât a

Deciziei nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de D.G.F.P. Dâmbovița cât și a

Deciziei nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor prin care s-a soluționat nefavorabil contestația

administrativă formulată de reclamantă.

În cuprinsul

acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit a fost obligată la plata sumei

de 269.960 lei majorări de întârziere aferente TVA-ului suplimentar de 326.670

lei din factura din 30 septembrie 2004 ce stornează factura din 30 aprilie

2003, întrucât a primit factura de stornare abia în anul 2007.

1.2. Cauza a fost

soluționată inițial prin Sentința nr. 3903 din 13 octombrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ce a fost

casată prin Decizia nr. 4087 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, care a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a

fi citate în cauză autoritățile publice emitente ale deciziei de impunere și

deciziei date în soluționarea contestației.

1.3. Prin Sentința

nr. 1471 din 29 februarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după casare a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.P.I. SRL, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. și D.G.F.P. Dâmbovița, având ca

obiect anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007

emisă de D.G.F.P. a Județului Dâmbovița și a Deciziei de soluționare

contestației nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor, în ceea ce privește obligațiile fiscale

stabilite suplimentar în cuantum total de 683.066 lei, reprezentând 114.365 lei

impozit pe profit stabilit suplimentar, 159.048 lei majorări de întârziere

aferente impozitului pe profit, 401.762 lei TVA de plată suplimentară și

281.304 lei majorări de întârziere aferente TVA de plată, ca nefondată.

Totodată, a respins

acțiunea având ca obiect anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14

septembrie 2007 emisă de D.G.F.P. a Județului Dâmbovița, în ceea ce privește obligațiile

fiscale stabilite suplimentar în cuantum de 410.710 lei reprezentând impozit pe

profit suplimentar și 92.811 lei reprezentând majorări de întârziere, ca rămasă

fără obiect.

1.4. Prin Decizia nr.

4605 din 26 martie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat

Sentința nr. 1471 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare,

reținând că prima instanță a înlăturat concluziile expertizei contabile,

efectuată în dosarul penal, fără să precizeze și să argumenteze motivele care

au determinat-o să ajungă la această concluzie. Prin decizia de casare s-a

dispus efectuarea unei noi expertize contabile în cauză.

Prin Sentința nr. 787

din 7 martie 2014, pronunțată în rejudecare în cel de-al treilea ciclu

procesual, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC R.P.I. SRL în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. și Direcția

Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut, în fapt, că în perioada 21 iulie 2007 - 14

septembrie 2007, reclamanta SC R.P.I. SRL a fost supusă unei inspecții fiscale

ce a vizat mai multe aspecte, printre care și impozitul pe profit și TVA

aferente perioadei 1 octombrie 2004 - 30 iunie 2007, constatările inspectorilor

fiscali fiind evidențiate în Raportul de inspecție fiscală nr. X3 din 14

septembrie 2007 emis de pârâta D.G.F.P. Dâmbovița.

În baza acestui

raport de inspecție fiscală, aceeași pârâtă D.G.F.P. Dâmbovița a emis Decizia

de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 prin care a stabilit în sarcina

reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum total de

1.460.000 lei: impozit pe profit - 525.075 lei, majorări de întârziere aferente

impozitului pe profit - 251.859 lei, TVA - 401.762 lei și majorări de întârziere

aferente TVA - 281.304 lei.

În ceea ce privește

TVA-ul suplimentar, organul de inspecție fiscală a reținut următoarele:

- suma de 326.670 lei

TVA suplimentar provine din neînregistrarea facturii fiscale din 30 septembrie

2004 în valoare totală de 2.045.985 lei, emisă de SC T.M. SA reprezentând

stornarea facturii fiscale din 30 aprilie 2003, ca urmare a rezilierii unui

contract prin care reclamanta cumpărase un imobil - fabrică de alcool din

București, sector 6, reziliere dispusă prin Sentința civilă nr. 10904 din 21

septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. La această

sumă s-au calculat majorări de întârziere de 269.960 lei;

