ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1594/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28

decembrie 2004, reclamanta SC I.D. SRL Brăila, prin administratorii asociați D.C.

și D.I., a solicitat anularea amenzii contravenționale în sumă de 16.652.000

lei, aplicată prin decizia nr. 313 din 22 noiembrie 2004, emisă de Plenul

Consiliului Concurenței, precum și restituirea sumei respective și plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată, în esență, că s-a comis de către Consiliul Concurenței, abuz de sesizare

și de investigație, încălcarea prezumției de nevinovăție, interpretare

arbitrară și abuzivă în ce o privește, neținând cont că nu a făcut nici o

înțelegere anticoncurențială, nu a participat vreun reprezentant al său la

ședința Asociației I.P. Brăila din 16 februarie 2004, la care nici nu era

membră și nici nu s-a putut dovedi de către Consiliul Concurenței că ar fi

săvârșit înțelegeri sau practici anticoncurențiale.

Mai arată că nemenționarea în raportul

de investigație și în decizia nr. 313/2004, a agențiilor imobiliare care nu au

semnat procesul-verbal din 16 februarie 2004, este un abuz din partea Consiliului

Concurenței, care nu s-a preocupat să identifice persoanele care au semnat

acest proces-verbal, acesta nefiindu-i comunicat reclamantei, pentru a lua la cunoștință

de conținutul ei și, eventual, pentru a-l semna.

Prin cererea depusă la termenul din

25 mai 2005, reclamanta își precizează acțiunea, în sensul că solicită

constatarea nulității deciziei nr. 313/2004, obligarea pârâtului la restituirea

sumei de 16.652.000 lei și plata sumei de 25.000.000 ROL, cu titlu de daune

morale, a sumei de 25.000.000 ROL cu titlu de daune materiale și la plata

cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1155 din 15

iunie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, așa cum a fost precizată.

Instanța reține, în motivarea

sentinței, că reclamanta a participat la ședința agențiilor imobiliare la care

s-a convenit ca în anul 2000 să se practice un comision de 2%, iar în anul 2001,

comisionul să fie de 2,5%, D.C. semnând procesul-verbal încheiat la 16

februarie 2004, în numele reclamantei, la poziția 24.

Reține și că pârâtul avea dreptul de

a extinde investigațiile și la alte agenții imobiliare, decât cele pentru care

s-a formulat sesizarea, conform prevederilor art. 27 din Legea nr. 21/1996, a

concurenței, pentru a ajunge la o soluție echitabilă din punct de vedere

juridic și în final, a constatat că între agențiile imobiliare investigate a

intervenit o înțelegere, având ca obiect stabilirea în comun a nivelului

comisionului practicat pentru serviciile prestate, încălcând, astfel,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Un prim motiv de recurs privește

necuprinderea în hotărâre a numelui tuturor judecătorilor care au luat parte la

judecarea cauzei, la fiecare termen de judecată.

Susține că la termenul de judecată

din data de 30 ianuarie 2005 a fost o judecătoare care a manifestat bună

credință și corectitudine pe parcursul dezbaterilor și nu a fost menționată în

cuprinsul sentinței, iar următoarea judecătoare nu a stăruit prin toate

mijloacele legale pentru aflarea adevărului, respingându-i toate cererile

formulate.

Alt motiv de recurs se referă la

faptul că pârâtul a comis abuzuri în ce privește sesizarea, investigarea și

sancționarea reclamantei, interpretând incorect prevederile art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 21/1996.

Menționează că instanța nu a arătat

toate dovezile pe care le-a prezentat în apărarea poziției sale procesuale,

ceea ce a influențat grav conținutul sentinței, iar între aceste dovezi este

procesul-verbal din 16 februarie 2004, care dovedește că nu a achiesat la

înțelegeri privind practici anticoncurențiale, nesemnând nici procesul-verbal.

Consideră că nelegal și netemeinic,

instanța i-a respins cererea privitoare la pretenții, pentru prejudiciul moral

creat de 11 reprezentanți ai pârâtului, cu motivarea că s-a depășit termenul

legal la care se putea formula cererea, dar instanța putea să-i acorde, la

prima de înfățișare, un nou termen pentru întregirea sau modificarea cererii,

ceea ce nu a făcut.

