ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 731/2007

Asupra recursului de față, Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Tribunalul Brăila, prin sentința penală nr. 212 pronunțată la 17 mai 2006, în dosarul nr. 33/P/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului D.P., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de despăgubiri civile formulată de denunțătorul A.G. Pentru a hotărî astfel, instanță de fond a reținut că situația de fapt stabilită prin actul de sesizare respectiv rechizitoriul P.N.A.

– Serviciul Teritorial Galați, se bazează exclusiv pe declarațiile denunțătorului A.G., soției acestuia A.V. și martorilor A.M.S., G.N. rude cu denunțătorul, constă în următoarele: Inculpatul D.P., a îndeplinit funcția de șef al Arestului I.P.J. Brăila, având gradul de comisar. Ca principale atribuții de serviciu, inculpatul îndeplinea printre altele și pe cele referitoare la reprezentarea șefului S.C.P. în ceea ce privește problemele ce vizau transferul, organizarea, conducerea compartimentului arest. Avea obligația de a efectua controale la Arest și gospodăria agrozootehnică, de a lua măsuri ca toți cei aflați în arest să fie puși în libertate doar pe baza documentelor legal emise de autorități, iar la eliberarea persoanei să i se emită documentul necesar și să i se restituie bunurile personale.

Potrivit instrucțiunilor nr. 10772 din 27 septembrie 2002 emise de M.A. i. – I.G.P.R., privind selecționarea, instruirea, folosirea, paza și supravegherea încarceraților ce urmează a presta activități gospodărești la nivelul unităților de poliție, inculpatul avea atribuții de serviciu și în ceea ce privește selecționarea deținuților aflați în Arestul I.P.J. Brăila și care urmează la gospodăria din cadrul aceleiași unități. La I.P.J. Brăila – S.C.P., martorul D.I., îndeplinea funcția de șef, având ca atribuții de serviciu, în afara instrumentării dosarelor penale, și pe cele care privesc unele activități ce se desfășoară în cadrul arestului I.P.J. Brăila respectiv aprobarea cererilor formulate de persoanele interesate privind acordarea pachetelor, vizitelor, vorbitoarelor.

Denunțătorul A.G., a lucrat, în perioada 1985 – 1991, ca polițist în cadrul I.P.J. Brăila, împrejurare în care l-a cunoscut pe inculpatul D.P. și martorii D.I., C.A. Prin sentința penală nr. 137 din 21 ianuarie 2003 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 366 din 20 mai 207 a Curții de Apel Galați, denunțătorul A.G., a fost condamnat, la pedeapsa de 4 luni închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. Denunțătorul a fost încarcerat la 18 septembrie 2004 și depus în arestul I.P.J. Brăila al cărui șef era inculpatul. Cunoscând faptul că orice deținut poate beneficia de o reducere a pedepsei prin prestarea unei munci pe perioada detenției, denunțătorul a discutat cu inculpatul, exprimându-și dorința de a fi scos la muncă în cadrul gospodăriei agrozootehnice din cadrul I.P.J.

Brăila. La cererea formulată în acest sens de denunțător, inculpatul i-a promis că va discuta cu martorii D.I. șef al S.C.P. și C.A. care îndeplinea funcția de adjunct al condamnatului I.P.J. Brăila despre care a afirmat că avea atribuții în soluționarea acestei cereri. Actul de sesizare a mai reținut că de la momentul încarcerării denunțătorului până la 30 septembrie 2004, acesta a reluat în mai multe rânduri discuția cu inculpatul în acest sens de a-l ajuta să obțină aprobarea de a presta muncă la gospodăria agrozootehnică. La data de 30 septembrie 2004 inculpatul i-a pretins denunțătorului suma de 400 Euro pentru acest serviciu.

