ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4087/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 5

noiembrie 2009, reclamanta SC R.P.I. SRL cu sediul în comuna H., județul

Dâmbovița a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

anularea parțială a deciziei de impunere nr. 517 din 14 septembrie 2007 prin

care Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița a stabilit în sarcina

societății obligații fiscale suplimentare de plată în valoare de 1.460.000 RON,

reprezentând impozit pe profit și TVA și majorări de întârziere.

Separat, la data de 12

ianuarie 2010, reclamanta a depus la Curtea de Apel București o altă acțiune prin

care a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice anularea în

parte a deciziei de impunere nr. 517/2007 și a deciziei nr. 434 din 7 decembrie

2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală în soluționarea contestației,

precum și exonerarea societății de plata sumei de 1.178.097 RON.

Cele două cauze au fost

reunite prin încheierea din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă

nr. 3903 din 13 octombrie 2010 a aceleiași instanțe s-a dispus admiterea acțiunii

conexe și anularea parțială a deciziei de impunere nr. 517 din 14 septembrie 2007,

în sensul exonerării reclamantei de la plata sumei de 798.831 RON, menținând obligațiile

fiscale suplimentare în valoare de 387.756 RON.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că, în raport de soluția dată în cauza penală, în care

s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, cuantumul obligațiilor fiscale datorate

a fost incorect stabilit.

Instanța a mai constatat

că, după efectuarea unei noi inspecții fiscale, a fost emisă decizia de impunere

nr. 911 din 28 iunie 2010 prin care s-a stabilit că reclamanta datorează doar 269.880

RON impozit pe profit și 118.668 RON majorări de întârziere, înscris în raport de

care acțiunea este întemeiată.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate

și solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, pârâtul a învederat

că litigiul a fost soluționat cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de

art. 85 și 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu au fost citate în cauză instituțiile

publice emitente ale actelor administrative contestate, respectiv Direcția Generală

a Finanțelor Publice Dâmbovița și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 5 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și

a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Astfel, din verificarea

dosarului rezultă că judecata la prima instanță s-a făcut cu lipsă de procedură

față de cele două autorități publice emitente a deciziei de impunere, respectiv

a deciziei date în soluționarea contestației, nefiind citate în cauză nici Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, nici Agenția Națională de Administrare

Fiscală, instituții de sine stătătoare, cu personalitate juridică proprie.

Procedând la judecată

în lipsa acestor autorități, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 85 și

107 C. proc. civ., care prevăd că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri

decât după citarea sau înfățișarea părților, respectiv că președintele completului

va amâna judecata ori de câte ori va constata că partea care lipsește nu a fost

citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

Încălcarea normelor procedurale

enunțate, ce se constituie în garanții ale asigurării principiului contradictorialității

și respectiv, al dreptului la apărare, atrage asupra hotărârii pronunțate în aceste

condiții sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind

astfel incident în speță motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ..

În raport de cele expuse

mai sus, Curtea, admițând recursul va casa sentința și va dispune trimiterea cauzei

la aceeași instanță, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 3903 din 13 octombrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 septembrie

2011.