Susține că înscrisul denumit „Lista

membrilor Asociației I.P. Brăila” i-a fost ascuns până în prezent de către

pârât, dar este nedatat și chiar dacă e semnat de administratorul D.C., nu

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 din statutul acestei asociații,

neavând cerere de adeziune și neparticipând la majoritatea ședințelor asociației

respective.

Arată că pronunțarea sentinței nu

s-a făcut în ședința publică de la 15 iunie 2005, când instanța i-a respins și

cererea accesorie referitoare la pretențiile bănești pentru daune morale, dar

nu a pronunțat hotărârea pe întreg fondul cauzei, iar exemplarul hotărârii care

i s-a comunicat, nu poartă și semnătura președintelui completului de judecată.

Intimatul Consiliul Concurenței a

formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca

nefondat.

Consideră că primul motiv de recurs

este nefondat, pentru că sentința s-a pronunțat de către judecătorul care a

participat la dezbaterea în fond a pricinii, iar motivarea hotărârii este

clară, prin reținerea problemelor esențiale.

Mai consideră că nefondat se susține

în motivarea recursului că i s-a încălcat reclamantei dreptul la apărare, prin

neconsemnarea în decizia contestată, a punctului său de vedere, cu toate că

legea prevede ca după întocmirea raportului de investigație să i se trimită

societății respective, o copie de pe acesta, pentru luare la cunoștință și

pentru formularea unor eventuale obiecțiuni, ceea ce s-a și realizat.

Menționează că este nereală

susținerea recurentei, că nu a fost prezent reprezentantul său la ședința în

care s-a fixat comisionul unic și că nu a semnat procesul-verbal, cu toate că e

semnat de D.C.

Arată și că a fost respins corect

capătul de cerere privind prejudiciul moral, deoarece n-a fost dovedit și că nu

poate fi reținută nici afirmația că instanța i-a refuzat solicitarea de a-și

modifica/întregi cererea la prima zi de înfățișare, deoarece această cerere a

formulat-o la al șaselea termen de judecată.

Mai arată că la data de 9 noiembrie

2004, împuternicitul recurentei a consultat toate actele aflate în dosarul de

investigație și că recurenta a devenit legal membră a Asociației I.P.

Analizând motivele de recurs

invocate de recurentă, ținând cont de ansamblul materialului probator

administrat și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține

următoarele:

Prin decizia nr. 313 din 22

noiembrie 2004, a Plenului Consiliului Concurenței, s-a constatat nulitatea

înțelegerii intervenite între 31 agenții imobiliare privitoare la stabilirea în

comun a comisionului practicat de către acestea pentru serviciile prestate,

pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996

și în baza dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a), coroborate cu art. 60 alin.

(3) din aceeași lege s-a dispus aplicarea de amenzi, majorității agențiilor

imobiliare investigate, recurenta fiind sancționată cu o amendă în cuantum de

16.652.000 lei.

Decizia s-a emis în urma investigației

efectuate de către reprezentanții intimatei, declanșate la solicitarea a 3

agenții imobiliare și în baza Ordinului nr. 132 din 31 mai 2004, al Președintelui

Consiliului Concurenței, reținându-se că agențiile imobiliare participante la

ședința din data de 16 februarie 2004, semnatare ale procesului-verbal al

ședinței respective, au convenit să folosească același contract și antecontract

și același nivel al comisionului de 2,5%, plus T.V.A.

De asemenea, în ședința de urgență a

Comitetului Asociației I.P. s-a stabilit, printre alte, obligativitatea pentru

membrii Asociației I.P. de a folosi același tip de contract și antecontract,

cât și respectarea comisionului de 2,5%.

