ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3539/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

12 aprilie 2006, reclamanta P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 19686 din 20 februarie 2006 și

obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să i se acorde

indemnizația de refugiată, conform prevederilor Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 243

din 25 mai 2006, a respins acțiunea, reținând, în esență, că reclamanta nu a

îndeplinit condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv nu a făcut

dovada că a suferit persecuții etnice datorită regimurilor instaurate în

România, în perioada reglementată de lege.

În plus, martorii citați

pentru audiere, la termenul din 25 mai 2006, nu s-au prezentat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta, în baza art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că hotărârea este nelegală, întrucât instanța trebuia să insiste în

audierea martorilor care nu s-au prezentat la termenul pentru care au fost

citați, cu precizarea că neprezentarea acestora s-a datorat unor motive

obiective.

Recursul este întemeiat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii

sunt în drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la

lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră

folositoare, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul

litigiului.

În ceea ce privește cauza

dedusă judecății, într-adevăr, împrejurările invocate de către reclamantă nu au

putut fi verificate suficient prin probele administrate, declarațiile autentice

ale martorilor nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de

drepturi în litigiu.

Astfel, cum, de altfel, s-a

constatat și de către instanța de fond, aceiași martori precizează date

diferite ca început al perioadei de refugiu în declarațiile date pentru

reclamantă și frații acesteia.

Prin urmare, pentru a

stabili cu certitudine incidența prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, completată și modificată și pentru a vedea, astfel, dacă

recurenta-reclamantă este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii,

trebuia determinată, fără echivoc, perioada refugiului, având în vedere că se

susține că a avut loc împreună cu familia.

Așa fiind, se impune

ascultarea martorilor cu privire la susținerile reclamantei, pentru a se lămuri

toate aspectele legate de pretinsul refugiu, în principal data de început a

acestuia, dată asupra căreia s-au reținut contradicții.

De asemenea, nu este lipsit

de interes a se solicita hotărârile prin care fraților reclamantei li s-a

stabilit calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, dacă au

obținut astfel de hotărâri.

Față de cele ce preced, în

temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa

sentința atacată, iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta P.I. împotriva sentinței civile nr. 243 din 25 mai 2006 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2006.