ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3260/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3260/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Brașov, prin sentința

penală nr. 74 din 4 februarie 2005, l-a condamnat pe inculpatul D.I., la

pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 29 ianuarie 2004 la 16

august 2004.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul penal

pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate D.M. pentru infracțiunea de

lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile C.A.S.J. Brașov suma de 9.999.849 lei (999 RON)

contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate părții vătămate S.A.D. și

la 50.000.000 lei (5.000 RON) cu titlu de daune morale părții civile S.A.D.

Au fost respinse celelalte pretenții

civile.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

dispus confiscarea toporului corp delict.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul D.I. s-a căsătorit cu

partea vătămată D.M., în luna februarie 1997, locuind cu aceasta pe strada Mică

din Brașov, din căsătorie rezultând minorul D.M. în vârstă de 6 ani.

În timp relațiile dintre soți s-au

deteriorat datorită atitudinii agresive a inculpatului, partea vătămată fiind

nevoită să se mute la părinții săi în două rânduri, dar revenind la

insistențele inculpatului în domiciliul conjugal.

În ziua de 6 ianuarie 2004 părțile

s-au certat din nou, în locuința comună, inculpatul lovindu-și soția cu pumnii

și picioarele, fapt ce a determinat-o să introducă acțiune de divorț în data de

8 ianuarie 2004.

La cererea inculpatului, partea

vătămată a promis că va renunța la divorț, însă nu a făcut acest lucru, astfel

că în ziua de 28 ianuarie 2004, inculpatul a găsit în cutia poștală citația

pentru termenul de divorț. Enervat inculpatul a amenințat-o cu un topor,

cerându-i să-și sune avocatul pentru a pune capăt procesului.

Profitând de lipsa temporară a

inculpatului partea vătămată și-a sunat fratele S.A., taximetrist, pe care l-a

rugat să o transporte la domiciliul părinților pe strada Fundătura Carierei.

Revenit acasă, constatând lipsa

soției, inculpatul l-a contactat telefonic de mai multe ori în cursul după

amiezei de 28 ianuarie 2004 pe S.A.D., l-a amenințat cu moartea, reproșându-i

că s-a amestecat în căsnicia lor. În același timp s-a deplasat în mai multe

rânduri la locuința socrilor săi pe strada Fundătura Carierei strigând la

poartă și amenințându-i pe cei din interior (partea vătămată, părinții și M.G. concubina

lui S.A.D.).

În jurul orelor 21,00, inculpatul

s-a deplasat din nou la casa socrilor înarmat cu un topor și o rozetă, însoțit

de fiul său din căsătoria anterioară, D.V.

În timp ce D.V. îl aștepta în

autoturism pe strada Carierei, inculpatul a urcat pe gard și le-a strigat

membrilor familiei S. să iasă afară, amenințându-i.

Din casă au ieșit M.G. și S.E., care

i-au cerut să se comporte normal, ultima deschizându-i poarta.

Intrat în curte, inculpatul a lovit

cu toporul un gărduleț de lemn iar apoi a aruncat cu pietre și un tomberon de

gunoi în ușa de acces în locuință și a spart un geam în tot acest timp

proferând amenințări.

Partea vătămată S.A.D. a ieșit și el

din casă, a coborât scările și s-a îndreptat înspre inculpat, solicitându-i să

se liniștească însă inculpatul a ridicat toporul și l-a lovit în cap după care

a părăsit curtea alergând spre autoturismul fiului său.

Inculpatul a fost urmărit de partea

vătămată urmată de tatăl său S.C. și martorii M.V. și A.D. aflați pe stradă.

Ajuns la autoturism, partea vătămată a lovit cu o bucată de lemn în parbriz,

iar apoi a deschis portiera stângă față și a tras de volan, încercând să-i

oprească însă în cele din urmă inculpatul și fiul său, aflat la volan au reușit

să plece de la fața locului.

Partea vătămată a fost transportată

la Spitalul Județean Brașov unde a rămas internat până în 2 februarie 2004 cu

diagnosticul „Traumatism cranian acut deschis, fractură cu înfundare

frontoparietală dreapta” – examenul CT efectuat ulterior infirmând acest

diagnostic. Leziunile suferite au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale și

nu i-au pus în primejdie viața.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul.

Prin apelul procurorului hotărârea a

fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei

care este blândă și greșita aplicare a dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen.,

în loc de dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a criticat sentința

pentru greșita condamnare susținând ca și în fața primei instanțe că încadrarea

juridică legală este cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., și că în

condițiile în care a fost atacat de partea vătămată și lovit în propria mașină

a trebuit să se apere astfel că se impune achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 285/ A din

20 septembrie 2005, Secția Penală de la Curtea de Apel Brașov a admis apelul

inculpatului și a respins, ca nefondat, apelul procurorului.

A desființat sentința sub aspectul

greșitei încadrări juridice dată faptei și a greșitei individualizări a

pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C.

pen.

