ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4550/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4550/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
1.1. Prin acțiunea înregistrată sub nr.
10392/2/2009 pe rolul Curții de Apel București, la data de 9 noiembrie 2009,
reclamanta SC R.P.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor
Publice, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007
privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală emisă
de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmbovița.
Printr-o altă
acțiune, înregistrată sub nr. 262/2/2010 din 12 ianuarie 2010, ce a fost
întrunită la Dosarul 10392/2/2009, în urma admiterii excepției de
litispendență, reclamanta SC R.P.I. SRL a solicitat anularea în parte atât a
Deciziei nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de D.G.F.P. Dâmbovița cât și a
Deciziei nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de
Soluționare a Contestațiilor prin care s-a soluționat nefavorabil contestația
administrativă formulată de reclamantă.
În cuprinsul
acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit a fost obligată la plata sumei
de 269.960 lei majorări de întârziere aferente TVA-ului suplimentar de 326.670
lei din factura din 30 septembrie 2004 ce stornează factura din 30 aprilie
2003, întrucât a primit factura de stornare abia în anul 2007.
1.2. Cauza a fost
soluționată inițial prin Sentința nr. 3903 din 13 octombrie 2010 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ce a fost
casată prin Decizia nr. 4087 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, care a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a
fi citate în cauză autoritățile publice emitente ale deciziei de impunere și
deciziei date în soluționarea contestației.
1.3. Prin Sentința
nr. 1471 din 29 februarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după casare a
respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.P.I. SRL, în contradictoriu cu
pârâții Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. și D.G.F.P. Dâmbovița, având ca
obiect anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007
emisă de D.G.F.P. a Județului Dâmbovița și a Deciziei de soluționare
contestației nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală
de Soluționare a Contestațiilor, în ceea ce privește obligațiile fiscale
stabilite suplimentar în cuantum total de 683.066 lei, reprezentând 114.365 lei
impozit pe profit stabilit suplimentar, 159.048 lei majorări de întârziere
aferente impozitului pe profit, 401.762 lei TVA de plată suplimentară și
281.304 lei majorări de întârziere aferente TVA de plată, ca nefondată.
Totodată, a respins
acțiunea având ca obiect anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14
septembrie 2007 emisă de D.G.F.P. a Județului Dâmbovița, în ceea ce privește obligațiile
fiscale stabilite suplimentar în cuantum de 410.710 lei reprezentând impozit pe
profit suplimentar și 92.811 lei reprezentând majorări de întârziere, ca rămasă
fără obiect.
1.4. Prin Decizia nr.
4605 din 26 martie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat
Sentința nr. 1471 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare,
reținând că prima instanță a înlăturat concluziile expertizei contabile,
efectuată în dosarul penal, fără să precizeze și să argumenteze motivele care
au determinat-o să ajungă la această concluzie. Prin decizia de casare s-a
dispus efectuarea unei noi expertize contabile în cauză.
Hotărârea atacată
Prin Sentința nr. 787
din 7 martie 2014, pronunțată în rejudecare în cel de-al treilea ciclu
procesual, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC R.P.I. SRL în
contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. și Direcția
Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, ca nefondată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea a reținut, în fapt, că în perioada 21 iulie 2007 - 14
septembrie 2007, reclamanta SC R.P.I. SRL a fost supusă unei inspecții fiscale
ce a vizat mai multe aspecte, printre care și impozitul pe profit și TVA
aferente perioadei 1 octombrie 2004 - 30 iunie 2007, constatările inspectorilor
fiscali fiind evidențiate în Raportul de inspecție fiscală nr. X3 din 14
septembrie 2007 emis de pârâta D.G.F.P. Dâmbovița.
În baza acestui
raport de inspecție fiscală, aceeași pârâtă D.G.F.P. Dâmbovița a emis Decizia
de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 prin care a stabilit în sarcina
reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum total de
1.460.000 lei: impozit pe profit - 525.075 lei, majorări de întârziere aferente
impozitului pe profit - 251.859 lei, TVA - 401.762 lei și majorări de întârziere
aferente TVA - 281.304 lei.