Pretenția inculpatului a fost acceptată de A.G., care i-a făcut cunoscut că va discuta cu soția sa să procure banii în timp scurt, urmând ca aceasta să ia legătura telefonic pentru a stabili modul în care să predea banii, sens în care, în următoarea zi 1 octombrie 2004, i-a solicitat și i-au fost comunicate numerele de telefon mobil și fix. În aceeași zi, în jurul orelor 13,30, a primit vizita soției sale A.V. i-a adus la cunoștință cele convenite cu inculpatul, și i-a transmis cele 2 numere de telefon, notate de martoră într-un carnețel, posturi la care urma să-l contacteze pe inculpat pentru predarea banilor. După epuizarea timpului petrecut la vorbitor, martora a încercat să procure suma de 400 Euro, apelând la fratele său martorul G.N.

Aceeași martoră a relatat fiicei sale A.M.S. că trebuie să procure această sumă, precizându-i scopul, sens în care s-au gândit la posibilitatea obținerii prin amanetarea bijuteriilor personale. Martorul G.N. ce aflase despre destinația sumei pretinse împrumut de sora sa, a predat acesteia 400 Euro, așa încât fiind în posesia banilor, A.V. l-a contactat telefonic pe inculpat sunându-l pe telefonul mobil și a aranjat o întâlnire cu acesta. Potrivit înțelegerii, inculpatul, în seara zilei de 1 octombrie 2004, în jurul orelor 20,00, s-a deplasat la locuința denunțătorului cu autoturismul propriu marca Dacia, a parcat mașina în fața garajului și stând în mașină a primit banii de la martora A.V. asigurând-o că soțul acesteia va fi transferat la gospodăria agrozootehnică.

Prezența autoturismului inculpatului în locul descris a fost auzită de martorii G.N. și A.M.S. La data de 12 octombrie 2004, A.G., a fost transferat la Penitenciarul Brăila, așa încât denunțătorul cât și martora A.V. au încercat să-și recupereze anii, prin apelurile telefonice ale acesteia din urmă, rămase însă fără răspuns. La data de 7 decembrie 2004, denunțătorul aflat în executarea pedepsei în penitenciar, a formulat denunțul sesizând organele de urmărire penală cu săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către inculpat, faptă consumată la 10 octombrie 2004 explicând în detaliu împrejurările în care i-au fost pretinși cei 400 Euro, cum și cele în care banii au fost predați. Fapta descrisă, nu a fost recunoscută de inculpat, nici măcar în împrejurarea în care a fost confruntat cu martora A.V.

Permanent în cursul procesului penal, inculpatul a negat pretinderea sau primirea sumei de 400 Euro, de la denunțător și soția sa, invocând că nu era posibil un astfel de transfer al acestuia la locul unde dorea să presteze muncă, situație comunicată lui și soției sale urmare audiențelor și rapoartelor ce concluzionează în acest sens, acte întocmite de el și martorul D. Instanța de fond a reținut că declarațiile denunțătorului, soției sale A.V., fiicei sale martora A.M. și cumnatului său martorul G.N. singurele probe ce susțin afirmațiile potrivit cărora inculpatul a pretins și primit suma de 400 Euro pentru a-și îndeplini o obligație de serviciu, cuprind vădite neconcordanțe privind elemente esențiale de natură să stabilească circumstanțele de timp, loc, referitoare la pretinderea și predarea acestei sume.

Astfel, se reține de instanță, că nu există concordanțe între declarațiile denunțătorului care susține că profitând de neatenția gardianului, la vorbitor, a predat soției sale un bilețel în care consemnase numerele de telefon ale inculpatului spre deosebire de cele relatate de martora A.V., ce susține că aceste numere i-au fost dictate de soțul său, împrejurare în care i-a dictat și numărul de înmatriculare a autoturismului inculpatului, pentru ca ulterior aceasta să susțină că avea cunoștință de numărul mașinii de mai multă vreme. Un alt aspect contradictoriu evidențiat de instanța de fond este cel privitor la sursa și data restituirii sumei de 400 Euro, A.V. susținând că provine din veniturile sale, ale fiicei și din vânzarea unor produse lactate din gospodăria proprie, până la data de 30 mai 2005, în timp ce martorul G.N.