- suma de 55.527 lei

reprezintă TVA dedusă eronat de reclamantă aferentă lucrărilor de construcții

montaj ce i-au fost prestate la imobilul (cămin - hotel) situat în București,

și pentru care prestatorii agentului economic aveau obligația de a emite

factura fiscală cu mențiunea "taxare inversă" conform prevederilor

160 alin. (2) lit. c) C. fisc. La această sumă s-au calculat majorări de

întârziere de 3.068 lei;

- 18.952 lei

reprezintă TVA suplimentar aferent regularizării operate eronat în decontul de

TVA în luna martie 2006, la care s-au calculat majorări de întârziere de 7.774

lei;

- 613 lei reprezintă

TVA suplimentară aferentă diferenței dintre evidența contabilă și cea

declarată, la care s-au calculat majorări de întârziere de 502 lei.

Cu privire la

impozitul pe profit, organul fiscal a reținut că pentru perioada 1 ianuarie

2006 - 31 decembrie 2006, societatea reclamantă a avut în vedere un profit

impozabil de 298.117 lei, mai puțin cu 3.155.395 lei decât cel stabilit de

organul fiscal, această diferență fiind compusă din:

- 588.455 lei

reprezentând cheltuielile cu modernizarea mijlocului fix clădire, ce a fost

înregistrat eronat la cheltuieli curente, și nu în contul 231 - imobilizări

corporale în curs de execuție, aceste investiții fiind considerate mijloace

fixe amortizabile;

- 2.566.940 lei

reprezentând cheltuieli înregistrate eronat în luna decembrie 2006 ca fiind

excepționale, fiind justificate de pierderea fabricii de alcool din București,

sector 6, dar fără a avea la bază un document justificativ care să facă dovada

efectuării operațiunii. Pentru această sumă, organul de control a stabilit un

impozit pe profit suplimentar de 410.710 lei, la care a calculat majorări de

întârziere de 92.811 lei.

Tot cu privire la

impozitul pe profit aferent perioadei 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006,

organul fiscal a reținut că societatea reclamantă nu a calculat impozit pe

profit aferent trimestrului IV 2006 în sumă de 13.796 lei și că a înregistrat

cu întârziere venituri din trimestrul I 2006 în trimestrul IV 2006, calculând

și majorări de întârziere de 123.850 lei.

Organul fiscal a

reținut și că pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2007, societatea

reclamantă a înregistrat greșit ca pierdere suma de 863.122 lei, deși aceasta

trebuia înregistrată în contul 231 - imobilizări corporale în curs de execuție,

astfel că a reținut un profit impozabil de 40.009 lei pentru care reclamanta

trebuie să achite un impozit pe profit de 6.416 lei. Pentru această sumă, ca și

pentru suma de 94.152 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar aferent

anului 2006 (pentru deducerea greșită a cheltuielilor cu modernizarea mijlocului

fix în cuantum de 588.455 lei), au fost calculate majorări de întârziere de

35.198 lei.

Împotriva Deciziei de

impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007, reclamanta a formulat contestație, ce a

fost soluționată prin Decizia nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Prin această decizie

a fost admisă, în parte, și s-a dispus desființarea Deciziei de impunere nr. X1

din 14 septembrie 2007, emisă de D.G.F.P. Dâmbovița, pentru suma de 410.710 lei

reprezentând impozit pe profit suplimentar și 92.811 lei, majorări de

întârziere aferente, urmând ca organul de inspecție fiscală să reanalizeze

cauza în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză și a celor

precizate în motivarea deciziei.

Curtea a constatat

că, în cel de-al doilea ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4605 din 26 martie

2013, a casat Sentința nr. 1471 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, din cauza

înlăturării de către prima instanță a concluziilor expertizei contabile

efectuate în dosarul penal fără ca prima instanță să precizeze și să

argumenteze motivele care au determinat-o să ajungă la această concluzie.

