ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2509/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2509/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2003 reclamanta SC G. SA, societate aflată în procedura de lichidare judiciară a chemat în judecată pe pârâții SC M.T. SA București și SC P. SA București cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, spațiu cu destinație comercială, situat în municipiul București, invocând incidența art. 480 C. civ. și a dispozițiilor H.G. nr. 765/1990 privind trecerea unor unități comerciale specializate de produse alimentare la Ministerul Agriculturii și Alimentației. Prin sentința civilă nr. 29 din 12 ianuarie 2004 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, reținând că din lucrările dosarului nu rezultă că lichidatorul judiciar desemnat de judecătorul sindic pentru reclamantă, SC A.L.
SRL ar fi împuternicit pe semnatorii cererii să promoveze acțiunea dedusă judecății. Prin decizia civilă nr. 72/A din 19 ianuarie 2005 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința și, constatând că SC E.T. este continuatoarea în drepturi a reclamantei SC G. SA, a reținut cauza pentru soluționare pe fond. Prin decizia civilă nr. 380/A din 14 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, evocând fondul a luat act de renunțarea reclamantei SC G.R.B.G. SRL Glina (cumpărătoarea dreptului litigios) la judecata cererii în contradictoriu cu pârâta SC M.T.
SA București și a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta SC P. SA București. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina invocând incidența art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. La termenul de judecată din 21 martie 2007, Înalta Curte a pus în dezbateri, ca motiv de ordine publică, calificarea naturii litigiului dedus judecății și, pe cale de consecință, încălcarea normelor care reglementează competența materială de atribuțiune a instanțelor judecătorești și, respectiv, procedura judiciară în cadrul căreia trebuia să se desfășoare judecata. Analizând recursul, Înalta Curte a constatat că este întemeiat pentru motivul de ordine publică mai sus arătat.
În drept, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalele sunt instanțe cu plenitudine de jurisdicție în materie comercială, iar astfel de litigii se judecă de secțiunile ori tribunalele comerciale în procedura specială instituită prin dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. Litigiile ivite în legătură cu imobilele ce constituie un fond de comerț sunt comerciale și nu civile. Or, în speță, prin cererea dedusă judecății reclamanta invocă pretenții cu privire la un imobil cu destinație comercială, respectiv afectat activității comerciale specializate de lapte, pâine, pește, carne și preparate din carne pe care afirmă că l-a dobândit în proprietate în baza protocolului încheiat la 25 iulie 1990 între Ministerul Comerțului și Turismului, Direcția Generală Comercială, ICL Alimentarea sector 6 și Ministerul Agriculturii și Alimentației, respectiv I.A.
București, I.I.C. București Glina. Așa fiind, dată fiind, potrivit art. 4 C. com., natura comercială a litigiului dedus judecății, competența de soluționare a cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., revenea secțiilor sau după caz tribunalelor specializate în materie comercială, astfel cum acestea sunt organizate în raport de dispozițiile art. 36 și art. 37 din Legea 304/2005 privind organizarea judiciară iar judecata trebuia să se desfășoare în procedura specifică acestor litigii, prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. Ca atare, cum la judecata în fond, instanțele civile au soluționat litigiul cu încălcarea competențelor sale de atribuțiune, în baza art. 304 pct. 3 C. proc.
civ., Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa hotărârile și a trimite pricina spre competentă soluționare secției comerciale a Tribunalului București. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUNMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL împotriva deciziei civile nr. 380/A din 14 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia menționată, decizia civilă nr. 72/A din 19 ianuarie 2005 a aceleiași instanțe precum și sentința civilă nr. 29 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.