ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 731/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 731/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de

față,

Examinând actele și

lucrările dosarului constată următoarele:

Tribunalul Brăila, prin

sentința penală nr. 212 pronunțată la 17 mai 2006, în

dosarul nr. 33/P/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului D.P., pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 346 alin. (3) C.

proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de despăgubiri

civile formulată de denunțătorul A.G.

Pentru a hotărî astfel,

instanță de fond a reținut că situația de fapt

stabilită prin actul de sesizare respectiv rechizitoriul P.N.A. –

Serviciul Teritorial Galați, se bazează exclusiv pe declarațiile

denunțătorului A.G., soției acestuia A.V. și martorilor A.M.S.,

G.N. rude cu denunțătorul, constă în următoarele:

Inculpatul D.P., a

îndeplinit funcția de șef al Arestului I.P.J. Brăila, având

gradul de comisar.

Ca principale atribuții

de serviciu, inculpatul îndeplinea printre altele și pe cele referitoare

la reprezentarea șefului S.C.P. în ceea ce privește problemele ce

vizau transferul, organizarea, conducerea compartimentului arest.

Avea obligația de a

efectua controale la Arest și gospodăria agrozootehnică, de a

lua măsuri ca toți cei aflați în arest să fie puși în

libertate doar pe baza documentelor legal emise de autorități, iar la

eliberarea persoanei să i se emită documentul necesar și să

i se restituie bunurile personale.

Potrivit

instrucțiunilor nr. 10772 din 27 septembrie 2002 emise de M.A.

i. –

I.G.P.R., privind selecționarea,

instruirea, folosirea, paza și supravegherea încarceraților ce

urmează a presta activități gospodărești la nivelul

unităților de poliție, inculpatul avea atribuții de

serviciu și în ceea ce privește selecționarea

deținuților aflați în Arestul I.P.J. Brăila și care

urmează la gospodăria din cadrul aceleiași unități.

La I.P.J. Brăila – S.C.P.,

martorul D.I., îndeplinea funcția de șef, având ca atribuții de

serviciu, în afara instrumentării dosarelor penale, și pe cele care

privesc unele activități ce se desfășoară în cadrul

arestului I.P.J. Brăila respectiv aprobarea cererilor formulate de

persoanele interesate privind acordarea pachetelor, vizitelor, vorbitoarelor.

Denunțătorul A.G.,

a lucrat, în perioada 1985 – 1991, ca polițist în cadrul I.P.J.

Brăila, împrejurare în care l-a cunoscut pe inculpatul D.P. și

martorii D.I., C.A.

Prin sentința

penală nr. 137 din 21 ianuarie 2003 a Judecătoriei Brăila,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 366 din 20 mai

207 a Curții de Apel Galați, denunțătorul A.G., a fost

condamnat, la pedeapsa de 4 luni închisoare cu executare în regim de

detenție, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

Denunțătorul a

fost încarcerat la 18 septembrie 2004 și depus în arestul I.P.J.

Brăila al cărui șef era inculpatul.

Cunoscând faptul că

orice deținut poate beneficia de o reducere a pedepsei prin prestarea unei

munci pe perioada detenției, denunțătorul a discutat cu

inculpatul, exprimându-și dorința de a fi scos la muncă în cadrul

gospodăriei agrozootehnice din cadrul I.P.J. Brăila.

La cererea formulată în

acest sens de denunțător, inculpatul i-a promis că va discuta cu

martorii D.I. șef al S.C.P. și C.A. care îndeplinea funcția de

adjunct al condamnatului I.P.J. Brăila despre care a afirmat că avea

atribuții în soluționarea acestei cereri.

Actul de sesizare a mai

reținut că de la momentul încarcerării denunțătorului

până la 30 septembrie 2004, acesta a reluat în mai multe rânduri

discuția cu inculpatul în acest sens de a-l ajuta să obțină

aprobarea de a presta muncă la gospodăria agrozootehnică. La

data de 30 septembrie 2004 inculpatul i-a pretins denunțătorului suma

de 400 Euro pentru acest serviciu.

Pretenția inculpatului

a fost acceptată de A.G., care i-a făcut cunoscut că va discuta cu

soția sa să procure banii în timp scurt, urmând ca aceasta să ia

legătura telefonic pentru a stabili modul în care să predea banii,

sens în care, în următoarea zi 1 octombrie 2004, i-a solicitat și

i-au fost comunicate numerele de telefon mobil și fix.

