ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3260/2006

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 74 din 4 februarie 2005, l-a condamnat pe inculpatul D.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 29 ianuarie 2004 la 16 august 2004. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc.

pen., a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate D.M. pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.A.S.J. Brașov suma de 9.999.849 lei (999 RON) contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate părții vătămate S.A.D. și la 50.000.000 lei (5.000 RON) cu titlu de daune morale părții civile S.A.D. Au fost respinse celelalte pretenții civile. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea toporului corp delict. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul D.I. s-a căsătorit cu partea vătămată D.M., în luna februarie 1997, locuind cu aceasta pe strada Mică din Brașov, din căsătorie rezultând minorul D.M.

în vârstă de 6 ani. În timp relațiile dintre soți s-au deteriorat datorită atitudinii agresive a inculpatului, partea vătămată fiind nevoită să se mute la părinții săi în două rânduri, dar revenind la insistențele inculpatului în domiciliul conjugal. În ziua de 6 ianuarie 2004 părțile s-au certat din nou, în locuința comună, inculpatul lovindu-și soția cu pumnii și picioarele, fapt ce a determinat-o să introducă acțiune de divorț în data de 8 ianuarie 2004. La cererea inculpatului, partea vătămată a promis că va renunța la divorț, însă nu a făcut acest lucru, astfel că în ziua de 28 ianuarie 2004, inculpatul a găsit în cutia poștală citația pentru termenul de divorț. Enervat inculpatul a amenințat-o cu un topor, cerându-i să-și sune avocatul pentru a pune capăt procesului.

Profitând de lipsa temporară a inculpatului partea vătămată și-a sunat fratele S.A., taximetrist, pe care l-a rugat să o transporte la domiciliul părinților pe strada Fundătura Carierei. Revenit acasă, constatând lipsa soției, inculpatul l-a contactat telefonic de mai multe ori în cursul după amiezei de 28 ianuarie 2004 pe S.A.D., l-a amenințat cu moartea, reproșându-i că s-a amestecat în căsnicia lor. În același timp s-a deplasat în mai multe rânduri la locuința socrilor săi pe strada Fundătura Carierei strigând la poartă și amenințându-i pe cei din interior (partea vătămată, părinții și M.G. concubina lui S.A.D.). În jurul orelor 21,00, inculpatul s-a deplasat din nou la casa socrilor înarmat cu un topor și o rozetă, însoțit de fiul său din căsătoria anterioară, D.V.

În timp ce D.V. îl aștepta în autoturism pe strada Carierei, inculpatul a urcat pe gard și le-a strigat membrilor familiei S. să iasă afară, amenințându-i. Din casă au ieșit M.G. și S.E., care i-au cerut să se comporte normal, ultima deschizându-i poarta. Intrat în curte, inculpatul a lovit cu toporul un gărduleț de lemn iar apoi a aruncat cu pietre și un tomberon de gunoi în ușa de acces în locuință și a spart un geam în tot acest timp proferând amenințări. Partea vătămată S.A.D. a ieșit și el din casă, a coborât scările și s-a îndreptat înspre inculpat, solicitându-i să se liniștească însă inculpatul a ridicat toporul și l-a lovit în cap după care a părăsit curtea alergând spre autoturismul fiului său.

Inculpatul a fost urmărit de partea vătămată urmată de tatăl său S.C. și martorii M.V. și A.D. aflați pe stradă. Ajuns la autoturism, partea vătămată a lovit cu o bucată de lemn în parbriz, iar apoi a deschis portiera stângă față și a tras de volan, încercând să-i oprească însă în cele din urmă inculpatul și fiul său, aflat la volan au reușit să plece de la fața locului. Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean Brașov unde a rămas internat până în 2 februarie 2004 cu diagnosticul „Traumatism cranian acut deschis, fractură cu înfundare frontoparietală dreapta” – examenul CT efectuat ulterior infirmând acest diagnostic. Leziunile suferite au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale și nu i-au pus în primejdie viața.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul. Prin apelul procurorului hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei care este blândă și greșita aplicare a dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., în loc de dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen. Inculpatul a criticat sentința pentru greșita condamnare susținând ca și în fața primei instanțe că încadrarea juridică legală este cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., și că în condițiile în care a fost atacat de partea vătămată și lovit în propria mașină a trebuit să se apere astfel că se impune achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen. Prin decizia penală nr. 285/ A din 20 septembrie 2005, Secția Penală de la Curtea de Apel Brașov a admis apelul inculpatului și a respins, ca nefondat, apelul procurorului. A desființat sentința sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei și a greșitei individualizări a pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. Rejudecând, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., text de lege în temeiul căruia inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare. A înlăturat dispozițiile art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând de la 29 ianuarie 2004 și până la 16 august 2004 și a revocat măsura obligării de a nu părăsi țara. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Relativ la încadrarea juridică și necesitatea schimbării acesteia din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de loviri sau alte violențe s-a motivat că în cazul infracțiunilor contra vieții, intenția de a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârșite de inculpat apreciindu-se și în funcție de intensitatea și numărul loviturilor aplicate. Astfel, aplicarea de lovituri repetate și cu intensitate, amplitudinea leziunilor constatate, considerate tanatogeneratoare dovedesc intenția de a suprima viața victimei și nu numai de a provoca vătămare corporală.