declară că a primit banii până la finele anului 2004, iar denunțătorul indică drept sursă prețul obținut din vânzarea a două animale din gospodărie. La toate aceste probe care cuprind contradicții de natură să fie apreciate de instanță ca neexprimând realitatea aspectelor descrise, se mai adaugă declarațiile martorilor C.A.G., H.C. adjuncți ai inculpatului la Arestul I.P.J. Galați prezenți la discuțiile purtate de denunțător cu inculpatul, care vizau solicitarea de a fi transferat la gospodăria agrozootehnică, fără însă ca în cursul acestora să se pretindă sau să i se promită inculpatului vreo sumă de bani. Martorul C.A.G. a învederat în declarație un aspect esențial care justifică denunțul, respectiv afirmațiile făcute de A.G.

cu ocazia transferării sale în penitenciar și ulterior liberării sale în sensul că „ îl aranjez eu, vă fac eu o manevră”. Având în vedere că probele administrate în cursul urmării penale cât și direct nemijlocit, în condiții de contradictorialitate în faza cercetării judecătorești au fost apreciate că nu fac dovada în afara oricărui dubiu că inculpatul a săvârșit infracțiunea sesizată prin denunț, instanța a dispus achitarea inculpatului, invocând drept temei juridic dispozițiile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fapta nu există. Împotriva sentinței, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galați, a declarat în termen legal apel, criticând soluția ca nelegală, și pe cale de consecință solicitând desființarea acesteia și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată.

În opinia acuzării, instanța de fond a dat o greșită apreciere probelor ce demonstrează fără dubiu săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către inculpat, invocându-se în acest sens declarațiile martorilor A.V., A.M., G.N., considerate greșit de instanță subiective, că nu reflectă realitatea, contradicțiile evidențiate fiind posibile datorită factorului timp scurs de la data faptei, aproximativ 2 ani. Totodată se precizează că declarațiile martorilor H.C., C.A.G., dar și revenirile martorilor B.I., S.G., li s-a acordat o forță probantă evidentă în motivarea nevinovăției inculpatului. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 289/ A din 9 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul exercitat de parchet apreciind legală și temeinică soluția pronunțată de prima instanță.

În motivarea hotărârii, instanța de control judiciar, a reținut că materialul probator administrat în cursul procesului, ce a constituit temei al trimiterii în judecată a inculpatului, respectiv declarațiile denunțătorului, și membrilor familiei sale sunt contradictorii, subiective, nedovedind cu certitudine, fapta sesizată prin denunț. În plus, instanța de prim control judiciar a completat motivarea soluției de achitare reținând următoarele aspecte. Pedeapsa pe care o avea de executat denunțătorul, 4 luni închisoare transformată în zile însuma 122 zile, iar în condițiile în care ar fi fost scos la muncă, se putea libera condiționat după executarea efectivă a 61 zile închisoare, putându-se reține ca fiind executate pe baza muncii prestate un număr maxim de 20 zile închisoare.

Acest aspect este analizat de instanța de apel pentru a se demonstra, că la data de 1 octombrie 2004, când denunțătorul pretinde că s-a comis infracțiunea, acesta executase deja 14 zile închisoare, situație în care dacă ar fi muncit după această dată, numărul de zile pe care le-ar fi putut câștiga era cu mult sub 20, ceea ce face greu de acceptat susținerea că ar fi dat mită suma de 400 Euro pentru a fi eliberat cu 10-12 zile mai devreme decât termenul limită. Pe de altă parte, se referă că cererea denunțătorului de transfer la gospodăria agrozootehnică pentru a presta activități gospodărești nu era posibilă întrucât nu îndeplinea condițiile ce urmau a fi analizate de comisia ce avea atribuții în acest sens, în compunerea căreia intra și inculpatul, comisie condusă de martorul D.I.