Rejudecând, a schimbat încadrarea

juridică din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte

violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., text de lege în temeiul

căruia inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare.

A înlăturat dispozițiile art. 74 lit.

a) și art. 76 lit. b) C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestării preventive începând de la 29 ianuarie 2004 și până la 16

august 2004 și a revocat măsura obligării de a nu părăsi țara.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Relativ la încadrarea juridică și

necesitatea schimbării acesteia din infracțiunea de tentativă la omor în

infracțiunea de loviri sau alte violențe s-a motivat că în cazul infracțiunilor

contra vieții, intenția de a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârșite

de inculpat apreciindu-se și în funcție de intensitatea și numărul loviturilor

aplicate. Astfel, aplicarea de lovituri repetate și cu intensitate,

amplitudinea leziunilor constatate, considerate tanatogeneratoare dovedesc

intenția de a suprima viața victimei și nu numai de a provoca vătămare

corporală. Or inculpatul a aplicat o singură lovitură și aceea cu o amplitudine

redusă, date de concluziile medicului legist, leziuni traumatice externe de

mică amploare și număr redus de zile necesare vindecării (16-18 zile).

În același timp a motivat că nu se

poate reține apărarea inculpatului că a săvârșit fapta în legitimă apărare,

câtă vreme riposta părții vătămate vine pentru a contracara agresiunea nejustă

venită din partea inculpatului el fiind cel care a generat incidentul, a

pătruns în curtea casei părții vătămate înarmat cu obiecte contondente

proferând amenințări.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, partea civilă și

inculpatul.

Prin recursul procurorului decizia a

fost criticată pentru greșita schimbare a încadrării juridice, dispusă de prima

instanță caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

S-a cerut casarea deciziei și

menținerea sentinței în ce privește încadrarea juridică iar sub aspectul

individualizării pedepsei să se aibă în vedere criticile din apel, pedeapsa

blândă.

Partea civilă S.A.D. a cerut casarea

deciziei și condamnarea inculpatului la o pedeapsă severă, deoarece inculpatul

a venit la el acasă pregătit de scandal, înarmat cu o toporișcă aflat în stare

avansată de ebrietate după ce anterior îi dăduse mai multe telefoane de

amenințare.

Inculpatul, prin motivele de recurs

scrise, a solicitat casarea deciziei, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 44 C. pen., precum

și desființarea dispozițiilor menținute de instanța de apel cu privire la

pretențiile civile (daunele morale) cerute de partea vătămată.

A reiterat motivele din apel.

A solicitat reaprecierea probelor în

special a declarațiilor martorilor M.V. și A.D., persoane care au declarat că

se aflau întâmplător pe stradă în momentul incidentului dar care în realitate

se aflau în camera părții vătămate unde consumau alcool și împreună cu partea

vătămată l-au urmărit până la autoturism și au participat lovind cu bâtele

autoturismul fiului său. A mai cerut să se aibă în vedere declarația dată în

instanță de soția sa, declarație înlăturată de instanță cum și înregistrarea

unor discuții purtate de el cu martorii după revocarea măsurii arestării.

Prin decizia nr. 1290 din 28

februarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

partea civilă S.A.D., a casat decizia instanței de apel în totalitate și

sentința primei instanțe numai cu privire la individualizarea pedepsei pentru

infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i), cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., și a redus pedeapsa aplicată

inculpatului de la 5 ani, la 3 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

A fost respins, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.I.

Instanța de recurs a reținut că prima

instanță a făcut o analiză completă și corectă a probelor administrate și a

motivat convingător motivele pentru care nu a luat în considerare declarațiile

martorei D.M. date în cursul urmăririi penale și în instanță, prima acuzându-l

pe inculpat iar secunda apărându-l, susținând versiunea inculpatului.

Din declarațiile martorilor M.G., M.V.

și A.D. a rezultat fără îndoială că incidentul a avut o desfășurare începând cu

pătrunderea inculpatului în curtea locuinței înarmat cu toporul, lovirea

victimei în apropierea scărilor apoi fuga inculpatului și urmărirea acestuia

până la autoturism, lovirea autoturismului și încercarea de a împiedica

plecarea inculpatului și fiului său de la locul faptei.

Declarațiile martorilor oculari sunt

susținute și de explicațiile mecanismului de lovire date de S.M.L. Brașov.

Având în vedere versiunea victimei,

în sensul că în curtea casei în timp ce se afla față în față cu inculpatul

acesta a ridicat toporul și l-a lovit în cap de sus în jos după care a fugit și

versiunea inculpatului că incidentul s-a produs în autoturism când victima a

deschis portiera și a introdus capul iar el pentru a scăpa l-a lovit/împins cu

toporul, s-a cerut medicului legist să precizeze care a fost cel mai probabil

mecanismul de producere a leziunii.

