ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 791/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, la 12 iunie 2006 reclamanta R.L. a solicitat în contradictoriu

cu Casa Județeană de Pensii Cluj anularea hotărârii din 30 martie 2006 emisă de

pârâtă, cu consecința obligării acesteia din urmă la acordarea drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000.

În

motivarea acțiunii, reclamanta arată că hotărârea pârâtei

este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia și recunoașterea calității

de refugiat conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 198/2000. De asemenea,

reclamanta

a arătat că s-a născut în localitatea B., Județul Cluj, în apropierea pichetului

unguresc.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că reclamanta

nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât,

așa-zisul refugiu a avut loc într-o localitate care se afla sub administrația statului

Român, solicitând respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 339/2006 din 6

septembrie 2006 , Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.L., a dispus anularea hotărârii

din 30 martie 2006 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și a constatat

că reclamanta are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 de aprobarea a O.G.

nr. 105/1999, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre în sensul acordării drepturilor

prevăzute de lege, pentru perioada 16 octombrie 1040-06 martie 1945, începând cu

data de 1 aprilie 2006. Totodată, obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor

de judecată în sumă de 100 RON.

Pentru a pronunța această soluție instanța

de fond, examinând probele administrate, respectiv declarațiile notariale ale martorilor

B.I. și M.M. și actele de stare civilă a constatat că, în perioada 16 octombrie

1940-iulie 1945, din cauza persecuțiilor pe motive etnice, familia reclamantei s-a

refugiat din satul B., comuna M., Județul Cluj, în Brașov, Județul Brașov, iar după

eliberarea Ardealului s-a întors la domiciliul său.

Instanța de fond a mai reținut, din depozițiile

testimoniale ale martorilor B.N. și B.F., că locuitorii satului au trăit într-o

permanentă tensiune psihică, deoarece satul fiind la graniță, luptele duse între

cele două armate aveau repercursiuni directe asupra locuitorilor care, în marea

lor majoritate, au ales calea refugiului.

Împotriva acestei soluții, considerând-o

nelegală și netemeinică, a declarat, în termen legal, recurs pârâta Casa Județeană

de Pensii Cluj, susținând că reclamanta nu îndeplinește condițiile menționate la

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece prin persoană care a fost strămutată

în altă localitate, în sensul legii menționate, se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate. A

mai arătat că declarațiile de martori sunt dovezi, conform prezentei legi, dar numai

în măsura în care concordă cu situația istorică. Conchide arătând că nu orice declarație

de martor se poate opune legii sau realității.

Prin încheierea de ședință din data de

15 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 242

alin. (2) C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei, pentru lipsa nejustificată

a părților.

Prin Serviciul Registratură, la data de

24 ianuarie 2008, intimata-reclamantă R.L. a depus o cerere prin care a solicitat

repunerea

cauzei pe rol în vederea soluționării recursului

declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta in continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive

etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de

suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată

în altă localitate.

Este adevărat că, potrivit art. 2 din Normele

de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană

strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe domiciliul în altă localitate,

din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.

Dar, așa cum rezultă dealtfel, în mod expres,

acest refugiu trebuia să se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă

persoana respectivă, din motive etnice.

În

cauză, reclamanta născută G., la data de 14 martie 1926 împreună

cu familia sa, în cursul lunii octombrie 1944, a părăsit satul B., întrucât acesta

se afla la granița dintre cele două teritorii aflate sub administrație diferită,

refugiindu-se în Brașov, localitate din care a revenit, după terminarea războiului.

Din depozițiile testimoniale ale martorilor

B.N. și B.F. nu reiese că motivul refugiului reclamantei ar fi fost persecuția etnică,

în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,ci faptul că în satul B. se desfășurau

operațiuni militare, aspecte reținute și de instanța de fond. Martorii precizează

că „satul se întindea pe o distanță de 1,5 km și adesea se desfășurau operațiuni

militare iar datorită temerilor care starea de război le-a creat-o majoritatea sătenilor

au fost nevoiți să se refugieze".

Pentru motivele arătate, în temeiul

art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința va

fi casată și, pe fond, se va respinge acțiunea formulată de reclamanta R.L., ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 339 din 6 septembrie 2006 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, pe fond, respinge

acțiunea formulată de reclamanta R.L., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

februarie 2008.