Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4374/2006

HOTĂRÂRE
06.12.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4374/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 18 mai 2006, reclamanta I.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 4754 din 6 februarie 2004 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamanta I.E. a arătat, în esență, că în mod greșit i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, sub motivația că nu se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c), deoarece s-a născut la data de 13 februarie 1944, după schimbul de populație ce a avut loc ca urmare a Tratatului încheiat la Craiova în 1940, între Bulgaria și România.

Reclamanta a susținut că prin materialul probator administrat a făcut dovada că s-a născut după ce părții au fost strămutați din Bulgaria și, astfel, a suferit aceleași privațiuni, ca și ceilalți membri ai familiei sale. Prin sentința civilă nr. 500/CA din 26 iunie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei I.E., a anulat hotărârea nr. 4754 din 6 februarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea și a constatat că reclamanta are calitate de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu și a suferit aceleași consecințe nefavorabile pe care le-a îndurat familia sa.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate. În esență, se susține că, născându-se după data strămutării părinților săi, reclamanta nu a fost strămutată din Bulgaria, iar schimbul de populație care a făcut obiectul Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova, în septembrie 1940, a avut loc înainte datei nașterii reclamantei, așa că aceasta nu poate beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000. Totodată, se susține că tratatul menționat a avut o perioadă de punere în aplicare de 3 luni, în care trebuia realizat schimbul de populații stabilit, neputându-se accepta că, la data nașterii reclamantei, putea fi vorba de o strămutare care să-i confere acesteia drepturile prevăzute de lege.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și acela a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamanta s-a născut pe teritoriul României, în localitatea Caugagia, județul Tulcea, la data de 13 februarie 1944, după ce părinții acesteia au fost obligați să se refugieze de pe teritoriul cedat Bulgariei, prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940 (satul Stâna Cadânei, comuna Hasichioselek, județul Caliacra). Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este de necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la cere părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor al persoanei strămutate, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G.

nr. 105/1999, a fortiori trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate, și copilul născut în perioada de strămutare a părinților. Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și, astfel, persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturile compensatorii, nu cuprinde vreo limitare în această privință. Rezultă că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 500/CA din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-12-06
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4373/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 19 mai 2006, reclamantul B.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană
ÎCCJ 2006-12-06
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4375/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe cale contenciosului administrativ la data de 25 mai 2006, reclamanta B.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județ
ÎCCJ 2006-06-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2085/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 27 decembrie 2005, reclamanta A.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Jude
ÎCCJ 2006-06-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2006-06-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2432/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul I.G. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Tulcea, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărâri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă