ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3539/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2006, reclamanta P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 19686 din 20 februarie 2006 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să i se acorde indemnizația de refugiată, conform prevederilor Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 243 din 25 mai 2006, a respins acțiunea, reținând, în esență, că reclamanta nu a îndeplinit condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv nu a făcut dovada că a suferit persecuții etnice datorită regimurilor instaurate în România, în perioada reglementată de lege.

În plus, martorii citați pentru audiere, la termenul din 25 mai 2006, nu s-au prezentat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, în baza art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea este nelegală, întrucât instanța trebuia să insiste în audierea martorilor care nu s-au prezentat la termenul pentru care au fost citați, cu precizarea că neprezentarea acestora s-a datorat unor motive obiective. Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul litigiului. În ceea ce privește cauza dedusă judecății, într-adevăr, împrejurările invocate de către reclamantă nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, declarațiile autentice ale martorilor nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu. Astfel, cum, de altfel, s-a constatat și de către instanța de fond, aceiași martori precizează date diferite ca început al perioadei de refugiu în declarațiile date pentru reclamantă și frații acesteia.

Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, completată și modificată și pentru a vedea, astfel, dacă recurenta-reclamantă este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuia determinată, fără echivoc, perioada refugiului, având în vedere că se susține că a avut loc împreună cu familia. Așa fiind, se impune ascultarea martorilor cu privire la susținerile reclamantei, pentru a se lămuri toate aspectele legate de pretinsul refugiu, în principal data de început a acestuia, dată asupra căreia s-au reținut contradicții. De asemenea, nu este lipsit de interes a se solicita hotărârile prin care fraților reclamantei li s-a stabilit calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, dacă au obținut astfel de hotărâri.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentința atacată, iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta P.I. împotriva sentinței civile nr. 243 din 25 mai 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2006.