ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4368/2006

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la 19 aprilie 2006, reclamanta SC Q.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală Iași și Biroul Vamal Botoșani, solicitând suspendarea executării deciziei nr. 1 din 11 ianuarie 2006 și a actelor constatatoare nr. 7, nr. 8 și nr. 9 din 6 ianuarie 2006, până la soluționarea acțiunii. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 1100 din 18 mai 2006, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetentă materială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Botoșani.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a reținut că decizia de impunere și actele constatatoare au fost emise de autorități administrative de nivel local și nu central, competența de soluționare în primă instanță revenind tribunalului de la sediul emitentului actului fiscal și nu curții de apel. În ceea ce privește cererea de suspendare, competența materială revine instanței competente material să soluționeze acțiunea de anulare pe fond a actelor contestate. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă consideră că, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Potrivit art. 9 C. proc. civ., cererea înregistrată împotriva mai multor pârâți poate fi făcută la instanța competentă pentru oricare dintre ei. De asemenea, art. 12 C. proc. civ., prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în funcție de domiciliul/sediul pârâților. Având în vedere că două pârâte au sediul în București, recurenta-reclamantă a optat ca instanța competentă teritorial să fie cea din București. În ceea ce privește competența de soluționare a cererii de suspendare a executării actelor administrative, aceasta revine instanței competente să soluționeze acțiunea în anulare, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea, analizând motivele de recurs și actele dosarului, reține următoarele: Potrivit art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral este de competența instanței ce soluționează cererea de anulare a actului atacat.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxa și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 500.000 lei (RON), se soluționează în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei (RON), se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

În speță, actele fiscale contestate și a căror suspendare a executării s-a cerut, privesc datorii vamale și accesorii mai mari de 500.000 lei (RON), competența de soluționare în fond aparținând curții de apel. Soluția adoptată de către instanța de fond este greșită, întrucât, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a fondului cererii în cazul datoriilor vamale și accesoriilor acestora, este dată de cuantumul sumei contestate și nu de emitentul actului administrativ. În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a acțiunii, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilește că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Prevederile art. 9 și 12 C. proc. civ., vin în completarea normei prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004, permițând reclamantului să aleagă instanța competentă de la sediul oricărui pârât. Față se considerentele menționate, Înalta Curte va constata întemeiat motivul de critică adus sentinței fondului, fiind îndeplinite prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei, spre soluționare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă SC Q.C. SRL Cornu împotriva sentinței civile nr. 1100 din 18 mai 2006, pronunțată în dosar nr. 4303/2/2006, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală Iași și Biroul Vamal Botoșani. Casează sentința recurată și trimite cauza, spre soluționare, Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2006.