Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7409/2006

HOTĂRÂRE
25.09.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7409/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 martie 2004, la Tribunalul Gorj, reclamantul A.C.A. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru construcțiile (casă de locuit și grajd) și pentru suprafața de 3,80 ha teren care au fost preluate de stat în mod abuziv. În cuprinsul acțiunii reclamantul a arătat că, prin sentința penală nr. 308/1952 a fostului Tribunal Militar Teritorial București, a fost condamnat la 5 ani muncă silnică și confiscarea averii pentru crima de favorizarea infractorului și că în baza acestei hotărâri judecătorești i-au fost preluate construcțiile și terenul proprietate personală, construcțiile fiind ulterior demolate.

Prin hotărârea nr. 88/1990 a Prefecturii Județului Gorj i-a fost recunoscută reclamantului calitatea de fost condamnat politic și i s-a recunoscut vechimea în muncă pentru perioada de detenție, fiindu-i acordate drepturile prevăzute în Decretul-lege nr. 118/1990. Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 228 din 2 septembrie 2004, a admis acțiunea în contradictoriu cu Primăria comunei Cătunele, județul Gorj, cu Prefectura Județului Gorj și cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 71.774.000 lei (ROL), corespunzător valorii construcției demolate, sub formă de despăgubiri bănești.

Capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 3,80 ha și pentru bunurile mobile (animale) a fost respins cu motivarea că se afla în curs de desfășurare procedura prevăzută prin Legea nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 128 din 17 ianuarie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de D.G.F.P. Gorj în numele Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că Statul Român are calitate procesuală pasivă în litigiu, introducerea în cauză fiind dispusă pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs D.G.F.P.

Gorj în numele Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice susținând că decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 și art. 31 din Legea nr. 10/2001, așa încât acțiunea împotriva Statului Român trebuia respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate. Recursul declarat este întemeiat. Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care se solicită aplicarea Legii nr. 10/2001, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat în judecată numai în două cazuri prevăzute în această lege și anume: - art. 26 alin. (3), în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată; - art. 31 alin. (4), dacă persoana îndreptățită la măsuri reparatorii optează, prin cerere, pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

În litigiul dedus judecății în prezentul dosar, reclamantul A.C.A. nu se află în nici unul din cazurile reglementate prin dispozițiile art. 26 alin. (3) și art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 așa încât fără temei legal atât prima instanță cât și instanța de apel au reținut că Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă. Decizia instanței de apel fiind pronunțată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, urmează să fie admis recursul exercitat, fie casată decizia și rejudecând procesul să fie admis apelul și să fie schimbată în parte sentința tribunalului în sensul respingerii acțiunii împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 128 din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova pe care o casează. Admite apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 228 din 2 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj pe care o schimbă în parte, în sensul respingerii acțiunii formulată împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5907/2007
tă și a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1479 mp, situat în Târgu Jiu, individualizat prin suprafață și parcele conform raportului de expertiză. S-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de
ÎCCJ 2011-11-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8051/2011
este fondat, pentru cele ce preced. Potrivit art. 5, lit b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administra
ÎCCJ 2012-05-28
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3811/2012
tul normativ mai sus arătat. Prin sentința civilă nr. 313 din 04 octombrie 2010, Tribunalul Gorj a respins acțiunea formulată de reclamantul P.S. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. A reținut că reclamantul a acțio
ÎCCJ 2006-11-28
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9818/2006
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, la 6 mai 2005, reclamantele B.T.E. și D.I. au chemat în judecată pe
ÎCCJ 2011-09-20
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6167/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj la 18 aprilie 2006, reclamantul S.E.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei L., Judecătoria Gorj, să se dispună anularea dispo
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă