Decizia nr. 2379/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" Oradea, Ministerul Afacerilor Interne și Unitatea de Management a Proiectului - Direcția de Implementare a Sistemului Integrat de Securitate a Frontierei din cadrul Poliției de Frontieră Române, solicitând anularea: - Hotărârii nr. 182 din 8 decembrie 2014 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; - Hotărârii nr. 1 din 9 octombrie 2014 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor - Unitatea de Management a Proiectului - Direcția de Implementare a Sistemului Integrat de Securitate a Frontierei din cadrul Poliției de Frontieră Române; - Deciziei de imputare nr. 373281 din 18 iulie 2014 emisă de Unitatea de Management a Proiectului - Direcția de Implementare a Sistemului Integrat de Securitate a Frontierei din cadrul Poliției de Frontieră Române; - obligarea pârâților la plata cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 67 din 09 mai 2016, a admis, în parte, acțiunea reclamantului și, în consecință, a anulat, în parte: - Hotărârea nr. 182 din 8 decembrie 2014 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; - Hotărârea nr. 1 din 9 octombrie 2014 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor - Unitatea de Management a Proiectului - Direcția de Implementare a Sistemului Integrat de Securitate a Frontierei din cadrul Poliției de Frontieră Române; - Decizia de imputare nr. 373281 din 18 iulie 2014 emisă de Unitatea de Management a Proiectului - Direcția de Implementare a Sistemului Integrat de Securitate a Frontierei din cadrul Poliției de Frontieră Române, doar cu privire la cheltuielile de cazare, în sensul că acestea au fost stabilite la suma de 1820,07 RON, în loc de 2103,14 RON; Instanța a respins restul pretențiilor reclamantului și a obligat pârâții la 247,63 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs toate părțile litigante. 3.1. Recurentul-reclamant A. a solicitat casarea, în parte, a sentinței, în sensul, admiterii în totalitate a acțiunii, cu cheltuieli de judecată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. * Includerea contravalorii drepturilor de hrană, echipament și soldă în categoria cheltuielilor de întreținere este ilegală. * Instanța de fond nu a stabilit care sunt zilele și normele de hrană de care a beneficiat recurentul atât ca elev extern, cât și ca elev intern, avându-se în vedere situația privind alocarea/scoaterea de la dreptul de hrană, precum și faptul că, din baza de calcul cheltuieli hrănire și echipamente pe timpul școlarizării nr. x din 2 iulie 2014, reiese că 122 de zile a beneficiat de contravaloarea normei nr. 8 (masa de dimineață și seară), achitată prin stat de plată ca elev extern, fapt care este în contradicție cu baza de calcul cazare nr. x din 30 iunie 2014, din care rezultă că s-a beneficiat de 207 zile alocare drepturi. * Recurentul precizează faptul că procedura parcursă pentru stabilirea creanței MAI, urmare a încetării raporturilor de muncă prin demisie, nu este legală, întrucât dispozițiile O.G. nr. 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, vizează răspunderea materială a militarilor în condiții strict și limitativ prevăzute, în care nu se regăsește însă și situația recurentului-reclamant. 3.2. Recurenții-pârâți Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" Oradea, Ministerul Afacerilor Interne și Unitatea de Management a Proiectului - Direcția de Implementare a Sistemului Integrat de Securitate a Frontierei din cadrul Poliției de Frontieră Române au solicitat casarea, în parte, a sentinței, în sensul, respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată. În motivarea căilor de atac, încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au formulat critici de nelegalitate comune, motiv pentru care instanța va proceda la prezentarea și la analizarea acestora în mod grupat. * În mod greșit, prima instanță a procedat la diminuarea cuantumului sumei reprezentând cheltuielile cu cazarea de la 2.103,14 RON la 1.820,07 RON. Modalitatea de calcul prin care expertul a stabilit că "suma corectă determinată în urma expertizei este de 1.820,07 RON" este strict matematică și nu ține cont de prevederile legale aplicabile în materie, respectiv dispozițiile art. 9 din Ordinul MAI nr. 1122/2006, care, în cadrul formulei de calcul stabilite, utilizează noțiunea de zile calendaristice și nu pe cea de ore. În plus de aceasta, nu se poate stabili cu exactitate faptul că programul de pregătire a fost, pe durata statutului de elev extern, de 9 ore pe zi, având în vedere specificul instituției de învățământ.