Instanța supremă a impus prin dispozițiile de casare efectuarea unei noi

expertize contabile, ceea ce s-a efectuat în cauză.

Cu privire la

susținerea reclamantei reiterată în recursul său că înțelege să conteste

"majorările de întârziere în cuantum de 269.960 lei la TVA-ul stabilit

suplimentar de 326.670 lei în baza facturii din 30 septembrie 2004 ce stornează

factura din 30 aprilie 2003", Curtea a constatat că prin Contractul de

vânzare-cumpărare nr. X4 din 15 mai 2001, reclamanta a achiziționat la prețul

de 1.000.000 dolari SUA, cu plata în rate, imobilul Fabrică de Alcool situat în

București, sector 6, de la SC T.M. SA. Reclamanta a achitat doar suma de

350.000 dolari SUA, iar la 30 aprilie 2003, SC T.M. SA a emis factura în sumă

de 2.045.985, reprezentând ratele a II-a parțial, a III-a și a IV-a, din care

TVA - 326.670 lei.

Reclamanta nu a

achitat această factură, astfel că a fost acționată în judecată de vânzătoare,

care a obținut rezilierea contractului prin Sentința nr. 10904 din 21 septembrie

2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Ulterior, SC T.M. SA a

emis factura de stornare din 30 septembrie 2004, ce a fost înaintată către

reclamantă prin poștă, cu mandat de confirmare de primire, ce a fost însă,

returnat, iar ulterior SC T.M. SA a invitat reclamanta printr-un anunț în

ziarul R.L. să se prezinte la sediul său pentru a ridica factura.

Organele fiscale au

constatat neînregistrarea de către reclamantă a acestei facturi de stornare în

urma unui control încrucișat din 7 septembrie 2007.

Curtea a apreciat cu

privire la majorările de întârziere că acestea se calculează potrivit art. 119

C. proc. fisc. începând cu data scadenței obligației.

Or, scadența

achitării de către reclamantă a TVA-ului aferent facturii de stornare o reprezintă,

potrivit art. 134 alin. (1), (2) și (3) C. fisc., data la care obligația

precizată în factura respectivă a devenit exigibilă și când autoritatea fiscală

putea solicita achitarea taxei pe valoarea adăugată.

În ceea ce privește

aprecierea reclamantei că "a contestat stabilirea unui impozit suplimentar

de 410.710 lei și a majorărilor de întârziere în cuantum de 251.859 lei pentru

pretinsa înregistrare eronată în luna decembrie a cheltuielii excepționale de

2.566.940 lei", Curtea a constatat că reclamanta și instanța de fond au

apreciat reciproc că această înregistrare este corectă și justificată legal și

contabil, iar acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat.

În principiu, Curtea

a apreciat că orice aspect pentru care nu s-a declarat recurs a intrat în

puterea lucrului judecat, iar instanța de casare judecă doar aspectele

contestate prin recurs, pentru care s-a dispus casarea, în limitele soluției de

casare, conform art. 315 C. proc. civ.

Ultimul aspect

criticat de petentă și pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus

casarea cu rejudecare este problema taxării inverse a TVA-ului din lucrările de

construcții montaj, în sensul că "stornarea taxei deductibile și

înregistrate se putea realiza în decontul de TVA întocmit la finele perioadei

fiscale în care controlul a fost finalizat", Curtea a constatat că ultima

expertiză contabilă dispusă în urma casării (a arătat că "în urma

reconsiderării tranzacției artificiale încheiate între cele două societăți

(R.P.I. SRL și T.M. SA), tranzacție care a condus la diminuarea obligației

acestora către bugetul de stat, chiar societatea contestatoare recunoaște că

datorează TVA, apoi că prestatorii aveau obligația de a emite factura fiscală

cu mențiunea "taxarea inversă" conform prevederilor art. 160 alin.

(2) din Legea nr. 571/2003; expertiza anterioară este considerată exactă, cu

"lux de amănunte", rămânând de plată suma de 269.088 pentru impozitul

pe profit și suma de 118.668 lei majorări de întârziere".