În aceeași zi, în jurul

orelor 13,30, a primit vizita soției sale A.V. i-a adus la

cunoștință cele convenite cu inculpatul, și i-a transmis

cele 2 numere de telefon, notate de martoră într-un carnețel, posturi

la care urma să-l contacteze pe inculpat pentru predarea banilor.

După epuizarea timpului

petrecut la vorbitor, martora a încercat să procure suma de 400 Euro,

apelând la fratele său martorul G.N.

Aceeași martoră a

relatat fiicei sale A.M.S. că trebuie să procure această

sumă, precizându-i scopul, sens în care s-au gândit la posibilitatea

obținerii prin amanetarea bijuteriilor personale.

Martorul G.N. ce aflase

despre destinația sumei pretinse împrumut de sora sa, a predat acesteia

400 Euro, așa încât fiind în posesia banilor, A.V. l-a contactat telefonic

pe inculpat sunându-l pe telefonul mobil și a aranjat o întâlnire cu

acesta.

Potrivit înțelegerii,

inculpatul, în seara zilei de 1 octombrie 2004, în jurul orelor 20,00, s-a

deplasat la locuința denunțătorului cu autoturismul propriu

marca Dacia, a parcat mașina în fața garajului și stând în

mașină a primit banii de la martora A.V. asigurând-o că

soțul acesteia va fi transferat la gospodăria agrozootehnică.

Prezența autoturismului

inculpatului în locul descris a fost auzită de martorii G.N. și A.M.S.

La data de 12 octombrie

2004, A.G., a fost transferat la Penitenciarul Brăila, așa încât

denunțătorul cât și martora A.V. au încercat să-și

recupereze anii, prin apelurile telefonice ale acesteia din urmă,

rămase însă fără răspuns.

La data de 7 decembrie 2004,

denunțătorul aflat în executarea pedepsei în penitenciar, a formulat

denunțul sesizând organele de urmărire penală cu

săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către

inculpat, faptă consumată la 10 octombrie 2004 explicând în detaliu

împrejurările în care i-au fost pretinși cei 400 Euro, cum și

cele în care banii au fost predați.

Fapta descrisă, nu a

fost recunoscută de inculpat, nici măcar în împrejurarea în care a

fost confruntat cu martora A.V.

Permanent în cursul

procesului penal, inculpatul a negat pretinderea sau primirea sumei de 400 Euro,

de la denunțător și soția sa, invocând că nu era

posibil un astfel de transfer al acestuia la locul unde dorea să presteze

muncă, situație comunicată lui și soției sale urmare

audiențelor și rapoartelor ce concluzionează în acest sens, acte

întocmite de el și martorul D.

Instanța de fond a

reținut că declarațiile denunțătorului, soției

sale A.V., fiicei sale martora A.M. și cumnatului său martorul G.N. singurele

probe ce susțin afirmațiile potrivit cărora inculpatul a pretins

și primit suma de 400 Euro pentru a-și îndeplini o obligație de

serviciu, cuprind vădite neconcordanțe privind elemente

esențiale de natură să stabilească circumstanțele de

timp, loc, referitoare la pretinderea și predarea acestei sume.

Astfel, se reține de instanță,

că nu există concordanțe între declarațiile

denunțătorului care susține că profitând de neatenția

gardianului, la vorbitor, a predat soției sale un bilețel în care

consemnase numerele de telefon ale inculpatului spre deosebire de cele relatate

de martora A.V., ce susține că aceste numere i-au fost dictate de

soțul său, împrejurare în care i-a dictat și numărul de

înmatriculare a autoturismului inculpatului, pentru ca ulterior aceasta să

susțină că avea cunoștință de numărul

mașinii de mai multă vreme.

Un alt aspect contradictoriu

evidențiat de instanța de fond este cel privitor la sursa și

data restituirii sumei de 400 Euro, A.V. susținând că provine din

veniturile sale, ale fiicei și din vânzarea unor produse lactate din

gospodăria proprie, până la data de 30 mai 2005, în timp ce martorul

G.N. declară că a primit banii până la finele anului 2004, iar

denunțătorul indică drept sursă prețul obținut

din vânzarea a două animale din gospodărie.