În ceea ce privește
TVA-ul suplimentar, organul de inspecție fiscală a reținut următoarele:
- suma de 326.670 lei
TVA suplimentar provine din neînregistrarea facturii fiscale din 30 septembrie
2004 în valoare totală de 2.045.985 lei, emisă de SC T.M. SA reprezentând
stornarea facturii fiscale din 30 aprilie 2003, ca urmare a rezilierii unui
contract prin care reclamanta cumpărase un imobil - fabrică de alcool din
București, sector 6, reziliere dispusă prin Sentința civilă nr. 10904 din 21
septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. La această
sumă s-au calculat majorări de întârziere de 269.960 lei;
- suma de 55.527 lei
reprezintă TVA dedusă eronat de reclamantă aferentă lucrărilor de construcții
montaj ce i-au fost prestate la imobilul (cămin - hotel) situat în București,
și pentru care prestatorii agentului economic aveau obligația de a emite
factura fiscală cu mențiunea "taxare inversă" conform prevederilor
160 alin. (2) lit. c) C. fisc. La această sumă s-au calculat majorări de
întârziere de 3.068 lei;
- 18.952 lei
reprezintă TVA suplimentar aferent regularizării operate eronat în decontul de
TVA în luna martie 2006, la care s-au calculat majorări de întârziere de 7.774
lei;
- 613 lei reprezintă
TVA suplimentară aferentă diferenței dintre evidența contabilă și cea
declarată, la care s-au calculat majorări de întârziere de 502 lei.
Cu privire la
impozitul pe profit, organul fiscal a reținut că pentru perioada 1 ianuarie
2006 - 31 decembrie 2006, societatea reclamantă a avut în vedere un profit
impozabil de 298.117 lei, mai puțin cu 3.155.395 lei decât cel stabilit de
organul fiscal, această diferență fiind compusă din:
- 588.455 lei
reprezentând cheltuielile cu modernizarea mijlocului fix clădire, ce a fost
înregistrat eronat la cheltuieli curente, și nu în contul 231 - imobilizări
corporale în curs de execuție, aceste investiții fiind considerate mijloace
fixe amortizabile;
- 2.566.940 lei
reprezentând cheltuieli înregistrate eronat în luna decembrie 2006 ca fiind
excepționale, fiind justificate de pierderea fabricii de alcool din București,
sector 6, dar fără a avea la bază un document justificativ care să facă dovada
efectuării operațiunii. Pentru această sumă, organul de control a stabilit un
impozit pe profit suplimentar de 410.710 lei, la care a calculat majorări de
întârziere de 92.811 lei.
Tot cu privire la
impozitul pe profit aferent perioadei 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006,
organul fiscal a reținut că societatea reclamantă nu a calculat impozit pe
profit aferent trimestrului IV 2006 în sumă de 13.796 lei și că a înregistrat
cu întârziere venituri din trimestrul I 2006 în trimestrul IV 2006, calculând
și majorări de întârziere de 123.850 lei.
Organul fiscal a
reținut și că pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2007, societatea
reclamantă a înregistrat greșit ca pierdere suma de 863.122 lei, deși aceasta
trebuia înregistrată în contul 231 - imobilizări corporale în curs de execuție,
astfel că a reținut un profit impozabil de 40.009 lei pentru care reclamanta
trebuie să achite un impozit pe profit de 6.416 lei. Pentru această sumă, ca și
pentru suma de 94.152 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar aferent
anului 2006 (pentru deducerea greșită a cheltuielilor cu modernizarea mijlocului
fix în cuantum de 588.455 lei), au fost calculate majorări de întârziere de
35.198 lei.
Împotriva Deciziei de
impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007, reclamanta a formulat contestație, ce a
fost soluționată prin Decizia nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. -
Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.
Prin această decizie
a fost admisă, în parte, și s-a dispus desființarea Deciziei de impunere nr. X1
din 14 septembrie 2007, emisă de D.G.F.P. Dâmbovița, pentru suma de 410.710 lei
reprezentând impozit pe profit suplimentar și 92.811 lei, majorări de
întârziere aferente, urmând ca organul de inspecție fiscală să reanalizeze
cauza în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză și a celor
precizate în motivarea deciziei.
