ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3231/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 1 august 2005, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului Feleacului și Clujului și cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, suspendarea și respectiv anularea hotărârii nr. 2/2005 a Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, precum și a hotărârii nr. 1947/2005 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În motivarea cererii, reclamantul a susținut nulitatea celor două hotărâri, dat fiind faptul că au fost pronunțate cu încălcarea normelor procedurale, fără o corectă apreciere a probelor administrate și prin încălcarea dispozițiilor din Regulamentul de procedură al Bisericii Ortodoxe Române.

Prin sentința civilă nr. 194 din 25 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis excepția invocată de pârât și în consecință, a respins acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă, reținând pentru aceasta că actele contestate fac parte din categoria celor prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, M.I., care a susținut, în esență, că, în mod nelegal i-a fost încălcat dreptul fundamental al liberului acces la justiție, în condițiile în care Biserica Ortodoxă Română este o persoană de drept privat cu statut de utilitate publică, iar actele emise de organele proprii de judecată sunt acte administrative jurisdicționale care se supun controlului instanțelor de contencios.

Recursul nu este fondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Constituția, prin dispozițiile sale [art. 29 alin. (3) și (5)], consacră libertatea cultelor religioase de a se organiza potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor din România, definește prin art. 15, Biserica Ortodoxă Română ca autocefală și unitară în organizarea sa. Astfel, ea funcționează pe baza unui statut aprobat prin Decretul nr. 233/1999, în temeiul căruia s-au elaborat o serie de regulamente specifice activităților desfășurate, printre care se regăsește și „Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române”, căruia i se supun toți membrii clerului de mir și călugări, indiferent de ocupație și de funcțiile ce le îndeplinesc (art. 1 din Decretul nr. 7/1950).

Ca instanțe de judecată proprii, îngăduite prin Decretul nr. 177/1948, art. 8, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române funcționează consistoriile bisericești cu drept exclusiv pentru soluționarea problemelor disciplinare pe plan local și Sfântul Sinod ale cărui hotărâri au caracter definitiv. Același act normativ prin art. 11, exceptează de la jurisdicția religioasă delictele și crimele de drept comun săvârșite de șefi sau ierarhii cultelor religioase și care revin, spre soluționare, instanțelor laice.

Astfel fiind, cum obiectul acțiunii reclamantului îl constituie hotărârea Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului nr. 2/2005, rămasă definitivă prin hotărârea nr. 1947/2005 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care i s-a aplicat pedeapsa caterisirii conform art. 15 și 16 din Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, legal și temeinic s-a apreciat de către instanța fondului, că nu pot face obiectul cenzurii instanțelor de contencios, fiind emise într-o procedură specială reglementată prin norme canonice. Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.I. împotriva sentinței civile nr. 194 din 25 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2006.