ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1594/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 decembrie 2004, reclamanta SC I.D. SRL Brăila, prin administratorii asociați D.C. și D.I., a solicitat anularea amenzii contravenționale în sumă de 16.652.000 lei, aplicată prin decizia nr. 313 din 22 noiembrie 2004, emisă de Plenul Consiliului Concurenței, precum și restituirea sumei respective și plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta arată, în esență, că s-a comis de către Consiliul Concurenței, abuz de sesizare și de investigație, încălcarea prezumției de nevinovăție, interpretare arbitrară și abuzivă în ce o privește, neținând cont că nu a făcut nici o înțelegere anticoncurențială, nu a participat vreun reprezentant al său la ședința Asociației I.P.

Brăila din 16 februarie 2004, la care nici nu era membră și nici nu s-a putut dovedi de către Consiliul Concurenței că ar fi săvârșit înțelegeri sau practici anticoncurențiale. Mai arată că nemenționarea în raportul de investigație și în decizia nr. 313/2004, a agențiilor imobiliare care nu au semnat procesul-verbal din 16 februarie 2004, este un abuz din partea Consiliului Concurenței, care nu s-a preocupat să identifice persoanele care au semnat acest proces-verbal, acesta nefiindu-i comunicat reclamantei, pentru a lua la cunoștință de conținutul ei și, eventual, pentru a-l semna. Prin cererea depusă la termenul din 25 mai 2005, reclamanta își precizează acțiunea, în sensul că solicită constatarea nulității deciziei nr. 313/2004, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 16.652.000 lei și plata sumei de 25.000.000 ROL, cu titlu de daune morale, a sumei de 25.000.000 ROL cu titlu de daune materiale și la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1155 din 15 iunie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, așa cum a fost precizată. Instanța reține, în motivarea sentinței, că reclamanta a participat la ședința agențiilor imobiliare la care s-a convenit ca în anul 2000 să se practice un comision de 2%, iar în anul 2001, comisionul să fie de 2,5%, D.C.

semnând procesul-verbal încheiat la 16 februarie 2004, în numele reclamantei, la poziția 24. Reține și că pârâtul avea dreptul de a extinde investigațiile și la alte agenții imobiliare, decât cele pentru care s-a formulat sesizarea, conform prevederilor art. 27 din Legea nr. 21/1996, a concurenței, pentru a ajunge la o soluție echitabilă din punct de vedere juridic și în final, a constatat că între agențiile imobiliare investigate a intervenit o înțelegere, având ca obiect stabilirea în comun a nivelului comisionului practicat pentru serviciile prestate, încălcând, astfel, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Un prim motiv de recurs privește necuprinderea în hotărâre a numelui tuturor judecătorilor care au luat parte la judecarea cauzei, la fiecare termen de judecată. Susține că la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2005 a fost o judecătoare care a manifestat bună credință și corectitudine pe parcursul dezbaterilor și nu a fost menționată în cuprinsul sentinței, iar următoarea judecătoare nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, respingându-i toate cererile formulate. Alt motiv de recurs se referă la faptul că pârâtul a comis abuzuri în ce privește sesizarea, investigarea și sancționarea reclamantei, interpretând incorect prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Menționează că instanța nu a arătat toate dovezile pe care le-a prezentat în apărarea poziției sale procesuale, ceea ce a influențat grav conținutul sentinței, iar între aceste dovezi este procesul-verbal din 16 februarie 2004, care dovedește că nu a achiesat la înțelegeri privind practici anticoncurențiale, nesemnând nici procesul-verbal. Consideră că nelegal și netemeinic, instanța i-a respins cererea privitoare la pretenții, pentru prejudiciul moral creat de 11 reprezentanți ai pârâtului, cu motivarea că s-a depășit termenul legal la care se putea formula cererea, dar instanța putea să-i acorde, la prima de înfățișare, un nou termen pentru întregirea sau modificarea cererii, ceea ce nu a făcut.

Susține că înscrisul denumit „Lista membrilor Asociației I.P. Brăila” i-a fost ascuns până în prezent de către pârât, dar este nedatat și chiar dacă e semnat de administratorul D.C., nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 din statutul acestei asociații, neavând cerere de adeziune și neparticipând la majoritatea ședințelor asociației respective. Arată că pronunțarea sentinței nu s-a făcut în ședința publică de la 15 iunie 2005, când instanța i-a respins și cererea accesorie referitoare la pretențiile bănești pentru daune morale, dar nu a pronunțat hotărârea pe întreg fondul cauzei, iar exemplarul hotărârii care i s-a comunicat, nu poartă și semnătura președintelui completului de judecată.

Intimatul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat. Consideră că primul motiv de recurs este nefondat, pentru că sentința s-a pronunțat de către judecătorul care a participat la dezbaterea în fond a pricinii, iar motivarea hotărârii este clară, prin reținerea problemelor esențiale. Mai consideră că nefondat se susține în motivarea recursului că i s-a încălcat reclamantei dreptul la apărare, prin neconsemnarea în decizia contestată, a punctului său de vedere, cu toate că legea prevede ca după întocmirea raportului de investigație să i se trimită societății respective, o copie de pe acesta, pentru luare la cunoștință și pentru formularea unor eventuale obiecțiuni, ceea ce s-a și realizat.

