ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5076/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 5940/3/2003, s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților L.G. Motivând în fapt și în drept menținerea măsurii, instanța a constatat că se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, sens în care sunt respectate dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., și art. 160 b C. proc. pen. În termen legal, împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul S.C. care a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu obligarea inculpatului de a nu părăsi țara. Examinând soluția atacată, în raport de această critică, cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu se constată motive de casare a acesteia. Astfel, potrivit art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive dispunând prin încheiere motivată menținerea măsurii atunci când temeiurile care au determinat-o nu au încetat. Conformându-se acestor prevederi, instanța investită cu soluționarea apelurilor a constatat că se mențin în continuare temeiurile de fapt și de drept care au justificat măsura. Existând indicii temeinice de săvârșire a unor fapte penale împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul P.N.A. nr. 186/P/2003, pentru mai multe infracțiuni, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 25 raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 323 C. pen.

S-a reținut că inculpatul, în perioada 1999 – 2000, i-a dat coinculpatului L.G. suma de 10 milioane pentru a întocmi 14 rapoarte de expertiză topografică false, pe care le-a folosit alături de sentințe judecătorești false împreună cu mai mulți inculpați în scopul de a obține imobile situate în București pe care prin vânzare le scoteau din proprietatea adevăraților deținători. Menținând aceeași stare de fapt, prin sentința penală nr. 1680 din 13 decembrie 2005, Tribunalul București a dispus condamnarea acestui inculpat pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare la care a aplicat un spor de 3 ani, în final acesta urmând să execute pedeapsa de 13 ani închisoare.

Desigur, în aceste condiții, în mod corect instanța de apel a apreciat că se mențin temeiurile de fapt și de drept care au justificat luarea arestării, menținând în continuare măsura, ca legală și temeinică. Pentru aceleași considerente, în cauză nu se va putea dispune înlocuirea arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara, fiind menținută soluția atacată prin respingerea recursului declarat de inculpat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din 17 mai 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5940/3/2003. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitiv. Pronunțată în ședință publică, azi 6 septembrie 2006.