Or inculpatul a aplicat o singură lovitură și aceea cu o amplitudine redusă, date de concluziile medicului legist, leziuni traumatice externe de mică amploare și număr redus de zile necesare vindecării (16-18 zile). În același timp a motivat că nu se poate reține apărarea inculpatului că a săvârșit fapta în legitimă apărare, câtă vreme riposta părții vătămate vine pentru a contracara agresiunea nejustă venită din partea inculpatului el fiind cel care a generat incidentul, a pătruns în curtea casei părții vătămate înarmat cu obiecte contondente proferând amenințări. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, partea civilă și inculpatul. Prin recursul procurorului decizia a fost criticată pentru greșita schimbare a încadrării juridice, dispusă de prima instanță caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. S-a cerut casarea deciziei și menținerea sentinței în ce privește încadrarea juridică iar sub aspectul individualizării pedepsei să se aibă în vedere criticile din apel, pedeapsa blândă. Partea civilă S.A.D. a cerut casarea deciziei și condamnarea inculpatului la o pedeapsă severă, deoarece inculpatul a venit la el acasă pregătit de scandal, înarmat cu o toporișcă aflat în stare avansată de ebrietate după ce anterior îi dăduse mai multe telefoane de amenințare. Inculpatul, prin motivele de recurs scrise, a solicitat casarea deciziei, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 44 C. pen., precum și desființarea dispozițiilor menținute de instanța de apel cu privire la pretențiile civile (daunele morale) cerute de partea vătămată.

A reiterat motivele din apel. A solicitat reaprecierea probelor în special a declarațiilor martorilor M.V. și A.D., persoane care au declarat că se aflau întâmplător pe stradă în momentul incidentului dar care în realitate se aflau în camera părții vătămate unde consumau alcool și împreună cu partea vătămată l-au urmărit până la autoturism și au participat lovind cu bâtele autoturismul fiului său. A mai cerut să se aibă în vedere declarația dată în instanță de soția sa, declarație înlăturată de instanță cum și înregistrarea unor discuții purtate de el cu martorii după revocarea măsurii arestării.

Prin decizia nr. 1290 din 28 februarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea civilă S.A.D., a casat decizia instanței de apel în totalitate și sentința primei instanțe numai cu privire la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., și a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani, la 3 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. Instanța de recurs a reținut că prima instanță a făcut o analiză completă și corectă a probelor administrate și a motivat convingător motivele pentru care nu a luat în considerare declarațiile martorei D.M.

date în cursul urmăririi penale și în instanță, prima acuzându-l pe inculpat iar secunda apărându-l, susținând versiunea inculpatului. Din declarațiile martorilor M.G., M.V. și A.D. a rezultat fără îndoială că incidentul a avut o desfășurare începând cu pătrunderea inculpatului în curtea locuinței înarmat cu toporul, lovirea victimei în apropierea scărilor apoi fuga inculpatului și urmărirea acestuia până la autoturism, lovirea autoturismului și încercarea de a împiedica plecarea inculpatului și fiului său de la locul faptei. Declarațiile martorilor oculari sunt susținute și de explicațiile mecanismului de lovire date de S.M.L. Brașov.

Având în vedere versiunea victimei, în sensul că în curtea casei în timp ce se afla față în față cu inculpatul acesta a ridicat toporul și l-a lovit în cap de sus în jos după care a fugit și versiunea inculpatului că incidentul s-a produs în autoturism când victima a deschis portiera și a introdus capul iar el pentru a scăpa l-a lovit/împins cu toporul, s-a cerut medicului legist să precizeze care a fost cel mai probabil mecanismul de producere a leziunii. Prin adresa 264/ E din 5 februarie 2004 S.M.L. Brașov a răspuns că leziunile suferite de S.A.D. au fost produse mai sigur prin lovire directă cu obiectul vulnerant (posibil topor) după o direcție de sus în jos, victima și agresorul aflându-se mai probabil în ortostatism, față în față.