Intimata a considerat că prin

convenirea unui comision comun și a folosirii aceluiași tip de contract și

antecontract, de către toate agențiile imobiliare membre ale Asociației I.P.,

au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a

concurenței, care stabilește că „sunt interzise orice înțelegeri exprese sau

tacite între agenții economici sau asociații de agenți economici, orice decizii

de asociere sau practici concertate între aceștia, care au ca obiect sau pot

avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața

românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc: a) fixarea

concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de

cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum și a altor

condiții comerciale”.

Instanța de fond a reținut că și

recurenta-reclamantă, în calitate de membru al Asociației I.P. și de participantă

și semnatară a înțelegerii privitoare la stabilirea comisionului unic de 2,5%,

a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Susținerea recurentei, că n-ar fi

participat la ședința din data de 16 februarie 2004 ori că n-a făcut parte din

Asociația I.P., e infirmată parțial de precizările pe care le-a făcut ulterior,

dar indiscutabil de înscrisurile aflate la dosar.

Astfel, în procesul-verbal nr. 4

încheiat la 16 februarie 2004, în ședința membrilor Asociației I.P., la poziția

nr. 24 apare SC D., pentru care a semnat administratorul D.C., iar în decizia nr.

313/2004 se face referire la faptul că în toate adresele Asociației I.P.

recurenta este menționată ca fiind SC D., ceea ce duce la concluzia că SC D.

este una cu SC I.D. SRL.

Printr-un motiv de recurs se susține

că hotărârea instanței de fond este nelegală, pentru că nu cuprinde numele

tuturor judecătorilor care au luat parte la judecarea pricinii, la această

instanță, dar conform prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârea

trebuie să cuprindă numele judecătorilor care au luat parte la judecată, ceea

ce se interpretează în sensul că aceștia sunt cei care au pronunțat hotărârea,

nu și alți eventuali judecători care au participat la celelalte termene de

judecată, aceștia menționându-se în încheierile ședințelor de judecată

respective.

Nu este întemeiat nici motivul de

recurs privitor la comiterea unor abuzuri de către intimat, referitoare la

sesizarea acesteia și la investigarea și sancționarea recurentei, de către intimat,

din înscrisurile aflate la dosar rezultând că s-au respectat întocmai

dispozițiile legale aplicabile.

Judecătorul nu este obligat să

indice în cuprinsul hotărârii, toate înscrisurile depuse la dosar, ci trebuie

să analizeze acele înscrisuri care prezintă relevanță în cauză, ceea ce a și

făcut în cauza de față.

Atât în fața intimatei, cât și la

instanța de judecată, recurenta a avut posibilitatea să-și facă apărările

necesare în sprijinul poziției sale, și din înscrisurile aflate la dosar

rezultă că a formulat obiecțiuni la raportul întocmit de echipa de investigație

a intimatei, iar la instanța de judecată a prezentat înscrisuri și punctul său

de vedere detaliat.

Este întemeiat și motivul de recurs

privitor la respingerea nejustificată a cererii referitoare la acordarea de

daune morale și despăgubiri, cererea fiind depusă mult după prima zi de

înfățișare, dar în special trebuia respinsă, pentru că nu s-a reținut

nelegalitatea deciziei contestate și nici culpa procesuală a intimatului.

Din cuprinsul sentinței rezultă că

aceasta a fost pronunțată în ședință publică, dar se pronunță numai dispozitivul

ei, pentru că ulterior recurentei i s-a comunicat hotărârea motivată, conform

prevederilor art. 261 C. proc. civ.

Însă, părților nu li se comunică cele

două originale ale hotărârii, ci numai câte o copie de pe aceasta, situație în

care pe copii nu trebuie să se afle și semnătura completului de judecată, ci

numai a grefierului care comunică hotărârea, precum și ștampila instanței, ceea

ce nu se contestă de către recurentă.

Cum se constată că nici unul dintre

motivele de recurs invocate de către recurentă nu este întemeiat, urmează ca,

în temeiul art. 55 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, republicată, raportat la art.

10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, și a art. 299 și 312 C. proc. civ., să se

respingă recursul, ca nefondat, reținându-se că hotărârea instanței de fond

este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC I.D.

SRL Brăila împotriva sentinței civile nr. 1155 din 15 iunie 2005 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 mai 2006.