ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 602/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin opoziția la executare formulată

la 4 iunie 2004, la Judecătoria Timișoara, S.N.P. P. SA București a cerut, în

contradictoriu cu B.I.R. SMB, să se dispună anularea titlului executoriu

reprezentat prin cecul emis la Timișoara în 21 martie 2003 în valoare de

4.000.000.000 lei, anularea tuturor actelor de executare inițiale, încetarea

executării și întoarcerea executării sumelor înscrise în cec.

Judecătoria Timișoara, prin sentința

civilă nr. 10732 din 23 noiembrie 2004 a respins opoziția la executare.

În pronunțarea acestei hotărâri, în

esență, s-a reținut că semnatarul cecului, directorul agenției comerciale P.

Arad D.G.B. a avut mandat de reprezentare a agenției în raporturile cu terții,

astfel că potrivit art. 35 alin. (2) și (3) din decretul nr. 31/1954 actele

săvârșite de reprezentantul legal obligă însăși persoana juridică.

Chiar dacă a depășit limitele

mandatului, directorul a acționat în calitate de reprezentant al societății

emitente.

Cecul emis este un titlu de credit

valabil, astfel că opoziția la executare este nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, S.N.P. P.

SA București a declarat apel, respins de Curtea de Apel Timișoara prin decizia

civilă nr. 68/ A din 11 aprilie 2005.

În pronunțarea acestei hotărâri,

instanța a reținut că cecul în litigiu a fost semnat de reprezentantul agenției

comerciale P. Arad, director general care avea mandat de reprezentare, astfel

că toate actele săvârșite de acesta sunt, conform art. 35 alin. (2) din decretul

nr. 31/1954, chiar actele persoanei juridice.

S-a mai reținut că pentru semnarea

cecului nu era necesar un mandat special, emiterea acestor titluri constituind

activități normale și naturale ce țin de activitatea persoanei juridice.

În ce privește data emiterii

cecului, instanța a reținut că acesta a fost postdatat, fiind emis la o dată

când semnatarul avea calitatea de director al agenției comerciale Arad.

Conform Normelor Cadru B.N.R. nr. 7/1994

art. 159, cecul care are înscrisă ca dată a emiterii sale o dată ulterioară

datei prezentării la plată se numește cec postdatat, iar conform art. 160,

cecul postdatat este plătibil în ziua prezentării, data menționată ca dată a

emiterii considerându-se ca și când nu ar fi fost scrisă. Așa fiind, instanța a

reținut că opoziția la executare este nefondată așa cum întemeiat a reținut

instanța de fond.

Împotriva deciziei menționate, S.N.P.

P. SA București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

formulând următoarele critici:

- semnatarul cecurilor fostul

director al agenției Arad, nu a avut, împuternicire pentru semnarea titlurilor

de credit, astfel că greșit s-a reținut ca aplicabil art. 35 din decretul nr.

31/1954, potrivit căruia actele săvârșite de reprezentantul legal al unei

persoane juridice este chiar actul persoanei juridice.

- agenția comercială Arad, entitate

fără personalitate juridică, nu avea dreptul să fie titulara unui cont, nu

putea emite titluri de credit, astfel că este culpa băncii intimate, de a nu fi

cerut actele de înființare a agenției pentru a verifica legalitatea deschiderii

unui cont.

Prin decizia nr. 843/2000 s-a

interzis agenției Arad emiterea de cecuri.

- instanța a înlăturat greșit

susținerile privind reaua credință a intimatei, față de faptul că cecurile au

fost prezentate la plată la 20 februarie 2003 și 24 februarie 2003, când

semnatarul acestora, era în anchetă penală, fapt de notorietate, astfel că

cecurile erau nule.

- cecurile nu era valabile întrucât

nu purtau două semnături, așa cum prevede art. 18 alin. (10) și (11) din O.U.G.

nr. 47/1997, respectiv semnăturile directorului și ale directorului financiar.

- directorul agenției D.G.B. nu a

avut mandat să emită cecuri.

- emiterea cecurilor nu avea temei,

era abuzivă, în lipsa unor raporturi fundamentale de livrare a mărfii plătită

prin cecuri.

Recursul este nefondat și urmează să

fie respins pentru următoarele motive:

Recurenta prin criticile formulate,

susține culpa intimatei, B.I.R. București de a nu fi verificat dacă agenția comercială

Arad putea să deschidă cont la bancă și dacă directorul acesteia D.G.B. avea

mandat de a emite cecuri.

Instanțele de fond și apel au

reținut întemeiat că este culpa SC P. SA, oponentă, de a nu fi supravegheat și

controlat unitățile în subordine, activitatea împuterniciților numiți ca

administratori.

