ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5154/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin contestația înregistrată la 8

martie 2004, reclamanții D.N. și D.S.Ș. au solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Primarul Municipiului Constanța ca prin hotărârea ce se va da să se

dispună anularea dispoziției nr. 158 din 28 ianuarie 2004 emisă de pârât și

obligarea acestuia la restituire în natură a terenului situat în stațiunea

Mamaia, în suprafață de 398,25 mp.

În subsidiar reclamanții au

solicitat instanței ca în situația în care terenul este afectat de detalii de

sistematizare, să fie obligat pârâtul la un schimb de terenuri într-o zonă

similară sau la plata echivalentului bănesc al imobilului în sumă de 150.000

dolari SUA.

În drept au fost invocate

prevederile art. 24 alin. (7) și urm. din Legea 10/2001.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că terenul în litigiu a fost în proprietatea bunicului acestora, D.G.,

care l-a dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr.

4922/1937.

S-a mai susținut că imobilul nu a

intrat în mod valabil în proprietatea statului, iar decizia nr. 22043/1958 a

Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orașului Constanța nu putea avea ca

efect desființarea contractelor de vânzare-cumpărare referitoare la terenurile

de pe plaja Mamaia.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 1354 din 10 noiembrie 2004 a admis acțiunea reclamanților, a anulat

dispoziția nr. 158 din 28 ianuarie 2004 a Primarului Municipiului Constanța și

a obligat pârâtul să restituie reclamanților în natură terenul în litigiu.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut că reclamanții au probat calitatea de moștenitori legali de

gradul II ai defunctului D.G. și dreptul de proprietate al acestuia asupra

terenului în litigiu, care face parte din suprafața cedată Primăriei

Municipiului Constanța în anul 1905 de către Ministerul Agriculturilor și

Domeniilor, în zona Mamaia, și asupra căreia Autoritatea Locală a dispus prin

vânzare, cu condiția ca beneficiarii actelor de înstrăinare să construiască în

termen de 4 ani.

Prin decizia nr. 22043 din 24 octombrie

1958, Comitetul Popular al orașului Constanța a declarat desființate și

reziliate de plin drept actele de vânzare de loturi de pe plaja Mamaia pentru

nerespectarea clauzelor prevăzute în actele normative și în contractele de

vânzare-cumpărare, atât cu privire la neplata prețului, cât și cu privire la

neefectuarea construcțiilor în termenele fixate.

Instanța de fond a apreciat că o

asemenea sancțiune nu putea opera, câtă vreme părțile nu au convenit asupra

incidenței unui pact comisoriu de gradul IV.

Constatând că terenul nu este

afectat de lucrări de interes public și nu este ocupat de construcții, cu

aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea 10/2001, instanța de fond a obligat

Primarul Municipiului Constanța la restituirea terenului în litigiu către reclamanți.

În termen legal, Primarul

Municipiului Constanța a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 1353 din

10 noiembrie 2004 a Tribunalului Constanța.

Apelantul a adus critici cu privire

la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond arătând că

s-a făcut o greșită aplicare a legii și au fost ignorate probatoriile

administrate.

În motivare s-a susținut, în esență

că reclamanții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, că

rezilierea contractului a intervenit ca urmare a convenției părților

contractante și că dreptul de proprietate asupra terenului nu s-a transmis

niciodată în mod valabil în patrimoniul cumpărătorilor.

Prin decizia civilă nr. 284/C din 2

martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a admis apelul pârâtului

Primarul Municipiului Constanța, a fost schimbată în tot sentința atacată, în

sensul respingerii acțiunii ca nefondată, fiind obligați intimații la plata

cheltuielilor de judecată.

Instanța de apel a reținut că

terenul în litigiu a fost cumpărat de către autorul reclamanților de la

Primăria Constanța și făcea parte din categoria terenurilor înstrăinate conform

deciziei nr. 25 din 30 decembrie 1905 a Primăriei Constanța, care a prevăzut

obligația cumpărătorilor de a construii în termen de 4 ani de la încheierea

contractului de vânzare, iar în caz contrar terenul, deși plătit rămâne fără

somațiune sau judecată și fără nici un drept de despăgubire pentru cumpărător

în proprietatea comunei .

Așadar instanța de apel a apreciat

că în speță părțile se află în prezența unui pact comisoriu de gradul IV care

are drept efect desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a

expirat termenul de executare fără ca obligația să fi fost dusă la îndeplinire.

Împotriva acestei din urmă decizii

au declarat recurs reclamanții întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

Recurenții au arătat în motivare că

instanța de apel a reținut greșit raportul juridic dedus judecății și a

apreciat în mod eronat probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză, astfel

că a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică și nelegală.

S-a mai arătat că existența unui

pact comisoriu ar fi trebuit să fie probată de către intimatul pârât cu extras

din contractul de vânzare-cumpărare și că decizia nr. 22043 din 1958 a

Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orașului Constanța, este un act

administrativ cu caracter general care nu se referă în mod special la

contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu autorul reclamanților.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul

declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Pactele comisorii reprezintă clauze

contractuale exprese referitoare la rezoluțiune, prin care se derogă de la

prevederile art. 1021 C. civ., care consacră caracterul juridic al rezoluțiunii

și care urmăresc să reducă sau să înlăture rolul instanțelor judecătorești în

pronunțarea rezoluțiunii contractelor.

În speță s-a reținut că părțile au

prevăzut desființarea de plin drept a contractului în cazul neexecutării

obligațiilor asumate de cumpărător fără îndeplinirea nici unei formalități și

fără curs de judecată potrivit voinței exprimată a părților, deci sancțiunea

rezoluțiunii intervine indiferent de natura fortuită a neexecutării sau culpa

cumpărătorului.

Din materialul probator rezultă că

recurenții reclamanți au confirmat inserarea în cuprinsul contractului a unui

pact comisoriu, contestate fiind doar efectele acestuia prin invocarea unui

pact de gradul III care ar impune aprecierea instanței de judecată asupra

posibilității pronunțării rezoluțiunii.

Cu privire la această critică,

instanța nu o poate reține atâta vreme cât reclamanții nu au făcut dovada că în

contractul de vânzare-cumpărare s-a făcut distincție între cauzele culpabile

sau fortuite care pot avea drept consecință neexecutarea obligației de a

construi, obligație asumată de cumpărător.

Față de cele ce preced, criticile

recurenților sunt nefondate considerent pentru care în temeiul art. 312 C.

proc. civ. recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de

reclamanții D.N. și D.S.Ș. împotriva deciziei nr. 284C din 2 martie 2005 a

Curții de Apel Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 26 mai 2006.