ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6663/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6663/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava la

data de 10 iunie 2002 sub nr. 5417/2002, reclamanții P.D. și D.F. au solicitat

ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligată pârâta C.N.C.F. C.F.R.

SA să le plătească măsuri reparatorii pentru terenul ocupat de linii de cale

ferată și instalații aferente, în suprafață de 5.002 mp, identic cu parcelele

2385/2 aparținând de C.F. a comunei cadastrale Dorna Candreni și 2385/15

aparținând de aceeași carte funciară.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că

terenul în litigiu a aparținut proprietarilor tabulari P.C.D. și Z., care erau

bunicii reclamantului și străbunicii reclamantei și că prin Decretul Regal nr.

2391/1937, cu ocazia construirii liniei ferate Ilva Mică-Vatra Dornei, au fost

operate exproprieri de terenuri și că o parte din mijloacele fixe aparținând

C.F.R., stația Floreni, ocupă parcelele pentru care solicită despăgubiri.

Reclamanții au mai arătat că după apariția Legii nr. 10/2001 s-au adresat

pârâtei cu notificare solicitându-i pentru suprafața de teren de 5002 mp

despăgubiri de 20.000 dolari SUA, însă nu le-a fost recunoscut dreptul de a

primi aceste despăgubiri.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a solicitat

respingerea acțiunii motivat de faptul că imobilul pentru care se solicită

măsuri reparatori nu se încadrează în nici unul din cazurile specificate de

Legea nr. 10/2001 și că suprafața de teren indicată de reclamanți aparține

infrastructurii feroviare publice aflate în proprietatea statului, conform art.

8 alin. (2) din O. U. G nr. 12/1998 iar CN C.F.R. SA are doar calitatea de

concesionar al infrastructurii feroviare publice, neexistând temei legal pentru

emiterea unei decizii de despăgubire.

Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr.

115 din 18 februarie 2003 a respins acțiunea reclamanților.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că

imobilul constând în teren în suprafață de 5002 mp identic cu parcela funciară

2385/2 și 2385/15 din C.F. a com. cad. Dorna Candreni a fost expropriat prin

Decretul Regal nr. 2391/1937 în vederea construirii liniei ferate Ilva

Mică-Vatra Dornei, așa încât în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr.

10/2001. Instanța de fond a mai reținut că, deși ulterior anului 1965 s-au mai

făcut exproprieri pentru modernizarea unor stații C.F.R. prin Decretele nr.

334/19979, nr. 505/1965 și nr. 301/1976, terenul pentru care reclamanții au

solicitat despăgubiri nu figurează în nici una din tabelele anexă la decretele

respective așa încât măsurile reparatorii nu sunt justificate.

Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia

nr. 149 din 3 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței nr. 115 din 18 februarie 2003 pronunțată de

Tribunalul Suceava.

Instanța de apel a motivat că, din probele

administrate, rezultă cu certitudine că imobilul expropriat de la autorii

reclamanților în vederea construirii liniei de cale ferată Ilva Mică-Vatra

Dornei a trecut în proprietatea statului în baza Decretului Regal nr. 2391/1937

și că sentința pronunțată în dosarul nr. 1303/1940 de fostul Tribunal Județean

Câmpulung Moldovenesc confirmă susținerile reclamanților privind exproprierea a

24 ari și 53 mp din parcela 2385/2, proprietatea autorilor lor dar că

indiferent de temeiul preluării, Decretul Regal nr. 2391/1937 sau sentința

menționată,- terenul a fost preluat anterior anului 1945.

Cu privire la parcela 2385/15, instanța de apel a

reținut, în baza planului de situație și adresei nr. 2/6/118/2001 depuse la

dosar, că liniile de cale ferată trec pe terenul în litigiu și că din

înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că linia ferată a fost

construită în anul 1938. Instanța de apel a mai motivat că autorul

reclamanților nu apare pe nici unul din tabelele anexă ale decretelor de

expropriere ulterioare anului 1945 pentru a solicita despăgubiri în temeiul

Legii nr. 10/2001 și că, de altfel, reclamanții au avut o poziție oscilantă

atât în ce privește obiectul acțiunii cât și data preluării de către stat a

terenului în litigiu pe care nu au putut-o indica cu certitudine.