Apărările formulate în cauză 4.1. Recurenții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului formulat de reclamant, ca nefondat. 4.2. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a precizat faptul că este succesorul în drepturi și obligații a recurentei Unitatea de Management a Proiectului - Direcția de Implementare a Sistemului Integrat de Securitate a Frontierei din cadrul Poliției de Frontieră Române, în urma modificărilor organizatorice intervenite prin adoptarea Ordinului MAI nr. S 105 din 29 iunie 2016.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinări, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reține: 5.1. Referitor la recursul declarat de reclamant * Așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului coroborate cu cele ale art. 17 din H.G. nr. 294/2007 (citate de prima instanță), elevii și studenții instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne au obligația de restituire a cheltuielilor în cauză în situația în care acestora le-a încetat raporturile de serviciu în primi 10 ani de activitate din motive imputabile lor, potrivit angajamentului încheiat în acest sens. Recurentul a avut calitatea de elev al Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" Oradea, în perioada 2006 - 2007. Acesta a semnat angajamentul nr. x din 3 ianuarie 2006, prin care se obliga ca, după acordarea gradului de agent, să îndeplinească serviciul timp de minimum 10 ani în unitatea unde va fi încadrat s-au mutat ulterior, iar, în cazul nerespectării acestuia, se obliga să restituie cheltuielile de întreținere efectuate de Ministerul Afacerilor Interne în privința sa, pe perioada școlarizării. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că Decizia de imputare nr. x din 18 iulie 2014 emisă de Unitatea de Management a Proiectului - Direcția de Implementare a Sistemului Integrat de Securitate a Frontierei din cadrul Poliției de Frontieră Române este corect încadrată în drept. Astfel, înainte de încetarea raporturilor de serviciu, recurentul a avut calitatea de "funcționar public civil, cu statut special", în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002. Conform prevederilor art. 63 din legea anterior arătată, polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne. Mai mult decât atât, art. 9 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor menționează faptul că dispozițiile sale se aplică și salariaților civili din cadrul instituțiilor publice prevăzute la art. 2. Potrivit acestui ultim text normativ: "Răspunderea materială este angajată, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, provocate de militari din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau atribuțiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne (...)." Art. 1 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne precizează că: "prezentele Instrucțiuni au ca obiect aplicarea prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999 (...)." Art. 3 din Instrucțiuni precizează că: "(1) Prevederile prezentelor Instrucțiuni se aplică polițiștilor-funcționarii publici cu statut special, cadrelor militare în activitate, soldaților și gradaților profesioniști, personalului contractual, precum și elevilor și studenților înmatriculați în instituțiile de învățământ proprii. (2) Pentru scopurile prezentelor Instrucțiuni, categoria "salariați civili", prevăzută de ordonanță, cuprinde polițiștii și personalul contractual." În temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) lit. i) din Instrucțiuni: "constituie pagube, în sensul prezentelor Instrucțiuni, contravaloarea cotei-părți din cheltuielile de școlarizare suportate de M.A.I., în cazul elevilor și studenților instituțiilor de învățământ ori în cazul personalului trimis la cursuri de pregătire sau perfecționare, în țară sau străinătate, care nu au respectat contractul-angajament." Contrar susținerilor recurentului-reclamant, toate dispozițiile normative anterior citate sunt aplicabile în speța de față și constituie temei pentru angajarea răspunderii sale materiale. * În ceea ce privește modalitatea de stabilire a cheltuielilor de hrană și de echipare pe parcursul școlarizării, în expertiza efectuat în cauză s-a concluzionat în sensul că acest au fost în mod corect stabilite în cadrul deciziei de imputare. * În mod eronat recurentul-reclamant a susținut faptul că judecătorul fondului nu a evidențiat numărul de zile și normele de hrană de care a beneficiat acesta atât ca elev extern, cât și ca elev intern. Pe cale de consecință, recursul nu este fondat. 5.2. Referitor la recursurile declarate de pârâți Prima instanță, validând concluziile raportului de expertiză, a stabilit faptul că cuantumul cheltuielilor cu cazarea efectuate pe timpul școlarizării recurentului-reclamant sunt de 1.820,07 RON. Criticile recurenților-pârâți în privința cheltuielii aflate în discuție sunt fondate. Astfel, art. 9 din Ordinul MAI nr. 1122/2006, în cadrul formulei de calcul, utilizează noțiunea de zile calendaristice de școlarizare și nu pe cea de ore (a se vedea dosar fond). Mai mult decât atât, Ordinul MAI nr. 243/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea unor spații aflate în administrarea MAI, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, pentru spațiile din administrarea Ministerului un algoritm de calcul al cheltuielilor de cazare pe principiul ore/nopți. Acest principiu este aplicabil doar unităților de cazare și pregătire cuprinse în Anexa nr. 4 din Ordin. În această Anexă, la pct. 2 (administrator - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră) nu este prevăzută și Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" Oradea. Ca atare, stabilirea unei formule de calcul pentru determinarea cheltuielilor de școlarizare pe criteriul "ore" nu are niciun fundament legal, cel corect fiind pe zile calendaristice de școlarizare. Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" Oradea nu funcționează în regimul de "unitate de cazare și pregătire" pentru a se aplica prevederile Ordinul MAI nr. 243/2011. De altfel, pe timpul celor 207 zile de școlarizare cât a frecventat Școala în discuție, recurentul-reclamant a utilizat, alături de ceilalți elevi, toate spațiile puse la dispoziție. Așadar, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile normative incidente în speță, fiind fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat și va admite recursurile declarate de pârâți, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.