În ceea ce privește

partea de taxă pe valoarea adăugată, Raportul de expertiză nr. X5 din 16

aprilie 2008 prezintă în amănunt evidențele contabile ale reclamantei.

Curtea a apreciat ca

extrajudiciare concluziile expertizei contabile din Dosarul penal nr.

1746/2007/IPJ Dâmbovița de către expertul contabil I.G.D., dar totuși valoroase

ca material probator concludent, acestea coroborându-se cu concluziile

expertului contabil C.E.

Expertul contabil a

arătat că reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 55.527 lei aferentă

lucrărilor de construcții montaj ce i-au fost prestate la imobilul situat în

București.

Aceste precizări ale

expertului au fost realizate cu privire la facturile emise fără mențiunea

"taxare inversă".

Expertul contabil a

confirmat că din prezentarea operațiunii în Raportul de Inspecție Fiscală și a

anexei întocmite cu privire la acest aspect, organele de inspecție au sesizat

faptul că furnizorii nu și-au respectat obligația legală de a întocmi facturi

fiscale fără TVA, ci doar cu mențiunea "Taxare inversă", astfel că

beneficiarul a înregistrat TVA din documentele primite de la furnizor. Prin

această înregistrare, beneficiarul R.P.I. SRL a dedus TVA înscris în aceste

documente influențând rezultatul corect al TVA datorat sau de rambursat.

Curtea a mai

constatat că factura de stornare din 30 septembrie 2004 nu cuprinde o altă

obligație în sarcina reclamantei, decât cea stabilită prin Sentința comercială

nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, sentință ce era cunoscută reclamantei și avea caracter executoriu,

potrivit art. 720

8

C. proc. civ., devenită irevocabilă, or o

modificare a obligațiilor sale fiscale corelative cu factura de stornare

trebuie să aibă în vedere neafectarea caracterului irevocabil al acestei

sentințe comerciale. Prin cunoașterea sentinței comunicate, reclamanta a

cunoscut și valoarea facturii de stornare.

Pentru aceste motive,

având în vedere concluziile coroborate ale expertizelor contabile din dosarele

de natură civilă, actele dosarului și Sentința comercială nr. 10904 din 21

septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, Curtea a

apreciat că cererea reclamantei este nefondată.

de reclamanta SC R.P.I. SRL

Împotriva Sentinței

nr. 787 din 7 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat

recurs reclamanta SC R.P.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că expertiza contabilă dispusă prin decizia de

casare și efectuată în cauză a confirmat în totalitate concluziile expertizei

efectuate în cadrul dosarului penal.

Deși, aparent,

instanța de fond a respectat dispozițiile deciziei de casare și a efectuat o

expertiză contabilă în cauză, toată motivarea este însă contrară concluziilor

acestei expertize ce a confirmat integral concluziile raportului de expertiză

din penal cu suplimentele sale.

Arată recurenta că nu

a contestat TVA-ul în cuantum de 326.670 lei stabilit suplimentar pe baza

facturii din 30 septembrie 2004, ci doar majorările de întârziere în cuantum de

269.960 lei aferente TVA datorată pentru această factură, ce stornează factura

din 30 aprilie 2003. În mod eronat organele de control fiscal au considerat că

datorează TVA de la data emiterii facturii storno (necomunicată), în mod real

data de la care este datorată TVA fiind data primirii acestei facturi, în acest

sens fiind și concluziile expertizei contabile efectuate în cadrul dosarului

fiscal și al celui penal.

De asemenea,

temeiurile juridice invocate de organele fiscale sunt greșite, respectiv art.

128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 care se referă la situația reducerii bazei

de impozitare și nu la majorarea cotei datorate TVA.

În ceea ce privește

impozitul pe profit stabilit suplimentar, recurenta arată că a contestat

stabilirea cu acest titlu a sumei aferente înregistrării eronate în luna

decembrie a cheltuielii excepționale de 2.566.940 lei, atât în contestația

administrativă, cât și în recurs, și nicidecum nu a fost de acord cu acest

impozit suplimentar.

