ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1349/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 iulie 2005, reclamantul K.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16393 din 24 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste printr-o nouă hotărâre, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivare, reclamantul a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, deși a dovedit că, în luna septembrie 1940, împreună cu familia, a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor exercitate, din motive etnice, de către legionari și jandarmi împotriva populației maghiare din teritoriul românesc.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 606 din 4 octombrie 2005, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în raport cu probele administrate, din care rezultă că refugiul a avut loc în septembrie 1940, nu se poate concluziona că persecuția etnică a fost cea care a determinat schimbarea de domiciliu a reclamantului, întrucât acesta s-a refugiat dintr-o localitate aflată sub administrația Statului Român. Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea acestei hotărâri judecătorești și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru rezolvarea corectă a fondului.

Recurentul a susținut, în esență, că pentru verificarea susținerilor reclamantului, instanța trebuia să dispună audierea nemijlocită martorilor pe a căror declarații autentice s-a fondat acțiunea. Recursul este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”. În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul litigiului.

În ceea ce privește cauza dedusă judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către intimatul-reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, declarațiile autentice ale martorilor, administrate în cauză, nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G.

nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea astfel, dacă intimatul-reclamant este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate fără echivoc, cauza, împrejurările, precum și localitatea în care acesta, împreună cu familia, și-a schimbat domiciliul. În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege și prin audierea nemijlocită a martorilor în sensul specificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, împotriva sentinței civile nr. 606 din 4 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2006.