Împotriva acestei din urmă decizii reclamanții au

declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ., criticând-o

pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au

susținut , în esență, că urmare a neexercitării rolului activ, instanța de apel

a prezentat greșit și incomplet cererea și motivele acțiunii precum și

conținutul apelului cu completările și precizările scrise și nu a dispus

administrarea dovezilor care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și că,

deși au solicitat în mod repetat să se depună la dosar, ca probă, planul de

situație și tabelul nominal de aplicare a Decretului regal nr. 2391/1937 pentru

a fi verificate susținerile pârâtei în sensul că terenul în litigiu a fost

expropriat anterior anului 1945 și că nu face obiectul Legii nr. 10/2001,

instanțele au ignorat această cerere. Recurenții-reclamanți au solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei atacate și obligarea la măsuri

reparatorii pentru terenul în suprafață de 2549 mp preluat abuziv de Statul

Român după anul 1945.

Recursul este fondat pentru considerentele care

succed.

În acțiunea dedusă judecății, reclamanții au

solicitat „obligarea pârâtei la plata măsurilor reparatorii pentru terenul

ocupat de linii de cale ferată și instalații aferente ,în suprafață de 5.002

mp, identic cu parcelele 2385/2 și 2385/15 aparținând de C.F. a comunei

cadastrale Dorna Candreni”, susținând că terenul în litigiu a aparținut

proprietarilor tabulari P.C.D. și Z., respectiv bunicii reclamantului P.D. și

străbunicii reclamantei D.F.

Reclamanții au depus la dosar, în dovedirea

susținerilor lor, copia unui certificat tabular nr. 3836 din 18 iunie 1992 emis

de fostul Notariat de Stat local Câmpulung Moldovenesc din care reiese că

parcela 2385/2 fânaț, alături de alte parcele acolo menționate, compune C.F. a

comunei cadastrale Dorna Candreni și a fost întabulată pentru „P.C.D. cu

½, dobândit în baza încheierii de admitere a comisiunii agrare de ocol

cu data Vatra Dornei nr. 17 martie 1923” și, respectiv „ P.C.D. cu ½ și

Z.D. cu ½, ambii din cota de ½ dobândită în baza încheierii de

admitere a comisiunii agrare de ocol cu data Vatra Dornei nr. 17 noiembrie

1927” (fila 19 din

dosarul nr. 5417/2002 al

Tribunalului Suceava).

Din analiza actelor și lucrărilor cauzei reiese, de

altfel, că certificatul tabular datat 1992 este singurul înscris cu care

reclamanții au înțeles să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului

în litigiu. Or, este cert că acest înscris care se referă doar la parcela nr.

2385/2 fânaț, fără a i menționa suprafața, nu poate ține loc de dovadă a

titlului de proprietate al autorilor reclamanților.     Referitor la cealaltă

parcelă revendicată, nr. 2385/15,- nu există însă nici un înscris, cu excepția

unui plan de situație întocmit în 15 iunie 1992 (fila 29 din

dosarul nr. 5417/2002 al Tribunalului Suceava)

în

care se face mențiunea că „parcela top nr. 2385/2 fânaț s-a divizat în parcela

2385/15 fânaț, parcela 2385/16 fânaț și parcela 2385/2 fânaț” (fără a fi arătate

și depuse actele în baza căreia s-a făcut această dezmembrare) precum și copia

unui extras de carte funciară din 5 februarie 1996 din care reiese că parcela

2385/15 fânaț în suprafață de 8325 mp este întabulată în C.F. din pe numele

reclamantului, P.D. și al soției sale, P.Z., ca bun comun dobândit în baza

sentinței civile nr. 2232 din 7 iulie 1992 pronunțată de Judecătoria Câmpulung

Moldovenesc (fila 23 din

dosarul nr. 5417/2002 al

Tribunalului Suceava)

.

Conform actelor de stare civilă și certificatelor de

moștenitor depuse la dosar de reclamanți, reiese că D.(D)P.(P.), care se

presupune că ar fi proprietarul tabular inițial, s-a născut în 22 septembrie

1872 și a decedat la data de 18 aprilie 1942 (fila 24 ), că a avut un fiu,

D.(D.) P.I. care l-a moștenit, alături de ceilalți frați (fila 21), că D.I. a

avut o fiică, D.Z., care s-a căsătorit cu P.D. (reclamantul din prezent cauză)

cu care, la rândul său, a avut o fiică, pe D.F., respectiv reclamanta din

prezenta cauză (filele 26 și 28 dosar fond).