În concluzie,

recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței de fond,

anularea parțială a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 și

exonerarea de la plata sumei de 798.831 lei.

intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești

Prin întâmpinarea

formulată la data de 13 noiembrie 2014, intimata a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea dispozițiilor Sentinței nr. 787 din 7

martie 2014 ca temeinice și legale.

În mod corect

instanța de fond a respins cererea reclamantei motivat de faptul că majorările

de întârziere contestate se calculează potrivit dispozițiilor art. 119 C. proc.

fisc. începând cu data scadenței obligației. În fapt, reclamanta avea obligația

înregistrării facturii de stornare din 30 septembrie 2004, emisă de SC T.M. SA,

instanța de fond apreciind că majorările de întârziere aferente TVA din factura

de stornare din 30 septembrie 2004 se calculează conform art. 119 C. proc.

fisc., începând cu data scadenței obligației.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, conform

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este

nefondat.

Recurenta-reclamantă

a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal pe calea prevăzută de

art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., cu o acțiune prin care a solicitat anularea

în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de A.N.A.F.

- D.G.F.P. Dâmbovița și a Deciziei de soluționare a contestației administrative

nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor.

Soluția primei

instanțe de respingere a acțiunii ca neîntemeiată este împărtășită și de

instanța de control judiciar.

În esență, criticile

reclamantei au vizat următoarele sume: 269.960 lei reprezentând majorări de

întârziere calculate la TVA suplimentar în sumă de 326.670 lei.

Totodată, critică

stabilirea unui impozit suplimentar de 410.710 lei și majorări de întârziere de

251.859 lei stabilite ca urmare a înregistrării eronate în luna decembrie a

unor cheltuieli excepționale de 2.566.940 lei, critică ce este reluată și în

motivarea recursului, unde arată că instanța de fond a reținut în mod eronat că

a fost de acord cu stabilirea acestor sume suplimentare de către organul fiscal.

Întrucât în motivarea

căii de atac recurenta-reclamantă a formulat critici pentru fiecare categorie

de debite stabilite prin actele administrative contestate, Înalta Curte va

analiza fiecare dintre sumele în dispută.

Prin Decizia nr. X2

din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor a fost admisă în parte contestația administrativă și s-a dispus

desființarea Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007, emisă de

D.G.F.P. Dâmbovița, pentru suma de 410.710 lei reprezentând impozit pe profit

suplimentar și 92.811 lei majorări de întârziere aferente, urmând ca organul

fiscal să reanalizeze cauza în conformitate cu dispozițiile legale incidente în

cauză și a celor precizate în motivarea deciziei. Ca urmare a acestei soluții,

în mod corect instanța de fond nu a mai analizat criticile reclamantei ce

vizează sumele respective, respingând acțiunea ca rămasă fără obiect sub acest

aspect.

Cu privire la

majorările de întârziere în cuantum de 269.960 lei

Aceste penalități au

fost calculate la TVA-ul stabilit suplimentar, în cuantum de 326.670 lei

aferent facturii din 30 septembrie 2004 ce stornează factura din 30 aprilie

2003.

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare din 15 mai 2001, reclamanta SC R.P.I. SRL a achiziționat de

la societatea SC T.M. SA un imobil - fabrica de alcool pentru prețul de

1.000.000 dolari SUA, plata prețului urmând a fi făcută în rate.

Întrucât nu a achitat

decât două rate în sumă totală de 350 dolari SUA, pentru restul ratelor

reprezentând 650.000 dolari SUA echivalent a 2.045.985 lei, vânzătorul SC T.M.

SA a emis factura fiscală din 30 aprilie 2003, TVA-ul aferent acestei facturi

fiind de 326.670 lei.

La data de 21

septembrie 2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin Sentința

nr. 10904 a admis acțiunea formulată de SC T.M. SA și a reziliat Contractul de

vânzare-cumpărare nr. X4 din 15 mai 2001 dispunând restituirea fabricii de

alcool către reclamantă.