Faptul că recurenta a emis în 2000 o

decizie prin care a interzis agenției comerciale Arad emiterea de cecuri, nu

este opozabilă intimatei, cât timp nu s-a făcut dovada comunicării acesteia.

Directorul agenției Arad, semnatarul

cecurilor, a angajat societatea, conform art. 35 alin. (2) din decretul nr.

31/1954. Potrivit acestei prevederi legale, „actele juridice făcute de organele

persoanei juridice, în limita puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele

persoanei juridice însăși”.

Puterile directorului agenției erau

reglementate de regulile mandatului, iar semnarea cecurilor s-a făcut în

virtutea îndeplinirii unor operațiuni ce intrau normal în atribuțiile acestuia.

Art. 70 din Legea nr. 31/1990,

prevede că administratorii societății pot face toate operațiunile cerute pentru

aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate, afară de restricțiile

arătate în actul constitutiv.

Iar art. 55 din legea citată,

stabilește că în raporturile cu terții, societatea pe acțiuni este angajată

prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de

activitate, în afară de cazul în care ea dovedește că terții cunoșteau sau, în

împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea acestuia.

În alin. (2) se prevede că clauzele

actului constitutiv ori hotărârea organelor statutare ale societății prevăzute

în aliniatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor

organe, sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate.

Din aceste reglementări, rezultă că

terții nu răspund pentru depășirea mandatului de către administratorii

societății, astfel că, fără temei, recurenta impută intimatei, depășirea

atribuțiilor de către directorul, semnatarul cecurilor, întrucât este

răspunzătoare pentru actele organelor sale.

În același sens, art. 395 C. com.

prevede că „față de cel de al treilea, mandatul tacit al prepusului socotește

general și cuprinde actele necesare exercițiului comerțului pentru care este

dat. Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restricțiune a mandatului

tacit, dacă nu probează că ei o cunoșteau în momentul contractării

obligațiunii”.

Ori, în cauză, nu numai că opozanta

nu a încunoștințat-o pe intimată asupra emiterii abuzive a cecurilor cu

încălcarea unor ordine emise de SC P. SA, dar, 4 cecuri au fost executate fără

obiecțiuni, ceea ce a fost de natură să nu ridice suspiciuni din partea

organului bancar, dimpotrivă, convingerea legitimității acestor titluri.

Criticile recurentei privind

nulitatea cecurilor, pe motiv că la data prezentării, februarie 2003,

semnatarul acestora fusese destituit, nu pot susține nulitatea titlurilor,

întrucât, după cum întemeiat au reținut instanțele de fond și apel, cecurile au

fost emise anterior suspendării din funcție, deci ele îndeplineau condițiile de

legalitate.

Sunt fără temei și motivele de

nulitate pentru invocarea necesității celei de a doua semnături la emiterea

cecurilor, adică și a directorului financiar.

Legea asupra cecului nr. 59/1934, în

art. 1, în cele 6 puncte, prevede condițiile de valabilitate la emiterea

acestor titluri. Dispozițiile sunt de strictă interpretare, iar sancțiunea

nulității nu se poate extinde dincolo de cazurile prevăzute de legiuitor.

Ca urmare, nu se poate reține,

adăugând la lege, condiția semnăturii directorului financiar, care să determine

nulitatea cecului.

Cu privire la semnătură, art. 1 din

legea citată, prevede existența „semnăturii” celui care emite cecul

(trăgătorul).

În cazul societăților comerciale,

este necesară semnătura reprezentantului, a persoanei fizice ce reprezintă

societatea, în cazul în speță directorul agenției, și ștampila din care rezultă

denumirea persoanei juridice, fără a fi necesară o altă semnătură pe cec.

Sunt nefondate și criticile privind

ilegalitatea cecurilor prin faptul că nu au corespuns unor livrări de produse

petroliere, nu au existat relații comerciale reale cu beneficiarul cecurilor.

Aceasta întrucât, cecul fiind un

titlu formal și abstract, este independent de raportul fundamental,

preexistent, ce a determinat emiterea acestuia.

Așa fiind, hotărârea atacată se

reține a fi temeinică și legală, astfel că recursul urmează să fie respins ca

nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

recurenta va fi obligată către intimată la cheltuieli de judecată în sumă de

3.600 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta SC P. SA București, împotriva deciziei civile nr. 68/ A din 11

aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Obligă pe recurentă la plata sumei

de 3.600 RON cheltuieli de judecată către intimata B.I.R. S.P.A. București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 14 februarie 2006.