Ambii reclamanți au formulat acțiunea în calitate de

moștenitori legali (soț supraviețuitor și, respectiv fiică) ai lui P.Z.(născută

D.) nepoata lui D.(D.)P.(P.) despre care, în lipsa unei declarații de

notorietate, se presupune că ar fi una și aceeași persoană cu P.C.D.,

proprietarul inițial al imobilelor în litigiu, alături de Z.D. (bunica lui

P.Z.).

În apel, reclamanții au depus copia sentinței nr. 202

din 25 mai 1940 pronunțată de Tribunalul Județean Câmpulung (în fond) și

deciziei nr. 67 din 1 iulie 1943 pronunțată de Curtea de Apel Cernăuți (în

apel) prin care s-a admis cererea de expropriere pentru cauză de utilitate

publică a terenurilor cuprinse în planul de expropriere pentru construirea

liniei ferate Vatra Dornei-Dornișoara, cerere formulată de D.G.C.F.R. conform

legii declarative de utilitate publică publicată în M. Of., nr. 72 din 25

martie 1929, fiind expropriată, printre altele, și parcela nr. 2385/7 în

întindere de 24 ari și 53 mp din parcela nr. 2385/2, proprietatea lui P.C.

D.(D.) și Z.C.D.(D.) (filele 14- 22 din

dosarul nr.

3269/2003 al Curții de Apel Suceava

).

Reclamanții au precizat în apel, în raport cu aceste

înscrisuri din care reiese că autorilor lor le-a fi fost expropriat, înainte de

1945 doar terenul în suprafață de 2453 mp, care nu poate face obiectul Legii

nr. 10/2001, că înțeleg să solicite despăgubiri reparatorii numai pentru

diferența de teren de până la 5002 mp cerută inițial, respectiv pentru

suprafața de 2549 mp, care a fost preluată abuziv în proprietatea statului după

1945, fără să se fi emis vreun decret de expropriere și fără să se fi acordat

despăgubiri (filele 12, 13, 41-43 din

dosarul nr.

3269/2003 al Curții de Apel Suceava).

În cauză nu s-a administrat în faza

procesuală a fondului nici o expertiză topografică și cadastrală care să aibă

ca obiectiv identificarea exactă a imobilelor în litigiu cu privire la care se

solicită măsuri reparatorii, respectiv parcelele nr. 2385/2 și nr. 2385/15,

expertiză din care să reiasă care sunt suprafețele exacte pentru fiecare

parcelă în parte. Aceasta în pofida faptului că, prin încheierea din 15

octombrie 2002, Tribunalul Suceava admisese proba unei expertize topo „pentru a

se identifica și a se stabili valoarea terenului în suprafață de 5.002 mp pe

care este amplasată calea ferată” (fila 35 din dosarul nr. 5417/2002 al

Tribunalului Suceava).

Instanța de fond nu s-a preocupat să

clarifice, în raportul juridic dedus judecății, dacă terenul în litigiu este

format din parcelele nr. 2385/2 și nr. 2385/15 în suprafață totală de 5002 mp,

așa cum au susținut reclamanții în acțiunea introductivă, sau dacă este format

numai din parcela nr. 2385/2, cu aceeași suprafață de 5002 mp, așa cum au

precizat ulterior în fața instanței de fond și cum au susținut și în recurs

(filele 1 și, respectiv 40 și 79 dosar nr. 5417/2002 al Tribunalului Suceava și

fila 38 din dosarul nr. 12075/2004 al ÎCCJ).

În cauză nu s-au depus extrase de carte

funciară actualizate și înscrisuri din care să reiasă care era titlul de

proprietate al autorilor reclamanților asupra imobilelor în litigiu; dacă

inițial dreptul de proprietate al autorilor reclamanților a fost întabulat

numai asupra parcelei nr. 2385/2 și dacă (așa cum există indicii) parcela nr.

2385/15 s-a format ulterior, prin divizarea/dezmembrarea parcelei nr. 2385/2 și

care au fost actele care au stat la baza acestei divizări/dezmembrări, în cazul

în care a avut loc precum și care au fost suprafețele de teren rezultate în

urma divizării/dezmembrării parcelei 2385/2; dacă parcela nr. 2385/15 a fost

singura formată sau au mai existat și alte parcele ca urmare a divizării

parcelei inițiale nr. 2385/2 precum și care sunt numerele topografice ale

parcelelor și dacă au rămas înscrise în cartea funciară veche sau s-au

înființat cărți funciare noi.