Prima instanță a motivat convingător că fapta inculpatului de a purta toporișca, obiect cu care înainte de lovire a făcut mai multe gesturi de amenințare și că fără a se afla în legitimă apărare sau să fi fost provocat a ridicat toporul și a lovit în cap victima, că deși nu a acționat cu intenție directă să ucidă pe partea vătămată, din împrejurările concrete de săvârșire, instrument vulnerant (tăietor despicător), zona anatomică vizată – capul, rezultă că a acceptat posibilitatea producerii decesului părții vătămate. S-a arătat că deși leziunile constatate medico-legal nu au pus în primejdie viața victimei această constatare reprezintă un element ajutător secundar care asociat cu celelalte elemente de ordin juridic poate constitui un indiciu util în încadrarea penală a faptei ca tentativă de omor.

Constatarea că a fost sau nu pusă în primejdie viața nu trebuie analizată independent și ca unică argumentație a calificării juridice, rolul medicului legist în cazul în care se pune în discuție existența unei tentative de omor limitându-se în evidențierea următoarelor aspecte: regiunea corpului lezată, aprecierile asupra toporului de obiect vulnerant (care în speță este cunoscut) și intensitatea loviturii. Aspectele invocate de curtea de apel în schimbarea încadrării juridice a infracțiunii, dimensiunea leziunii, poziționarea suprafeței de gheață și a zonelor cu urme sanguine violente nu sunt de natură a justifica reținerea infracțiunii de lovire sau alte violențe câtă vreme există probe directe privind fapta și consecințele ei.

Motivarea că dacă inculpatul ar fi urmărit să suprime viața părții vătămate ar fi aplicat mai multe lovituri și cu o intensitate mai mare nu poate justifica schimbarea încadrării juridice. În cauză în funcție de zona corporală vizată și obiectul vulnerant folosit, împrejurarea că leziunile cauzate nu au pus în primejdie viața părții vătămate apare ca nerelevantă. Fără a se susține premeditarea sau intenția directă de a ucide, așa cum a motivat și prima instanță, trebuie avută în vedere comportarea inculpatului în după amiaza zilei de 28 ianuarie 2004, când a dat telefoane de amenințare, martora M.G.

vorbește de amenințare cu moartea, a luat un topor și o rozetă, confirmat de propriul fiu, situație care a fost avută în vedere de prima instanță pe lângă celelalte probe pentru stabilirea intenției cu care a acționat inculpatul, intenție indirectă, nu a urmărit uciderea părții vătămate dar a acceptat posibilitatea producerii decesului câtă vreme l-a lovit cu toporul în cap. La data de 7 martie 2006 condamnatul D.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1290 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând motivul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen. În dezvoltarea motivului invocat condamnatul a învederat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cazului de achitare prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., cu toate că existau probe la dosar din care rezultă că fapta a fost săvârșită în condițiile legitimei apărări, prevăzute de art. 44 alin. (1) și (3) C. pen. În concluzie, condamnatul a solicitat desființarea deciziei atacate și să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., precum și înlăturarea dispozițiilor privind obligarea la despăgubiri pe motiv că a comis fapta în stare de legitimă apărare. Contestația în anulare nu este admisibilă. Potrivit art. 386 lit. c) C. proc. pen., care se referă la situația invocată de condamnat se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive în cazul când „instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ) C. proc.

pen., cu privire la care existau probe în dosar”. Din această prevedere a legii rezultă că, pentru a fi admisibilă sub aspectul cazului invocat de condamnat contestația în anulare ar trebui să se întemeieze pe situația când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal la care se referă art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ) C. proc. pen., iar nu și la alte situații. Ori, legitima apărare cu privire la care condamnatul susține că ar fi existat probe la dosar în momentul pronunțării deciziei instanței de recurs constituie o cauză de natură a înlătura caracterul penal al faptei la care se face referire în art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. Așa fiind, cum cazurile care înlătură caracterul penal al faptei menționate în art. 10 alin. (1) C. proc.

pen., inclusiv cel de la „lit. e)” nu sunt incluse în cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., ce a fost invocat de condamnat și nici în vreunul din celelalte trei cazuri reglementate la lit. a), b) și d) din același articol, se constată inadmisibilitatea contestației în anulare. În consecință, urmează a se respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulate formulată de condamnat și a-l obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.I. împotriva deciziei penale nr. 1290 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 6420/2005. Obligă contestatorul la plata sumei de 80 RON (800.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2006.