ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3683/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

48/CA din 6 martie 2006, pronunțată în dosarul nr. 5349/CA/2005, a respins

acțiunea formulată de reclamantul Ș.G. împotriva pârâților Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră București și Școala de Pregătire a Agenților

de Poliție de Frontieră „Avram Iancu” Oradea.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat

examinarea a 9 indicatori de evaluare din fișa de evaluare pentru perioada 1

ianuarie 2003 - 15 august 2003, respectiv modificarea acestora, a punctajului

general și a calificativului general din „Bun”, în „Foarte bun”, susținând, în

esență, că evaluarea și calificativul nu i-au fost aduse la cunoștință potrivit

legii, iar punctajul acordat a fost influențat, la o parte a indicatorilor

contestați, de existența unei sancțiuni disciplinare care, însă, a fost anulată

prin sentința nr. 596/CA din 18 decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Verificând actele dosarului,

instanța a reținut că prin fișa se evaluare s-au acordat reclamantului, 3

puncte la toți indicatorii contestați.

Rezultatul evaluării i-a

fost adus la cunoștință reclamantului, în ședința Consiliului profesoral din 23

decembrie 2003, acesta refuzând să semneze de luare la cunoștință.

În consecință, reclamantul

nu poate să invoce că actul atacat nu i s-a adus la cunoștință, exercitarea cu

rea credință a drepturilor neputându-i crea un astfel de drept.

Potrivit art. 131 din

Ordinul nr. 330/2002, al ministrului de interne, rezultatele evaluării și

calificativele acordate pot fi contestate în termen de 3 zile de la luarea la

cunoștință.

Reclamantul a depus această

contestație la 21 iunie 2005, mult peste termenul prevăzut de textul mai sus indicat,

raportat la data la care i s-a adus la cunoștință rezultatul verificării în

urma refuzului de a semna fișa de evaluare.

Singurul indicativ care ar

fi fost influențat de sancțiunea disciplinară, este cel de la criteriul Cb) 15,

care se referă la disciplină, deși la acordarea punctajului nu a fost avută în

vedere acea sancțiune, așa cum rezultă din consemnarea făcută la concluzii.

Sancțiunea disciplinară a

fost anulată prin sentința nr. 596/CA din 18 decembrie 2003 a Curții de Apel

Oradea, devenită irevocabilă prin decizia nr. 2828 din 26 aprilie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dar și în raport cu acest

act nou obținut, cererea prin care s-a solicitat reevaluarea, a fost depusă

tardiv, neputând fi soluționată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termenul legal, reclamantul Ș.G., solicitând casarea ei și

trimiterea dosarului, spre judecare, fie instanței competente care, în opinia

sa, este Tribunalul Brașov, fie aceleiași instanțe, pentru judecarea cauzei,

întrucât aceasta a respins în mod greșit acțiunea, pe baza excepției de

tardivitate.

Pe fondul cauzei, pentru

ipoteza în care se va aprecia că nu se impune trimiterea cauzei spre

rejudecare, s-a solicitat a se dispune, în urma reanalizării materialului

probator administrat, admiterea contestației, așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a

susținut că prin raportare la organul emitent al actului administrativ

contestat, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Brașov,

instanță care, în mod greșit, a declinat competența în favoarea Curții de Apel

Oradea.

S-a apreciat, de asemenea,

că, procedând la respingerea acțiunii, ca fiind tardiv formulată, fără a exista

o dovadă scrisă a comunicării fișei de evaluare, prima instanță a pronunțat o

hotărâre nelegală.

Sub acest aspect, în opinia

recurentului, actele depuse la dosar nu fac dovada comunicării, întrucât

analiza privind desfășurarea activităților de evaluare, este opera individuală

a d-nului I.M. și nu există un proces-verbal în care să se consemneze presupusul

său refuz de a semna de luare la cunoștință, tocmai pentru că nu a existat nici

o pretinsă încercare de comunicare.

Pe de altă parte,

procesul-verbal al ședinței din 23 decembrie 2003 nu atestă că s-ar fi discutat

ceva despre comunicarea evaluării, iar tabelul atașat acestuia nu prezintă nici

relevanță, nefiind semnat de nimeni.

Concluzionând, recurentul a

susținut că nu s-a făcut în nici un fel dovada comunicării evaluării, dovadă ce

trebuie să fie materială, sarcina probei revenind intimaților.

Pe fond, au fost reiterate

susținerile privind influențarea calificativului de existența sancțiunii

disciplinare aplicată în mod abuziv și anulată ulterior pe cale judecătorească,

față de refuzul pârâtei de a proceda la reevaluarea lui, solicitându-se

schimbarea acestuia din „Bun”, în „Foarte Bun”.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 și H.G. nr.

1209/2003.

Analizând actele dosarului,

susținerile recurentului, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304

1

C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente în cauză, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare

arătate.

Curtea de Apel Oradea a fost

sesizată cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, în baza sentinței

nr. 324/CA/2005, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3642/CA/2005, devenită

irevocabilă prin nerecurare.

Astfel sesizată, în

considerarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima

instanță a procedat în mod corect la soluționarea cauzei, fără a se declara, la

rândul său, necompetentă material, întrucât emitentul actului a acționat în

numele Inspectoratului General al Poliței de Frontieră, în limitele conferite

de acesta din urmă, neavând personalitate juridică, după cum a susținut și

recurentul însuși prin cererea introductivă.

Prin prisma actelor

dosarului, prima instanță a reținut în mod corect că reclamantului i-a fost

adus la cunoștință rezultatul evaluării în ședința Consiliului profesoral din

23 decembrie 2003, la care a participat, prin prezentarea analizei privind

desfășurarea activității de evaluare ce conține mențiunea expresă a refuzului

acestuia de a semna de luare la cunoștință, motivat de faptul că i-ar fi fost

întocmită sub efectul sancțiunii ce i-a fost aplicată în anul respectiv, de la

acea dată începând să curgă termenul de 3 zile prevăzut de art. 131 din Ordinul

Ministerului de Interne nr. 330/2002, pentru depunerea contestației.

Contestația a fost depusă

tardiv și în raport cu data la care a devenit irevocabilă sentința nr. 596/CA

din 18 decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, respectiv 26 aprilie 2005

conform deciziei nr. 2828 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind

înregistrată numai la data de 21 iunie 2005.

Prin urmare, refuzul

emitentului, de a proceda la reanalizarea unor indicatori ai evaluării de

serviciu, pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 15 august 2003, în condițiile art.

131 alin. (2) din Ordinul Ministerului de Interne nr. 330/2002, este întrutotul

justificat.

Reținând, așadar, că

hotărârea atacată a fost dată cu respectarea normelor de competență și cu

aplicarea corectă a legii, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 3 și 9, cărora le pot fi circumscrise susținerile recurentului,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., va respinge recursul,

ca nefondat.

Deși, în drept, s-a făcut

referire și la dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu s-au indicat

argumentele care, în opinia recurentului, ar atrage incidența acestui motiv de

recurs și nici nu s-a indicat actul pretins denaturat, astfel încât acest motiv

de recurs nu se impune a fi examinat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ș.G. împotriva sentinței civile nr. 48/CA/2005 - P.I. din 6 martie 2006 a

Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2006.