De asemenea, nu s-a lămurit care este

interesul reclamanților în a solicita despăgubiri pentru parcela 2385/15 din

C.F. cât timp din înscrisurile depuse la filele 23 și 25 din dosarul

nr.3269/2003 al Curții de Apel Suceava, respectiv încheierea nr. 2033 din 14

august 1992 pronunțată în baza sentinței nr. 2232 din 7 iulie 1992 a

Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și extrasul de C.F. reiese că asupra acestei

parcele, reclamantul P.D. și soția sa, P.Z. și-au întabulat dreptul de

proprietate în C.F. a comunei Dorna Cândreni (carte funciară nou înființată).

Raportul juridic dedus judecății nu a

fost clarificat nici cu ocazia soluționării apelului, în pofida caracterului

devolutiv al acestei căi de atac.

Astfel, deși reclamanții au precizat în

apel că înțeleg să solicite măsuri reparatorii numai pentru suprafața de teren

de 2549 mp, instanța de apel nu a dispus administrarea nici unei expertize topo

prin care să fie identificată această suprafață de teren în vederea stabilirii

regimului juridic, deși efectuarea expertizei se impunea cu atât mai mult cu

cât reclamanții nu au indicat cărei parcele funciare îi aparține respectiva

suprafață de teren și nici nu le-a fost pus în vedere să facă această

precizare.

Doar cu ocazia recursului, referitor la

acest aspect reclamanții

au susținut că

„terenul ce face obiectul parcelei 2385/15, care cuprinde o

suprafață mai mare de 8385 mp teren, este divizată din C.F. parcela 2385/2 ai

cărei proprietari tabulari au fost bunicii P.C.D. și Z.” ; că „acest teren și

parcela 2385/15 nu au nici o legătură cu suprafața de 2549 mp teren preluat

abuziv după 1945 pentru extinderea stației C.F.R. Floreni, din proprietatea

acestora, pentru că ea n-a făcut parte din parcela nr. 2385/15, că pe acesta se

află liniile de cale ferată” și că „suprafața de 2549 mp este în C.F. parcela

2385/2 ai cărui proprietari au rămas bunicii” și pentru care sunt îndreptățiți

la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 (filele 3 – 4 din

dosarul nr. 12075/2004 al ÎCCJ).

Deși

aceste aspecte se impuneau cu necesitate a fi clarificate întrucât,

așa cum rezultă din economia prevederilor art. 112, art.

201 și art. 261 C. proc. civ., identificarea imobilelor, echivalentă

individualizării obiectului drepturilor reale deduse judecății, constituie o

împrejurare de fapt esențială pentru rezolvarea corectă a pricinii, acest lucru

nu s-a întâmplat.

Instanțele de fond și de apel în mod

greșit s-au considerat lămurite cu privire la raportul juridic dedus judecății

cât timp nu a fost pe deplin lămurită situația de fapt și chiar dacă

susținerile reclamanților în formularea acțiunii și a apărărilor în cauză au

fost oscilante, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

aveau îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Așa fiind, cum împrejurările de fapt ale pricinii

referitoare la identificarea fără dubiu a imobilului în litigiu cu privire la

care se solicită măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 n-au fost

pe deplin lămurite, în temeiul art. 313 și art. 314 C. proc. civ., se impune

admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea

de Apel Suceava, în vederea rejudecării apelului.

Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere,

ținând seama de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., va dispune

completarea probatoriului cu: o expertiză topografică și cadastrală care să

aibă ca obiectiv identificarea certă și fără nici un fel de dubiu a imobilului

în litigiu în raport de precizările reclamanților, care să răspundă tuturor

aspectelor relevate; cu titlul de proprietate al autorilor reclamanților; cu

extrase actualizate de carte funciară; cu înscrisurile care au stat la baza

înscrierilor și întabulărilor din cartea funciară și divizările/dezmembrările

privind aceste imobilul în litigiu precum și cu orice alte probe a căror

necesitate ar rezulta din dezbateri, în vederea stabilirii corecte a situației

de fapt și aplicării legii în raport cu aceasta, urmând a răspunde și apărării

invocate de reclamanți în recurs privind introducerea în cauză a Statului

Român.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții P.D. și D.F.

împotriva deciziei nr. 149 din 3 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza, aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iulie 2006.