La toate aceste probe care

cuprind contradicții de natură să fie apreciate de

instanță ca neexprimând realitatea aspectelor descrise, se mai

adaugă declarațiile martorilor C.A.G., H.C. adjuncți ai

inculpatului la Arestul I.P.J. Galați prezenți la discuțiile

purtate de denunțător cu inculpatul, care vizau solicitarea de a fi

transferat la gospodăria agrozootehnică, fără însă ca

în cursul acestora să se pretindă sau să i se promită

inculpatului vreo sumă de bani.

Martorul C.A.G. a învederat

în declarație un aspect esențial care justifică denunțul,

respectiv afirmațiile făcute de A.G. cu ocazia transferării sale

în penitenciar și ulterior liberării sale în sensul că „ îl

aranjez eu, vă fac eu o manevră”.

Având în vedere că

probele administrate în cursul urmării penale cât și direct

nemijlocit, în condiții de contradictorialitate în faza cercetării

judecătorești au fost apreciate că nu fac dovada în afara

oricărui dubiu că inculpatul a săvârșit infracțiunea

sesizată prin denunț, instanța a dispus achitarea inculpatului,

invocând drept temei juridic dispozițiile prevăzute de art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., fapta nu există.

Împotriva sentinței,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.N.A. – Serviciul Teritorial Galați, a declarat în termen legal apel,

criticând soluția ca nelegală, și pe cale de

consecință solicitând desființarea acesteia și condamnarea

inculpatului pentru infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea

acestuia în judecată.

În opinia acuzării,

instanța de fond a dat o greșită apreciere probelor ce

demonstrează fără dubiu săvârșirea infracțiunii

de luare de mită de către inculpat, invocându-se în acest sens

declarațiile martorilor A.V., A.M., G.N., considerate greșit de

instanță subiective, că nu reflectă realitatea,

contradicțiile evidențiate fiind posibile datorită factorului

timp scurs de la data faptei, aproximativ 2 ani.

Totodată se

precizează că declarațiile martorilor H.C., C.A.G., dar și

revenirile martorilor B.I., S.G., li s-a acordat o forță

probantă evidentă în motivarea nevinovăției inculpatului.

Curtea de Apel Galați,

prin decizia penală nr. 289/ A din 9 noiembrie 2006, a respins, ca

nefondat, apelul exercitat de parchet apreciind legală și

temeinică soluția pronunțată de prima instanță.

În motivarea hotărârii,

instanța de control judiciar, a reținut că materialul probator

administrat în cursul procesului, ce a constituit temei al trimiterii în

judecată a inculpatului, respectiv declarațiile

denunțătorului, și membrilor familiei sale sunt contradictorii,

subiective, nedovedind cu certitudine, fapta sesizată prin denunț.

În plus, instanța de

prim control judiciar a completat motivarea soluției de achitare reținând

următoarele aspecte.

Pedeapsa pe care o avea de

executat denunțătorul, 4 luni închisoare transformată în zile însuma

122 zile, iar în condițiile în care ar fi fost scos la muncă, se

putea libera condiționat după executarea efectivă a 61 zile

închisoare, putându-se reține ca fiind executate pe baza muncii prestate

un număr maxim de 20 zile închisoare.

Acest aspect este analizat

de instanța de apel pentru a se demonstra, că la data de 1 octombrie

2004, când denunțătorul pretinde că s-a comis infracțiunea,

acesta executase deja 14 zile închisoare, situație în care dacă ar fi

muncit după această dată, numărul de zile pe care le-ar fi

putut câștiga era cu mult sub 20, ceea ce face greu de acceptat susținerea

că ar fi dat mită suma de 400 Euro pentru a fi eliberat cu 10-12 zile

mai devreme decât termenul limită.

Pe de altă parte, se

referă că cererea denunțătorului de transfer la gospodăria

agrozootehnică pentru a presta activități gospodărești

nu era posibilă întrucât nu îndeplinea condițiile ce urmau a fi

analizate de comisia ce avea atribuții în acest sens, în compunerea

căreia intra și inculpatul, comisie condusă de martorul D.I.