Astfel, fapta săvârșită de denunțător, era una de violență, și nici una din datele personale ale acestuia, nu caracterizau pozitiv persoana acestuia, dimpotrivă din primele zile de la încarcerare s-a remarcat prin comportament agresiv, jignitor, situație consemnată în fișa aflată la dosar urmărire penală. Împrejurarea că nu poate fi transferat potrivit solicitărilor sale în audiențele în care a fost primit de șeful Arestului I.P.J. Brăila, a fost cunoscută de denunțător și soția sa, situație confirmată de adresa A/ 231 din 12 octombrie 2004, care este întocmită prin valorificarea concluziilor raportului efectuat la 8 octombrie 2004 chiar de inculpat, care verificând cererea repartizată în aceeași zi de șeful arestului a apreciat că denunțătorul nu îndeplinește condițiile de a presta muncă.

Că denunțătorul a cunoscut răspunsul negativ venit din partea conducerii arestului este dovedit și cu declarațiile martorilor B.I. și S.G. care relatează că au cunoscut despre încercările acestuia de transfer, „însă a fost refuzat categoric”, situație în care a fost transferat la penitenciar. În motivarea lipsei de temeinicie a celor sesizate în denunțul întocmit de A.G., se referă încercările acestuia anterioare de a reclama alți foști colegi ofițeri pentru săvârșirea unor infracțiuni care cercetate fiind s-au dovedit inexistente.

Aceeași tendință de a reclama fapte imaginare, este remarcată de instanță și din conținutul denunțului formulat la 7 decembrie 2004, în care susține că la data depunerii sale în arest 18 septembrie 2004 în prezența soției sale venite pentru a-i aduce haine, un lucrător de poliție având prenumele A. i-a sustras cureaua, un pix, bunuri personale care nu i-au mai fost restituite, situație nereală, contrazisă de înscrisurile cauzei ce dovedesc că la 18 septembrie 204, soția sa nu a fost prezentă în sediul I.P.J. Brăila – Arest. Pe de altă parte instanța relevă imposibilitatea materială ca denunțătorul să intre în posesia numerelor de telefoane ale inculpatului, comunicate de acesta cu ocazia audienței din 30 septembrie 2004, având în vedere că scoaterea din arest pentru audiere se face de o escortă de 3 subofițeri, că durata este limitată la 10-15 minute, și în biroul inculpatului era prezent și martorul H.C.

situație ce nu ar fi permis discuția legată de pretinderea sumei de bani. Nici comunicarea biletului cu numerele de telefon ale inculpatului sau dictarea lor și notarea de către martoră în agenda personală nu era posibilă, fără a fi observată de subofițerii ce asigurau supravegherea, fiind evidentă situația că acestea erau consumate cu mult anterior datei de 1 octombrie 2004, situație interpretată corect în raport cu declarațiile martorei, și succesiunea numerelor consemnate în agendă. Toate aspectele descrise, unite cu contradicțiile privind data săvârșirii faptei 1 sau 10 octombrie 2004, modul și data restituirii celor 400 Euro către G.N., au fost apreciate că nu pot fi interpretate drept dovezi care să facă dovada în afara oricărui dubiu a săvârșirii infracțiunii de luare de mită sesizată doar la 7 decembrie 2004, cu 21 de zile anterior liberării condiționate a denunțătorului.

Și această hotărâre a fost atacată în termen legal, cu recurs, de parchet, care a invocat drept caz de casare a hotărârilor, considerate nelegale, dispozițiile prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., respectiv o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare pentru o infracțiune în privința căreia probele sunt evidente. Analizând recursul declarat, prin prisma motivului de casare invocat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., instanța constată nefondată calea de atac pentru considerentele ce vor fi expuse. Examinarea declarațiilor denunțătorului și rudelor sale, nu dovedesc în mod cert că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind corect interpretate în acest sens atât de instanța de fond cât și cea de prim control judiciar.

