ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3231/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 1

august 2005, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu Arhiepiscopia

Ortodoxă Română a Vadului Feleacului și Clujului și cu Sfântul Sinod al

Bisericii Ortodoxe Române, suspendarea și respectiv anularea hotărârii nr. 2/2005

a Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, precum și a hotărârii nr.

1947/2005 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut nulitatea celor două hotărâri, dat fiind faptul că au

fost pronunțate cu încălcarea normelor procedurale, fără o corectă apreciere a

probelor administrate și prin încălcarea dispozițiilor din Regulamentul de

procedură al Bisericii Ortodoxe Române.

Prin sentința civilă nr. 194

din 25 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis excepția invocată de pârât și în consecință, a respins

acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă, reținând pentru aceasta că actele

contestate fac parte din categoria celor prevăzute de art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, fiind exceptate de la controlul instanței de contencios

administrativ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, M.I., care a susținut, în esență, că, în mod nelegal i-a fost

încălcat dreptul fundamental al liberului acces la justiție, în condițiile în

care Biserica Ortodoxă Română este o persoană de drept privat cu statut de

utilitate publică, iar actele emise de organele proprii de judecată sunt acte

administrative jurisdicționale care se supun controlului instanțelor de

contencios.

Recursul nu este fondat și

urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Constituția, prin

dispozițiile sale [art. 29 alin. (3) și (5)], consacră libertatea cultelor

religioase de a se organiza potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.

Decretul nr. 177/1948

privind regimul general al cultelor din România, definește prin art. 15, Biserica

Ortodoxă Română ca autocefală și unitară în organizarea sa. Astfel, ea

funcționează pe baza unui statut aprobat prin Decretul nr. 233/1999, în temeiul

căruia s-au elaborat o serie de regulamente specifice activităților

desfășurate, printre care se regăsește și „Regulamentul de procedură al

instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române”, căruia

i se supun toți membrii clerului de mir și călugări, indiferent de ocupație și

de funcțiile ce le îndeplinesc (art. 1 din Decretul nr. 7/1950).

Ca instanțe de judecată

proprii, îngăduite prin Decretul nr. 177/1948, art. 8, în cadrul Bisericii

Ortodoxe Române funcționează consistoriile bisericești cu drept exclusiv pentru

soluționarea problemelor disciplinare pe plan local și Sfântul Sinod ale cărui

hotărâri au caracter definitiv.

Același act normativ prin art.

11, exceptează de la jurisdicția religioasă delictele și crimele de drept comun

săvârșite de șefi sau ierarhii cultelor religioase și care revin, spre

soluționare, instanțelor laice.

Astfel fiind, cum obiectul

acțiunii reclamantului îl constituie hotărârea Consistoriului Eparhial al

Arhiepiscopiei Clujului nr. 2/2005, rămasă definitivă prin hotărârea nr. 1947/2005

a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care i s-a aplicat

pedeapsa caterisirii conform art. 15 și 16 din Regulamentul de procedură al

instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, legal și

temeinic s-a apreciat de către instanța fondului, că nu pot face obiectul

cenzurii instanțelor de contencios, fiind emise într-o procedură specială

reglementată prin norme canonice.

Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.I. împotriva sentinței civile nr. 194 din 25 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2006.