Curtea a constatat
că, în cel de-al doilea ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4605 din 26 martie
2013, a casat Sentința nr. 1471 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, din cauza
înlăturării de către prima instanță a concluziilor expertizei contabile
efectuate în dosarul penal fără ca prima instanță să precizeze și să
argumenteze motivele care au determinat-o să ajungă la această concluzie.
Instanța supremă a impus prin dispozițiile de casare efectuarea unei noi
expertize contabile, ceea ce s-a efectuat în cauză.
Cu privire la
susținerea reclamantei reiterată în recursul său că înțelege să conteste
"majorările de întârziere în cuantum de 269.960 lei la TVA-ul stabilit
suplimentar de 326.670 lei în baza facturii din 30 septembrie 2004 ce stornează
factura din 30 aprilie 2003", Curtea a constatat că prin Contractul de
vânzare-cumpărare nr. X4 din 15 mai 2001, reclamanta a achiziționat la prețul
de 1.000.000 dolari SUA, cu plata în rate, imobilul Fabrică de Alcool situat în
București, sector 6, de la SC T.M. SA. Reclamanta a achitat doar suma de
350.000 dolari SUA, iar la 30 aprilie 2003, SC T.M. SA a emis factura în sumă
de 2.045.985, reprezentând ratele a II-a parțial, a III-a și a IV-a, din care
TVA - 326.670 lei.
Reclamanta nu a
achitat această factură, astfel că a fost acționată în judecată de vânzătoare,
care a obținut rezilierea contractului prin Sentința nr. 10904 din 21 septembrie
2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Ulterior, SC T.M. SA a
emis factura de stornare din 30 septembrie 2004, ce a fost înaintată către
reclamantă prin poștă, cu mandat de confirmare de primire, ce a fost însă,
returnat, iar ulterior SC T.M. SA a invitat reclamanta printr-un anunț în
ziarul R.L. să se prezinte la sediul său pentru a ridica factura.
Organele fiscale au
constatat neînregistrarea de către reclamantă a acestei facturi de stornare în
urma unui control încrucișat din 7 septembrie 2007.
Curtea a apreciat cu
privire la majorările de întârziere că acestea se calculează potrivit art. 119
C. proc. fisc. începând cu data scadenței obligației.
Or, scadența
achitării de către reclamantă a TVA-ului aferent facturii de stornare o reprezintă,
potrivit art. 134 alin. (1), (2) și (3) C. fisc., data la care obligația
precizată în factura respectivă a devenit exigibilă și când autoritatea fiscală
putea solicita achitarea taxei pe valoarea adăugată.
În ceea ce privește
aprecierea reclamantei că "a contestat stabilirea unui impozit suplimentar
de 410.710 lei și a majorărilor de întârziere în cuantum de 251.859 lei pentru
pretinsa înregistrare eronată în luna decembrie a cheltuielii excepționale de
2.566.940 lei", Curtea a constatat că reclamanta și instanța de fond au
apreciat reciproc că această înregistrare este corectă și justificată legal și
contabil, iar acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat.
În principiu, Curtea
a apreciat că orice aspect pentru care nu s-a declarat recurs a intrat în
puterea lucrului judecat, iar instanța de casare judecă doar aspectele
contestate prin recurs, pentru care s-a dispus casarea, în limitele soluției de
casare, conform art. 315 C. proc. civ.
Ultimul aspect
criticat de petentă și pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus
casarea cu rejudecare este problema taxării inverse a TVA-ului din lucrările de
construcții montaj, în sensul că "stornarea taxei deductibile și
înregistrate se putea realiza în decontul de TVA întocmit la finele perioadei
fiscale în care controlul a fost finalizat", Curtea a constatat că ultima
expertiză contabilă dispusă în urma casării (a arătat că "în urma
reconsiderării tranzacției artificiale încheiate între cele două societăți
(R.P.I. SRL și T.M. SA), tranzacție care a condus la diminuarea obligației
acestora către bugetul de stat, chiar societatea contestatoare recunoaște că
datorează TVA, apoi că prestatorii aveau obligația de a emite factura fiscală
cu mențiunea "taxarea inversă" conform prevederilor art. 160 alin.
(2) din Legea nr. 571/2003; expertiza anterioară este considerată exactă, cu
"lux de amănunte", rămânând de plată suma de 269.088 pentru impozitul
pe profit și suma de 118.668 lei majorări de întârziere".
În ceea ce privește
partea de taxă pe valoarea adăugată, Raportul de expertiză nr. X5 din 16
aprilie 2008 prezintă în amănunt evidențele contabile ale reclamantei.
Curtea a apreciat ca
extrajudiciare concluziile expertizei contabile din Dosarul penal nr.
1746/2007/IPJ Dâmbovița de către expertul contabil I.G.D., dar totuși valoroase
ca material probator concludent, acestea coroborându-se cu concluziile
expertului contabil C.E.
Expertul contabil a
arătat că reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 55.527 lei aferentă
lucrărilor de construcții montaj ce i-au fost prestate la imobilul situat în
București.
Aceste precizări ale
expertului au fost realizate cu privire la facturile emise fără mențiunea
"taxare inversă".
Expertul contabil a
confirmat că din prezentarea operațiunii în Raportul de Inspecție Fiscală și a
anexei întocmite cu privire la acest aspect, organele de inspecție au sesizat
faptul că furnizorii nu și-au respectat obligația legală de a întocmi facturi
fiscale fără TVA, ci doar cu mențiunea "Taxare inversă", astfel că
beneficiarul a înregistrat TVA din documentele primite de la furnizor. Prin
această înregistrare, beneficiarul R.P.I. SRL a dedus TVA înscris în aceste
documente influențând rezultatul corect al TVA datorat sau de rambursat.
Curtea a mai
constatat că factura de stornare din 30 septembrie 2004 nu cuprinde o altă
obligație în sarcina reclamantei, decât cea stabilită prin Sentința comercială
nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a
comercială, sentință ce era cunoscută reclamantei și avea caracter executoriu,
potrivit art. 720
8
C. proc. civ., devenită irevocabilă, or o
modificare a obligațiilor sale fiscale corelative cu factura de stornare
trebuie să aibă în vedere neafectarea caracterului irevocabil al acestei
sentințe comerciale. Prin cunoașterea sentinței comunicate, reclamanta a
cunoscut și valoarea facturii de stornare.
Pentru aceste motive,
având în vedere concluziile coroborate ale expertizelor contabile din dosarele
de natură civilă, actele dosarului și Sentința comercială nr. 10904 din 21
septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, Curtea a
apreciat că cererea reclamantei este nefondată.
Recursul declarat
de reclamanta SC R.P.I. SRL
Împotriva Sentinței
nr. 787 din 7 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat
recurs reclamanta SC R.P.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În dezvoltarea
motivelor de recurs se arată că expertiza contabilă dispusă prin decizia de
casare și efectuată în cauză a confirmat în totalitate concluziile expertizei
efectuate în cadrul dosarului penal.
Deși, aparent,
instanța de fond a respectat dispozițiile deciziei de casare și a efectuat o
expertiză contabilă în cauză, toată motivarea este însă contrară concluziilor
acestei expertize ce a confirmat integral concluziile raportului de expertiză
din penal cu suplimentele sale.
Arată recurenta că nu
a contestat TVA-ul în cuantum de 326.670 lei stabilit suplimentar pe baza
facturii din 30 septembrie 2004, ci doar majorările de întârziere în cuantum de
269.960 lei aferente TVA datorată pentru această factură, ce stornează factura
din 30 aprilie 2003. În mod eronat organele de control fiscal au considerat că
datorează TVA de la data emiterii facturii storno (necomunicată), în mod real
data de la care este datorată TVA fiind data primirii acestei facturi, în acest
sens fiind și concluziile expertizei contabile efectuate în cadrul dosarului
fiscal și al celui penal.
De asemenea,
temeiurile juridice invocate de organele fiscale sunt greșite, respectiv art.
128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 care se referă la situația reducerii bazei
de impozitare și nu la majorarea cotei datorate TVA.
În ceea ce privește
impozitul pe profit stabilit suplimentar, recurenta arată că a contestat
stabilirea cu acest titlu a sumei aferente înregistrării eronate în luna
decembrie a cheltuielii excepționale de 2.566.940 lei, atât în contestația
administrativă, cât și în recurs, și nicidecum nu a fost de acord cu acest
impozit suplimentar.