Astfel, fapta

săvârșită de denunțător, era una de

violență, și nici una din datele personale ale acestuia, nu

caracterizau pozitiv persoana acestuia, dimpotrivă din primele zile de la

încarcerare s-a remarcat prin comportament agresiv, jignitor, situație

consemnată în fișa aflată la dosar urmărire penală.

Împrejurarea că nu

poate fi transferat potrivit solicitărilor sale în audiențele în care

a fost primit de șeful Arestului I.P.J. Brăila, a fost cunoscută

de denunțător și soția sa, situație confirmată de

adresa A/ 231 din 12 octombrie 2004, care este întocmită prin

valorificarea concluziilor raportului efectuat la 8 octombrie 2004 chiar de

inculpat, care verificând cererea repartizată în aceeași zi de

șeful arestului a apreciat că denunțătorul nu

îndeplinește condițiile de a presta muncă.

Că denunțătorul

a cunoscut răspunsul negativ venit din partea conducerii arestului este

dovedit și cu declarațiile martorilor B.I. și S.G. care

relatează că au cunoscut despre încercările acestuia de transfer,

„însă a fost refuzat categoric”, situație în care a fost transferat

la penitenciar.

În motivarea lipsei de

temeinicie a celor sesizate în denunțul întocmit de A.G., se referă încercările

acestuia anterioare de a reclama alți foști colegi ofițeri

pentru săvârșirea unor infracțiuni care cercetate fiind s-au dovedit

inexistente.

Aceeași

tendință de a reclama fapte imaginare, este remarcată de

instanță și din conținutul denunțului formulat la 7

decembrie 2004, în care susține că la data depunerii sale în arest 18

septembrie 2004 în prezența soției sale venite pentru a-i aduce

haine, un lucrător de poliție având prenumele A. i-a sustras cureaua,

un pix, bunuri personale care nu i-au mai fost restituite, situație

nereală, contrazisă de înscrisurile cauzei ce dovedesc că la 18

septembrie 204, soția sa nu a fost prezentă în sediul I.P.J.

Brăila – Arest.

Pe de altă parte

instanța relevă imposibilitatea materială ca

denunțătorul să intre în posesia numerelor de telefoane ale

inculpatului, comunicate de acesta cu ocazia audienței din 30 septembrie

2004, având în vedere că scoaterea din arest pentru audiere se face de o

escortă de 3 subofițeri, că durata este limitată la 10-15

minute, și în biroul inculpatului era prezent și martorul H.C. situație

ce nu ar fi permis discuția legată de pretinderea sumei de bani.

Nici comunicarea biletului

cu numerele de telefon ale inculpatului sau dictarea lor și notarea de

către martoră în agenda personală nu era posibilă,

fără a fi observată de subofițerii ce asigurau

supravegherea, fiind evidentă situația că acestea erau consumate

cu mult anterior datei de 1 octombrie 2004, situație interpretată

corect în raport cu declarațiile martorei, și succesiunea numerelor

consemnate în agendă.

Toate aspectele descrise,

unite cu contradicțiile privind data săvârșirii faptei 1 sau 10

octombrie 2004, modul și data restituirii celor 400 Euro către G.N.,

au fost apreciate că nu pot fi interpretate drept dovezi care să

facă dovada în afara oricărui dubiu a săvârșirii

infracțiunii de luare de mită sesizată doar la 7 decembrie 2004,

cu 21 de zile anterior liberării condiționate a

denunțătorului.

Și această

hotărâre a fost atacată în termen legal, cu recurs, de parchet, care

a invocat drept caz de casare a hotărârilor, considerate nelegale,

dispozițiile prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen., respectiv o eroare gravă de fapt, având drept

consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de

achitare pentru o infracțiune în privința căreia probele sunt

evidente.

Analizând recursul declarat,

prin prisma motivului de casare invocat, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., instanța constată nefondată calea de atac pentru

considerentele ce vor fi expuse.

Examinarea

declarațiilor denunțătorului și rudelor sale, nu dovedesc

în mod cert că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare

de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art.

6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind corect interpretate în acest

sens atât de instanța de fond cât și cea de prim control judiciar.

Analiza conținutului

declarațiilor denunțătorului și martorilor A.V., A.M., G.N.,

s-a făcut în virtutea principiului lipsei preeminenței probelor

administrate în cursul urmăririi penale, sau în faza cercetării

judecătorești, examinarea fiind subordonată principiului aflării

adevărului și angajării răspunderii penale a inculpatului

numai în condițiile legii.

