ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 602/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin opoziția la executare formulată la 4 iunie 2004, la Judecătoria Timișoara, S.N.P. P. SA București a cerut, în contradictoriu cu B.I.R. SMB, să se dispună anularea titlului executoriu reprezentat prin cecul emis la Timișoara în 21 martie 2003 în valoare de 4.000.000.000 lei, anularea tuturor actelor de executare inițiale, încetarea executării și întoarcerea executării sumelor înscrise în cec. Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 10732 din 23 noiembrie 2004 a respins opoziția la executare. În pronunțarea acestei hotărâri, în esență, s-a reținut că semnatarul cecului, directorul agenției comerciale P. Arad D.G.B.

a avut mandat de reprezentare a agenției în raporturile cu terții, astfel că potrivit art. 35 alin. (2) și (3) din decretul nr. 31/1954 actele săvârșite de reprezentantul legal obligă însăși persoana juridică. Chiar dacă a depășit limitele mandatului, directorul a acționat în calitate de reprezentant al societății emitente. Cecul emis este un titlu de credit valabil, astfel că opoziția la executare este nefondată. Împotriva acestei hotărâri, S.N.P. P. SA București a declarat apel, respins de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 68/ A din 11 aprilie 2005. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că cecul în litigiu a fost semnat de reprezentantul agenției comerciale P. Arad, director general care avea mandat de reprezentare, astfel că toate actele săvârșite de acesta sunt, conform art. 35 alin. (2) din decretul nr. 31/1954, chiar actele persoanei juridice.

S-a mai reținut că pentru semnarea cecului nu era necesar un mandat special, emiterea acestor titluri constituind activități normale și naturale ce țin de activitatea persoanei juridice. În ce privește data emiterii cecului, instanța a reținut că acesta a fost postdatat, fiind emis la o dată când semnatarul avea calitatea de director al agenției comerciale Arad. Conform Normelor Cadru B.N.R. nr. 7/1994 art. 159, cecul care are înscrisă ca dată a emiterii sale o dată ulterioară datei prezentării la plată se numește cec postdatat, iar conform art. 160, cecul postdatat este plătibil în ziua prezentării, data menționată ca dată a emiterii considerându-se ca și când nu ar fi fost scrisă. Așa fiind, instanța a reținut că opoziția la executare este nefondată așa cum întemeiat a reținut instanța de fond.

Împotriva deciziei menționate, S.N.P. P. SA București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici: - semnatarul cecurilor fostul director al agenției Arad, nu a avut, împuternicire pentru semnarea titlurilor de credit, astfel că greșit s-a reținut ca aplicabil art. 35 din decretul nr. 31/1954, potrivit căruia actele săvârșite de reprezentantul legal al unei persoane juridice este chiar actul persoanei juridice. - agenția comercială Arad, entitate fără personalitate juridică, nu avea dreptul să fie titulara unui cont, nu putea emite titluri de credit, astfel că este culpa băncii intimate, de a nu fi cerut actele de înființare a agenției pentru a verifica legalitatea deschiderii unui cont.

Prin decizia nr. 843/2000 s-a interzis agenției Arad emiterea de cecuri. - instanța a înlăturat greșit susținerile privind reaua credință a intimatei, față de faptul că cecurile au fost prezentate la plată la 20 februarie 2003 și 24 februarie 2003, când semnatarul acestora, era în anchetă penală, fapt de notorietate, astfel că cecurile erau nule. - cecurile nu era valabile întrucât nu purtau două semnături, așa cum prevede art. 18 alin. (10) și (11) din O.U.G. nr. 47/1997, respectiv semnăturile directorului și ale directorului financiar. - directorul agenției D.G.B. nu a avut mandat să emită cecuri. - emiterea cecurilor nu avea temei, era abuzivă, în lipsa unor raporturi fundamentale de livrare a mărfii plătită prin cecuri.

Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele motive: Recurenta prin criticile formulate, susține culpa intimatei, B.I.R. București de a nu fi verificat dacă agenția comercială Arad putea să deschidă cont la bancă și dacă directorul acesteia D.G.B. avea mandat de a emite cecuri. Instanțele de fond și apel au reținut întemeiat că este culpa SC P. SA, oponentă, de a nu fi supravegheat și controlat unitățile în subordine, activitatea împuterniciților numiți ca administratori. Faptul că recurenta a emis în 2000 o decizie prin care a interzis agenției comerciale Arad emiterea de cecuri, nu este opozabilă intimatei, cât timp nu s-a făcut dovada comunicării acesteia. Directorul agenției Arad, semnatarul cecurilor, a angajat societatea, conform art. 35 alin. (2) din decretul nr. 31/1954.

Potrivit acestei prevederi legale, „actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limita puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși”. Puterile directorului agenției erau reglementate de regulile mandatului, iar semnarea cecurilor s-a făcut în virtutea îndeplinirii unor operațiuni ce intrau normal în atribuțiile acestuia. Art. 70 din Legea nr. 31/1990, prevede că administratorii societății pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv. Iar art. 55 din legea citată, stabilește că în raporturile cu terții, societatea pe acțiuni este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de activitate, în afară de cazul în care ea dovedește că terții cunoșteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea acestuia.

În alin. (2) se prevede că clauzele actului constitutiv ori hotărârea organelor statutare ale societății prevăzute în aliniatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate. Din aceste reglementări, rezultă că terții nu răspund pentru depășirea mandatului de către administratorii societății, astfel că, fără temei, recurenta impută intimatei, depășirea atribuțiilor de către directorul, semnatarul cecurilor, întrucât este răspunzătoare pentru actele organelor sale. În același sens, art. 395 C. com. prevede că „față de cel de al treilea, mandatul tacit al prepusului socotește general și cuprinde actele necesare exercițiului comerțului pentru care este dat.

Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restricțiune a mandatului tacit, dacă nu probează că ei o cunoșteau în momentul contractării obligațiunii”. Ori, în cauză, nu numai că opozanta nu a încunoștințat-o pe intimată asupra emiterii abuzive a cecurilor cu încălcarea unor ordine emise de SC P. SA, dar, 4 cecuri au fost executate fără obiecțiuni, ceea ce a fost de natură să nu ridice suspiciuni din partea organului bancar, dimpotrivă, convingerea legitimității acestor titluri. Criticile recurentei privind nulitatea cecurilor, pe motiv că la data prezentării, februarie 2003, semnatarul acestora fusese destituit, nu pot susține nulitatea titlurilor, întrucât, după cum întemeiat au reținut instanțele de fond și apel, cecurile au fost emise anterior suspendării din funcție, deci ele îndeplineau condițiile de legalitate.

Sunt fără temei și motivele de nulitate pentru invocarea necesității celei de a doua semnături la emiterea cecurilor, adică și a directorului financiar. Legea asupra cecului nr. 59/1934, în art. 1, în cele 6 puncte, prevede condițiile de valabilitate la emiterea acestor titluri. Dispozițiile sunt de strictă interpretare, iar sancțiunea nulității nu se poate extinde dincolo de cazurile prevăzute de legiuitor. Ca urmare, nu se poate reține, adăugând la lege, condiția semnăturii directorului financiar, care să determine nulitatea cecului. Cu privire la semnătură, art. 1 din legea citată, prevede existența „semnăturii” celui care emite cecul (trăgătorul). În cazul societăților comerciale, este necesară semnătura reprezentantului, a persoanei fizice ce reprezintă societatea, în cazul în speță directorul agenției, și ștampila din care rezultă denumirea persoanei juridice, fără a fi necesară o altă semnătură pe cec.

Sunt nefondate și criticile privind ilegalitatea cecurilor prin faptul că nu au corespuns unor livrări de produse petroliere, nu au existat relații comerciale reale cu beneficiarul cecurilor. Aceasta întrucât, cecul fiind un titlu formal și abstract, este independent de raportul fundamental, preexistent, ce a determinat emiterea acestuia. Așa fiind, hotărârea atacată se reține a fi temeinică și legală, astfel că recursul urmează să fie respins ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată către intimată la cheltuieli de judecată în sumă de 3.600 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SA București, împotriva deciziei civile nr. 68/ A din 11 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă pe recurentă la plata sumei de 3.600 RON cheltuieli de judecată către intimata B.I.R. S.P.A. București. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 februarie 2006.