În concluzie,
recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței de fond,
anularea parțială a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 și
exonerarea de la plata sumei de 798.831 lei.
Apărările
intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești
Prin întâmpinarea
formulată la data de 13 noiembrie 2014, intimata a solicitat respingerea
recursului ca nefondat și menținerea dispozițiilor Sentinței nr. 787 din 7
martie 2014 ca temeinice și legale.
În mod corect
instanța de fond a respins cererea reclamantei motivat de faptul că majorările
de întârziere contestate se calculează potrivit dispozițiilor art. 119 C. proc.
fisc. începând cu data scadenței obligației. În fapt, reclamanta avea obligația
înregistrării facturii de stornare din 30 septembrie 2004, emisă de SC T.M. SA,
instanța de fond apreciind că majorările de întârziere aferente TVA din factura
de stornare din 30 septembrie 2004 se calculează conform art. 119 C. proc.
fisc., începând cu data scadenței obligației.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința
atacată prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, conform
art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este
nefondat.
Recurenta-reclamantă
a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal pe calea prevăzută de
art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., cu o acțiune prin care a solicitat anularea
în parte a Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007 emisă de A.N.A.F.
- D.G.F.P. Dâmbovița și a Deciziei de soluționare a contestației administrative
nr. X2 din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de
Soluționare a Contestațiilor.
Soluția primei
instanțe de respingere a acțiunii ca neîntemeiată este împărtășită și de
instanța de control judiciar.
În esență, criticile
reclamantei au vizat următoarele sume: 269.960 lei reprezentând majorări de
întârziere calculate la TVA suplimentar în sumă de 326.670 lei.
Totodată, critică
stabilirea unui impozit suplimentar de 410.710 lei și majorări de întârziere de
251.859 lei stabilite ca urmare a înregistrării eronate în luna decembrie a
unor cheltuieli excepționale de 2.566.940 lei, critică ce este reluată și în
motivarea recursului, unde arată că instanța de fond a reținut în mod eronat că
a fost de acord cu stabilirea acestor sume suplimentare de către organul fiscal.
Întrucât în motivarea
căii de atac recurenta-reclamantă a formulat critici pentru fiecare categorie
de debite stabilite prin actele administrative contestate, Înalta Curte va
analiza fiecare dintre sumele în dispută.
Prin Decizia nr. X2
din 7 decembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a
Contestațiilor a fost admisă în parte contestația administrativă și s-a dispus
desființarea Deciziei de impunere nr. X1 din 14 septembrie 2007, emisă de
D.G.F.P. Dâmbovița, pentru suma de 410.710 lei reprezentând impozit pe profit
suplimentar și 92.811 lei majorări de întârziere aferente, urmând ca organul
fiscal să reanalizeze cauza în conformitate cu dispozițiile legale incidente în
cauză și a celor precizate în motivarea deciziei. Ca urmare a acestei soluții,
în mod corect instanța de fond nu a mai analizat criticile reclamantei ce
vizează sumele respective, respingând acțiunea ca rămasă fără obiect sub acest
aspect.
Cu privire la
majorările de întârziere în cuantum de 269.960 lei
Aceste penalități au
fost calculate la TVA-ul stabilit suplimentar, în cuantum de 326.670 lei
aferent facturii din 30 septembrie 2004 ce stornează factura din 30 aprilie
2003.
Prin Contractul de
vânzare-cumpărare din 15 mai 2001, reclamanta SC R.P.I. SRL a achiziționat de
la societatea SC T.M. SA un imobil - fabrica de alcool pentru prețul de
1.000.000 dolari SUA, plata prețului urmând a fi făcută în rate.
Întrucât nu a achitat
decât două rate în sumă totală de 350 dolari SUA, pentru restul ratelor
reprezentând 650.000 dolari SUA echivalent a 2.045.985 lei, vânzătorul SC T.M.
SA a emis factura fiscală din 30 aprilie 2003, TVA-ul aferent acestei facturi
fiind de 326.670 lei.