Prin adresa 264/ E din 5 februarie

2004 S.M.L. Brașov a răspuns că leziunile suferite de S.A.D. au fost produse

mai sigur prin lovire directă cu obiectul vulnerant (posibil topor) după o

direcție de sus în jos, victima și agresorul aflându-se mai probabil în

ortostatism, față în față.

Prima instanță a motivat convingător

că fapta inculpatului de a purta toporișca, obiect cu care înainte de lovire a

făcut mai multe gesturi de amenințare și că fără a se afla în legitimă apărare

sau să fi fost provocat a ridicat toporul și a lovit în cap victima, că deși nu

a acționat cu intenție directă să ucidă pe partea vătămată, din împrejurările

concrete de săvârșire, instrument vulnerant (tăietor despicător), zona

anatomică vizată – capul, rezultă că a acceptat posibilitatea producerii decesului

părții vătămate. S-a arătat că deși leziunile constatate medico-legal nu au pus

în primejdie viața victimei această constatare reprezintă un element ajutător

secundar care asociat cu celelalte elemente de ordin juridic poate constitui un

indiciu util în încadrarea penală a faptei ca tentativă de omor. Constatarea că

a fost sau nu pusă în primejdie viața nu trebuie analizată independent și ca

unică argumentație a calificării juridice, rolul medicului legist în cazul în

care se pune în discuție existența unei tentative de omor limitându-se în

evidențierea următoarelor aspecte: regiunea corpului lezată, aprecierile asupra

toporului de obiect vulnerant (care în speță este cunoscut) și intensitatea

loviturii.

Aspectele invocate de curtea de apel

în schimbarea încadrării juridice a infracțiunii, dimensiunea leziunii,

poziționarea suprafeței de gheață și a zonelor cu urme sanguine violente nu

sunt de natură a justifica reținerea infracțiunii de lovire sau alte violențe

câtă vreme există probe directe privind fapta și consecințele ei.

Motivarea că dacă inculpatul ar fi

urmărit să suprime viața părții vătămate ar fi aplicat mai multe lovituri și cu

o intensitate mai mare nu poate justifica schimbarea încadrării juridice. În

cauză în funcție de zona corporală vizată și obiectul vulnerant folosit,

împrejurarea că leziunile cauzate nu au pus în primejdie viața părții vătămate

apare ca nerelevantă. Fără a se susține premeditarea sau intenția directă de a

ucide, așa cum a motivat și prima instanță, trebuie avută în vedere comportarea

inculpatului în după amiaza zilei de 28 ianuarie 2004, când a dat telefoane de

amenințare, martora M.G. vorbește de amenințare cu moartea, a luat un topor și

o rozetă, confirmat de propriul fiu, situație care a fost avută în vedere de prima

instanță pe lângă celelalte probe pentru stabilirea intenției cu care a

acționat inculpatul, intenție indirectă, nu a urmărit uciderea părții vătămate

dar a acceptat posibilitatea producerii decesului câtă vreme l-a lovit cu

toporul în cap.

La data de 7 martie 2006 condamnatul

D.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1290 din

28 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând motivul

prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen.

În dezvoltarea motivului invocat condamnatul

a învederat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cazului de achitare

prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C.

proc. pen., cu toate că existau probe la dosar din care rezultă că fapta a fost

săvârșită în condițiile legitimei apărări, prevăzute de art. 44 alin. (1) și (3)

C. pen.

În concluzie, condamnatul a

solicitat desființarea deciziei atacate și să se dispună achitarea sa în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., precum și înlăturarea dispozițiilor privind obligarea la despăgubiri pe

motiv că a comis fapta în stare de legitimă apărare.

Contestația în anulare nu este

admisibilă.

Potrivit art. 386 lit. c) C. proc.

pen., care se referă la situația invocată de condamnat se poate face

contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive în cazul când

„instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

) C.

proc. pen., cu privire la care existau probe în dosar”.

Din această prevedere a legii

rezultă că, pentru a fi admisibilă sub aspectul cazului invocat de condamnat

contestația în anulare ar trebui să se întemeieze pe situația când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal la care se

referă art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

) C. proc. pen., iar nu și la

alte situații.

Ori, legitima apărare cu privire la

care condamnatul susține că ar fi existat probe la dosar în momentul pronunțării

deciziei instanței de recurs constituie o cauză de natură a înlătura caracterul

penal al faptei la care se face referire în art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen.

Așa fiind, cum cazurile care

înlătură caracterul penal al faptei menționate în art. 10 alin. (1) C. proc.

pen., inclusiv cel de la „lit. e)” nu sunt incluse în cazul de contestație în

anulare prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., ce a fost invocat de

condamnat și nici în vreunul din celelalte trei cazuri reglementate la lit. a),

b) și d) din același articol, se constată inadmisibilitatea contestației în

anulare.

În consecință, urmează a se

respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulate formulată de condamnat și a-l

obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul D.I. împotriva deciziei

penale nr. 1290 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pronunțată în dosarul nr. 6420/2005.

Obligă contestatorul la plata sumei

de 80 RON (800.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 mai 2006.