Menționează că este nereală susținerea recurentei, că nu a fost prezent reprezentantul său la ședința în care s-a fixat comisionul unic și că nu a semnat procesul-verbal, cu toate că e semnat de D.C. Arată și că a fost respins corect capătul de cerere privind prejudiciul moral, deoarece n-a fost dovedit și că nu poate fi reținută nici afirmația că instanța i-a refuzat solicitarea de a-și modifica/întregi cererea la prima zi de înfățișare, deoarece această cerere a formulat-o la al șaselea termen de judecată. Mai arată că la data de 9 noiembrie 2004, împuternicitul recurentei a consultat toate actele aflate în dosarul de investigație și că recurenta a devenit legal membră a Asociației I.P.

Analizând motivele de recurs invocate de recurentă, ținând cont de ansamblul materialului probator administrat și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Prin decizia nr. 313 din 22 noiembrie 2004, a Plenului Consiliului Concurenței, s-a constatat nulitatea înțelegerii intervenite între 31 agenții imobiliare privitoare la stabilirea în comun a comisionului practicat de către acestea pentru serviciile prestate, pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 și în baza dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a), coroborate cu art. 60 alin. (3) din aceeași lege s-a dispus aplicarea de amenzi, majorității agențiilor imobiliare investigate, recurenta fiind sancționată cu o amendă în cuantum de 16.652.000 lei.

Decizia s-a emis în urma investigației efectuate de către reprezentanții intimatei, declanșate la solicitarea a 3 agenții imobiliare și în baza Ordinului nr. 132 din 31 mai 2004, al Președintelui Consiliului Concurenței, reținându-se că agențiile imobiliare participante la ședința din data de 16 februarie 2004, semnatare ale procesului-verbal al ședinței respective, au convenit să folosească același contract și antecontract și același nivel al comisionului de 2,5%, plus T.V.A. De asemenea, în ședința de urgență a Comitetului Asociației I.P. s-a stabilit, printre alte, obligativitatea pentru membrii Asociației I.P. de a folosi același tip de contract și antecontract, cât și respectarea comisionului de 2,5%.

Intimata a considerat că prin convenirea unui comision comun și a folosirii aceluiași tip de contract și antecontract, de către toate agențiile imobiliare membre ale Asociației I.P., au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a concurenței, care stabilește că „sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici sau asociații de agenți economici, orice decizii de asociere sau practici concertate între aceștia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc: a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum și a altor condiții comerciale”.

Instanța de fond a reținut că și recurenta-reclamantă, în calitate de membru al Asociației I.P. și de participantă și semnatară a înțelegerii privitoare la stabilirea comisionului unic de 2,5%, a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. Susținerea recurentei, că n-ar fi participat la ședința din data de 16 februarie 2004 ori că n-a făcut parte din Asociația I.P., e infirmată parțial de precizările pe care le-a făcut ulterior, dar indiscutabil de înscrisurile aflate la dosar. Astfel, în procesul-verbal nr. 4 încheiat la 16 februarie 2004, în ședința membrilor Asociației I.P., la poziția nr. 24 apare SC D., pentru care a semnat administratorul D.C., iar în decizia nr. 313/2004 se face referire la faptul că în toate adresele Asociației I.P.

recurenta este menționată ca fiind SC D., ceea ce duce la concluzia că SC D. este una cu SC I.D. SRL. Printr-un motiv de recurs se susține că hotărârea instanței de fond este nelegală, pentru că nu cuprinde numele tuturor judecătorilor care au luat parte la judecarea pricinii, la această instanță, dar conform prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă numele judecătorilor care au luat parte la judecată, ceea ce se interpretează în sensul că aceștia sunt cei care au pronunțat hotărârea, nu și alți eventuali judecători care au participat la celelalte termene de judecată, aceștia menționându-se în încheierile ședințelor de judecată respective.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs privitor la comiterea unor abuzuri de către intimat, referitoare la sesizarea acesteia și la investigarea și sancționarea recurentei, de către intimat, din înscrisurile aflate la dosar rezultând că s-au respectat întocmai dispozițiile legale aplicabile. Judecătorul nu este obligat să indice în cuprinsul hotărârii, toate înscrisurile depuse la dosar, ci trebuie să analizeze acele înscrisuri care prezintă relevanță în cauză, ceea ce a și făcut în cauza de față. Atât în fața intimatei, cât și la instanța de judecată, recurenta a avut posibilitatea să-și facă apărările necesare în sprijinul poziției sale, și din înscrisurile aflate la dosar rezultă că a formulat obiecțiuni la raportul întocmit de echipa de investigație a intimatei, iar la instanța de judecată a prezentat înscrisuri și punctul său de vedere detaliat.

Este întemeiat și motivul de recurs privitor la respingerea nejustificată a cererii referitoare la acordarea de daune morale și despăgubiri, cererea fiind depusă mult după prima zi de înfățișare, dar în special trebuia respinsă, pentru că nu s-a reținut nelegalitatea deciziei contestate și nici culpa procesuală a intimatului. Din cuprinsul sentinței rezultă că aceasta a fost pronunțată în ședință publică, dar se pronunță numai dispozitivul ei, pentru că ulterior recurentei i s-a comunicat hotărârea motivată, conform prevederilor art. 261 C. proc. civ. Însă, părților nu li se comunică cele două originale ale hotărârii, ci numai câte o copie de pe aceasta, situație în care pe copii nu trebuie să se afle și semnătura completului de judecată, ci numai a grefierului care comunică hotărârea, precum și ștampila instanței, ceea ce nu se contestă de către recurentă.

Cum se constată că nici unul dintre motivele de recurs invocate de către recurentă nu este întemeiat, urmează ca, în temeiul art. 55 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, republicată, raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, și a art. 299 și 312 C. proc. civ., să se respingă recursul, ca nefondat, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.D. SRL Brăila împotriva sentinței civile nr. 1155 din 15 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2006.