La data de 21
septembrie 2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin Sentința
nr. 10904 a admis acțiunea formulată de SC T.M. SA și a reziliat Contractul de
vânzare-cumpărare nr. X4 din 15 mai 2001 dispunând restituirea fabricii de
alcool către reclamantă.
În aceste condiții,
SC T.M. SA a întocmit factura fiscală din 30 septembrie 2004 în valoare de
2.045.985 lei prin care a stornat factura fiscală din 30 aprilie 2003 din care
TVA 326.670 lei, factură ce a fost înregistrată în jurnalul de TVA și decontul
aferent lunii septembrie 2004.
Reclamanta nu
contestă împrejurarea că datorează suma de 326.670 lei reprezentând TVA
(calculată suplimentar urmare a rezilierii Contractului de vânzare-cumpărare
nr. X4/2001) însă apreciază că în mod greșit au fost calculate penalități de
întârziere de 269.690 lei, motivând că nu a luat cunoștință de această factură
decât în luna septembrie 2007, cu ocazia efectuării controlului încrucișat.
Potrivit
dispozițiilor art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003: "pentru neachitarea
la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată se datorează
după acest termen majorări de întârziere", iar potrivit art. 120:
"majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere,
începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data
stingerii sumei datorate, inclusiv".
Cum faptul generator
al taxei reprezintă acțiunea prin care sunt realizate condițiile legale
necesare pentru exigibilitatea taxei, respectiv exigibilitatea taxei intervine
la data livrării de bunuri sau prestări de servicii și întocmirea facturii,
potrivit dispozițiilor art. 134 din O.G. nr. 92/2003, rezultă că TVA a devenit
exigibilă la momentul emiterii facturii de stornare.
Instanța are în
vedere împrejurarea că respectiva factură a fost emisă având la bază Sentința
comercială nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București,
executorie în temeiul dispozițiilor art. 720
8
C. proc. civ.,
sentință despre care recurenta-reclamantă avea cunoștință, fiind parte în
litigiul respectiv, astfel că apare ca lipsită de relevanță apărarea formulată
de aceasta, în sensul că nu a primit factura de stornare și astfel nu a putut
să o înregistreze.
Mai mult, reclamanta
avea obligația, potrivit art. 138 lit. a) C. fisc., să își ajusteze baza de
impozitare ca efect al sentinței de reziliere a contractului de
vânzare-cumpărare.
În consecință, în mod
corect organul fiscal a calculat majorări de întârziere pentru neplata TVA
stabilit suplimentar de 326.670 lei, punct de vedere împărtășit și de
judecătorul fondului.
Cu privire la
impozitul suplimentar în cuantum de 410.710 lei și a majorărilor de întârziere
în cuantum de 251.859 lei
Aceste obligații de
plată suplimentare au fost stabilite ca urmare a înregistrării eronate în luna
decembrie 2006 a sumei de 2.566.940 lei reprezentând cheltuieli excepționale,
fără a avea la bază un document justificativ care să facă dovada efectuării
operațiunii respective, ceea ce a condus la majorarea cu această sumă a
profitului impozabil.
Recurenta-reclamantă
critică faptul că instanța de fond nu a ținut cont de concluziile raportului de
expertiză efectuat în cadrul dosarului penal, lucrare necontestată în cauză și
a respins contestația sa cu privire la aceste sume.
Înalta Curte reține
că lucrarea efectuată de expertul contabil desemnat în cadrul dosarului penal a
avut ca obiective și a vizat aspecte ce se circumscriu laturii penale, astfel
că nu se poate reproșa instanței de fond că nu a împărtășit opinia
respectivului expert.
De altfel, aprecierea
probelor se face în baza raționamentului judecătorului care prin corelarea cu
celelalte probe administrate și analizarea expertizei prin prisma normelor
juridice aplicabile în materie poate înlătura motivat concluziile expertizei
atunci când nu sunt concludente în ceea ce privește situația de fapt și de
drept.
Având în vedere toate
considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței
atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC R.P.I. SRL prin lichidator judiciar C.I.I. P.M., împotriva
Sentinței nr. 787 din 7 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 27 noiembrie 2014.
Procesat
de GGC - AZ