În aceste condiții,

SC T.M. SA a întocmit factura fiscală din 30 septembrie 2004 în valoare de

2.045.985 lei prin care a stornat factura fiscală din 30 aprilie 2003 din care

TVA 326.670 lei, factură ce a fost înregistrată în jurnalul de TVA și decontul

aferent lunii septembrie 2004.

Reclamanta nu

contestă împrejurarea că datorează suma de 326.670 lei reprezentând TVA

(calculată suplimentar urmare a rezilierii Contractului de vânzare-cumpărare

nr. X4/2001) însă apreciază că în mod greșit au fost calculate penalități de

întârziere de 269.690 lei, motivând că nu a luat cunoștință de această factură

decât în luna septembrie 2007, cu ocazia efectuării controlului încrucișat.

Potrivit

dispozițiilor art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003: "pentru neachitarea

la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată se datorează

după acest termen majorări de întârziere", iar potrivit art. 120:

"majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere,

începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data

stingerii sumei datorate, inclusiv".

Cum faptul generator

al taxei reprezintă acțiunea prin care sunt realizate condițiile legale

necesare pentru exigibilitatea taxei, respectiv exigibilitatea taxei intervine

la data livrării de bunuri sau prestări de servicii și întocmirea facturii,

potrivit dispozițiilor art. 134 din O.G. nr. 92/2003, rezultă că TVA a devenit

exigibilă la momentul emiterii facturii de stornare.

Instanța are în

vedere împrejurarea că respectiva factură a fost emisă având la bază Sentința

comercială nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București,

executorie în temeiul dispozițiilor art. 720

8

C. proc. civ.,

sentință despre care recurenta-reclamantă avea cunoștință, fiind parte în

litigiul respectiv, astfel că apare ca lipsită de relevanță apărarea formulată

de aceasta, în sensul că nu a primit factura de stornare și astfel nu a putut

să o înregistreze.

Mai mult, reclamanta

avea obligația, potrivit art. 138 lit. a) C. fisc., să își ajusteze baza de

impozitare ca efect al sentinței de reziliere a contractului de

vânzare-cumpărare.

În consecință, în mod

corect organul fiscal a calculat majorări de întârziere pentru neplata TVA

stabilit suplimentar de 326.670 lei, punct de vedere împărtășit și de

judecătorul fondului.

Cu privire la

impozitul suplimentar în cuantum de 410.710 lei și a majorărilor de întârziere

în cuantum de 251.859 lei

Aceste obligații de

plată suplimentare au fost stabilite ca urmare a înregistrării eronate în luna

decembrie 2006 a sumei de 2.566.940 lei reprezentând cheltuieli excepționale,

fără a avea la bază un document justificativ care să facă dovada efectuării

operațiunii respective, ceea ce a condus la majorarea cu această sumă a

profitului impozabil.

Recurenta-reclamantă

critică faptul că instanța de fond nu a ținut cont de concluziile raportului de

expertiză efectuat în cadrul dosarului penal, lucrare necontestată în cauză și

a respins contestația sa cu privire la aceste sume.

Înalta Curte reține

că lucrarea efectuată de expertul contabil desemnat în cadrul dosarului penal a

avut ca obiective și a vizat aspecte ce se circumscriu laturii penale, astfel

că nu se poate reproșa instanței de fond că nu a împărtășit opinia

respectivului expert.

De altfel, aprecierea

probelor se face în baza raționamentului judecătorului care prin corelarea cu

celelalte probe administrate și analizarea expertizei prin prisma normelor

juridice aplicabile în materie poate înlătura motivat concluziile expertizei

atunci când nu sunt concludente în ceea ce privește situația de fapt și de

drept.

Având în vedere toate

considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței

atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC R.P.I. SRL prin lichidator judiciar C.I.I. P.M., împotriva

Sentinței nr. 787 din 7 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