Motivat, legal și

temeinic ambele instanțe au explicat în considerentele hotărârilor,

de ce aceste probe sunt subiective, nu se coroborează între ele și

nici cu actele administrate în cauză, așa încât nu pot constitui

temeiuri în raport de care să se rețină în sarcina inculpatului

o infracțiune gravă de corupție, care antrenează

răspunderea penală a acestuia.

În plus, în evaluarea unor

declarații, instanța este obligată să aprecieze și

asupra obiectivității persoanei de la care provin atunci când sunt

motive serioase de îndoială.

Or, în cauza dedusă

judecății declarațiile evidente care au constituit probe pentru

trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea de luare de

mită descrisă, provin de la denunțător, persoană care

potrivit investigațiilor medicale prezintă o stare psihopatoidă,

tulburare organică a personalității pe fond posttraumatic

reclamând foștii colegi de muncă sau diverse persoane civile pentru

fapte a căror existență nu a fost dovedită și de la

rudele acestuia, soție, fiică, cumnat, persoane interesate să-l

susțină în demersul făcut.

Circumstanțele de timp

și loc unde s-a pretins și s-a înmânat suma de 400 Euro,

esențiale pentru a fi întrunită latura obiectivă a

infracțiunii de luare de mită, sunt descrise diferit de

denunțător și martora A.V. cuprinzând contradicții care nu

pot fi ignorate de instanță și care sunt de natură să

convingă asupra nesincerității acestora.

De remarcat că în

denunțul scris la 7 decembrie 2006, cu numai 6 zile anterior

examinării propunerii sale de liberare condiționată, A.G.,

susține că banii au fost primiți de inculpat la data de 10

octombrie 2004 și nu la 1 octombrie 2004 cum reține urmărirea

penală.

Faptul că denunțătorul

nu a fost în eroare cu privire la data comiterii infracțiunii de luare de

mită, rezultă din conținutul denunțului, când explică

că a doua zi luni 11 octombrie 2004, i-a cerut inculpatului să-i

comunice data transferului, inculpatul spunându-i că acesta se va realiza

marți 12 octombrie.

Singura împrejurare

demonstrată este cea că denunțătorul a făcut mai multe

încercări de a solicita transferul la gospodăria anexă a

unității și de fiecare dată i s-a explicat că nu

îndeplinește condițiile prevăzute de instrucțiunile

aplicabile acestui regim, fiind o persoană condamnată pentru

infracțiuni de violență.

Cererea de transfer a

denunțătorului a făcut și obiectul audienței din 5

octombrie 2004, la conducerea I.P.J. Brăila solicitată de A.V.,

demers care nu-și găsea justificarea în condițiile pretinse de

aceștia, potrivit cărora pe data de 1 octombrie 2004 inculpatul deja

primise suma solicitată asigurându-l pe denunțător de

intervenția sa pentru realizarea transferului.

Dimpotrivă, actele

depuse respectiv rezoluția din 8 octombrie 2004 de pe înscrisul existent

la fila 119 și raportul de la dosar urmărire penală, dovedesc

că martorul D.I. în calitatea sa oficială, a dispus ca inculpatul

să facă verificări privind pe arestat și să i le

prezinte.

Din conținutul raportului,

întocmit la 8 octombrie 2004, rezultă că denunțătorul nu

îndeplinește condițiile pentru a executa pedeapsa în gospodăria

unității, concluzii care nu puteau fi redactate în acest sens,

dacă ar fi pretins și primit cei 400 Euro de la familia denunțătorului.

Declarațiile

denunțătorului și rudelor acestuia au constituit doar temeiuri pentru

trimiterea în judecată și verificate direct, nemijlocit, în

contradictoriu de instanțe, judicios au fost apreciate că nu fac

dovada săvârșirii infracțiunii denunțate.

În raport de considerentele

arătate, hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și

temeinice.

Cum la examinarea din oficiu,

nu se constată existența vreunui caz din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să justifice reformarea hotărârilor,

recursul parchetului va fi respins, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Galați, împotriva deciziei

penale nr. 289/ A din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția

penală, privind pe intimatul inculpat D.P.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 8 februarie 2007.