Analiza conținutului declarațiilor denunțătorului și martorilor A.V., A.M., G.N., s-a făcut în virtutea principiului lipsei preeminenței probelor administrate în cursul urmăririi penale, sau în faza cercetării judecătorești, examinarea fiind subordonată principiului aflării adevărului și angajării răspunderii penale a inculpatului numai în condițiile legii. Motivat, legal și temeinic ambele instanțe au explicat în considerentele hotărârilor, de ce aceste probe sunt subiective, nu se coroborează între ele și nici cu actele administrate în cauză, așa încât nu pot constitui temeiuri în raport de care să se rețină în sarcina inculpatului o infracțiune gravă de corupție, care antrenează răspunderea penală a acestuia.

În plus, în evaluarea unor declarații, instanța este obligată să aprecieze și asupra obiectivității persoanei de la care provin atunci când sunt motive serioase de îndoială. Or, în cauza dedusă judecății declarațiile evidente care au constituit probe pentru trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită descrisă, provin de la denunțător, persoană care potrivit investigațiilor medicale prezintă o stare psihopatoidă, tulburare organică a personalității pe fond posttraumatic reclamând foștii colegi de muncă sau diverse persoane civile pentru fapte a căror existență nu a fost dovedită și de la rudele acestuia, soție, fiică, cumnat, persoane interesate să-l susțină în demersul făcut.

Circumstanțele de timp și loc unde s-a pretins și s-a înmânat suma de 400 Euro, esențiale pentru a fi întrunită latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită, sunt descrise diferit de denunțător și martora A.V. cuprinzând contradicții care nu pot fi ignorate de instanță și care sunt de natură să convingă asupra nesincerității acestora. De remarcat că în denunțul scris la 7 decembrie 2006, cu numai 6 zile anterior examinării propunerii sale de liberare condiționată, A.G., susține că banii au fost primiți de inculpat la data de 10 octombrie 2004 și nu la 1 octombrie 2004 cum reține urmărirea penală. Faptul că denunțătorul nu a fost în eroare cu privire la data comiterii infracțiunii de luare de mită, rezultă din conținutul denunțului, când explică că a doua zi luni 11 octombrie 2004, i-a cerut inculpatului să-i comunice data transferului, inculpatul spunându-i că acesta se va realiza marți 12 octombrie.

Singura împrejurare demonstrată este cea că denunțătorul a făcut mai multe încercări de a solicita transferul la gospodăria anexă a unității și de fiecare dată i s-a explicat că nu îndeplinește condițiile prevăzute de instrucțiunile aplicabile acestui regim, fiind o persoană condamnată pentru infracțiuni de violență. Cererea de transfer a denunțătorului a făcut și obiectul audienței din 5 octombrie 2004, la conducerea I.P.J. Brăila solicitată de A.V., demers care nu-și găsea justificarea în condițiile pretinse de aceștia, potrivit cărora pe data de 1 octombrie 2004 inculpatul deja primise suma solicitată asigurându-l pe denunțător de intervenția sa pentru realizarea transferului. Dimpotrivă, actele depuse respectiv rezoluția din 8 octombrie 2004 de pe înscrisul existent la fila 119 și raportul de la dosar urmărire penală, dovedesc că martorul D.I.

în calitatea sa oficială, a dispus ca inculpatul să facă verificări privind pe arestat și să i le prezinte. Din conținutul raportului, întocmit la 8 octombrie 2004, rezultă că denunțătorul nu îndeplinește condițiile pentru a executa pedeapsa în gospodăria unității, concluzii care nu puteau fi redactate în acest sens, dacă ar fi pretins și primit cei 400 Euro de la familia denunțătorului. Declarațiile denunțătorului și rudelor acestuia au constituit doar temeiuri pentru trimiterea în judecată și verificate direct, nemijlocit, în contradictoriu de instanțe, judicios au fost apreciate că nu fac dovada săvârșirii infracțiunii denunțate. În raport de considerentele arătate, hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.

Cum la examinarea din oficiu, nu se constată existența vreunui caz din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care să justifice reformarea hotărârilor, recursul parchetului va fi respins, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Galați, împotriva deciziei penale nr. 289/ A din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală, privind pe intimatul inculpat D.P. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2007.